Menu
PARENTING

O discuție iscusită despre copiii în vizită

vizite copii prieteni

Cine are copii știe cât de important este acest subiect pentru ei. Cine nu are poate își aduce aminte cât de important era pentru ei înșiși în copilărie. Pentru că vizitele acasă la prieteni sunt ca o mini-vacanță, un sentiment de mare importanță. 

– Tudor, ce-ți dorești tu să faci după ce se termină cu Coronavirusu?

– Să mă întâlnesc cu prietenii mei și să merg acasă la ei și să vină și ei la mine acasă!

Asta voia cu disperare copilul meu de aproape șapte ani când eram în izolare. Nu jucării sofisticate, nu călătorii în locuri îndepărtate – aș zice, de dragul rimei, și ”nu înghețate”, dar acest desert e valabil oricând, și vara, și iarna, și pe pandemie, și pe veselie, deci n-ar fi adevărat – ci vizite.

Doamne, țin minte cât de mult îmi plăcea și mie să aduc copii acasă când eram mică! Să le arăt jucăriile și lucrurile mele, să-i las să le folosească, să ne maimuțărim în hainele părinților, să ne punem noi o gustare și să imaginăm jocuri pe care nu le puteam face în fața blocului sau pe pătură, în parc.

Doar că asta nu prea se întâmpla acasă la mine, ci la prietenii mei, că pe mine nu mă lăsa mama să aduc copii acasă. Nici bunica, unde am crescut până la cinci ani jumate, dar măcar îmi făcea zilele de naștere în sufragerie, cu toți copii de la bloc, cu masă mare, tort, cadouri și toată distracția. Atunci chiar aveam voie să ne urcăm încălțați pe patul mare din sufragerie, pentru poza de grup.

(Aici trebuia să fie poza respectivă, am răscolit casa pentru ea și n-am găsit-o. Sper să o găsesc, totuși…)

Am suferit mult din cauza asta, că mergeam la prietenele mele, mă distram, făceam tot ce ne trecea prin cap, iar când venea întrebare: ”Când mergem și la tine o dată?”, ridicam din umeri, că știam că nu se poate.

Acum am propriii mei copii care își doresc asta la fel de tare, care sunt atât de bucuroși când le invităm prietenii cu familiile lor în vizită sau când suntem noi invitați, că nu le mai trebuie nici mâncare, nici desert, nici atenție din partea noastră, doar să fie lăsați în pace să-și deruleze „haosul” firesc de copii.

Am zis că, poate, se întâmplă treaba asta pentru că sunt ai mei și mă moștenesc cu această poftă; am zis că, pe vremea copilăriei mele, nu erau prea multe distracții de unul singur acasă, și, poate, de asta ne plăcea să ne adunăm pe la casele altora; dar, de fapt, dorința de a merge în vizită și de a fi vizitat de prieteni este una generalizată în rândul copiilor.

Așa că am stat de vorbă despre asta cu Nina Sofian, psiholog și specialist în parenting, care mi-a deschis mintea asupra a ceea ce ar trebui să fac astfel încât să fiu mai flexibilă pe subiect.
Nina Sofian psiholog parenting coach
Nina Sofian, psiholog & parenting coach

Pentru că îmi doresc pentru Lolek și Bolek ai mei (Tudor și Victor îi cheamă, de fapt, pentru cine nu știe încă) o copilărie cu mai puține interdicții decât am avut eu și cu mai multe experiențe hrănitoare emoțional.

Cât de importante sunt aceste vizite reciproce pentru un copil? Care sunt beneficiile pentru dezvoltarea lor emoțională? Cam de la ce vârstă începe manifestarea acestui interes?

Învățarea este un proces care are loc natural în viața obișnuită, de aici și interesul copilului de a vedea cum se întâmplă lucrurile și în altă familie/casă. În jurul vârstei de un an apare interesul față de alți copii și nevoia de interacțiune cu aceștia. Pe la 3-4 ani, copilul deja începe să caute activ prezența celorlalți și să exprime interesul de a fi în preajma lor și de a solicita aceste vizite.

Este important pentru un copil să se întâlnească cu prietenii; și da, încă din perioada preșcolară apare această dorință de a-și vizita prietenii acasă. Ca părinți, este recomandat să onorăm această dorință, în termeni care să satisfacă și nevoia noastră de siguranță, deoarece în cadrul acestor vizite el învață să socializeze, să fie empatic, să colaboreze, să-și exprime emoțiile, începe să cunoască și să înțeleagă comportamentele, se descoperă pe el și lumea din jur.

