Menu
filosofeala

Mucalizarea religiei

mucalizarea religiei

Eram zilele trecute în sala de așteptare a unei clinici, cu programare la medicul de familie. De câte ori i-am șters scaunele în atâția ani de abonament medical, n-am văzut vreodată sala aia atât de goală și liniștită. Să tot fi stat ceva dacă n-aș fi avut de ajuns la birou.

Cum frecam eu tableta pentru umplut timpul și golit bateria, iaca intră un, să-i zicem generic, ”popă” (o față monahală, pentru cine se simte deranjat de apelativul popular) teleghidat de bătrânețe, dar cu un lanț masiv cu cruce asemenea peste straiele specifice și-un comănac roșu, care mie-mi exprima ceva grad înalt printre călugări. Era însoțit de un civil… ăăăă, mirean, cum se zice, cu pantalon la dungă, cămașă și geantă gen diplomat. Dacă moșul s-ar fi mișcat mai cu talent, nu cu baston, ar fi părut o delegație oficială de-a dreptul.

Oamenii aveau treabă tot cu doctorița mea, așa că s-au așezat pe scaunele din același rând. Tataie  numai cu ochii pe mine – cred că, dacă nu mi-aș fi pus poșeta pe scaunul din dreapta, acolo s-ar fi băgat, în sufletul și tableta mea.

Parenting de mănăstire

Fețele bisericești nu-mi sunt cele mai plăcute persoane de pe lume – deși am iubit religia și istoria religiilor și mersul la biserică și posturile și fustele lungi și-am vrut să mă călugăresc la 14 ani, fermecată de-un stareț tânăr, frumos, cunoscător de limbi străine și cultură generală. M-am luat cu altele între timp și nu mai știu cum mi s-a format impresia că acești oameni poartă după ei mirosuri și prejudecăți pe care nu le pot suporta – probabil de la verile caniculare din București, care înnebunesc trupul și mintea – așa că mi-am văzut de conturile mele virtuale în timp ce moș călugăr de prea alături căsca ochii în tableta mea.

Cum se cheamă asta? Pa, pa… pad… pa…, tot bălmăjea moșul.

Tabletă.

Așa, tabletă. Cât costă asta?

Nu știu, am primit-o cadou.

N-o vinzi?

Nuuu – încercam să discern între două impresii pe care mi le lăsa: mercantilism și miștocăreală.

De ce? – și îi sclipeau ochii mai mult a miștocăreală.

Pentru că-i a mea și o folosesc!

La ce? – e clar că se plictisea în general, în viața lui.

La treburi de serviciu, să văd și eu ce se mai întâmplă prin lume…

Vai, ce căldură, ce căldură! La noi nu-i așa de cald, e răcoare la noi în vârful muntelui…, se tânguia moșul în capul gol, că deja pasase comănacul aparținătorului.

Păi, nu v-ajută nici hainele pe căldura asta. Trebuie să umblați mereu așa îmbrăcat?

Daaaa, păi ăsta-i portul, ca la armată, ce să facem?

După ochii lui albaștri strălucitori de dorință de conversație, îmi dau seama că vrea mai mult de la mine, așa că bag tableta în poșetă.

De unde veniți?

De la Teleorman.

Păi, asta nu-i așa de departe. (În capul meu mă întrebam ce naiba munte o fi în Teleorman…)

Aaaa, păi nu, că venim de la Buzău, tocmai din vârful muntelui, de la mănăstirea Ciolanu. Un colț de rai, un colț de rai. Cutărescu (am omis numele pronunțat), mai avem vreo vedere de la noi? Să-i arătăm domnișoarei de unde venim.

Civilul scoate o ilustrată din diplomat și mi-o trimite prin moș. Frumos, ce să zic? Or avea wireless?

Auziți, așa e că n-aveți voie să vă tundeți și să vă bărbieriți? – apropo, dac-ar straiele astea ar fi fost din colecția cu buzunar la piept, barba moșului ar fi intrat cu siguranță în el.

Așa e. Dar barba ține răcoare…

…ține, ține, că și eu am avut-o cam așa – îmi arată civilul cu două degete. Dar am dat-o jos că sunt bugetar și am zis că-mi dăunează la serviciu…

… și-apoi, mie-mi place să simt părul așa, pe spate – vântura părintele din căpățâna albă și-și răsfira pe umeri cele câteva șuvițe rămase. După care a scos un pieptăn dintr-una din mânecile de Gandalf și-a-nceput să se aranjeze.

Nu prea mai aveți mult.

Ce? De trăit? – dar știu că le mustăcea.

Nuuu! Păr.

Aaaaa, e bine așa, că părul mult ține cald.

Moșul se pieptăna leeeent, de la frunte spre spate, cu dreapta, netezind cu stânga în urma pieptănului. Civilul ținea respectuos comănacul în palme și-l admira ca pe Arsenie Boca. Pieptănul a dispărut în neantul negru al aceleiași mâneci de maestru vrăjitor. S-a întors iar spre mine:

Sunteți căsătorită, domnișoară? Nu sunt sunteți căsătorită.

Oscilam între ”ce popă permisiv, mi-a văzut burta și văd că nu-l deranjează concluzia că n-aș fi femeie la casa ei din punct de vedere religios” și ”popa ăsta face mișto de mine și de burta mea”. Numai că moșul nu-mi văzuse burta, din considerente de poziție pe scaun și vestimentație înșelătoare. M-am îndreptat de spate și m-am bătut pe pepenele de sub bluză:

Cum? Ăsta e al doilea, părinte!

Aaaaaa, foarte frumos, foarte frumos! Să faci copii mulți, să mai faci vreo 2-3, că așa te faci și mai frumoasă, și mai arătoasă, și fără boli! Și să nu-i scoți prin față, să-i lași să iasă pe calea lor naturală, că copilul scos prin față nu e gata. El iese când e gata. Știe el. Și acolo unde-s copii mulți, mănâncă la grămadă, ce găsesc. Când sunt puțini, 1-2, atunci aleg din mâncare și aia nu le place, aia nu vor…

Vorbea moșul cu o patimă, în așa cunoștință de cauză, de nici nu ziceai că jurământul de castitate făcea parte din job description-ul lui. Mai că i se tulburaseră ochii albaștri la vorbele despre perpetuarea speciei.

Nu prea vedeți copii acolo, la mănăstire, nu?

Păi, nuuu, noi n-avem voie să facem copii!

Nu vin în vizită cu părinții?

A, ba daaa, vin grupuri de copii, se joacă așa de frumos la noi în poeniță… – gesticula moșul roată-roată cu mâna încrețită de viață.

M-a strigat doctorița și l-am părăsit cu un ”săru-mâna, părinte”, ca-n vremurile în care mirosul de tămâie nu fusese înlocuit de Nina Ricci și slujba de duminică dimineață de after-urile la Martin. Că mi-a plăcut de el. Și, poate, doctrina asta religioasă, scrisă tot de oameni, ar fi putut face o derogare în cazul lui la prevederea despre copii, că părea sănătos pe parenting.

Acest text este doar un exercițiu de scriitură, dedicat răposatului meu meditator și profesor de Tehnici de Redactare de la FJSC, Costi Stan, omul care mi-a urat să ajung mai mult scriitoare și mai puțin jurnalistă. Dumnezeu să-l ierte!

Sursa foto

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply