Mă fac praf la cinematograf!

the star the movie primul craciun film cinematograf magarus nastere iisus

Pentru că mă-ntreabă lumea cum se comportă Lolek şi Bolek ai mei la film, iaca: povestesc despre cea mai recentă vizionare a noastră, filmul „Primul Crăciun”.


M-am pornit eu de acasă sâmbătă pe la 10 dimineaţa spre AFI, zic să am timp să ajung, să şi parchez până la şi jumate, că aveam de luat de la fetele de la RANevents biletele pentru vizionarea de presă de la 11.
Urma să vedem „The Star” („Primul Crăciun”) la Cinema City, un film pentru copii, aşa că eram cu Lolek şi Bolek după mine, doar eu singură, fără susţinere. Mă grăbeam ca s-am timp de poze la panou – c-aşa-i frumos, dacă tot ne-au invitat oamenii; de socializare – că nu m-am mai întâlnit cu cei din branşă de dinainte de sărbători; de stat la coadă la candy bar – că nu există astfel de ieşire fără ca ăştia ai mei să se-ndoape în neştire cu floricele.

Ce să vezi, că, la şi jumate, eram cu biletele luate şi nu vedeam niciun photo corner să mă imortalizez pentru posteritate.

– Tudor, hai, să vedem unde e panoul, ca să facem poză!

– Dar eu nu vreau să fac nicio poză!! Vreau să mergem să luăm popcorn! Acum!! – pentru cine nu-l cunoaşte prea bine pe Tudor, clarific: are genul acela de voce ascuţită care se combină infernal cu adresarea răstită – asta, probabil, de la mine moştenită. Şi o bătaie din picior, neapărat. În timpul acesta, slavă Domnului, Victor era blocat de fascinat de animăluţele de pe panoul foto pe care-l descoperiserăm tot mergând şi certându-ne.

– Tudor, am discutat despre asta acasă: oamenii ăştia ne-au invitat la film, aşa e frumos, să facem o poză pentru ei.

L-am luat cu „uite măgarul, uite văcuţa, ce e aia care mestecă paie? etc.” şi l-am mai calmat pentru pozat. Adică aşa (par nişte îngeri gemeni, nu?!?):

georgiana idriceanu copii film primul craciun

film copii primul craciun cinema city afi cotroceni Sursa foto

Mai aveam 25 de minute până la film. N-apucasem să stau de vorbă cu nimeni – oricum, lumea abia începea să apară. De la mieunat la ţipat la ameninţat la resemnat, Tudor mi-a transmis în toate felurile dorinţa lui de a avea “popcorn acum!!”.

Între timp, Victor se apucase să facă ca râma. Aaaa, nu ştiţi cum face râma?!?! Poftim, exemplu de acasă:

Nu ştiu dacă eram zen pentru că nu vedeam niciun pericol în asta – până la urmă, mall-ul abia se deschisese, ăştia au făcut curat cândva înainte de acest moment, cât de jegos putea fi pe jos? – sau dacă eram încă anesteziată după vineri, acea nefastă zi a morţii Nicoletei Botan. Ideea e că Tudor, ca de obicei, s-a aruncat să-l pârască pe frate-său: „Uite, mami, Victor face ca râma!”, aşteptând o reacţie explozivă din partea mea, dar a obţinut doar un: „Victor, ridică-te, te rog. Tudor, ai grijă de Victor, mă duc până la fata aia de-acolo s-o salut!”. O văzusem pe Adina Halas şi zic să schimb cu ea două vorbe, că tot n-apucarăm cu o seară înainte, la ora de cycling a lui bărbată-său.

Pfuaaa, Tudor a fost dat peste cap nu numai de lipsa reacţiei pe care o aştepta – eventual cu o cădere în dizgraţie a lui Victor la pachet – dar, mai ales, de întorsătura de situaţie care îi amâna iar popcornul şi-i mai punea şi responsabilitate în spate. L-am lăsat blocat, cu râma de frate-său la picioare, şi-am mers câţiva paşi mai încolo, să schimb şi eu nişte vorbe de oameni mari. Normal că-i urmăream cu coada ochiului, să nu cumva să se-apuce de devastat incinta. Dar era ok, începuseră să se alerge şi să se-ascundă unul de altul pe-acolo. Am răsuflat şi eu. Fix cinci minute.

 

Un film absolut paşnic cu un măgăruş simpatic

În fine, am luat două găleţi de popcorn, că ăştia ai mei au pretenţii fiecare la „mare!!”, o apă tonică pentru mine şi-am plecat, cu multe proteste, spre toaleta cinematografului. N-aveam cum să-i las să-şi bage mâinile până la coate în gură cu popcorn şi cu carcalaci de pe podelele mall-ului. Nu ştiam de ce Tudor miorlăia mai tare: că era, din nou, întârziat consumul mult-jinduitei gustări cu drumul la toaletă sau că cele două găleţi din braţele mele nu-mi permiteau să-i ţin de mână şi „Maaamiii, vezi că fuge Victooor!” etc.

