Menu
this is me

Pentru cea mai lunga prietena a mea.

Ne stim de la sapte ani, de cand ne punea sa mergem impreuna de mana in rand in vizita la muzeu, ca noi eram cele mai lungi din clasa. Si la poza de clasa a II-a am fost plantate tot una langa alta intr-un colt ca sa echilibram peisajul ocupat de baietii din partea opusa. 😀

Am ajuns sa stam impreuna si in banca – ultima de pe rand, bineinteles, ca nu mai vedea nimeni la tabla de fundele noastre din par – si cineva din afara ar fi zis ca atunci s-a intarit prietenia noastra. De unde! Alea au fost zilele in care a luat bataie ca se intindea peste jumatea ei de banca, desi i-am tras o linie cu creta la mijloc.

Dar ea nu s-a suparat definitiv pe mine si tot m-a chemat la parada modei cu hainele ma-sii pe care-o facea aproape zilnic in sufragerie. Si nu de putine ori m-a colectat maica-mea in drumul ei spre casa din oaza de distractie oferita de familia mea adoptiva. Asa o numeam eu :D.

Chiar daca am mers la licee diferite, tot o scoteam zilnic din casa – de cele mai multe ori la rugamintea lui tan’Marsica [numele de cod al maica-sii] – careia ii era teama ca moare fii-sa de urat in fata televizorului. Asa ca o taram zilnic pe strada mare si prin cartierele pe unde aveam eu vreo noua pasiune neimpartasita. Ea n-avea niciodata pasiuni. Doar rabdare. Cu mine. 😀

Ne-a aruncat facultatea departe rau una de alta. Eu la Bucuresti, ea la Iasi. A fost greu patru ani, sa ne vedem doar in vacante si pe la sarbatori. Asa ca m-am hotarat s-o aduc mai aproape. Dar ce te faci cu tan’Marsica & husband, care mureau numai la gandul ca le pleca fata tocmai la Bucuresti??? Si ce sa faca ea acolo???

Eu am zis „vino, ca vedem noi”. M-am inghesuit cu ea intr-o camera de apartament in Titan, a dat la master, si-a gasit de munca, ne-am mutat in Colentina unde ne-au spart casa, i-am facut cunostinta cu barbatul cu care acum e deja maritata, i-am fost domnisoara de onoare la nunta. Acum isi face casa. Stau la 2 statii de metrou de ea si as putea s-o vad oricand, dar tot mi-e dor de vremurile in care imparteam banca la scoala sau o garsoniera la Doamna Ghica.

Asa ca mi-a promis ca am o camera asigurata in casoaia aia de langa Bucuresti. Si ca o sa-i duc copiii la mall :).

Nu degeaba e No.1. Cea mai „lunga” prietena a mea. La multi ani, fata!

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

3 Comments

  • mon
    3 iunie 2009 at 10:17 am

    :-)) Multumesc draga mea pentru ,,dedicatie”. Nu am nimic de comentat, sunt impresionata de faptul ca mi-ai acordat un asa text pe blogul tau.

    Reply
  • Cititoru' din umbra
    9 iunie 2009 at 5:25 pm

    mishto in Iasi

    Reply
  • Viaţa „ca o fată” | Idrilog
    7 martie 2015 at 9:00 am

    […] bancă de la şapte ani, dar ea era blândă – eu mai… forţoasă. După cum am menţionat aici, o mai căpăceam chiar şi pe ea uşor, din diverse motive copilăreşti. În general, însă, […]

    Reply

Leave a Reply