Am încins blogosfera de părinţi. Ce zici, mi-am luat-o tare-n dinţi?

Social Media for Parents a arătat frumos pe Facebook, nu? Vreţi să ştiţi cum am trecut de la făcut selfie-uri zâmbitoare la primit scandări ofensatoare cu „Muie, Dinamo!”?

A fost primul Social Media for Parents pentru mine, deşi evenimentul a ajuns deja la cea de-a cincea ediţie. Să spunem că, pân-acum, nu m-a interesat prea tare aspectul business al blogului meu, deşi scriu pe el din 2006; aş fi putut trăi binişor din asta pân-acum, dacă m-aş fi concentrat pe acest scop şi pe participarea la întâlnirile de gen. Sau, poate, n-am fost suficient de importantă în branşă ca să primesc o invitaţie de participare.

Anul trecut am cerut eu una, dar nu mi s-a răspuns la e-mail, deşi eram cât de cât ok, zic – aveam super istoric (reiau: 10 ani, da?) campanii plătite şi cifre cam la jumătate din ce am acum, dar decente – adică ştiu personal bloggeri care adună aceste cifre azi şi participă la întâlniri de gen. Mă rog, nu mai contează, important e că m-au invitat anul ăsta.

Un eveniment plăcut, dar aş fi vrut să-nvăţ mai mult

Suficient de frumos şi primitor la Hotel Caro – în afară de băiatul ăla probabil proaspăt trezit din somn, care traversa lobby-ul ca săgeata şi pe care n-am apucat să-l întreb „Unde-i Social Media…”, că mi-a scuipat din mers un „Aveţi şi indicator!!” – fă, tuto, care sunt eu tută, aş adăuga. Deci acceptabil la Hotel Caro, evenimentul s-a ţinut în marea sală de nunţi Grand Ballroom – pe care, la 15:30 fix, în focul dezbaterilor care ne plăceau nouă mai mult, ne-au rugat „s-o eliberăm pentru un alt eveniment”, de unde eu am tras concluzia că, undeva în Bucureşti, exista o mireasă care n-avea de unde să fie furată şi a apelat la Caro.

Sursa foto

Programul a stat aşa:

• prima secţiune – prezentare Urania Cremene despre stima de sine a copiilor; prezentare Sorin Cadar, preşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică, despre trusa medicală de vacanţă; prezentare Domnica Petrovai, psihoterapeut, despre poziţionarea cuplului ca o prioritate în creşterea şi educarea copiilor; prezentare Adrian Asoltanie, trainer educaţie financiară, despre cum şi când le vorbim copiilor despre bani;

• pauză de cafea, selfie-uri, foto la corner-ele amenajate pe hol, schimburi de cărţi de vizită, poze, poze, poze;

• secţiunea a doua – prezentare Gyorgy Gaspar, psihoterapeut relaţional, despre Cyber Bullying; prezentare Simona Penescu, fundaţia Orange, despre Digitaliada, o platformă de conţinut digital şi program educaţional pentru şcolile din zona rurală – foarte mişto mi s-a părut ideea; prezentare Loredana Botezatu, Bitdefender, despre interacţiunile copiilor pe internet şi cum îi putem proteja.
• pauză de masă, selfie-uri cu mâncare-ntre dinţi, savurat îngheţată Haagen-Dazs;

• ultima secţiune – BLOG TALK (dezbatere) (redau fix cum scrie pe site-ul oficial al evenimentului), denumire din care eu am înţeles c-ar trebui să fie despre bloguri, blogging, tehnici, cifre, scriitură, campanii, SEO, Social Media, treburi din astea aproximativ tehnice care să ne ajute să ne evaluăm, să ne lămurim cât de cât asupra locului nostru în contextul blogosferei de parenting româneşti, să ne extragem informaţii cu ajutorul cărora să devenim scriitori mai buni, bloggeri mai cunoscuţi, educatori mai influenţi pentru public, parteneri mai atractivi pentru clienţi.

Însă din line-up-ul de pe scenă mi-am dat seama că nu erau şanse să obţin aşa ceva. Adică tot respectul pentru oamenii de-acolo, dar aveam înşiraţi: patru bloggeri (Ana Nicolescu, Laura Frunză, Anca Bold Gheorghe şi Miruna Ioani – moderator), două proprietare/editoare de site-uri: Ela Crăciun şi Florina Badea (pentru mine, şi florinabadea.ro este tot un site, nu un blog), plus eternul blogger Chinezu – de la care cu adevărat am fi putut afla nişte secrete din industrie, dacă n-ar fi fost prea preocupat să-şi promoveze Kooperativa 2.0 la fiecare intervenţie, el servind, de altfel, tot drept moderator.

Sursa foto

Altfel, niciun om de SEO, din agenţii, niciun specialist pe Social Media, pe branding personal, pe vânzări, monetizare etc. Doar bloggeri şi editori de site care să ne vorbească din experienţa personală. Să ne-nţelegem un pic şi, vă rog, nu căutaţi nicio urmă de răutate în ce voi spune acum: cine este Anca Bold Gheorghe şi de ce a fost pe acea scenă? Pentru că cifrele ei sunt cam ca ale mele, din ce spunea; eu scriu de 10 ani pe blog, ea face trei ani în august.

Astfel încât, iniţial, când îmi aranjasem programul pentru ziua aia – adică mersesem, din nou, la bărbat cu jalba de luat liber de la îngrijirea lui Buflea – nici n-aveam de gând să rămân şi la dezbatere, tocmai pentru că mă gândeam că nu-mi va oferi mare lucru. După care-am stat, în inerţia desfăşurării lucrurilor, pozelor, pupăturilor cu fetele, cuvintelor apreciative „Ce bine-mi pare că te cunosc! De când te-am descoperit, te citesc şi râd continuu!”.

După care s-a băgat curiozitatea în faţă, în momentul în care moderatorii au aruncat pastila: să aflăm de la Ela Crăciun cum a făcut primul milion de unici pe lună. Şi-atunci s-a dezlănţuit ceea ce avea să fie cea mai aprinsă dezbatere din istoria SMfP (cel puţin, aşa am dedus din comentariile celor care au mai participat). Păi, vedeţi, bă, băieţi? Dacă pân-acum nu m-aţi chemat…

De ce-ai vrea să fii blogger într-o ţară care dispreţuieşte conceptul?

Nici microfon nu mi-a trebuit şi-am început să vărs din mine arhicunoscutele dureri personale despre cât de nedrept e să te numeşti „blogger” şi să fii, de fapt, redactor-şef de revistă online, cu o echipă-n spate care să-ţi facă pozele, video-urile şi, de multe ori, chiar şi textele. Să ai oameni care se ocupă şi de SEO, şi de promovare, şi de contracte, şi de publicitatea pe site, tu doar să faci frumos, pentru că ai capital de imagine generos.

Fix asta a ieşit din gura Elei Crăciun: „Eu sunt imaginea!”; iar câteva fraze mai încolo povestea cum se întâlnește cu cine are de stat de vorbă, înregistrează sau documentează sau whatever face ea, apoi „dau textul la făcut”. Abia aştept să-nveţe Tudor să scrie, să vezi ce-l pun la scos interviuri de pe reportofon!

Nici măcar nu eram la mesele din primul rând, dar cu vocea mea de profă de sport combăteam fără efort de una singură din sală, într-un zumzet de aprobare care se aduna şoaptă cu şoaptă de ici, colo. Fata asta de succes de pe scenă n-avea nicio vină că are super cifre sau super echipă, ci mi s-a părut revoltător că insistă să se intituleze blogger, când ea dă textul la făcut. Păi, noi ne luptăm în micile noastre jurnale online cu emoţiile autentice, viaţa adevărată, resursele limitate, problemele copiilor, viclenia algoritmului Facebook, insuficienţa know-how-ului tehnic etc., iar ea vrea să se numească blogger de parenting fără toate astea?? Până la urmă, de ce să vrei să fii blogger într-o ţară care dispreţuieşte conceptul??

Una dintre puţinele intervenţii de bun-simţ ale lui Chinezu în această dezbatere inflamată de intervenţia mea a fost cea în care-a povestit despre o cercetare făcută pe publicul românesc pe baza a două întrebări: 1) Citiţi bloguri? – NUUUUUUUU!!! (ferască Sfântul!); 2) Îl citiţi pe Cabral? – DAAAAAA!! (cum naiba, bineînţeles!!). Eee, de fapt, despre asta este vorba: că publicul românesc ori n-are habar ce-i ăla un blogger, ori şi-a făcut o imagine tare nasoală despre concept, drept pentru care eu militez pentru educarea lui în această privinţă şi reabilitarea termenului în cauză. „Nu şi de asta suntem jurnalişti, ca să educăm publicul?!” – îi răspund, de la masă, cu vocea goală, ăstuia care mai şi stătea pe scenă în picioare şi mai şi lătra ardeleneşte la microfon. „Eu nu sunt jurnalist!” – end of story, teoretic.

Practic, dialogul în contradictoriu a continuat cu show-ul oratoric al lui Chinezu pe baza comparaţiei de neam prost a disputei dintre bloggeri şi editori/proprietari de site şi eterna luptă Dinamo-Steaua; sau, mă rog, invers, pentru că din glumele „muie, Dinamo!” eu aşa am înţeles, că domnul ar avea o afinitate pentru turma lui Gigi Becali. Zic şi eu în felul ăsta, că Steaua ştiţi că nu-i mai pot zice. A, să nu uit: și întotdeuna Kooperativa 2.0 se pricepe mai bine decât oricine la oricare-ar fi subiectul în discuție. Doar să mai lăsăm dracu’ pasiunea pentru scriitură, că mai mult ne-ncurcă în drumul spre milioanele de unici şi de euro.

Altfel, mi-a mers bine la SMfP. A cerut lumea poze cu mine ca la urs, am dat bine în ele, nu mi-am stricat imaginea – că cine ştie când oi avea bani de investit în echipă şi n-am strâns destul capital pentru un milion de unici pe lună – am primit complimente, am socializat tinerește fără să mă bată copiii la cap, am stat de vorbă cu potențiali clienți, am mâncat bine la prânz, din astea. Mulţumesc de invitaţie, Evensys! Dar să ştii că, dacă mă chemi şi la anul, eu tot îmi spun părerea, nici nu-mi trebuie microfon, acopăr orice speaker fanfaron.

Sursa foto

PS: A, nu mai zic ce discuţii se duc de ieri pe Digital Parents Talks, grupul de bloggeri de parenting de pe Facebook. În mare, am ieşit bine şi-acolo.

Sursa foto articol

Mai ales aici nişte poze cu mine, poate nu m-am făcut înţeleasă bine: