Everybody loves Habarnam

Am vazut „Aventurile lui Habarnam”, la Odeon. De trei ani am vrut sa vad aceasta punere in scena a uneia dintre cartile care mi-au amuzat copilaria. Era o carte mare, patrata, albastra si lucioasa, care nu statea cuminte in niciun format de teanc de carti, astfel incat intotdeauna iesea in evidenta. Scrisa de un rus – Nikolai Nosov – avea damful ala de povestire spusa de bunica, dar cu niste ilustratii tare pitoresti, care astazi ar fi numite „katerinka” 😉

Oricum, in ciuda tonului, toata povestea mi se pare katerinka, de savurat si la varsta asta, de clubbing si fitze. Drept pentru care m-am si dus sa-i vad punerea in scena. Povestea e despre un grup de prichindei, fiecare cu o identate foarte clara – unul e Stie-Tot, altul e Doctorul Pilula, Gogoasa, Surubel, Piulita, pictorul Acuarela… iar cel mai nastrusnic si, evident, star-ul povestirii, e Habarnam. Pe scurt, Habarnam e singurul care nu-si vede de treaba, isi ocupa timpul numai cu tampenii, ai zice ca are o viata tare dezorganizata. Stie-Tot face un balon cu aer cald, cu care ei zboara din orasul lor, au probleme la bord, Stie-Tot sare cu parasuta, Habarnam se pune sef peste turma si se prabusesc toti la marginea unei asezari populate numai de prichindute – entitati feminine cu care, in orasul lor, aveau numai probleme din cauza etern neastamparatului Habarnam.

Star-ul nostru este salvat de Ochi-Albastri, un fel de prichinduta-sefa in acest oras. Iar tipa inghite tot ce-i vinde el: ca a construit balonul, ca au taiat norii cu toporul ca sa poata zbura, pe scurt – ca el e cel mai smeker. Si asa o tine Habarnam pana la sfarsit, chiar se pune sef peste restul de prichindei, pe care ii salveaza din spitalul doctoritei Strop-de-Miere, si toata lumea se uita in gura lui. Pana apare din nou in scena Stie-Tot, dupa peregrinarile lui cu parasuta, si le pune in fata tot adevarul.

Iar Habarnam se vede parasit de toata lumea si se apuca sa planga. Numai Ochi-Albastri ii ramane alaturi si-l intelege, il mustra duios pentru comportamentul lui, iar mincinosul nostru se jura ca nu mai face. Si aici se termina piesa. Pe scena. 🙂

Totusi, e destul de ciudat ca Habarnam e suportat over and over again. De cate ori baga cate una groasa si e descoperit, vine la interlocutor si zice: „Hai, sa ne impacam!”. Iar interlocutorul se impaca. Pana si Ochi-Albastri, careia i-a turnat atatea gogosi – cred ca avea un dulap plin – este ingaduitoare atunci cand descopera tot. Intrebarea pe care o pun, si sper sa ma ajute cineva cu un raspuns, e: De ce toata lumea il iubeste pe Habarnam at the end of the day, desi face atatea prostii si spune atatea minciuni?

OK, pot spune ca e cel mai trendy personaj. Super deosebit – desi n-are niciun talent si tot incearca sa imprumute din talentele celorlalti prichindei, in functie de cum bate vantul schimbarii si oportunitatilor in viata – destul de placut prin aparitie – nu doar pentru outfit, ci si pentru discurs – chiar daca nici 10% nu e adevarat. Dar, orisicat – cum mergea vorba intr-un banc – e destul sa fie placut chiar atat?

Cred ca oricine a avut un Habarnam in viata. Tu cum ai procedat cu al tau?