Multe mame terminate cu capul de „mofturile” copiilor la masă mă întreabă ce mai mănâncă al meu dimineaţa. Că, la prânz şi după-amiaza, poate se ocupă bona sau bunica sau grădiniţa, iar seara le organizează ceva subţire, gen iaurt cu biscuiţi sau fructe, zic şi eu. Dar la „cea mai importantă masă a zilei” sunt deja disperate, că nu reuşesc să le bage nimic copiilor „la ghiozdan”.
Iar eu le spun: ce mâncăm noi mănâncă şi el. Şi asta pentru că ne-am curăţat, în proporţie de 90%, meniul dimineţii de junk. Despre restul de 10% îi spunem, pur şi simplu, „nu e pentru copii” şi n-are treabă, nu-i trebuie. La fel cum ştie despre cafea, bere, vin, ciocolată, pufuleţi şi vreun suc, dacă se nimereşte în raza lui de acţiune, că nu prea obişnuim.
Deci ce mănâncă fii-meu dimineaţa:
- Pâine (uneori prăjită, când îşi aduce aminte) cu unt.
- Brânză – de obicei, avem caş proaspăt de la un furnizor din afara Bucureştiului; sau brânză Făgăraş sau brânză proaspătă de vaci; a văzut la noi caşcaval sau brânză topită (La Vache qui Rit, fără arome), dar nu-l pasionează subiectul.
- Ouă multe. De fapt, albuşuri multe, că nu se omoară după gălbenuş, decât dacă i-l amestec cu brânză şi smântână în mămăliguţă sau ceva de genul; deci mănâncă albuşuri fierte tari sau ochiuri.
- Măsline – au căzut de mult de pe podium (faţă de zilele în care şterpelea pungi cu măsline din magazinele din Grecia), dar tot rămân mereu în stoc, că nu se ştie când cere.
- Sardine, multe sardine la conservă. Toate baveţicile îi put a peşte, are mai mult de zece şi le rotesc mereu, că nu mai suport duhoarea. Ăsta micu’ e înnebunit după sardinele în suc propriu sau ulei marca 365 de la Mega Image – am încercat şi alt tip de conservă, n-a mers. În schimb, n-are treabă cu conservele de ton, am testat mai multe mărci.
- „Salam pentru copii” – pentru el luăm un singur tip de mezel, muşchi file marca Aurora, l-am găsit numai la raionul de preparate din carne vrac de la unele magazine Mega Image. Are vreo patru ingrediente cu totul, te ţine doar vreo trei zile şi costă vreo 80 şi ceva de lei kilul. Din câte etichete am citit la viaţa mea, este cel mai curat preparat din carne pe care l-am găsit până acum. Chiar mai curat decât alea şmechere preambalate de la raionul de delicatese. Later edit: Marca „Aurora” a dispărut din Mega Image, aşa că acum ne bazăm pe preparatele făcute în casă de bunici.
- Legume – dintre care preferaţii, de departe, sunt castraveţii. De obicei, bărbatul face salată dimineaţa (cu salată verde, roşii castraveţi, ceapă verde, ridichi, ardei capia, rucola, baby spinach, chiar şi iarna, cu ce ingrediente mai găsim), aşa că ăsta micu’ s-a învăţat să mai primească şi câte o lingură cu amestecătură din asta. Uneori, alege doar castraveții; alteori – în ordinea preferinţelor de pe baveţică – ronţăie şi ardeii; când e în toate bune, suge şi roşiile, iar apogeul foamei se cunoaşte când nu cruţă nicio frunză din cele primite. Mai nou, a prins şpilul cu pâinea înmuiată în zeama de la salată. Îl trimit la taică-su, că are castron mai mare şi mănâncă cu gluten.
- Porumb – când ne mai aducem aminte să cumpărăm pentru vreo salată de peşte. El îl ronţăie ca atare, bob cu bob.
- Iaurt – simplu, cu furculiţa, bineînţeles. Mai bagă pâinea în el uneori, aşa cum face Mickey Mouse cu gogoaşa în ceai pe una din pernele din camera lui.
- Seminţe (crude), fructe uscate (nu confiate): caju, alune, migdale, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, prune uscate, goji, coacăze, stafide. Astea ies pe interval destul de rar dimineaţa, doar în caz de forţă de mofturi majore; de obicei, sunt aferente gustării de după-amiază, din parc.
