Iată că a venit din nou acel moment din an în care eşti chemat să laşi la mall ceva mult mai important decât banii, timpul liber, nervii şi transpiraţia că nu-ţi găseşti măsura şi culoarea.
Sun Plaza şi Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Marina anunţă continuarea campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge!”, lansată în vara lui 2015.
Cea de-a treia ediţie a acestei acţiuni va avea loc în perioada 3-5 septembrie, între orele 09:00-13:00, într-un centru mobil complet echipat pentru actul donării (amplasat la intrarea principală a Sunt Plaza, cea din Şoseaua Olteniţei), cât şi în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria. Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință.
La fiecare donare se recoltează aproximativ 450 ml de sânge care vor fi folosiți pentru pacienții internați în spitalele din Capitală, a căror viață poate să depindă de aceste transfuzii.
Atenţie la această declaraţie: „În București sunt aproximativ 60 de spitale publice și private. Pentru a acoperi necesarul de transfuzii sanguine din aceste spitale, ar fi nevoie de aproximativ 700 de persoane care să doneze zilnic. Momentan, la Centrul de Transfuzie Sanguină din București se prezintă zilnic aproximativ 300 de potențiali donatori, dintre care doar în jur de 250 pot să doneze. Dar chiar și așa, numai sângele de la 190-200 de donatori merge către spitale, deoarece după analizele făcute sângelui donat, o parte din acesta nu va corespunde standardelor de siguranță și de calitate. Prin această campanie ușurăm accesul bucureștenilor din această zonă la procesul de donare și completăm necesarul de sânge de care au nevoie spitalele”, spune Anca Ștefan, Președinte Asociația React.
Donarea de sânge trebuie să fie un proces sigur atât pentru donator, cât și pentru primitor, de aceea persoana care donează trebuie să fie sănătoasă și să îndeplinească următoarele condiții:
- vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
- greutatea între 50 – 100 kg femeile și 60 – 110 kg bărbații;
- fără alcool cu 48 de ore înainte;
- fără intervenții stomatologice sau chirurgicale în ultimele trei luni;
- să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie cu dioptrii mai mari de şase;
- femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală;
- să fi consumat înainte de donare un mic dejun normal (o cană cu ceai sau cafea, legume, fructe), fără multe proteine și grăsimi;
- să nu fumeze cu o oră înainte de donare și nici imediat după.
Ca bonus pentru tine, donatorule, în afară de satisfacţia de a fi făcut un gest altruist, mai sunt şi beneficiile biologice ale „lăsării de sânge”: împrospătarea acestuia, întărirea imunităţii şi scăderea riscurilor de paralizie, respectiv de accident vascular cu aproximativ 30%. În plus, ți se efectuează gratuit și următoarele analize de sânge: RH, grupa sanguină, hepatita B și C, HIV, leucemie, sifilis.
No Comments