Cercetările în neuroștiință spun că cei mici dezvoltă „citirea minților celorlalți” până la vârsta de 4 ani. Ei fac asta continuu și insistent, prin dezvoltarea empatiei. Iar această empatie o dezvoltă în relația cu adulții, dar și cu alți copii, mai ales în cadrul acestor vizite în care ei pot explora viața și dintr-o altă perspectivă.

De asemenea, în joaca cu ceilalți copii, acesta descoperă entuziasmul, își dezvoltă creativitatea, implicarea, capacitatea de concentrare și își încarcă bateriile.

Când eram mică, mama nu mă lăsa să aduc copii acasă, nici petreceri nu-mi făcea acasă. În schimb, acasă la prietenii mei mergeam. Dar, poate, există mame care nici asta nu permit copiilor: vizitele la alții. Ce impact au aceste interdicții pentru dezvoltarea unui copil?

În general, când îi interzici ceva unui copil, acesta începe să-și dorească și mai mult acel lucru (ceea ce alții au și el nu are) și faptul că nu-l poate avea creează frustrări. El începe să se simtă diferit de ceilalți copii și izolat. Pe termen lung, acest tip de interdicție poate să-i afecteze abilitatea de a se adapta ușor și natural în contexte noi.

De exemplu, am avut un caz concret la cabinet, în care părinții erau mai restrictivi și nu agreau ideea de vizite între copii. Deși copilul insista cu această cerință, părinții veneau cu răspunsuri raționale venite din nevoia lor de siguranță și control. Copilul, fiind în emoție, nu s-a conectat cu raționamentul părintelui. Iar ca rezultat, în timp, copilul a dezvoltat un comportament rebel, cu accese de furie și a rămas cu credința că părerea lui nu contează, nu este auzit și este obligat să se supună doar pentru simplul fapt că el este mic și părinții sunt mari, așa că nu are de ales.

Ca și dezvoltare pe termen lung, copilul poate dobândi un stil de atașament evitant. Atașamentul evitant este acela în care persoana încearcă în mod constant să limiteze apropierea, deoarece asociază această apropiere cu neîndeplinirea dorințelor personale.

Cum să procedez cu copiii mei: să accept orice vizită își doresc, fie că este vorba de a fi noi vizitați, fie că e vorba să mergem în vizită?

Este important să cunoaștem copiii cu care interacționează copilul nostru, tipul de comportamente pe care aceștia le au, stilul de parinting de care au parte acasă și, pe baza impactului pe care îl pot avea asupra lui, să facem o anumită filtrare – pe baza căreia să alegem cine vine în vizită sau pe cine vizităm.

Este posibil să nu rezonăm 100% cu stilul de parenting
al celorlalți părinți. Însă, ca să fim noi mai liniștiți,
putem să stabilim niște condiții de comun acord cu aceștia,
condiții pe baza cărora să se desfășoare vizitele.

Nina Sofian, psiholog

De exemplu, eu, când îmi las copiii în vizită la un prieten, clarific subiecte legate de: cine îi supraveghează, ce tip de activități vor avea, dacă vor folosi dispozitive electronice și, dacă da, ce platforme sau jocuri vor accesa, ce gustări și restricții alimentare sunt în acea casă, ce alți copii mai sunt invitați etc.

Problema este că băieții sunt prea mici (4,7 și, respectiv, 6,11 ani) ca să îi las singuri în vizite (poate deranjează, poate strică ceva, poate nu ascultă de gazdă etc.), iar prietenii lor sunt prea mici pentru ca părinții lor să îi lase la noi singuri la noi (probabil din aceleași motive). Sunt motivele acestea reale sau închipuite? Cum aș putea trece peste blocajul de a-mi lăsa copiii, așa mici, în vizite (de câteva ore, nu peste noapte)? 

Atunci când copiii sunt mai mici, putem să-i lăsăm în grija altei familii dacă avem o relație mai apropiată cu acea familie și rezonăm cu stilul lor de parenting. Acest blocaj de a lăsa copilul în grija altei familii câteva ore apare în general dintr-o lipsă de încredere. În acest caz, putem face o listă cu lucrurile „de bifat” care mă fac pe mine, ca părinte, să mă simt în siguranță. Dacă familia respectivă bifează acele condiții, înseamnă că pot să am încredere să las copilul în grija acesteia. De asemenea, putem verifica din când în când printr-un mesaj dacă totul este în regulă.

mama obosita petrecere copii

Sursa foto: Scott Griessel | Dreamstime.com

Desigur, ne putem întreba dacă cerințele noastre vor fi cu adevărat îndeplinite de familia cu care le-am agreat. De aceea, este important să avem o relație foarte deschisă și apropiată cu copilul nostru și acesta să se simtă confortabil să ne povestească ce s-a întâmplat pe perioada vizitei și pe baza acestor informații să alegem dacă vrem sau nu să continuăm cu aceste vizite și pe viitor.

