Menu
PARENTING

Micii şi piticii

 

Într-una din dimineţile trecute, semnam condica la biroul din parc – viaţa mea de-un an jumate încoace – şi părea o zi perfect de caldă după toate incertitudinile nesimţite ale vremii din această primăvară. Kinderii lingeau şi construiau bucuroşi la nisip, aparţinătorii socializau cu exuberanţa coaptă de soare, până şi noii veniţi, din ambele categorii de vârstă, îşi uitaseră istericalele în alte locuri, mai puţin fericite decât acesta.

În acea dimineaţă cu căldură tihnită deja de stat în maiou părea că parcul nostru adesea presărat cu căcaţi de câine şi coji de seminţe este colţul de rai pe care l-am apucat de-un picior după o lungă şi cruntă iarnă. Nu-mi ardea nici de verificat Facebook-ul pe telefon, aşa de mare încântare adusese această zi de zilele trecute.

 

Au crescut mici în parc

Şi-n timp ce mă ţineam umbră după copil într-unul din tururile sale de explorare, descopăr nişte doamne şi-un tânăr cu veste de angajaţi Sector 3 – din ăia de ne mai freacă aleile cu târnuri din plastic şi ne sperie copiii cu împingătoarele lor zgomotoase de praf şi frunze – trântiţi-buchet pe platforma unuia dintre castelele de joacă, la umbră răcoroasă de soarele se pare prea generos. De unde încercam eu să-mi dau seama despre ce e vorba li se vedeau doar picioarele încălţate şi lungite, o invitaţie fantastică pentru ăştia micii de trec prin etapa absolut dezgustătoare a linsului de tălpi de pantofi.

Aşa că mă duc să le dau deşteptarea, dar mi-am înghiţit ideea în sec odată ce mi s-a înfăţişat locul faptei în tot deliciul său: ca nişte vajnici gardieni ai ghiftuielii, grupul măturător înconjurase cu tolăneala sa nişte casolete de mici cu tot ce le trebuie şi-un Pepsi sănătos la cel puţin doi litri. Cu noaptea-n cap. Trebuie să recunosc: mici ca ăia n-am văzut decât pe Dealu Negru, aşa că e posibil să fi dezvoltat şi eu o asemenea poftă matinală dacă mi s-ar fi oferit cândva ocazia – bine, într-o zi de sărbătoare, nu chiar aşa, orişicând, în cursul săptămânii lucrătoare. But this is just me.

Nu aspectul matinal al situaţiei era problema mea atunci, cu aceşti fiţi gata-pe locuri-start! consumatori de mici, ci prezenţa lor între copiii ăştia care văd tot, vor tot, poftesc la tot şi halesc tot ce-i al altuia. Şi cum ar fi să-i vezi scurgându-se de bale de jur-împrejurul festinului, absolut nebăgaţi în seamă de grupul măturătorilor cu mustăţi de muştar şi Pepsi, care-şi văd nesimţit de nestingheriţi de micul lor dejun cu mic?

 

micii si piticii_1

Sursa foto

 

Ce-a fost mai întâi: ora de muncă sau ora de masă?

La ce bale personale aveam, am tunat şi i-am împroşcat cu ordine de retragere din câmpul nostru vizual, dar le-am stărnit o indignare mai înţepătoare decât sucul acidulat agitat. Le-am atins definitiv pe doamne pe sensibil când am presupus că şi-ele au copii acasă, că şi ei poate văd la alţii ce n-ar trebui şi poftesc şi vor şi nu primesc şi nu li se rupe inima lor, doamnelor? Aici am câştigat nişte puncte. Am pierdut iar teren când au început să se tânguiască referitor la foamea mare şi posibilităţile foarte mici de a şi-o potoli într-un loc decent – gen un spaţiu amenajat special de primăria de sector.

