Lasă moaşa să vină la tine!

Când am scris pentru prima dată, în viaţa mea, despre naştere şi universul conex într-un text de serviciu, eram proaspăt măritată, proaspăt bronzată din luna de miere şi deloc interesată, conştient, cel puţin, să fac un copil. Cu o mână mă cruceam şi cu cealaltă scriam despre româncele care nasc la domiciliu, ajutate de moaşe, şi, pe măsură ce aprofundam subiectul şi diversificam sursele, nu le mai credeam deloc nebune, ci curajoase şi stăpâne pe propriile drepturi de pacienţi. Cu ocazia documentării pentru acel material am aflat că moaşele au drept de practică în România, dar nu se ştie ce trebuie să practice, pentru că nu există normele metodologice care să le reglementeze activitatea. Deci nu practică. Era toamna lui 2012.

Între timp, am făcut doi copii, tot Universul ştie. Primul travaliu, cu doulă, al doilea – cu moaşă (pe lângă bărbat, desigur). M-am băgat un pic pe partea asta de blogging de parenting, am mai scris şi militat pentru naşterea naturală, m-am mai dus la cursuri despre una, alta din cele de mai sus, am apărut şi pe televizoare, mi-am lărgit cercul de cunoştinţe-mame cu poveşti de naştere deosebite, deci sunt plină de exemple – n-aş zice că sunt vreun guru, dar lumea-mi mai cere sfatul pe subiect şi eu îl ofer cu plăcere. Bine, de multe ori, îl ofer şi când nu-i cerut, dar asta-i altă discuţie. Acum voiam doar să arăt cât am evoluat eu în domeniul ăsta din 2012 încoace. Şi credeam că şi lumea din jurul meu, cea îndreptăţită s-o facă, a păţit la fel.

România: pe primul loc la mortalitatea infantilă

Numai că astăzi primesc un comunicat de presă care anunţă lansarea clipului „Strigă tu pentru copiii care tac!” în cadrul campaniei Avem nevoie de moaşe!, organizată de Asociaţia Moaşelor Independente şi Asociaţia Moaşelor din România (nu-mi dau seama care-i diferenţa între astea două, dar, cu cât mai multe moaşe, cu atât mai bine). „Clipul îşi propune să arate publicului una dintre faţetele alarmante a indicatorilor de sănătate materno-infantilă din România: faptul că lipsa de urmărire a sarcinilor este unul dintre factorii cei mai importanţi pentru rata susţinută de prematuritate din ţara noastră. Lipsa de supraveghere eficientă, uniformă și echitabilă a sarcinilor, în special în mediul rural, duce la o paletă largă de complicații materne și neonatale, multe dintre ele prevenibile. Reintegrarea moaşelor în sistemul de monitorizare a sarcinilor ar oferi o soluţie eficientă şi simplu de implementat pentru reducerea procentului îngrijorător de femei nesupravegheate în timpul sarcinii. Iniţiatorii cer astfel susţinerea publică pentru implementarea normelor metodologice pentru practica autonomă a moașei, prin semnarea petiţiei campaniei.”

Deci patru ani mai târziu, situaţia moaşelor din România e aceeaşi.

Iată clipul realizat de agenţia de publicitate Jazz şi de casa de producţie video Multimedia Est.

Iată şi nişte statistici europene la care suntem, din păcate, în top (sursa: European Perinatal Health Report 2010):

• Locul 1 – rata mortalității infantile (primul an de viață) de 9,8 la mie;
• Locul 1 – rata mortalității neonatale, cu un procent de 5,5 la mie;
• Locul 1 – rata vârstei fragede (<20 ani) a mamei la naștere de 10,6%;
• Locul 2 – rata mortalității materne, cu un procent de 21 la 100.000;
• Locul 2 – în topul practicării cezarienei ca modalitate de naștere, cu un procent de 44,4 % din totalul nașterilor;
• Locul 3 – rata epiziotomiilor de 68,2% din totalul nașterilor vaginale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca epiziotomiile să fie efectuate numai în anumite circumstanţe particulare, procentul recomandat de intervenţie fiind de 10%.

„Legalizarea” moaşelor ar îmblânzi considerabil cifrele astea. Numărul corect de consultaţii prenatale făcute de un profesionist în timpul sarcinii, precum şi începerea acestor investigaţii în primul trimestru de sarcină influenţează într-o mare măsură în mod pozitiv evoluţia sarcinii şi scade riscul de copii născuţi prematur, cu toate urmările care decurg din acest tip de naşteri.

Ajută moaşa să te ajute!

Moaşa este, prin definiţie, un aliat al sarcinii, ceea ce înseamnă, conform definiţiei Confederaţiei Internaţionale a Moaşelor: „un specialist responsabil care își desfășoară activitatea în parteneriat cu femeile, cu scopul de a le asigura sprijinul, asistența și consilierea necesare în timpul sarcinii, al travaliului și al perioadei post-partum, capabil de a asista nașteri pe propria răspundere și de a oferi îngrijiri nou-născutului și sugarului. Aceste îngrijiri includ măsuri preventive, promovarea nașterii naturale, detectarea unor eventuale complicații la mamă și copil, asigurarea accesului la asistența medicală sau la asistență corespunzătoare, precum și îndeplinirea măsurilor de urgență”.

Din păcate, pentru multe românce care-au născut, moaşa e aia care „împingea cu cotul pe burtă ca să iasă copilul”, aia care „striga la noi să tăcem din gură, ce urlăm atât, suntem vaci?”, iar moaşele adevărate nu merită o asemenea reputaţie. Vorbim aici de persoane care-şi capătă licenţa după ani de Medicină, care „ar putea juca un rol esenţial în consilierea în domeniul sănătății și al educației, nu numai pentru femeie, ci și pentru întreaga familie și pentru comunitate.”

Conform comunicatului de presă, moaşele profesioniste doresc ca statul român să adopte pachetul de legi care să le permită să îşi facă meseria, astfel încât:

• să poată fi alături de mame şi nou- născuţi, de la confirmarea sarcinii şi până la 28 de zile ale nou-născutului;
• să poată practica meseria lor în comunităţi, acolo unde mamele le pot accesa serviciile, prin aprobarea normelor pentru practică independentă pe teren şi în cabinetele de practică independentă;
• serviciile lor să fie decontate de CNAS, pentru ca orice femeie din România să poată beneficia de îngrijirea unui profesionist înainte, în timpul şi după naştere;
• să poată fi integrate în sistemul de sănătate, prin implementarea unui sistem de redirecţionare şi preluare a pacienţilor de către alte specialităţi (cardiologi, hematologi, obstetricieni, etc.);
• să poată fi parte, în realitate şi în practică, din echipa perinatală, alături de ginecologi, asistente de obstetrică şi neonatologi, prin adoptarea de norme pentru practica moaşelor în spital, conform Directivei Europene 36/2005.

Fraţilor – şi, mai ales, surori – semnaţi petiţia, să legalizăm moaşele, vă rog eu! În afară de faptul că putem contribui la îmbunătăţirea situaţiei medicale atât de cinic descrisă de cifrele de mai sus, creştem enorm şansele oricărei gravide din România să aibă povestea de naştere la care visează. Pentru că o moaşă este mai atentă, mai răbdătoare şi mai empatică decât doctorul care, de regulă, pune patologicul înaintea umanului şi poate deraia mersul firesc al naturii. Mulţumesc.

Sursa foto