Hai, că, în sfârşit, între cumpărături pentru naştere, spălat-călcat diverse pentru ăsta cel mai micu’ şi scărpinat pe burtă, am reuşit să găsesc nişte timp ca să scriu despre o treabă foarte folositoare pe care mi-am organizat-o de vreo lună şi care cred că va folosi gravidelor din lumea-ntreagă, în orice stadiu de viaţă sau sarcină ar fie ele.
Povestea începe acum doi ani, odată cu prima burtă, care a venit la pachet cu nişte picioare enervant de umflate, în ciuda abstinenţei de la sare, a consumului enorm – faţă de cel normal – de apă zilnic, a zilelor petrecute la birou cu cracii-n sus pe boxe, a masajului operat de bărbat seară de seară, a sportului.
Am fost gravidă în perioada început de noiembrie 2012 – sfârşit de iulie 2013 şi pot spune cu mâna pe inimă şi cu picioarele în ligheanul cu apă rece că m-a cotropit edemul periferic încă de prin martie, de cum a început să dea căldura. Situaţie cu atât mai enervantă cu cât nu obişnuiesc să port pantaloni în general, darămite în starea specială şi binecuvântată de graviditate în care nu mă mai încape nicio pereche. Însă, în afară de aspectul estetic demoralizant, mă mai confruntam şi cu senzaţia chinuitoare de picioare grele, obosite, precum şi cu aia că îmi stă pielea să pocnească de la glezne în jos. Unde mai pui că, dacă făceam prostia să-mi scot tocurile odată ajunsă la birou şi s-o ard în şlapi prin incintă, adio refashionizare la plecare, că nu-mi mai intrau picioarele de unde le scosesem la ora de semnat condica.
Deci nu mă mai consola nimic: nici complimentele pentru burta mică, faţa nepătată, stilul vestimentar de sarcină, postura ţeapănă pe tocuri sau atitudinea activă până pe ultima sută de metri. Şi în zilele când nu se vedea de la o poştă, eu ştiam că am picioarele umflate, iar asta mă bosumfla teribil.
Sarcina acasă e mai uşoară decât sarcina la birou
Aşa c-am intrat în sarcina a doua păţită ca experienţă şi defensivă ca atitudine. Mă aşteptam ca, cel târziu, prin aprilie, să mi se expandeze picioarele ca butucii. Ei bine, nu s-a întâmplat. O retenţie de apă exista – şi maseuza mea nu rata nicio ocazie să-mi scoată ochii şi untul din mine când se întâmpla asta – dar în niciun caz de proporţiile celei din prima sarcină.
După ce-am stat pe o comparaţie în detaliu a situaţiilor then & now, am ajuns la concluzia că diferenţa a fost făcută, în mod hotărâtor, de faptul că mi-am petrecut la domiciliu cea mai mare parte a acestei sarcini – când m-am întors la muncă după primul concediu de creştere şi îngrijire copil eram deja în luna a şaptea de sarcină cu al doilea – adică nu am lâncezit în fund cu orele ca la birou, ci am parcurs kilometri întregi în incinta celor 100 mp de apartament cu diverse treburi, plus drumurile necesare pe-afară; în afară de asta, cele 2-3 antrenamente de aquagym pe săptămână au făcut minuni pentru întreaga mea siluetă, nemaivorbind de picioarele problematice.
Deci recomand ambele măsuri preventive sau tratamente, după caz. În schimb, în zilele mai leneşe – fără sport, fără drumuri, fără agitaţie, nici n-ajungeam până la prânz şi simţeam cum se instalează pufoşenia periferică, mai ales odată cu nesimţirea temperaturilor din iunie încoace. Iar în august, când m-am întors la birou, aveam deja prea multe deja-vu-uri cu problemele din prima sarcină, începeam să mă deprim. Mai ales că intram în forţă în sezonul evenimentelor de presă, cu destule photo ops.
Minunea tehnicii moderne: teleshoppingul
Aşa că am făcut încercarea: după multe dimineţi în care am fost asasinată cu reclame de teleshopping pe canalele de ştiri – şi e tare greu să schimbi postul la ora şase dimineaţa, când ai mâinile năclăite pentru că te ungi pe tine şi parchetul cu ulei de cocos, să nu-ţi crape pielea de pe burtă – am hotărât să dau o şansă produsului „Zip Socks”, nişte şosete-minune cu compresie care ar fi trebuit să-mi schimbe viaţa şi picioarele de gravidă.
