O seară plăcută cu fasole bătută

Despre cum a ajuns fasolea făcăluită o marfă neprețuită. Sau cum se îmbogățesc în izolare ale copiilor preferințe culinare. În timp ce mă amuză tare.

După ce am făcut săptămâna asta antrenament de picioare pe lângă aragaz cu o supă de linte, un ghiveci de legume la cuptor, ciuperci gratinate, orez, budincă de noodles cu ceapă verde și budincă de conopidă, am zis că e cazul să trântesc și-o fasole bătută aka icre de fasole aici în sud (că ne place rece, iar mie – amestecată cu oțet la servire). Uitaserăm cum e să nu ne mai scoată nimeni bășinile din cap și-am zis să ne revenim un pic.

Dacă se întâmplă să cunoașteți copii fani fasole pe lumea asta, ai mei nu sunt sigur. Iahnia o fac degeaba; în afară că mâncăm doar noi, adulții, din ea, ne mai și stă în gât că urlă Loke și Bolek ăștia c-am gătit fasole și ei mor de foame; în ciorbă o evită (bine măcar c-o consumă pe aia verde), iar de bătută se atingea doar ăla mare un pic, așa…

În fine, după ce consult câteva surse online pe subiect ca să nu dau cu mucii și cu prea multe ingrediente în fasole (că unii pun usturoi, unii ceapă, unii bulion, unii boia, unii zeamă de lămâie, alții oțet, de nu mai știi cum s-o gătești concret), surse care menționau 250, cel mult 300 de grame de boabe, zic să răstorn toată punga de 800 de grame în oală, că, de, suntem patru, să ajungă măcar pentru două mese. Cu speranța că puștilor chiar o să le pese de acest fel de mâncare.

Bine, ideea era că oala era mare și jumătate de pungă turnată inițial părea o cantitate mică, fără să mă gândesc cât se umflă până la final. Și, abia după ce-am trecut-o prin trei ape, mi-am adus aminte că și data trecută am făcut la fel și-am halit la fasole o săptămână aproape… Acu’, ce să mai… înapoi nu poți să dai.

Complimentul ideal pentru un fel de mâncare banal

Dragii mei, și vine cina. Victor urlă, fasolea-i pricina. Că nu-i place, că nu mănâncă, mai că farfuria n-o aruncă. Stă disperat cu capul pe masă, plânge și suspină ca o fire aleasă. Noi înfulecăm de zor – chiat și frac-su, e uimitor! – iar el hohotește de zici că-i dăm pește! (un aliment pe care nu mai pune gura de anul trecut, de când i-a rămas un os în gât)

Îi dau să guste un strop pe furculiță, abia deschide-a lui guriță. Și ce zici, boss? În următoarele cinci minute avea deja două tartine halite. Cu ridichi, cu gogonele, nu se mai oprea, măi, nene! Mișto, nu?, cu copii… Ți-aduc numai satisfacții…

OK, OK, asta s-a rezolvat, dar cu cu atâta fasole chiar nu știu ce să fac! Chiar dacă mânca Victor de se dădea de-a dura, de fasole și vorbe de duh îi era plină gura: ”Suntem așa de norocoși că avem multă mâncare și un Mega jos!”. A-nțeles și el cum stă treaba în izolare: ”totul va fi bine” dacă ai mâncare.

Totuși, ce fac cu atâta?! Și mi-a căzut fisa:”Ia, s-o-ntreb pe soră-mea, nu vrea un borcan?”, la care Tudor sare cu gura plină, ca un vulcan: ”Nu-i da fasolea, dă-i rețeta! Să-și facă ea! Nu vezi că mănânc la fasolea asta ca la pizza?!”, în timp ce mușca din noua combinație: fasole pe rondea de orez, dacă-ți vine să crezi!

Cum să zici așa ceva la șase ani jumate?! Hai, că m-am amuzat pe săturate! S-au oprit, și el, și frate-său, abia la a patra felie, zici că am skill-uri de bucătăreasă de meserie. Și nu m-au scos din ”Ți-a ieșit tare bună!”, mi s-a umflat târtița cât pentru o lună!

Bine, tot am decis să donez borcanul sus-numit, că n-am de gând prea multe zile fasole să-nghit. Dar ar trebui să ne fie învățătură de pandemie: cu niciun chip să nu renunțăm meniul celor mic să-l diversificăm!

Las aici pașii rețetei mele de fasole bătută. Ajustați cantitățile, să nu vă iasă la fel de multă…

👉 Am pus la fiert 800 g de fasole albă cu bob mare; i-am schimbat apa de trei ori și am lăsat-o să fiarbă până la capăt în cea de-a patra apă, în care am pus câteva foi de dafin. 

👉 Cât o lași la fiert? Sincer, nu știu, că-mi făceam și actele de șomaj tehnic în paralel și n-am stat cu ochii pe ceas. Încearcă și tu fasolea cu furculița, mestecă un bob și dă-ți cu părerea. Oricum, durează vreo oră cu totul. 

👉 Am călit într-o tigaie mică trei cepe medii (tocate, evident) în cinci linguri de ulei. Le-am lăsat câteva minute la foc mediu, acoperite, apoi am adăugat sare, vreo 250 ml de bulion făcut în casă și zeama de la o jumătate de lămâie.

👉 Am dat iar în clocot și am mai lăsat tigaia acoperită pe foc vreo două minute. Fix când am tras-o deoparte, am adăugat trei lingurițe cu vârf de boia dulce și am omogenizat amestecul.

👉 Am ”bătut” fasolea cu blenderul – ca să nu zic că nu respect conceptul – și-am folosit apa de la fiert (din care am aruncat foile de dafin, ofc) pentru a-i regla consistența. Sincer, a fost insuficientă, așa c-am mai adăugat niște apă plată la mixare, apoi amestecul călit din tigaie. Am mai reglat gustul cu sare și câteva linguri de oțet balsamic, s-o fac un pic mai acrișoară. Dacă vouă nu vă place-așa, nu puneți, nimeni nu vă omoară. 

Și cam asta e. Ați văzut c-a avut succes nebun. Bărbatu-meu zice că mai simțea nevoia de niște usturoi. I-am zis să-și pună, că eu nu pun la acest fel de mâncare. Până la urmă, nu pot să-mpac pe toată lumea, nu e drept, oare?

Și, apropo, dacă tot mă citiți, comentați aici cu ce mai gătiți în izolare, c-am ajuns la epuizare! De idei, bineînțeles, că rezistență încă mai am, deși adeseori mustăcesc la această ocupație de senzație… olfactivă!

Sursa foto articol: Catalina Zaharescu Tiensuu | Dreamstime.com