Deci, vă zic, până am ajuns la locurile noastre, am avut de tras. Inclusiv pe Victor după mine, care urcă mai greu treptele din sală, el e mai… chill, să spunem aşa. Dar, odată ce s-au aşezat pe scaune, de-a stânga şi de-a dreapta mamei popcornless, s-a lăsat liniştea. Am putut şi eu să-mi verific mailul, Facebook-ul, Instagramul şi blogul, să fac selfie cu rumegătorii, să postez. M-am mişcat bine până s-au stins luminile. Descălţaţi de ghete, Lolek şi Bolek stăteau turceşte şi bobinau la popcorn pe muteşte.

georgiana idriceanu tudor film cinematograf primul craciun

georgiana idriceanu victor film cinematograf primul craciun

Filmul The Star (intrat cu titlul „Primul Crăciun” în cinematografele din România) este povestea naşterii lui Iisus Hristos, dar din perspectiva măgăruşului Mariei, cel care-a purtat-o în spate însărcinată până la Betleem. Acţiunea e populată mai mult de animăluţe decât de oameni, ceea ce reduce destul de mult referirile şi explicaţiile de natură religioasă din naraţiune.

primul craciun filmul the star the movieSursa foto

the star the movie primul craciun film iisus magarusSursa foto

În mare, se vorbeşte despre steaua care anunţă naşterea unui nou rege, am auzit şi vreo două referiri la „Mesia”, iar cele două conversaţii cu Dumnezeu – momentul în care Maria primeşte Buna Vestire şi cel în care Iosif priveşte cu suspiciune starea proaspetei sale soţii deja însărcinată şi cere Divinităţii un semn – cred că le-au părut copiilor mai degrabă ca nişte momente de interacţiune cu o entitate magică, treabă cu care ei sunt deja obişnuiţi de prin poveşti. Cert e că n-am primit vreo întrebare suplimentară de la Tudor pe subiect. Sau avea creierii prea plini de popcorn.

În rest, mi-a plăcut calmitatea filmului: un pic de umor, un pic de acţiune, un pic de agitaţie, nu-ţi rupe ochii, nu-ţi sângerează urechile, e numai bun pentru preşcolari. Măgarul e simpatic, învaţă şi o lecţie de viaţă care poate fi uşor explicată copiilor mai măricei. Simpluţ şi drăguţ. Şi sonorul a fost dat la un nivel decent, deci ne-a tihnit din punctul ăsta de vedere.

 

Aleluia, s-a născut Iisus când încă eram cu moralul sus!

Doar că liniştea mea personală a durat cam jumătate din film. După care, Victor s-a plictisit de popcorn şi-a plecat la plimbare în zona celor trei scaune pe care le ocupam. De exemplu, voia la mine în braţe, unde îl ţineam cam cu reţinere, că trecuseră deja vreo trei ore de la ultima schimbare de scutec; şi, la felul în care se frichinea de plictiseală, mă şi vedeam botezată pe pantaloni şi n-aveam deloc chef, că nu ne întorceam acasă după vizionare, ci ne continuam ziua la o petrecere de copii. Să mai spun că pantalonii mei (şi bluza, şi geaca) au scăpat de scutecul lui Victor, dar nu de cafeaua pe care o beam la volan, în drum spre petrecere? Nu mai spun.

Sau voia să stea pe acelaşi scaun cu Tudor – săracul, aflat în transă între popcorn şi film, se trezea abuzat fizic de buldozerul de frate-său, care mereu vrea să-şi înghesuie fundul ăla statement pe bucăţica de scaun rămasă liberă. Evident, Victor făcea aceste deplasări de colo-colo desculţ, adunând pe şosete popcorn bucăţi-bucăţi împrăştiate pe jos tot de el, cât timp durase ronţăitul. Sau se urca în picioare pe scaun şi făcea măscări oamenilor din rândul din spate. După care se trântea în fund şi-şi voia din nou găleata de popcorn. Şi de la capăt.

film the star primul craciun nastere iisusSursa foto

Slavă Domnului – deci, cum nu se poate mai potrivit în contextul poveştii – că filmul durează doar o oră jumate, aşa că Iisus s-a născut fix la timp ca să mă împiedice să explodez şi să părăsesc sala de cinematograf val-vârtej, cu acareturile agăţate de mine. Aşa, am ieşit liniştiţi, cu gunoaiele strânse, frumos, civilizat, demni de povestea din film.

afis film poster primul craciun cinematograf
„Primul Crăciun” este de astăzi, 2 februarie, în cinematografe. Nu ştiu de ce nu l-au adus înainte de sărbători, când cred că intra mai logic şi mai bine, mai ales pentru noi, cei mari şi însoţitori ai micilor spectatori, dar îl puteţi bifa şi acum: e un film paşnic, numai bun de iniţiat copiii în atmosfera de cinematograf.

Vă urez succes, să nu vă faceţi praf; nu reveniţi la mine să-mi daţi pardaf!

Sursa foto

Share