Am fost ieri la un eveniment organizat de Smart & Happy Child, adică o adunare de actuali și viitori părinţi cărora le vorbesc specialiști în creșterea și dezvoltarea copiilor. Dintre toate evenimentele de parenting la care am participat până acum, este primul organizat de această comunitate pe care am văzut-o promovată în cuvinte foarte elogioase pe Facebook, ceea ce m-a şi îndemnat să mă duc. Plus tema întâlnirii: „Cum să ai un copil relaxat?”, tratată de următorii invitaţi-oameni pricepuţi şi cu diplome într-ale creşterii copiilor:
- Angela Nuţu, „renumit coach” (conform descrierii din prezentarea evenimentului), care urma să vorbească despre tipurile de ataşament şi impactul lor asupra vieţii copilului.
- Marinela Taşcău, manager Academia Fantastică (grădiniţa care a găzduit evenimentul), care urma să răspundă la întrebarea „De ce vreţi să se oprească din plâns ACUM?”
- Eugen Popa, „renumitul specialist în comunicarea cu micuţii” (din nou, conform descrierii făcute de organizatori) care urma să expună tipurile de inteligenţă şi modul lor de manifestare drept „Cheia către o viaţă fericită”.
Costul participării a fost de 15 lei, avea ca oră de începere 18:30 şi mi s-a spus că durează o oră şi jumătate. Am fost cu bărbatul, că ne place să ne implicăm amândoi în creşterea copilului. Plus că, altfel, mă punea să-i povestesc după, că nu poate să citească şi el pe blog, ca tot omul. Deşi pentru copiii participanţilor urmau să fie organizate un atelier de pictură şi jocuri în curte, am hotărât să mergem fără el, ca să ne tihnească seminarul.
Seminar pentru grupa mică
Am ajuns cu vreo cinci minute mai devreme, am plătit, am completat nişte taloane cică „de tombolă” (n-am nici cea mai mică idee despre premii, nu întrebaţi, că n-am întrebat nici noi şi nici din proprie iniţiativă nu ni s-a spus), am dat numele copilului ca să-i facă nuş’ ce diplomă şi ni s-a spus că mai durează până începe, să urcăm la mansardă, bem o apă, o cafea, consumăm nişte pizza (pentru acest „catering” ar fi fost cei 15 lei) până se strânge lumea şi, pe la 18:45, ar trebui să înceapă. După vreo trei etaje aproape gâfâite într-o fustă strâmtă pe semi-tocuri, am ajuns în mansarda călduroasă, fără aer condiţionat, umplută cu scăunele pliante de plastic în dimensiune de grădiniţă, pe care eu m-am îndoit cum m-am îndoit cu agenda pe genunchi, dar pe bărbat îl cam strângeau jeanşii pe la colţuri.
Ne-am hidratat, ne-am cafegit, eu am sărit peste pizza din raţiuni de gluten, iar lumea începea să se adune pe scăunelele la fel de incomode pe termen lung pe cât de simpatice erau. N-am înţeles dacă asta a fost o tactică de intimidare a publicului sau, pur şi simplu, alte scaune n-au avut în număr atât de mare.
Abia spre 19:00 s-a dat drumul la treabă; deja calculam cam cât o să întârziem acasă, că i-am promis copilului că ne întoarcem până-n băiţă. Iar oamenii au început cu „Deşteaptă-te române”. OK, foarte drăguţ, dar ne-a lăsat cam perplecşi şi stingheriţi. Vezi ce-nseamnă să nu te mai trezeşti doar pe TVR, odată cu imnul? N-am ştiut ce să facem cu acel moment. Dacă a mai participat cineva la vreun eveniment din seria Smart Parents, să-mi zică şi mie dacă asta e vreo cutumă, să mă liniştesc.
După care au venit trei pici de la un club de Jiu-Jitsu, împreună cu antrenorul lor, care s-au trântit unul pe altul pe saltea. Adică apreciez valorile artelor marţiale, dar omuleţii ăştia îmi părea atât de firavi şi, totodată, atât de agresivi, încât m-am bucurat că stau pe ultimul rând şi nu văd mai nimic. Toţi au primit diplome de participare.
Apoi a ţinut o scurtă cuvântare profa de pictură de la after-school-ul grădiniţei, pledând pentru înscrierea copiilor nu numai la cursuri de dezvoltare a simţului economic, de exemplu, ci şi la cursuri de bine şi frumos. Sunt de-acord. Dacă vezi la ăla micu’ aplecare spre partea asta, încurajează-l să aprofundeze. Dar eu tot aşteptam adevăratele prezentări pentru care venisem.
Ţine minte: ataşamentul „e de bine”
În sfârşit, apare primul speaker al serii de care eram interesată: Angela Nuţu începe să vorbească, pe repede-nainte, despre tipurile de ataşament. Bine, după ce întreabă dacă am auzit de acest concept şi că ar trebui să ştim că e ceva „de bine”. Eu şi bărbatul ne-am uitat unul la altul şi l-am întrebat cu ochii mari (gâtuită, mai mult, de lipsa de aer): „Unde am ajuns?”. În tot acest timp, curgeau sudorile pe mine, cu tot cu cele trei pahare cu apă băute.
De fapt, doamna povesteşte despre cercetările făcute de psihologul Mary Ainsworth, care a enunțat teoria celor trei stiluri de atașament: sigur, ambivalent şi evitant. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, vezi mai multe aici. E simpatic experimentul desfăşurat de Ainsworth şi foarte la obiect.
După care, Angela Nuţu face o legătură rapidă cu metoda SleepTalk pe care o promovează în România şi căreia îi face propagandă pe spatele unor conexiuni eronate de genul: dacă copilul cere ciocolată şi tu nu vrei să-i dai, din diverse motive, va crede că nu e iubit; aşa că rezolvi anxietăţile astea prin metoda SleepTalk, adică îi şopteşti când e pe adormite tot felul de fraze de securizare a ataşamentului. Serios? Aş fi vrut s-o întreb dacă n-ar fi mai bine, de exemplu, să-i explic ăstuia mic de ce nu e indicat să consume ciocolată, la fel cum i-am explicat de ce nu e igienic să se bage în găleata de gunoi? Din păcate, n-a fost timp pentru întrebări, că trebuiau să danseze copiii din nuş’ ce ansamblu – evident, au primit şi ei diplome de participare.
Şi fără aer, şi fără diplomă
A urmat discursul managerului grădiniţei, Marinela Taşcău, care m-a făcut să-mi fie şi mai cald cu stilul de a vorbi, că tare greu mi-era s-o urmăresc. În orice caz, a atacat problema tantrum-urilor, spunând că vrea să interacţioneze cu publicul, dar a trecut rapid la promovarea instituţiei pe care o reprezintă (Academia Fantastică), făcând o conexiune pe după ureche despre adaptarea copiilor la grădiniţă. Am şi reuşit s-o întreb, în cursul peroraţiei sale, care e legătura între cele două şi a revenit un pic pe subiect. Oricum, de la ea am rămas cu ideea că mulţii „vreau, vreau” ai copilului la vârsta de crize exprimă o dorinţă de afecţiune şi atenţie pe care îmi propun s-o investighez mai bine la momentul când va mai apărea.
Şi, în cele din urmă, Eugen Popa, „renumitul specialist în comunicarea cu micuţii”, care a fost şi MC-ul evenimentului (cu un stil de a vorbi atât de rapid şi cu bucăţi de cuvinte înghiţite, încât citeam mai mult de pe buze), s-a lansat în prezentarea celor nouă tipuri de inteligenţă definite de Howard Gardner (muzical-ritmică, vizual-spaţială, verbal-lingvistică, logic-matematică, corporal-cinetică, interpersonală, intrapersonală, naturalistă/naturistă-ambientală şi spirituală). Google it, că afli tot ce vrei despre ele. Şi sunt foarte folositoare la casa omului, pentru că te ajută să descoperi ce tip de om eşti, ce tip de copil ai şi să le separi pe cele două, astfel încât să-i dai celui mic libertatea de a se dezvolta pe filmul lui, nu pe acela din capul tău. Nu ştiu dacă a luat întrebări din public, n-am stat până la final, că deja făceam pe mine de la atâta apă consumată şi mă luase ameţeala de la lipsa de aer; plus că băiţa copilului se apropia vertiginos, aşa că a trebuit să ne apropiem şi noi de ieşire. Cred c-am fost pedepsiţi pentru necuviinţă, că nici diploma pentru ăla micu’ n-am mai primit-o.
Iar la toate astea s-au adăugat atmosfera de şuşuteală din public şi nervozitatea câtorva copilaşi care, probabil, au refuzat activităţile din curte şi i-au însoţit pe părinţi la prelegeri – spre disperarea lor rapidă, plus faptul că organizatorii făceau fotografii cu telefoanele mobile, în loc să fi angajat măcar un semi-profesionist cu aparat pentru asta. O prea puternică impresie de organizare „pe genunchi”. Repet: am fost la nenumărate evenimente de parenting, atât cu taxă, cât şi gratuite, atât cu un singur invitat, cât şi cu mai mulţi, găzduite de săli de conferinţe, ceainării, locuri de joacă, grădiniţe, apartamente de bloc, dar n-am avut niciodată, până la această seară Smart & Happy Child, sentimentul că am pierdut timpul (aproape) degeaba.
Dac-ai participat la vreun eveniment Smart Parents pân-acum, te invit să-mi laşi impresii, că, poate, îmi mai schimb şi eu părerea despre ei.
No Comments