Le întreb – că numai femeile s-au băgat în negocieri, ăla tolănitu’ aştepta rezultatul disputei – le întreb unde-şi fac nevoile (gândindu-mă că, poate, pe lângă budă o fi şi vreo bucătărie sau ceva). „În stradă, doamnă”, m-au lăsat muştar. Doamna cap de trupă avea, totuşi, nişte ochi albaştri sticloşi cu care ar fi putut minţi cu cea mai mare lejeritate.

I-am îndrumat spre parcul de alături – două alei şi câteva bănci, numai pentru odihnit şi contemplat aerele condiţionate de pe blocuri, fără jucării pentru copii, fără să le mai bălească cineva pe la urechi.

„E numai câcaţi de câine acolo, doamna! Acolo e parc de câini.”

„Parcul de câini e-n partea cealaltă, de unde să fie câcaţi? Acolo sunt bănci, nu e împrejmuit, nu e semnalizat ca parc de câini, cum să fie parc de câini? Mergeţi acolo pe o bancă!”

„Dacă eu vă zic! Care se duce în parcul de câini? Nimeni. Vin toţi acolo.”

„Păi, ok, să zicem că vin câini acolo. Dar nu se presupune că aţi făcut curat?”

„Da’ n-am făcut încă. Îmi iau şi eu pauza acum să mănânc şi mă duc după!”

Intrasem în FMM mood (google it că e urât, nu pot scrie aici). Adică acolo n-ai făcut curat încă şi vii să te îndeşi aici, în acest parc unde aparţinătorii de copii astupă câcaţii de peste noapte cu nisip, adună gunoaiele lăsate de gunoaiele care-şi petrec serile pe locul nostru de joacă, oameni care mai că nu venim cu măturile de-acasă, numai să le fie copiilor noştri un pic mai sigure cele câteva ore petrecute zilnic în aer liber??

Am înţeles că sunteţi puţini şi parcuri multe; am înţeles că vă pişaţi pe stradă şi trebuie să mâncaţi la fel; am înţeles că aşa vă e programul, de ne daţi afară din parc când ne e joaca mai dragă cu sculele voastre groaznice de împrăştiat praful în pseudo-curăţenia zilnică; dar înţelegeţi-mă şi voi pe mine, FMM, că nu vreau să-i dau copilului mici la primă oră. Nici la a doua n-aş fi prea confortabilă cu ideea. Aşa că luaţi-vă mătărângele din amestec dubios şi căraţi-vă odată din parcul copiilor noştri!

Au spus că vor semnala problema lui Negoiţă (marele primar-peisagist al sectorului trei). Le invit. Chiar de mai multe ori. Dacă mă rezolvă, dau ceva bun, ştiu eu ce le place.

 

Sursa foto articol

 

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

5 Comments

  • Am plecat, m-am mutat | Idrilog
    20 aprilie 2015 at 5:18 am

    […] zile. Intenţionez să fac asta mai des, mai bine şi mai cu spor în noua mea casă virtuală. M-am mutat aici, pe domeniu propriu. Intră şi te abonează, ca să ştii când se postează […]

    Reply
  • fata vesela
    20 aprilie 2015 at 5:43 pm

    E groaznic ce se intampla acum cu parcurile noastre…ca toate sunt la fel.De-aia mi se face o lehamite cateodata sa ies in parc…ca stiu ce gasesc!

    Reply
    • Idriceanu
      20 aprilie 2015 at 6:30 pm

      Da 🙁 Am fost de Paste in Moldova, la ai mei, si am stat toata ziua intr-un parc imens, cu un loc de joaca imens, super intretinut, super curat. A fost o incantare. Dar ne-am intors inapoi 🙁

      Reply
  • Ts Secrets
    29 aprilie 2015 at 11:48 pm

    aha, deci am intuit bine cand am updatat „descriere” blogului la mine in „blogroll”: moldoveanca 😛 sau macar cu radacini in Moldova 🙂 Gata ti-am reperat „noua casa” – asa ca ne mai „auzim” pe aici de acum.

    Reply
    • Idriceanu
      29 aprilie 2015 at 11:57 pm

      Ma bucur ca m-ai urmat si promit sa-mi dau silinta si-n noua casa 😀

      Reply

Leave a Reply