Un argument foarte convingător a fost acela că nu trebuia să le comand online aici şi să aştept după ele o veşnicie (sau două luni, cât după magicul Ab Generator pe care l-am folosit până prin luna a treia de sarcină), ci să mă duc într-unul din punctele de distribuţie (Media Galaxy, Selgros şi n-am reţinut ce mai scria în spotul publicitar) ca să le văd şi să le probez, pentru o decizie mai în cunoştinţă de cauză. Adică 69 de lei nu-i vreo sumă, dar până la urmă, sunt doar nişte şosete.
Le-am găsit online în Media Galaxy-ul de la mall-ul din spatele blocului, le-am rezervat şi-n aceeaşi seară m-am şi dus în inspecţie. Lăsând la o parte faptul că abia am reuşit să găsesc un angajat de la departamentul potrivit care să mă ajute – nici acum nu m-am lămurit de care departament a fost vorba, că şosetele erau expuse în zona casei, unde ajungi abia după ce străbaţi toată hala cu maşini de spălat şi laptopuri – am constatat că celebrele Zip Socks sunt ambalate într-un plastic din ăla capsulat, fără posibilitate de probare şi, mai rău, de retur. Aveam la dispoziţie două măsuri: S/M sau L/XL, cu o conversie în măsuri de încălţăminte, ca să aibă clientul un reper, cât de cât. Numai că nu se menţiona dacă măsurile de încălţăminte sunt UK sau US, şi una e să-ţi iei pantofi size 6 din Anglia – adică ok pentru mine, 39 românesc – şi altul e un size 6 US, că-mi rămâne călcâiul pe dinafară. Mă rog, la şosetele astea oricum îţi rămân degetele pe dinafară, dar aşa-i modelul, nu intră la calculul măsurii. A trebuit să fac niţică muncă de detectiv pe toate părţile ambalajului, să-mi dau seama dacă produsul se apropie mai mult de cultura britanică sau cea americană. În cele din urmă, m-am hotărât: am luat L/XL, să fie. Dacă nu-s bune, le-oi da bărbatului, o mai avea şi el vreo ruptură musculară, ceva.
Există două variante de culoare: nude sau negru. Eu am găsit doar negre la Media Galaxy şi mi-a convenit, că arată mai puţin medicinal, chiar un pic cool cu fermoarul ăla pe interior. Nici celelalte nu-s rele, după cum vezi mai jos.
Şosete pentru toate sexele, pentru toate durerile
Am început să le port de-a doua zi dis-de-dimineaţă, după cremuirea post-duş de la prima oră; le-am dat jos pentru drumul până la serviciu, le-am luat la pachet şi le-am îmbrăcat la loc imediat după ce mi-am deschis calculatorul. Le-am purtat toată ziua prin incintă, iar seara, la plecare, nu-mi venea să cred ce picioare am: gleznă os, mers graţios. A fost dragoste la prima purtare.
Din ce-am încercat, funcţionează cel mai bine dacă le porţi preventiv, adică dinainte să se umfle picioarele. Dar îmbunătăţesc vizibil situaţia şi dacă le tragi pe tine în toiul problemei, când de pe drumuri te-ai adunat cu peronierul umflat. Îmi place maxim că au acest sistem de închidere, cu fermoar, şi nu trebuie să mă chinui să le trag până la genunchi, doar mă „chinui” să apropii marginile fermoarului ca să-l ridic. Şi da, măsura aleasă a fost cea potrivită, ceea ce vreau să cred că înseamnă că trăiesc pe picior mare şi am gamba lungă, nu că dau pe dinafară de circumferinţă.
Acum vreo două săptămâni, bărbatul chiar a suferit o ruptură musculară – nu, n-am gura aurită – şi chiar le-a purtat cu orele, şi ziua, şi noaptea. Ne-am cam târguit pe ele vreo câteva zile, recunosc; am mai lăsat eu de la mine, dar bine că i-a trecut. Chiar dacă de luni încoace m-am retras la domiciliu pentru ultimele pregătiri înainte de livrare copil, tot trag pe mine şosetele minunate cu noaptea-n cap şi le port chiar şi toată ziua dacă nu ies din casă. Aşa că şi-acum, cu aproximativ zece zile înainte de naştere, intru în orice pantof am în casă, oricât de ascuţit, de strâmt sau de înalt. Partea proastă e că trebuie să speli şosetele de mână, dar mi se pare un sacrificiu aşa de mic pe lângă satisfacţia că poţi să te sui pe orice tocuri vrei oricând vrei. Corect?
1 Comment
Şapte lucruri vrednice care mi-au uşurat sarcinile - Idrilog
8 august 2017 at 9:02 am[…] aşa c-am luat edemul de capete şi l-am îndesat în şosete de compresie. Am scris despre asta aici, sper să-ţi prelungească relaţia cu pantofii preferaţi cât mai aproape de naştere. A, le […]