Impresii beton de la Tudor despre Exatlon

exatlon romania anca surdu echipa faimosilor editia 1

Că-i prost filmat, şi mai prost montat, că e cocălăreală, toate s-au zis despre Exatlon, fără îndoială. Dar bănuiţi, oare, cum se vede prin ochii lui fii-meu cel mare?


L-am lăsat pe Tudor aseară să se uite vreo juma de oră la Exatlon – ştiţi, noul reality de pe Kanal D, ăla cu probe fizice, în care concurează şi draga de Anca Surdu, care m-a chinuit pe mine pentru #picioaredepodium.

Adică ea, dacă n-o mai ţineţi minte:

anca surdu prezentare exatlon

Sau aşa, cred că e mai convingătoare:

anca surdu abdomen exatlon

Experienţa copilului pe partea de audiovizual e destul de limitată la cei patru ani şi aproape jumătate ai săi… adică, în afară de cele (aproximativ) trei filme văzute la cinematograf (şi niciunul până la capăt, că durează producţiile astea aşa de mult până fac copiii pipi pe ei, îi ia somnul, foamea, capul de la sonorul prea tare etc.) şi videoclipuri cu muzică, trenuri, Ştefan cel Mare, bătălii şi piraţi pe YouTube – mă rog, plus un pic de ştiri dimineaţa şi horoscopul cu Neti – copilul ăsta e curat la creieri.

Exatlon ăsta n-a început de mult: prima difuzare, la pachet cu prima reluare – imediat după, că, probabil, erau oamenii short pe content şi n-au avut ce să bage – a fost duminică, 7 ianuarie. Am fost geană acolo, s-o văd pe Ancuţa cum se descurcă. N-aveam nicio îndoială că o să fie top în competiţie, chiar dacă face echipă şi cu nişte foşti sportivi de performanţă (nu ştiu dacă să-l pun la socoteală şi pe Giani Kiriţă sau nu, având în vedere abdomenul considerabil pe care-l cultivă acum…).

echipa faimosi exatlon romania anca surdu giani kirita

Dovezi de cocălăreală sau competiţie motivaţională?

Ce să zic… emisiunea nu-i nici pe departe vreun Fort Boyard (chiar şi ăla transmis de Pro TV, cu români) în materie de scenariu, imagine, montaj, grafică etc. Coloana sonoră mi se pare ridicol de dramatică, iar ţipetele alea de condor/vultur, ce-o fi înaripata care mai planează ameninţător pe cerurile show-ului, sunt atât de nelalocul lor, încât nici măcar nu-mi pasă dacă pasărea respectivă trăieşte, cu adevărat, acolo, în Republica Dominicană.

Prima dată m-am întrebat ce-o fi căutând Ancuţa finuţa în peisaj, că momentele dintre probele sportive sunt, adeseori, de o cocălăreală maximă şi mi s-a părut c-am văzut-o, nu o dată, cu o figură… încurcată. După care m-am gândit: frate, or fi venit oamenii la ea şi i-or fi zis: „Uite, ce format mişto, internaţional, în care poţi să te rupi în două, cum îţi place ţie. E şi-n Dominicană, frumos, plajă, palmieri etc. N-ai vrea să te bagi?” Cum să nu?! Că Anca Surdu e neînfricată, eu cred că ea trăieşte pentru lupta cu limitele, cea adevărată. Nu-i de mirare că restul echipei a numit-o „racheţica”; are capacităţi motrice de top, nu ştie ce-i frica!

anca surdu exatlon romania tobogan apa

Aşa că, în ciuda tuturor inconvenientelor vizuale, auditive şi a celor care aduc, uneori, ofensă intelectului şi bunului simţ, m-am uitat la fiecare ediţie ca s-o admir pe Ancuţa – mereu o apariţie. Şi, după cum a spune începui, aseară şi pe Tudor alături îl avui.

Băi, nene – ok, facem o pauză de la rime, că m-au obosit şi pe mine – era copilul ăsta fascinat, transpus, gură-cască, atât de absorbit încât nu mă auzea decât în momentele de maximă exaltare pentru vreo reuşită a Ancăi Surdu. Prima dată s-a întors spre mine ca Sfinxul şi m-a întrebat, într-un mix de surprindere – că mă-sa se poate exterioriza aşa, probabil – şi amuzament reţinut: „Ce te bucuri atâta?!”; a înţeles când i-am explicat că „am făcut sport la sală cu fata aia cu părul galben, cu coc; a fost instructoarea mea”.

anca surdu exatlon romania nisip

Stătea pe canapea picior peste picior, ca un domnişor, cu braţele pe piept – ca să vi-l imaginaţi corect – şi-a început:

– Oamenii ăştia lucrează la sală?

– Adică întrebi dacă fac sport?

– Da.

– Da, normal. Nu poţi să faci lucrurile astea dacă n-ai făcut o grămadă de sport înainte.

……………………………………………………………………………………………………………………………

– Mami, vreau să merg şi eu la un sport – dar de copii – la care să arunc aşa cu mingea şi să sparg lucruri!

– Tudor, sincer, nu cred că există un astfel de sport… mă pregăteam să-i spun că am putea face asta în parc, când se mai încălzeşte, dar mi-era că ţine minte…

.…………………………………………………………………………………………………………………………………..

– Cel mai mult mi-a plăcut cum au sărit în apă. E adâncă apa aia?

– Pentru ei, nu. Pentru tine ar fi adâncă, da.

– … când o să fiu mai mare o să vreau şi eu să sar aşa… dar cu colacul!

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

– Mami, vreau să fac şi eu aşa! coboară fulgerător de pe canapea şi vine şi-mi arată cu degetele pe masă ca şi cum face paşi. Evident, cu ochii tot în televizor.

– Cum? Să alergi, adică?

– Nuuu, aşaaaaa! şi face cu degetele paşi şi mai crăcănaţi.

– Cum, măi? Cum ar fi să sari peste ceva, un obstacol?

– Nuuu, să merg aşaaaaaa… nu ştiu dacă era prima dată când Tudor vedea o alergare redată în slow-motion la reluare, dar l-a fascinat imaginea maxim! Aidoma m-a buşit şi pe mine râsul.

Mi-e ciudă tare că nu-mi amintesc mai multe despre dialogurile de aseară, dar cert e că Tudor a fost atât de fascinat, a avut atâtea de rumegat, încât fără poveste s-a culcat. Şi tot zicea că vrea şi el să facă “aşa”. Să mai zică cineva acum de rău despre Exatlon! Că, iată, bate de departe nişte desene animate! 

Sursa foto

Share