De multe ori, părinții prietenilor copiilor mei nu sunt și prietenii mei și, prin urmare, nu prea socializăm, nu m-aș simți confortabil să îi am în vizită sau să merg în vizită la ei, dar copiii noștri își doresc să se viziteze. Cum să fac să trec peste acest impas?

În acest caz, putem încerca să găsim acele puncte comune legate de copii și să nu ne mai concentrăm atât de mult pe părerile subiective pe care le avem despre ceilalți părinți. Dacă reușim să creăm cât de cât o relație bazată pe un obiectiv comun legat de bunăstarea copiilor, atunci ne va fi mai ușor să acceptăm chiar și aceste vizite.

Băiatul cel mare își dorește deja (și planifică cu prietenii lui) așa numitele sleepovers, adică vrea să rămână peste noapte la ei sau ei să rămână la noi. De pe la ce vârstă sunt ok astfel de vizite peste noapte? Adică există vreo etichetă în domeniul acesta sau totul depinde de relația dintre familiile copiilor?

Nu există anumite reguli legate de aceste sleepovers-uri, dar este important ca cel mic să fie autonom (recomand după vârsta de 5 ani); însă această alegere a părintelui depinde foarte mult de relația de încredere dintre cele două familii și de comunicarea care există. Totuși, este bine să avem un protocol personalizat de către părinți, de care să ținem cont în aceste situații.

De exemplu, ca părinte, am nevoie să știu
cu cine doarme copilul meu în cameră, cine îi supraveghează,
la ce fel de materiale audio/video au acces,
la ce oră se dă stingerea, ce vor mânca ș.a.m.d.

Nina Sofian, psiholog
De unde vine interesul acesta al copiilor pentru explorarea caselor prietenilor lor? Țin minte acest sentiment din copilărie: era mult mai interesant să merg acasă la prietenii mei decât să ne întâlnim în parc. De ce?

Acest interes apare din curiozitate și din dorința de a descoperi cum funcționează lucrurile în alte părți. Copiii sunt curioși să vadă cum e și la ceilalți acasă, fac comparații, își dezvoltă sentimentul de apartenență la grup/comunitate… și, astfel, se descoperă mai bine pe sine, locul lor în familie și în relațiile cu ceilalți.

De asemenea, copiii se simt mai relaxați pentru că nu mai sunt în vizorul părinților lor, ceea ce le poate da sentimentul că sunt într-un fel de mini vacanță, chiar dacă durează câteva ore.

De ce se pierde această dorință cu timpul? Adulții nu mai au această tragere de inimă să meargă la prietenii lor acasă, preferă să se vadă în oraș.

Pentru un adult, vizitele înseamnă totodată o investiție de energie și efort (pregătirea mesei, curățenia de după vizită etc.). În momentul în care ieșim în oraș, lipsa acestor responsabilități face ca întâlnirea să fie ca o gură de oxigen proaspăt. Astfel, suntem mai relaxați și ne bucurăm mai intens de acel timp petrecut împreună.

Un alt motiv ar putea fi acela că avem nevoie să schimbăm tipul de mediu. Petrecând atât de mult timp acasă, preferăm să ieșim într-un mediu diferit, decât să mergem la altcineva acasă. În plus, mai ales dacă avem copii încă mici, avem tendința să-l asociem pe „acasă” cu responsabilitățile.

copii sleepover petrecere vizita prieteni

Sura foto: Elena Nichizhenova | Dreamstime.com

Sper că această discuție să vă aducă și vouă mai multă relaxare, atât în relația cu copilul, cât și cu părinții copiilor la care va trebui (că, asta e, va trebui, dacă vreți să vă bucurați copilul propriu) să mergeți în vizită sau să-l primiți în căminul vostru. Pe Nina Sofian o puteți găsi pentru sfaturi pe pagina sa de Facebook, pe website-ul său sau îi puteți scrie la contact@ninasofian.ro.

Și încercați să cântăriți dorințele copiilor în afara prejudecăților voastre ca să ajungeți la un rezultat obiectiv de acțiune, care să-i ajute, cu adevărat, în dezvoltarea lor emoțională. Să aveți o vară genială!

Sursa foto articol: Sergey Novikov | Dreamstime.com

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply