A venit iar acea perioadă a anului când una dintre cele mai puternice momeli de scos copiii din casă este: ”Hai, bine, trecem să mâncâm și niște dude!” . Pentru că, încă din primul an de viață, Tudor și Victor ai mei au îndrăgit nespus aceste fructe ”ordinare”, de colț de stradă. Dar arată-mi mie un om mare care savurează dude la copac doar pentru că sunt delicioase, nu pentru că sunt, conform Internetului, ”miraculoase”…
Greu s-au mai făcut dudele anul ăsta! Aș zice că anii trecuți eram deja pătați pe mâini – iar ăștia ai mei și pe față, burtă, picioare, de ajunsesem să-i scot la cules de dude în spatele blocului la bustul gol, pantaloni scurți și șlapi – încă de pe la jumătatea lui mai.
De fapt, am luat pozele la puricat și am constatat că ne mânjeam tot cam pe-acum, doar că ni s-a părut nouă c-a trecut timpul mai greu din considerente de izolare, când ieșeam la plimbare doar prin cartier și ne tot apăreau în cale duzii; i-am pândit încă de când le-a dat rod și nu se mai cocea odată, s-avem și noi o distracție în plus!
Iaca, de câteva zile, au reapărut absolut întemeiat solicitările ”Mami, hai, să mergem la dude”, că le ochiseră deja coapte în timpul unui drum cu mașina. Problema era că: ”Dar mergem la copacul ăla cu dude roșii, care pătează, da?”.
Fix ce-mi doream de când eram mică: să mă fac mare câine de pază care se stresează pentru hainele copiilor săi. Anii trecuți, după cum spuneam, am rezolvat-o rapid: îi despuiam la fața locului. Însă tura asta de recoltare pare a fi cu vreme din aia de ”îmbracă-te-dezbracă-te de hanorac”, absolut indecisă.
Tudor și Victor la cules de dude în 2018
Dar cine sunt eu să stau în calea fericirii copiilor mei? Mai strâmb din nas, mă mai enervez, mai exagerez în reacții până cedez, ca să creadă că au obținut ceva foarte important, iar subiectul le devine brusc foarte interesant. Și lasă de la ei când le-o ceri, o să vedeți un pic mai încolo.
Am plecat la recoltat, dar păstrăm distanța socială sub copac
Așadar, am dat iama în duzi, iar cea mai mare bucurie a copiilor mei e culesul în sine: dau roată copacului iar și iar, ca să tragă de crengile la care ajung și mai au ceva rod. Mănâncă și coapte, și așa-și-așa, nu mai contează, să pună mâna și ei pe ceva; oricum, cele mai gustoase li se par alea culese de ei, deși, în continuare, bălesc la crengile încărcate la care n-ajunge nimeni, frate!
”Data viitoare venim cu scara!” este un plan pe care îl enunță Tudor mereu, numai că nici n-avem scară, nici n-aș umbla cu ea prin cartier în spate, ca coșarul, nici nu m-aș aventura s-o proptesc de copac și să mă urc pe ea în scopuri agricole.
Mă rog, scara ca scara, problema concretă tura asta este că nu prea mai suntem singuri la cules de dude. În anii trecuți, se mai nimereau câte un copil, un om al străzii, o mamaie să mai ciugulească de ici, de col, de prin crengile joase, la concurență cu simpaticele mele termite; dar anul ăsta parcă vine lumea la duzi ca la festival în aer liber. Și n-ai ce să zici, n-ai ce să faci, n-ai ce să crezi altceva decât că au tot dreptul, la fel ca noi, să chelească de fructe copacii de pe domeniul public.
Ieri am ieșit la plimbare foarte târziu, în buza mesei de prânz. Asta e, așa mi s-a nimerit programul, nu m-au putut urni din casă mai devreme. Evident, voiau la dude. Evident, n-aveam de gând să-i las să-și umfle burta cu fructe înainte de masă. ”Auziți, nu vreți voi să luăm o caserolă pe care s-o umplem cu dude și le mâncați ca desert, după prânz?”
Că câr, că mâr, au încercat ei marea cu degetul și intransigența mea cu mornăiala, dar cunosc regulile și au cedat. ”Bine. Dar mergem la ăla care pătează!” Ce vă ziceam mai sus? ”Manipularea” funcționează.
Am luat o caserolă și-am dat asaltul: se întreceau s-o umple, ba unul, ba altul. Plăcerea de a consuma direct de la sursă fusese înlocuită cu această cursă: cine aduce mai multe și umple mai cu spor. Evident, cel mai adesea se supăra Victor că nu prea mai punea mâna pe nimic. Așa-i la cules când ești așa de mic!
Și, iată, la bordură parchează o mașină, coboară un cuplu și, fără vreo introducere fină, se pun pe cules la fel ca noi, într-o caserolă. Ne învârteam în jurul dudului deja ca-ntr-o horă. Cum ziceam, n-aveam ce să fac, decât să păstrez distanța socială pe sub copac.
