Într-o reinterpretare defectuoasă a prognozei meteo ostentativ de instabilă, am plecat ieri de-acasă într-o rochiţă cu volane şi nişte platforme cu potenţial imens de împiedicare, dar faţă de care balta de ploaie ar fi fost inofensivă. Nu ştiu câtor persoane le-am arătat efectiv chiloţii prin curentul de la metrou şi vântul de-afară, cert e gravitaţia nu mai avea niciun efect asupra fustei mele.
Mi-am început ziua lejer, la un eveniment de presă la capătul oraşului – slavă Domnului că era indoor şi-am dat-o spre decent faţă de oficialităţile găzduitoare. Le-am băut cafeluţa, le-am ascultat prezentarea, le-am luat punguţa şi ne-am bulucit spre autocarul salvator, care ştia drumul spre centru.
În turbulenţa rochiei mele luate de vânt şi-a platformelor luate de grabă, m-am împiedicat pe culoar de autocar, ca să cad cu buca stângă pe suportul de centură de siguranţă dintre două scaune. Primul gând n-a fost nicidecum ce va spune domnul unei vânătăi între buci. Grija mea era să-mi treacă până la şedinţa foto de logodnă în costum de baie, coming soon. „This summer.“
Aşa că i-am arătat-o din proprie iniţiativă, ca să evit un moment jenant şi eventual doggy-style în desfăşurare. Ofc, a trebuit să spun şi povestea chiar dureroasă a incidentului. Prin urmare, nu doar că n-am primit compasiune nici cât negru sub unghie şi tanga-ntre buci, dar şi aştept în continuare să mi se relateze scenariul adevărat care-a dus la vânătaie. Pentru că al meu, se pare, este incredibil. Fi-mi-ar platformele de cap şi c*r!
No Comments