Menu
STIL DE VIAŢĂ

Părul subţire cu balsam-spumă se ţine

eveniment lansare Pantene Atena

Pentru că n-am spus prea multe despre noile produse Pantene în direct de la momentul lansării lor, la Atena, (am fost prea absorbită de eveniment şi, pe alocuri, de interpretarea absolut savuroasă a domnului translator pe care nu l-am văzut niciodată, dar îl bănuim undeva în jurul vârstei lui Moş Crăciun) şi pentru că am observat un interes faţă de ideea de balsam-spumă (produsul-vedetă al evenimentului), vi le prezint astăzi mai în detaliu. Acestea sunt doar informaţii din comunicatul de presă şi din prezentările de la Atena, nu am început încă testarea lor. Aşadar:

 

Balsamul-spumă Pantene Smart Pro-V

PANTENE Foam Conditioner REPAIR & PROTECTA fost dezvoltat special pentru femeile cu firul de păr subţire, având o formulă care nu îngreunează părul, dar care oferă aceeaşi hidratare ca un balsam normal. Şi asta pentru că s-a observat, în urma studiilor făcute de Pantene, că mai mult de jumătate dintre europence evită să folosească balsam, iar altele ori folosesc prea puţin, ori îşi clătesc părul prea mult de teamă să nu „încarce” firul de păr. În timp, această lipsă din rutina de îngrijire a părului se traduce în degradarea firului.

În prezentarea de la eveniment ni s-a povestit despre treptele de deteriorare a părului, iar etapele incipiente – cele mai agresive cu firul de păr, pentru că se petrec în profunzimea acestuia – nici măcar nu sunt observate cu ochiul liber, ca să poată fi combătute cu o rutină de îngrijire potrivită.

Astfel, noua textură a balsamului Pantene, de spumă, este absorbită adânc în firul de păr, oferind hidratare fără reziduuri care să-l îngraşe ori să-i ofere un aspect neplăcut. Odată ce intră în contact cu părul, textura aerată a produsului capătă volum, dar îşi conservă ingredientele, ca să ajute părul.

Balsamul-spumă se distribuie pe păr mult mai uşor decât un balsam-cremă obişnuit, dar se aplică la fel ca acesta din urmă, tot la duş, pe părul umed, după şamponare.

Atenţie: acesta NU este un produs leave-in! După câteva minute de la aplicarea balsamului-spumă, părul trebuie clătit.

Teoretic, ar trebui să obţii un păr hidratat și protejat de la rădăcină până la vârf, dar fără acea senzaţie de încărcare pe care multe femei o atribuie balsamurilor de păr. Sau, cum spun stiliştii mai pretenţioşi: conditioner, că „balsam” cică e ăla de rufe sau de buze. Mă rog, mofturi, păr frumos şi sănătos să avem.

 

Formula Pro-V a devenit mai deşteaptă

În afară de acest produs cu textură deosebită, Pantene a lansat şi noua formulă Pro-V, supranumită Smart, cu care sunt acum echipate toate produsele din gamele de şampon şi balsam, plus noua aromă a acestora, care-mi pare mai fresh decât cea cu care marca s-a identificat atâţia ani.

Pentru elaborarea acestei noi formule, Pantene s-a bazat tot pe un studiu prin care a aflat că aproximativ 85% din femeile din întreaga lume (2 400 de femei din 12 ţări au participat la această cercetare) îşi doresc un păr lung şi plin de vitalitate, iar aproape jumătate dintre cele care au deja părul lung îl vor şi mai lung! Iar principalul obstacol în calea creşterii părului este deteriorarea.

studiu Pantene cresterea parului

 

Astfel, după un milion de ore în laborator şi 16 ani de cercetare, a luat naştere formula Pantene Smart Pro-V care identifică zonele deteriorate de pe lungimea firului de păr şi acţionează în funcţie de nevoi, pentru un fir mai puternic de la rădăcină până la vârf, target tare greu de atins în cazul femeilor cu păr lung-lung. Sau doar lung.

 

sampon & balsam Pantene Repair Protect

Aşa că o iau uşurel, încep testarea cu balsamul-spumă (pentru că sunt tare nerăbdătoare să văd cum o să-mi transforme părul meu fin şi subţire), apoi trec la şampon şi balsamul cremă cu noua formulă Smart Pro-V, să nu cumva să-mi crească dup-aia părul în ritm galopant şi să nu ştiu ce să fac cu el! Hai, „condiţionări” cu succes să avem!

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply