manele in metrou… sau autobuz… sau in tramvai… bine ca in avion nu se folosesc telefoanele mobile

nu stiu diferenta tehnica dintre gadget si device (ca in termeni de dictionar m-as descurca s-o explic), dar macar stiu ca poti sa asculti muzica la telefonul mobil si sa nu te mai “dai mare” cu asta, (atitudinea era de actualitate acu’ cativa ani, si nici macar n-a tinut mult, ca omu se adapteaza repede la lucrurile misto) asa cum fac, vorba lui dinu sararu, niste tarani prin mijloacele de transport in comun. mijlocul meu de transport, un mare metrou, cu care-l impart cu tot felul de cetateni. ca de asta se cheama “mijloc de transport in comun”. da’ la cati tarani din astia de care va vorbesc se plimba si ei cu frezia sau gladiola (mai priviti metroul si din fata, ca are si el lucruri de spus, cum ar fi ca poarta nume de flori, cum poarta canapelele de la elvila nume de “domnisoare”), ar trebui sa se cheme mijloc de transport comunal. si tot vad indivizi de genul: negru sub unghii, costum blugi made in europa (nu aceea), eventual blanita la guleras, ca tot ne mai da toamna niste branci direct in iarna (care nu-i ca vara, dar aproape se aseamana), bocanci patati de var, bluza in carouri crosetata de bunica si nespalata tot de atunci, care vorbesc tare, passsss-aiesc gagici “bune” si…. si….. si …. stimati telespectatori… si pleiaza manele la telefonul mobil. tare, nu asa, doar pentru urechiusele lui conectate la cei doi neuroni pe care-i are. tare, nene, de se bucura si bodiguarzii de pe metrou, “ca sa asculta si urechea lor ceva de dulce”, nu? ca ei “e baieti de petrecere”. ma uit fix la unu din astia cu telefon din care ragea Adrian Minune, sau alde salami si vijelii… n-are nicio treaba baiatu’… se hlizea cu ala de alaturi, cu ochii beliti pe display… cred ca aveau si manelo-clip… ma rog, pana la urma ma vede ca stau cu ochii pe el. in sfarsit. ridic aratatorul de la mana dreapta si-l duc la buze: ssssst! se blocheaza. se uita in toate partile. toate partile se uitau la el. se uita iar la mine. iar reciprocitate (doar lucram in colectiv, nu?). fac iar semnul. el iar beleste ochii, mai ceva ca la manelo-clip. nu cred ca nu a inteles semnul din prima. probabil nu i-a venit sa creada ca “eu-baiat-de-cartier-cu-telefon-jmeker-si-manele-si-pretenaru’-meu-cu-mine ma shashaie una in metrou si ma face de ras tocmai cand baga adrian cel mai tare?”. ghinionul lui. ca nu m-am oprit pana n-a mai ramas decibel de manea in metrou. prietenul meu zice ca sunt nebuna. ca pot sa mi-o iau la faze din astea. poate ar trebui sa-mi calculez miscarile mai bine, ca nu cumva sa aiba el dreptate data viitoare. dar in momente din astea am vedere de taur (ocheste roshul), desi eu sunt rac (ar trebui sa ma dau inapoi, nu?): fac cum imi vine si daca nu iese bine pentru mine pana la urma, vad eu cum scot camasa… (bine, niciodata n-am inteles vorba asta, oare are la origini pe vreunul care a stat imbracat cu aceeasi camasa atat de mult, s-a ingrasat intre timp si n-a mai putut s-o scoata – desi camasile au nasturi. singurele camasi pe care le cunosc fara nasturi sunt alea de forta, dar oare vorbeste intelepciunea populara de vreun nebun?). 

Share