- Lapte cu cereale – adică fulgi de porumb fără zahăr, plus din seminţele de mai sus.
Cam asta e acasă, pe la opt şi jumătate. După care pleacă la grădiniţă, unde, pe la nouă şi jumătate, se mai aşază o dată la micul-dejun cu copiii şi are la dispoziţie aşa: ceai cu pâine cu unt şi miere ori lapte cu Nesquick cu pâine cu unt şi gem ori omletă ori lapte cu cereale.
Din ce mi-a povestit miss, a fost curios să vadă ce-i ăla ceai, că acasă n-a primit aşa ceva, dar nu i-a mai trebuit a doua oară; laptele cu Nesquick e doar la cerere, de fapt, adică sunt copii care nu-l beau decât aşa, combinat (copii pe ale căror mame le compătimesc), dar al meu nu se atinge nici măcar de laptele simplu, aşa că bagă doar tartina; mierea a început să-i placă, însă gemul îl respinge, drept pentru care primeşte doar pâine cu unt în zilele de gem (acasă n-a consumat până acum decât din acela de prune de Topoloveni, la preţ de sandale de la Zara borcanul); cerealele cu lapte cică le mănâncă, dar mai mult cu mâna, adică din doi în doi, ceea ce nu regret deloc, că oricum sunt pline de zahăr, probabil, şi oricum e sătul de-acasă; omletă oricând, se pare.
Respect pe pâine la orice masă
Diferenţa între ce-mi povestesc mamele deja supărate pe viaţa dimineaţa şi ce facem noi în casă e că luăm, obligatoriu, micul-dejun în familie. Chiar dacă familia înseamnă uneori doar copilul şi-un părinte, că celălalt e plecat deja cu treburi, în formula în care ne găsim în casă la momentul respectiv ne aşezăm la masă la aproximativ aceeaşi oră, derulând acelaşi ritual şi, pur şi simplu, mâncăm. Puterea exemplului face miracole pentru educaţia copilului, iar nişte părinţi care nu iau micul-dejun nu se pot aştepta ca urmaşul lor s-o facă.
Bineînţeles că există mofturi, dar nu există zi în care să nu se găsească măcar un aliment de ronţăit. Bineînţeles că multe dintre mofturi nici nu sunt măcar legate de mâncarea disponibilă în sine, ci de lipsa de atenţie, înţelegere, timp, răbdare, spirit ludic etc. cu care ne tratăm copiii, chiar şi la masă. Înainte de primul dumicat, astea trebuie rezolvate.
De exemplu, al meu face mereu mare caz din alegerea tacâmurilor. Are un smoc de linguri şi furculiţe pe care-l ia la frecat în fiecare dimineaţă şi noi ne rugăm că, poate-poate, îl inspiră vreuna şi ne aşezăm şi noi liniştiţi la masă. Dar, dacă, până nu demult, setul cu Mickey Mouse era la putere, focusul s-a mutat pe alegerea în funcţie de culoare, iar de câteva zile nu mai acceptă altceva decât furculiţă „mare de metan”, ca mama şi ca tata, pe care o înfige şi-n castravete, şi-n pâine, şi-n iaurt. Normal c-ajunge să bată în masă cu ea, să-i grebleze tăblia cu dinţii de metal sau să învârtă în iaurt cu coada furculiţei, dar măcar stă liniştit o perioadă şi mănâncă ceva. Plus că se simte valorizat, că are şi el tacâm „ca mama şi ca tata”.
Şi da, există zile în care refuză să stea la masă cu noi. Perfect, vezi-ţi de viaţă, noi avem de mâncat. Nu a existat o singură dată din asta în care, după nici două îmbucături, copilul să nu vină cu baveţica-n dinţi: „V(r)ei la masă, v(r)ei la masă.” N-am făcut mişto de el pe treaba asta, nu l-am certat că ne-a deranjat, nu i-am aruncat teribilul: „Ţi-am spus eu c-o să vii până la urmă?”. L-am ridicat de subsiori la nivelul nostru şi-am continuat „cea mai importantă masă a zilei” în cel mai firesc mod posibil.
Cred că, de fapt, asta mănâncă fii-meu dimineaţa: respect.
No Comments