Am fost mereu, şi eu, şi taică-su, de părere că ăsta micu’ înţelege tot, mai ales lucrurile pe care le spui despre el, încă din primele lui zile de benoclat la lumea asta. Aşa că ne-am educat un pic limbajul şi chiar modul de gândire, nu ca nu cumva să ne pârască bunicilor când or veni în vizită, ci să nu crească aiurea ca buruiana. Ne-a prins bine şi nouă, iar el nu ştie altfel.
Însă avem şi noi scăpările noastre – de fapt, ce mare rahat, e vorba de lucruri absolut normale, zicem noi, dar care „nu se fac” în societate, zic alţii. Cum ar fi să-l întrebi dacă a făcut caca sau a tras doar un pârţ – păi, ca să ştiu dacă mă chinui să-i dau jos pantalonii sau nu – sau să-l miroşi pe la fund, în mijlocul mesei la restaurant, ca să te convingi că „este” şi alte din astea de părinţi care apreciază nevoile fiziologice ale copilului şi-i ţin pumnii pentru funcţionarea corectă a instalaţiei. Şi nu numai că nu o facem cu discreţie, dar însoţim şi fiecare moment din acesta cu onomatopeele potrivite; la început, o făceam să uite copilul de disconfortul schimbatului de scutec şi să trecem episodul cu veselie, nu gălăgie; între timp, ne-am obişnuit cu toţii aşa, inclusiv el.
Prin urmare, iaca ce se-ntâmplă de dimineaţă: bărbatul schimba copilul de scutec după somn, ca de obicei. Totul calm, fără ripostă. Mă bag şi eu în seamă, de control. Când, deodată, ăsta micu’ începe să dea roată cu ochii, îşi lăţeşte faţa într-un rânjet şi bagă:
- Am t(r)as, am t(r)as!
- Ce-ai tras, Tudor?
- Un pârt, un pârt! (e în tatonări cu „ţ”-ul deocamdată)
Şi noi nici măcar nu ne dăduserăm seama. What have we created??
OFF-TOPIC, o altă întâmplare simpatică a fost deunăzi, când a venit soră-mea în vizită şi-am lins cu toţii la nişte ciorbă cu mămăliguţă, plus ceapă noi două. După masă, când s-a apropiat de copil să-l jughinească un pic, a fost respinsă cu „Pooo, pooo, tcheapa, tcheapa!” (într-o transcriere aproximativă). Na, ca să nu-l mai ia toată lumea de căţeluş cooperant!
No Comments