Menu
POVEŞTI

Nu-mi place numele meu. Ce şanse am să mă plac eu?

nu imi place numele meu

Nu mi-a plăcut niciodată „Georgiana”. Cred că sună ca un şoarece care ronţăie din caşcaval.

Mai nimeni nu m-a strigat aşa în viaţă, clar şi răspicat. Până la cinci ani jumate m-a crescut bunică-mea la Suceava, deci răspundeam la un fel de „Jorjană!!”, iar eu, în capul meu, îmi doream să mă cheme „Gabriela”, ca pe cea mai bună prietenă de atunci. De fapt, pe ea lumea a strigat-o „Laura” toată viaţa, iar acum mă enervez crunt dacă primesc e-mailuri care încep cu „Bună, Gabriela!”. În cel mai bun caz, încep răspunsul cu o tragere de mânecă, să se înveţe minte interlocutorul.

După care am revenit acasă la maică-mea, cu care nu comunicam prea mult. Iar când se-ntâmpla, eram chemată, adesea: „Tuuu, ia vino-ncoace, tuuu!”. Şi-atunci era nasol. Sau enervant.

La şcoală eram „Idriceanu, la tablă!” pentru majoritatea profesorilor şi n-am luat asta ca vreun afront, că-mi place numele meu de fată, plus că-mi închipuiam adresarea asta ca pe una plină de importanţă. Gen „Idriceanu, ia arată-le tu cum se face etc.”. E foarte posibil să-mi fi închipuit prea multe.

Pentru prietena mea cea mai bună, cu care am o relaţie de aproape 30 de ani, am fost mereu „Jorj”. Colegii de serviciu, indiferent de colegi şi indiferent de serviciu, au preferat „Idri”. O colegă de cameră în anul trei de cămin m-a botezat „Gherghinica” şi aşa mă strigă şi azi, când ne mai intersectăm la sală. În decursul timpului am mai fost „Georgette” sau „Geta” – acesta doar la mişto, desigur, că a doua oară n-ar mai fi apucat să fie rostit de aceeaşi persoană.

 

Dintr-un nume neplăcut a ieşit un brand cunoscut

Uneori m-am recomandat cu al doilea prenume, „Maria”, fie în crize de personalitate, fie în situaţii de agaţamente indezirabile. Când m-am angajat la Unica şi-a trebuit să-mi stabilesc semnătura de jurnalist, am mers pe „Georgiana-Maria Idriceanu”; până la un reportaj făcut împreună cu un fotograf cu nume la fel de lung, astfel încât băiatul de la machetare a hotărât: „Ori Georgiana, ori Maria, că ambele nu încap.” Şi aşa s-a născut „brandul” Georgiana Idriceanu din media românească. Abia atunci a început să-mi placă prenumele meu, cât de cât.

Îl vedeam scris în revistă, pe cărţile de vizită, pe legitimaţia de ziarist, vizual mi se părea că dă bine. Dar tot mi se părea că-mi curge sânge din urechi atunci când ieşea pe gura mea sau a altcuiva care mă interpela.

Cine n-a făcut în adolescenţă testele alea stupide „ce spune numele tău despre tine?” sau cele de compatibilitate între parteneri pe baza numelor? Eram la vârsta primilor prieteni şi, frate, „Georgiana” are o mulţime de litere, mi se ducea tot focul inimii până converteam în cifre şi adunam şi comparam cu numele lui… Am găsit nenumărate prilejuri de a-mi respinge numele în tinereţe, dar cea mai mare durere în relaţia asta era însăşi semnificaţia ei pentru relaţia mea cu mine însămi.

Numele te reprezintă şi îţi ghidează
devenirea. E ca o etichetă care prezintă lumii
ingredientele tale.

 

Există studii care au pus pe tapet efectele relaţiei oamenilor cu numele lor, cum ar fi acesta: 59 de bărbaţi şi 108 femei, toţi studenţi, au fost rugaţi să dea note numelor lor (au fost luate în considerare prenumele, al doilea prenume şi numele de familie). De asemenea, au mai fost supuşi unor teste privind stima de sine şi dezirabilitatea socială, adică tendinţa de a se prezenta societăţii într-o lumină favorabilă, în acord cu normele sociale. Pentru a fi acceptat, plăcut etc.

Concluziile cercetării au fost:

a.Atât bărbaţii, cât şi femeile care au primit calificative ridicate la capitolul stimă de sine îşi punctaseră bine şi prenumele, şi numele de familie;

b.Subiecţii cu preferinţe clare ori pentru primul prenume, ori pentru numele de familie, în general, au primit calificative ridicate la capitolul dezirabilitate socială.

Eu, una, mă regăsesc în aceste concluzii. Slavă Domnului că, între timp, a început să-mi mai placă prenumele meu. Dar tot mă încadrez mai degrabă la punctul „b”, tot sunt mai mult „Idri” decât „Georgiana”, orientată mai mult către aprecierea societăţii decât a mea înseşi.

Am scris povestea asta pentru că azi e Sfântul Gheorghe, una dintre zilele mele onomastice, conform primului prenume. Chiar dacă mi-am dus viaţa respingând „Georgiana”, am fost mereu profund ataşată de imaginea acestui sfânt ucigător de balaur, aşa că m-am sărbătorit an de an. Uneori, chiar mai amplu decât la ziua de naştere.

Întotdeauna mi s-a părut super strong Sf. Gheorghe şi am apreciat personajul probabil, datorită, sentimentului că forţa mea se trage cumva dintr-a lui, sentiment care s-a zbătut undeva în subconştientul meu toată viaţa.

În fiecare zi mă lupt să ţin sub control balaurul din mine; nu să-l extermin, ci să-i convertesc pozitiv energia. Să fac cumva să armonizez interiorul cu dezirabilitatea asta socială, să nu mă mai simt aşa de bipolară atât de des. Să-nceapă să-mi placă şi mie „Georgiana”, în sfârşit.

„La mulţi ani!” vouă, celor patronaţi de boss-ul balaurilor, şi vă urez să-i folosiţi  mojo-ul doar întru armonia cu voi înşivă!

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

3 Comments

  • Alina
    23 aprilie 2017 at 11:34 am

    Been there. Toată copilăria mea am fost Gabi, uram apelativul din cauză că mai aveam 2 Gabriele și 2 Gabi băieți pe scară, și toți eram Gabi. Nici măcar nu îmi spuneau Gabriela. Mamaie și unchii mă mai alintau Găbită. Dar după 8 ani am decis să îmi iau soarta în mână și am decis ca pe mine mă va chema Alina (primul prenume, nimeni nu mă striga așa). Nu am mai răspuns efectiv la Gabi, de atunci sunt Alina pentru toată lumea. Acum însă, îmi place și Gabriela.
    Cum îți spun eu ție? Idri? Maria? funny Idri?

    Reply
    • Idriceanu
      23 aprilie 2017 at 3:13 pm

      :)))) nici n.as fi zis ca ai fost altceva decat Alina vreodata 🙂
      Pai, spune.mi cum ti se pare tie potrivit 🙂

      Reply
  • […] te dai cu mine!”. Am fost strigată în multe feluri la viaţa mea – am şi scris despre asta aici –  dar „mami, mami!” a bătut, de departe, toate recordurile de frecvenţă, tonalitate […]

    Reply

Leave a Reply