Mai ştii de când nu ai mai jucat un rummy, o carte, un Ţomapant?

Unor oameni le place să depene poveşti la un pahar de vin. Alţii socializează cel mai bine în jurul unei mese pline. Mie mi se pare că am fost mereu în cea mai bună formă de interacţiune atunci când întâlnirile cu cei dragi s-au petrecut în joacă. Aşa că invit şi pe voi să deprindeţi acest obicei alături de copiii voştri – o să le placă.

Cocoţat la masa mare, Victor râde cu gura până la urechi, pe sub noua lui mustaţă, desenată cu pixul. După ce şi-a înflorit mâinile în toate felurile posibile şi a mânjit tăblia, scaunul şi hainele cu ele, am zis că, mai bine, îi desenez eu una decât să încerce singur. Adică, ştie unde-i e gura, dar nu prea le are cu estimarea suprafeţei dimprejur şi mă gândesc să nu-şi scoată vreun ochi, Doamne fereşte… Başca, am putut să-i iau şi pixul cu diversiunea asta, ca să mă pot concentra pe jocul pe care îl începuserăm. Mă amăgisem cu gândul că e şi Victor destul de precoce să participe, dar văd că n-a trecut, încă, de stadiul fascinaţiei pentru pix.

Tudor primise jocul de Crăciun de la maică-mea şi, în mod evident, m-am entuziasmat eu mai tare decât el la gândul serilor în care aveam să-l facem împreună. Adică, copilul nu vedea decât o cutie cu foi colorate şi piese de plastic, nimic cu care să se poată lupta, nimic de construit, nimic de pus pe şine, nimic cu care să impresioneze la grădiniţă sau în parc. În fine, l-a împins cât colo.

Eu l-am luat şi l-am întors, bucuroasă, pe toate părţile, încărcată de amintirile dragi ale anilor cu zeci de jocuri făcute cu ai mei, în copilărie, cu prietenii şi, ulterior, cu al meu după ce m-am aşezat la casa mea; desigur, noua noastră familie a continuat această tradiţie, alături de prietenii de o parte şi de alta a cuplului, cu un carneţel nou pentru scoruri şi noi controverse privind regulile, după principiul „câte bordeie la joc, atâtea obiceie mai mult sau mai puţin ad-hoc”.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar, pentru mine, micile confruntări prieteneşti la joc făceau deliciul serii şi, la egalitate cu sentimentul de bucurie generat de activitatea în grup, întreceau, de departe, satisfacţia de a câştiga efectiv. De asta nici nu mă stresam cu rezultatele, deşi, în general, sunt o tipă competitivă – de unde şi debusolarea partenerilor de joc, un alt motiv pentru hazul personal şi pentru condimentarea atmosferei.

Amintiri cu miile despre joaca în familie

N-am crescut în cea mai închegată familie din lume: ai mei au divorţat când încă nici nu intrasem la şcoală, iar mama, în grija căreia am rămas, s-a recăsătorit cu un bărbat care, uneori, s-a dovedit a nu fi chiar cea mai bună opţiune de soţ sau tată. Dar, în multe dintre serile liniştite, mai ales la adunările de familie sau în vacanţe, scoteau cărţile de joc, cutia de rummy sau de Marocco, nişte foi şi-un pix şi pe puneam pe treabă timp de multe ore.

Am învăţat de mică Război, Macaua, Şeptic, Kems, Whist, Renţ, Poker, 21, Popa prostu’, Trombon şi câteva altele care-mi scapă acum; în schimb, încă ştiu ca pe apă regulile pentru închis pe tablă, pentru etalate sau mozaic; şi tot mai văd, cu ochii minţii, scrisul energic al maică-mii sau cel ordonat şi incredibil de frumos al lui bărbată-său de pe tabelele cu rezultate şi, de câte ori dădeam peste ele prin sertare, căutând diverse, oricât de nesuferită îmi era starea, oricât de neplăcute lucrurile în casă, foile alea îmi evocau momentele plăcute din familie şi-mi făceau bine la suflet.

Sursa foto

Serile de joc din copilărie erau printre puţinele ocazii în care maică-mea mă învăţa, în mod deliberat, ceva; adică îmi explica, efectiv, reguli şi strategii, de ce Jokerul ar trebui să înlocuiască cartea asta şi nu alta şi cum poţi construi eficient terţe şi suite, în loc să aibă pretenţia – după cum îi era obiceiul – doar să mă uit atent la ea şi informaţia să treacă subit, cumva, prin telepatie, probabil, din creierii săi într-ai mei, fără vreo tactică pedagogică la mijloc.

Atunci mă simţeam cu adevărat sub aripa ei ocrotitoare, în siguranţă, fără pericolul unei alte critici cu care, de obicei, îşi orna mesajele adresate mie – şi, de altfel, în general, celor din jur. Probabil de asta şi preţuiesc atât de mult conceptul de joc în familie şi acum şi am ţinut ani de zile, în primul sertar de sub televizor, laolaltă cu alte diverse, carneţelul cu partidele familiei mele şi prietenilor care ni s-au perindat pe la masa de joc.

Pentru mine, mâzgăliturile alea răsunau de veselie şi de revolta simpatică a disputelor pe reguli, de poveşti înşirate peste masă şi întrerupte de atenţionarea severă a vreunui nerăbdător „Hai, că e tura ta! Pui odată?!”. Din păcate, o curăţenie generală a transformat fostul carneţel de rezultate într-unul de liste pentru cumpărături – deh, aspectele practice ale vieţii – dar amintirile serilor minunate de joc între prieteni rămân la locul lor, lângă cele din copilărie.

Jucaţi-vă cât de des puteţi, copilul învaţă lucruri de preţ!

Cred că ăsta este cel mai important lucru pe care asemenea activităţi de grup, alături de oameni dragi, îl produc: amintirile şi, mai ales, amintirea emoţiilor pozitive în care astfel de momente se îmbăiază. Jocurile de acest gen, ce presupun o interacţiune strânsă – pe lângă munca în echipă, deprinderea obiceiului de a respecta reguli, dezvoltarea strategiilor pentru găsirea de soluţii, deprinderea modurilor de a accepta înfrângerile în mod elegant şi a acţiona mereu în spirit de fair-play, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de interacţiune socială – aceste jocuri aduc familia laolaltă şi umplu sufletele de afecţiune şi mulţumire.

Aşa că nu putea să nu-mi placă iniţiativa OLX, care, toată luna iunie, dă jocuri de făcut în familie în schimbul anunţurilor postate în secţiunea „Mama şi copilul”. Mai ales că unul dintre jocuri este, de fapt, un grup de mai multe activităţi pe care le-am practicat cu succes şi bucurie şi în copilărie, şi la maturitate: este vorba despre OLX şi 0 (zero), care cuprinde binecunoscutele „X şi 0”, Spânzurătoarea, Avioane şi ŢOMAPANT (cu versiunea Ţomanap la mine în Moldova, unde îl jucam frecvent la scara blocului).

Iată un video de prezentare a tuturor celor patru jocuri pe care le poţi descărca gratuit, conform regulilor de participare la campanie. Ştiu că, de fapt, premiul cel mare este relaţia specială pe care o creezi cu copilul tău jucându-te cu el, însă nu strică deloc nici excursia la Disneyland pe care o poţi câştiga, prin tragere la sorţi, dacă intri în campania OLX.  

Diversiunea mea deşteaptă s-a dus pe apa jocului: Victor s-a plictisit imediat de uitat în oglindă la mustaţa lui de pix şi-a început să roadă la piesele de carton pe care Tudor, cu mare migală, încerca să le aşeze pe tablă, conform indicaţiilor mele. Evident, au urmat urlete de ambele părţi – unul că i se strică jocul, altul că i se strică joaca – aşa c-am suspendat acţiunea şi-am pus deoparte logistica pentru vremuri mai pline de înţelegere.

Nu pot să spun că seara noastră de joc a fost una la fel de cursivă ca cele pe care le-am avut eu în copilărie – e drept, pe atunci număram câţiva ani în plus faţă de cei aproape cinci ai lui Tudor şi nici n-aveam un Victor agitat în coaste care să ne strice set-up-ul – însă au fost nişte momente în care am încercat să construim ceva împreună, o experienţă pe care Tudor şi-o tot aduce aminte acum şi care a propulsat acel joc de la cutia neglijată între cadourile de Crăciun la obiectul întrebării: „Mami, când ne mai jucăm jocul ăla cu ouă?”

Deci? N-ai nevoie de nimic de pe OLX? Că de jocuri de făcut cu familia sigur ai nevoie! Succes la postat, jucat şi câştigat excursia! Găseşti toate detaliile şi aici.

Sursa foto articol