Menu
ce vremuri domnule

Nimic nu se-ntâmplă fără motiv… pe pârtie

pe partie

M-a trimis revista pe mine, gen Bambi pe gheaţă şi sanie pe zăpadă, să mă dau cu schiurile în poză şi-n trup&suflet, ca să vadă româncele în revista Femeia. că sporturile pe pârtie nu-s deloc atât de out of space.

Dacă n-am primit păreri o sută după ce şi-au belit toţi ochii în alea patru pagini cu mine pe schiuri:
că stăteam crispată sau chiar crăcănată,
c-aveam prea mult ruj! – 
ce? e derdeluş??
c-am căzut artistic – mi-a zis un bicisnic!
oameni pricinoşi.
E ok, vă iubesc pe toooţi, thank you very much!

Vorbind serios dincolo de poze, am stat o zi întreagă pe capul unui super instructor de la şcoala de schi La Monitori din Sinaia, că nu pusesem laba piciorului vreodată pe-un clăpar, de-ar fi trebuit să iau o piatră-n gură; bonus, să încerc s-o urc la Cota 2000.

Deci omu’ m-a învăţat de la legătură pân’ la târâtură pe schiuri, de mai aveam niţel şi dădeam cu plugul şi pluguşorul pe sub tunuri, că ne prindeau sărbătorile acolo, cu vorba şi pozele noastre cu tot. Am plecat spre Bucureşti oh, so pumped up şi nu doar de la vinul fiert & specialităţi de ţuică de la prânz. Deloc. Zic bag continuarea de revelion, găsesc eu un instructor între ăia 200 de inşi anunţaţi pentru tripul dintre ani.

Schi plus cârnaţi nu-i egal love

Ofc, oricât de târziu am aterizat autocarul în zona revelionului – vezi cum aici – după zece ore de ghidaj printre toalete de benzinării bulgăreşti şi-un singur Mac internaţional, dar foarte de ajuns pentru nebunia generală, m-am mobilizat în ciorapi tricotaţi spre centrul de închirieri şi telegondolă, pentru scoruri şi orientare generală. A doua zi dimineaţă, afiş big time la recepţie: LECŢII DE SCHI AICI. Zic: cum, frate?!?! Au pus afişul pe dinafară?? Dar eu, în ameţeala mea entuziastă, citeam pe dinăuntru.

Trec peste momentul aberant de jenant în care am descoperit că instructorul stătea de circa jumătate de oră la masa de lângă mine şi eu le spuneam tuturor că-l aştept să vină. În fine, ne strângem pe platou la „2000” – aşa-i zicea lumea, că nu ştia exact la ce altitudine era oprirea doi de la telegondolă. S-au învăţat ca la Sinaia.

După doo ore de încordări excesive am bagat un pipi plus o ciorbă şi nişte cârnaţi bulgăreşti cu bulgarian fries, că pe ăia French nu îi recunoaşte nimeni pe-acolo. N-am avut stomac să mănânc tooot. Cârnaţii lor sunt huuuuge! Sau nu sunt eu obişnuită cu cârnaţii noştri.

pe partie1

Sursa foto

Cu gecile de schi pline, am reusit doar să mai exersăm ce-am învăţat – pe pârtia de super copii. Treceau ăia ca pinguinii pe lângă noi. Cârnaţii se răzbunau, pare-mi-se. Până am vazut pârtia „da, măăă, aia lină, care merge până jos, la telegondolă. Oricine o face pe aia, pe buneee” şi-am zis hai! Deşi instructorul şi-a încheiat lecţia cu „nici să nu vă treacă prin cap” – bineînţeles, mega-păţit cu foştii lui elevi.

Eram trei fete: două ne-am dus pe cur la vale, a treia s-a dus corect în continuarea pârtiei. Ne-am dat schiurile la o parte, că „le-am dat jos” e impropriu spus. „Jos” eram amândouă. Mi-am scos zăpada din pantaloni – iei multă pe dedesubturi când te duci de-a berbeleacul – ne-am suit iar pe schiuri şi-am reluat coborârea. După cinci curbe şi-o bucată de pădure, pe cur again!! WTF?!?!?!

Înainte cu Domnul pe pârtie

Aproximativ într-o oră am renunţat. Şi ne-am gândit: o fi mai uşor in clăpari în jos sau înapoi? Hai, la deal. Aproximativ cinci instructori de schi bulgăroi ne-au oferit ajutorul întru coborârea pârtiei diavolului. I-am flituit. Ăla cu care o ardeam atunci a alunecat, la un moment dat, pe lângă mine, într-o lejeră mişcare cristiană. Că m-ajută el până jos. Duuu-teee, dragă, cum s-o las pe fată singură?? La revedere. A trecut şi-un snow-mobil cu targa pe lângă noi şi tot ce voiam era să mă pun pe ea spre vale.

În cele din urmă, am ajuns sus, la ultimele telegondole din program. Era spre seară. Un român o căpăcea pe gagică-sa figurantă la ieşirea de la telegondolă. El era în clăpari şi echipament de schi, ea în UGG-uri şi poşetă gen Chanel cu lanţ. N-am ştiut pe cine să cred.

Problema mea era alta: ce s-a intamplat cu fata numărul trei? Seara, la cină, n-am văzut-o. Nici a doua zi la micul-dejun. La lecţii nu m-am mai intersectat cu ea. La naiba, nici măcar la petrecerea de revelion n-am ciocnit nimic. Deja m-am panicat! Cică la două curbe de unde am abandonat noi două, au găsit pe cineva într-o baltă de sânge. Pentru acea persoană era snow-mobilul cu targa. O, Doamne! Am intrebat de ea la fiecare masă, parcă lăutăream pentru mărunt. Nimeni n-a văzut-o. Halal ghid mai sunt şi eu! M-am resemnat, zic: bag ghinionul sub preş, deşi n-am tras-o eu de schiuri într-acolo.

La final, aveam cu toţii bagajele în hol şi autocarul la uşă. Lumea s-a înşiruit la one last pipi şi aripioare de pui la pachet for the road. La baia de gagici, fata îşi făcea părul în oglindă! „Femeieeeee, unde-ai fooooost?!?!?” – „Aaa, zice, te-am văzut la party-ul de revelion şi-am încercat să ajung până la tine, dar n-am reuşit!” Super, măcar plec acasă uşurată.

Şi Huidu era în comă. Şi Anna Lesko şi-a rupt mâna la schi. Şi ăla de-a căzut în răpă cu piciorul în cinci piese şi-a revenit. Doamneee, am avut zileee. Again. Mersi. Mai merg la schi.

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply