Am nişte sfaturi de dat celor interesaţi de BodyCombat

rachael newsham sfaturi bodycombat

Nu că sunt arogantă sau mă dau prea pricepută, dar întrebările pe care le-am primit în ultimul timp la antrenamentele de BodyCombat mă fac să cred că pot să dau o mână de ajutor celor care vor să devină tot mai buni în asta.


„Vezi că, de săptămâna viitoare, ora asta se schimbă în BodyCombat. Vii, da? Ai să vezi, o să-ţi placă!”
– aş zice „frate, aşa oare-i învaţă pe instructorii ăştia la cursuri: să aburească clienţii, numai să aibă oameni la clasă?”, dar am făcut şi eu curs de instructor de aerobic şi, pe bune, n-am avut aşa ceva în materie. Poate că omul chiar a văzut o sămânţă de luptătoare în mine, chiar a crezut că o să-mi placă.

După primul Combat, m-am târât spre vestiar și mai în slow motion decât după primul BodyPump – program în care aveam, deja, experienţă de vreo 10 luni. Nu eram chiar praf pe cardio, dar, până la urmă, vorbim despre un antrenament numărat printre cele mai intense din oferta World Class România, probabil cel care-ţi ia heart rate-ul la trântă în cel mai aprig mod.

„Lasă, a fost bine pentru prima dată!”, zicea domnul instructor, făcând abstracţie de chipul meu de groază de după – şi, la momentul respectiv, nu era vorba doar despre machiaj scurs. „Mai vii, da?”.  Am zis „ăăă… da…” doar ca să scap de gura lui atunci, pe loc; pentru că simţeam nevoia să iau loc, desigur.

Dar am mai venit, în fiecare miercuri seară, cu rigurozitate, mai ceva ca la program la serviciu, ca să parcurg, tot mai cursiv, aceeaşi coregrafie şi să învăţ a lovi tot mai bine – nu vreau să mă gândesc că, de fapt, îmi crescuse doar rezistenţa şi-mi părea totul mai uşor, în timp ce tehnica mea era la fel de praf.

Au trecut aproape doi ani de atunci. Acum, sunt alţi clienţi, ca mine, care mă-ntreabă prin sală sau prin vestiar dac-am făcut ceva sport de contact „în tinereţe” (asta-i de la mine), că fac Combat „foarte bine”. Fraţilor, în afară de bătaia pe care i-am dat-o colegului de bancă dintr-a întâia – şi aia cu o nuia, nu cu pumnii – n-am bumbăcit pe nimeni în viaţa mea (bine, scânteile în amor nu se pun ca experienţă).

bodycombat sfaturi tehnicaSursa foto

Evident, cred că orice om are instinctul de a arunca un pumn, o palmă sau de a da cu piciorul, cel puţin pentru apărare; dar până la a lovi corect – păstrând scenariul unei confruntări cu un inamic real – cu eficienţă maximă şi risc minim de accidentare, e o cale atât de lungă… pe care cred că nu voi termina de mers nici când voi ajunge instructor, Doamne ajută!

 

Datul cu pumnul vine din instinct, însă chiar ştii ce să faci în situaţii de conflict?

Nu mă pot compara cu colegi de antrenament al căror istoric sportiv s-a scris şi prin săli de arte marţiale. De fapt, eu n-am niciun istoric sportiv, sunt doar un practicant al fitness-ului de pe la 20 de ani, cu intermitenţe, dar cu pasiune în ultimii trei şi jumătate. Însă acesta este un antrenament care m-a prins, mi-a îmbunătăţit capacitatea cardiovasculară, coordonarea, mobilitatea, echilibrul, abdomenul şi forma picioarelor (all that jumping is paying off for sure), dar, mai ales, încrederea în mine şi în ceea ce pot face cu corpul meu.

Însă, dat fiind că lumea a ajuns să mă (re)cunoască pe la clasele de Combat şi să mă complimenteze, am zis să fac o listă de sfaturi pentru cei care-şi doresc să devină tot mai buni în acest antrenament:

1. Trebuie să faci cel puţin un Combat pe săptămână. Altfel, îl uiţi. Iar când te concentrezi să-ţi aduci aminte mişcările, când faci totul cu ochii numai la instructor, când, pe scurt, nu lucrezi cât de cât cursiv, este foarte greu să te concentrezi pe tehnică (şi mă refer la clienţii care au luat de la zero, cu acest antrenament, o lovitură directă, croşeul, upercutul şi orice lovitură de picior; ca mine).

Sigur că vei progresa cu fiecare săptămână bifată în Combat, dar nu într-atât de pronunţat încât, poate, îţi doreşti. Ideal ar fi să-l faci atât de des încât, dacă stai la coadă la Mega şi auzi piesa aia, să începi imediat să fredonezi: jab-jab-cross, hook-hook! Adică, nu neapărat să ajungi ca mine, căreia îi cântă şi dansează copiii din playlist-ul de antrenament, dar să-l visezi sigur.

Nu mai zic să te dai de ceasul morţii ca să obţii coregrafiile în avans şi să le înveţi pe cont propriu, să faci de nebun BodyCombat acasă când cauţi o melodie pe YouTube şi ai dat peste “aaaa, asta-i încălzirea de la 76!” ori să şochezi cu schemele tale femeia de serviciu de la hotelul unde ai plecat în concediu.

sfaturi tehnica bodycombat world class instructoriSursa foto

2. Trebuie să-l iubeşti, nu doar să fie un antrenament care să-ţi „placă”, cu care ai observat că ai nişte rezultate, că e la ora potrivită când ieşi de la serviciu (bine, asta e la mişto, că listele de rezervări la clasele de Combat se umplu cu mult înainte de ora începerii) sau că mai faci şi tu nişte mişcare etc.

Nu, trebuie să-ţi doreşti să progresezi ca tehnică, pentru că asta te va face să simţi antrenamentul mult mai real, mai apropiat de ceea ce se doreşte să fie: o simulare pentru situaţii de luptă; în afară printre altele de asta, o tehnică mai bună îţi va consuma mai multă energie, iar asta îţi doreşti: să arzi cât mai multe calorii, nu? Nu mai vorbim despre modul cum arată, efectiv, când dai corect cu pumnul – iar în ultimul timp ne cam filmăm pe la clasele de Combat (la mişto, desigur, pentru diverse glume pe social media).

 

3. Trebuie să te plimbi prin cluburi (nu discoteci, ne-am înţeles, da?), să lucrezi cu cât mai mulţi instructori. Normal că noi, ăştia fanaticii, care ne adormim copiii pe tracklist-urile făcute de Rachael şi Dan (da, trebuie să să te intereseze şi să înveţi cine sunt ăştia doi – vezi foto), avem acum preferinţele noastre: mă duc la cutare instructor când vreau să mă distrez, la antrenamentul lui cutare ştiu că o să mă „rup”, cutare mi-e drag şi nu l-am mai văzut de mult, hai, să mai facem un Combat împreună etc.

dan cohen rachael newsham bodycombat sfaturi instructoriSursa foto

Dar, până să ajungem aici, ne-am plimbat mult şi noi, am lucrat cu ceva instructori, am căscat ochii şi urechile la multe indicaţii. Teoretic, antrenamentul este acelaşi; practic, fiecare instructor are tehnica proprie de execuţie şi o metodă personalizată de predare: unii spun poveşti despre filme cu Bruce Lee, alţii despre competiţiile de arte marţiale la care ei înşişi au participat (da, printre instructorii care predau BodyCombat la World Class România se numără campioni mondiali şi europeni în diverse discipline de gen); unii explică biomecanica mişcării până la ultimul muşchi, alţii te fac atenţi la muzică sau îţi descriu situaţii reale de conflict în care acele combinaţii de lovituri ar putea fi folosite, unii te provoacă, alţii excelează pe motivare şi tot aşa. Toate aceste glume, sfaturi, anecdote, indicaţii, corecţii trebuie să devină reperele tale dacă vrei să fii (tot mai) bun.

Revenind la parcursul meu în Combat: am făcut acest antrenament sub îndrumarea a 16 instructori până acum. M-am plimbat prin toate cluburile bucureştene unde se face (sau s-a făcut, odată), plus la Constanţa şi Iaşi. (Başca experienţa de la Stockholm, la evenimentul Les Mills Live, unde am avut imensa plăcere să mi se predea o coregrafie de către Rachael Newsham însăşi.)

Am învăţat de la fiecare dintre aceştia câte ceva, fie legat de tehnică, fie legat de atitudine sau de modul în care trebuie să înţeleg acest antrenament. Şi am ajuns la partea „dureroasă” a acestui articol: este doar introducerea celui pe care mă ţin de mult să-l scriu, cu nume, prenume şi la obiectul acţiunii, despre ce am deprins de la fiecare instructor de BodyCombat în parte – cel puţin, de la cei cu care am lucrat de două ori, măcar. Pentru că lumea care se plimbă prin cluburi ar trebui să realizeze că fiecare dintre aceşti oameni faţă de care lucrăm în oglindă este unic în felul în care poate modela evoluţia practicantului de Combat de-a lungul claselor.

Şi că vorba „practice makes perfect” îţi poate exploata cât mai bine potenţialul doar în condiţiile în care faci practică pe cât mai multe câmpuri… de bătălie. Stay with the fight!

Sursa foto articol

Share