Față de primul film din seria Lego pe care l-am văzut acum doi ani (The Lego Batman Movie), producția de față mi s-a părut mai plină de emoție și mai conectată cu viața de familie în care, adeseori, universul celor mici se construiește – dar se și prăbușește – în jurul unor jucării.
Sincer, nu sunt fan LEGO, n-am fost genul de copil orientat spre jocuri de construcție. Nu știu dacă din cauză că sunt fată sau din cauză că acele cuburi rudimentare de pe vremea mea nu încurajau prea mult creativitatea în această direcție. Sau din ambele cauze, că, pe atunci, fetele trebuiau „să se joace cu păpușile„, de regulă.
Așa c-am făcut act de prezență la ambele filme LEGO din obligație, ca mamă de băieți interesați de subiect. La primul am adormit, spun sincer. Mi s-a părut prea lung, prea agitat și prea gălăgios, iar dacă țin minte bine, nici nervii lui Tudor n-au rezistat până la sfârșit. Este foarte posibil să-mi fi jurat să nu repet experiența, indiferent cât de convingător ar fi fost marketingul din jurul unui film de gen ulterior.
Acum… ce să mai… am zis, n-am zis, cert e că la noi în sufragerie – și, nu de puține ori, în duș – se desfășoară șantiere de construcție, demolări sau bătălii cu logistică LEGO, astfel încât era normal să acceptăm invitația la vizionarea pentru presă a „The Lego Movie 2” – „Marea Aventură Lego 2”, la Cinema City din AFI Cotroceni.
Când schimbăm tonul, vine Mamaghedonul!
Să ridice mâna părinții de (cel puțin) doi copii care n-au fost exasperați de urlete de genul: „Maaaaamiiiiii, Victor mi-a dărâmat turnul!”, „Tatiii, Victor nu mă lasă să mă joc, îmi strică tooooot!”. Da, eram sigură, nu sunteți prea mulți… Astea au fost hiturile și la noi în casă odată ce ăla micu’ a început să mișune în patru labe de colo-colo. A urmat o perioadă foarte frustrantă pentru Tudor, copilul mare, care, în sfârșit, deprinsese gustul construcțiilor, tocmai când frate-său mai mic a deprins skill-ul demolării.
Acum, lucrurile se întâmplă în ambele sensuri: oricare dintre ei îi poate strica celuilalt construcția pentru că nu este lăsat să participe la joc sau, pur și simplu, pentru că așa i-a cășunat, deci șansele apariției unei confruntări sunt mai mari.
Certurile nu se calmează pe măsură ce copiii cresc, ci doar se transformă. Iar filmul despre care povestesc aici este o alegorie cu jucării a relațiilor dintre frați.
Este foarte simplu: frații se înțeleg, se iubesc și jucăriile lor; frații se ceartă, și jucăriile lor se despart în taberele aferente, care se luptă între ele până le sare vopseaua, li se schimbă freza, cad bucăți din ele sau cad ele însele cu totul sub uscătorul de rufe, unde nu le mai găsește nimeni.
Frații negociază, parcă se întinde curcubeul peste locul de joacă. Iar situația din urmă se întâmplă de cele mai multe ori – evident – sub presiunea supremei amenințări externe: Mamaghedonul.
Nu cred că n-ai zis niciodată: „Dacă nu strângi jucăriile, le trag cu aspiratorul și nu le mai vezi!”. Nu cred. Sau că le arunci la coș. Sau că le pui bine și „la revedere”. Sau că le dai copiilor mai puțin privilegiați, care chiar s-ar bucura de ele. Toate astea reprezintă „Mamaghedonul”: Armaghedonul jucăriilor via mama, un concept foarte amuzant vehiculat în film.
Aceasta este intervenția externă care pune spiritele și jucăriile în pace, în fața căreia nu mai contează cine a început războiul, Lego Duplo sau piesele Lego mai „mature”, în fața căreia conflictul trebuie să se transforme într-o colaborare de joc nu contează cât de ciudată, important este ca ambele tabere să supraviețuiască.
Mi s-a părut că abordarea asta alegorică aduce filmul mult mai aproape de adulți – oricum „obligați” să vadă încă un film de copii, în calitate de însoțitori – astfel încât să-l savureze și să se binedispună. Adică am rezonat cu situația, cu replicile, cu glumele. Chiar mi-au plăcut și cele două cântece de referință din film – las mai jos niște clipuri de pe YouTube, ca să-ți faci o idee. Din păcate, în cinematografele românești a ajuns doar varianta dublată, însă adaptările versurilor sunt destul de bune, te vor încânta.
În concluzie: fără teamă de agitație, gălăgie și confruntări interminabile de plastic animat, mergeți să vedeți Marea Aventură Lego 2: e amuzant și are o câteva lecții pe care le puteți folosi ulterior drept pârghii de negociere în situațiile tensionate privind jucăriile: „Voi vreți ca jucăriile să se bată între ele?? Vreți ca jucăriile să fie nefericite?? Ați văzut ce se întâmplă cu jucăriile care se pierd prin casă, da? Hai, jucați-vă împreună / hai, puneți mâna și strângeți!”.
Vizionare plăcută și răbdare multă (în general)!
Sursa foto: IMDB.com
No Comments