Când eram copil:
– m-a luat berbecul în coarne pe islaz că voiam să-i călăresc mielul şi bunică-meu dormea în pantofi cu ziarul pe cap la soare. Urmări: şi-a luat-o de la mama (aka bunică-mea). Tata Vasile, nu berbecul. 😀
– urlam: „nebunooo, handicapatoooo, vrei să mă îneeeeeci!” la mama & mămik de câte ori voiau să-mi facă baie în cadă. Urmări: mi-au cumpărat colac de salvare şi mă spălau cu el, plus că au tras o bandă de magnetofon cu invectivele mele. Funcţionează şi acum. Banda, nu colacul, c-am învăţat să înot între timp şi între valuri. 😉
– eram ţinută de 4 oameni când mergeam la tuns, pentru că mi-era incredibil de frică de foarfecă, mai ales între oki, la breton. Urmări: coafeza mă ştie şi acum, după 25 de ani, şi-şi aminteşte cum îmi culegea părul, cizmele şi şosetele din prin toată incinta. În rest, no trauma, chiar mă tund lately mai des decât de obicei. 😀
– eram blondă şi creaţă şi mă purtau cu moţ în frunte legat cu o cordică roşie. Eram un copil serafic, cu oki imenşi albaştri şi piele albă, din care ieşea aceeaşi voce groasă care mi-a adus, în faţa blocului, porecla „trombon”. 🙂 Urmări: încă mai port cordici roşii în păr, dar în alt sens. 😉
– mâncam numai „carne albă” şi „cartofi prăjiţi crocanţi” – that is piept de pui şi cartofi prăjiţi făcuţi de mătuşă-mea, care îi punea în tigaie şi pleca să facă duş, Dumnezeu cu mila! Urmări: nici acum nu mănânc porc, decât dacă se poartă foarte-foarte frumos. Şi de asta prefer cartofii wedges la Mac. 😀
– purtam în faţa blocului pantofii cu toc ai lu’ tanti Taşcă de la parter, o doamnă din specia „minionus” care avea 34 la încălţăminte. Urmări: c’mooon, chiar tre` să mai spuuuun? 😀
– trăgeam numai la găştile de băieţi, că fetele mi se păreau răutăcioase şi total insipide. Urmări: da. 😀
– uram s-o târâi pe sor’mea în căruţ de colo-colo, că eu aveam treburi prin cartier, dar şi mămik avea treburi prin bucătărie. Deci, avantaj ea. Urmări: m-am întâlnit cu sor’mea în tren când plecam la mare de 1 mai. Nu ştiam. 🙂
– furam ceapă verde şi morcovi din grădinile din spatele blocului şi le mâncam la locul faptei, cu pământ cu tot. Urmări: mă îmbolnăvesc de aproximativ maxim 2 ori pe an; pluuuus, merg în piaţă cam o dată la doo zile. 😀
– am confecţionat rochii pentru păpuşi din tot ce părea imprimeu interesant: hainele mele, ale lu’ mămik, o faţă de masă italienească din care am decupat trandafirii. Later on: mi-am strâmtat la mână toţi blugii când am slăbit 14 kile înainte să intru la liceu. Urmări: fashionul să trăiască! 😉
Deci, la mulţi ani pentru toate de mai sus. Nu s-au schimbat multe. Le dăm noi o importanţă mai mare, atât. 😉
No Comments