Or fi dude, dar nu-s proaste: dudele, fructele măiastre
Un trecător se oprește și – cu părul vâlvoi, ochi tulburi și-o sacoșă de rafie în spate – cu domnul culegător glumește: ”Măcar știți la ce sunt bune?” – ”Normal! Pentru imunitate!”. Pfuai, peste ce comoară am dat noi în vremea Covidului, să-i dăm bice, frate! Bine, acum nu știu dacă acest beneficiu, ”pentru imunitate”, nu e cumva anulat de faptul că le mâncăm, de obicei, direct din copac, nespălate…
În orice caz, când am ajuns acasă, am dat un search pe Google după duda miraculoasă și am citit următoarele (zici c-au fost fructele astea analizate în toate laboratoarele):
👉 dudele sunt pline de nutrienți (acum, nu știu câte dude trebuie să mănânci ca să nu ne fie indiferenți): vitaminele C, K, E, luteină (o vitamină foarte importantă pentru sănătatea ochilor), vitamine din complexul B, potasiu, calciu, fosfor, resveratrol și antocianină (antioxidanți naturali), fitonutrienți, fier (un mineral care nu se găsește, de obicei, în fructe), fibre, deci o listă impresionantă pentru un fruct cu nume de femeie naivă și enervantă;
👉 îmbunătățesc digestia datorită fibrelor și contribuie la scăderea în greutate (probabil, dacă înlocuiești gustări mai calorice cu o mână de dude, dat fiind că 100 de grame de fruct au în jur de 57 de calorii; altfel, nu cred că topește grăsimea cum topim noi chipsurile la televizor);
👉 oxigenează fluxul sanguin grație fierului și ajută la buna funcționare a sistemului circulator grație antioxidanților care protejează vasele de sânge împotriva degradării (să zicem ”îmbătrânirii”, deși ne facem noi altele mult mai rele față de procesele aferente înaintării în vârstă);
👉 tot antioxidanții pun umărul la prevenirea instalării afecțiunilor neurologice, infecțiilor bacteriene și chiar cancerului;
👉 sunt benefice pentru diabetici datorită unui un compus cu nume complicat (1-deoxynojirimycin) care inhibă activitatea unei enzime responsabile cu descompunerea carbohidraților; ceea ce înseamnă că dudele, consumate după o masă, temperează creșterea accelerată a glicemiei;
👉 protejează ficatul, împiedicând aglomerările de grăsime la nivelul acestuia, adică ceea ce se numește ”ficat gras”, conform unor studii făcute în Asia în 2011 și 2013;
👉 au grijă de starea de sănătate a inimii: un studiu derulat în 2008 a stabilit că antocianina din dude inhibă oxidarea LDL (colesterolul ”rău”, cum este cunoscut în mod popular), acesta fiind unul dintre factorii de risc major pentru bolile de inimă;
👉 și, nu în cele din urmă, susțin buna funcționare a sistemului imunitar prin conținutul ridicat de vitamina C – deci nu vorbea aiurea domnul culegător de lângă mine. O sută de grame de dude conțin 36,4 miligrame de vitamina C, adică 60% din doza zilnică recomandată pentru o dietă de 2.000 de calorii pe zi.
Acum, având în vedere că aceste fructe sunt disponibile de pe la sfârșitul lui mai și până pe la începutul lui august, maxim maximorum, câte dude să mănânci ca să ai parte de toate lucrurile astea minunate?! Cică, ”pentru a beneficia de efectele pozitive asupra sănătății, doza zilnică recomandată este de 300-400 de grame de dude negre și albe, coapte bine, pe o perioadă de maximum 3 săptămâni”, scrie pe acest website.
Într-o cană încap cam 150 de grame de dude, deci ar trebui să consumăm două căni jumate pe zi și gata, nemurirea fabuloasă e a noastră? Mi se pare o cantitate destul de mare, dar, fie, ce sacrificii n-am face noi ca să fim cei mai de soi? Bine, de unde obții dude așa, pe bandă rulantă, timp de trei săptămâni, asta e partea stresantă.
Și unde mai pui că trebuie să ai și o alimentație echilibrată, să faci mișcare, să dormi bine și să bei ceva apă (că or avea dudele fibre, dar ele însele nu te fac să ”ieși afară”, dacă ființa ta e uscată ca o turtă de secară). Că dudele or fi ele sănătoase, dar nici chiar miraculoase.
Nu mai zic că am descoperit și-o sursă care ia la puricat riscurile consumului excesiv; m-a terminat: hipoglicemie, risc de cancer de piele, efecte adverse pentru pacienții cu boli renale, interferează cu chimioterapia, cu absorbția de carbohidrați, cu sarcina și alăptarea… Găsiți sursa aici pentru dezvoltarea subiectului.
Așa că, oameni buni, dacă aceste fructe tot nu stau prea mult prin copaci, să le consumăm de plăcere, nu (doar) în scop terapeutic, și să ne bucurăm de acest interval de timp unic într-un an.
Și desfătați-vă cu fericirea celor mici pentru care mersul la dude (sau cireșe sau zarzăre sau corcodușe) e cea mai tare chestie pe aici, prin oraș. Ce entuziasm uriaș, ce surâs poznaș!
Acesta-i adevăratul câștig de la dude: experiența cu care copiii rămân, amintirile haioase despre fețe murdare și degete de zeamă ude, legătura pe care o fac cu natura și senzația de copilărie dulce care-i va umple când viața un dud în cale le-o aduce.
Sursa foto articol: Lext | Dreamstime.com
No Comments