Menu
STIL DE VIAŢĂ

#picioaredepodium cu Philips Lumea: În IPL fac lumină, tai miturile din rădăcină

georgiana idriceanu tratament epilare Philips Lumea

Acest articol doreşte să răspundă tuturor întrebărilor care mi-au fost puse vizavi de tratamentul cu Philips Lumea. Chiar şi celor cărora le-am răspuns deja, în articolele anterioare, că repetiţia a rămas mama învăţăturii, văd…

 

S-a făcut o lună de când m-am apucat de tratamentul cu Lumea Prestige în campania aia în care mă pozez mult transpirată la sală, adică „Picioare de podium” by Philips şi World Class România. Bineînţeles, de când cu asta, am primit multe întrebări pe partea de antrenamente şi exerciţii pentru picioare, dar şi mai multe referitor la tratamentul cu acest aparat care, din reacţiile ajunse la mine în aceste patru săptămâni, este foarte puţin cunoscut de public. Ceva gen OZN în epilare, încă.

Aşa că m-am gândit să răspund punctual la câteva dintre aceste întrebări, foarte importante pentru lămurirea publicului doritor de achiziţia unui Philips Lumea Prestige:

NU SMULGE PĂRUL

Acesta nu este un epilator! Nu este un aparat din acela bâzâitor, prevăzut cu diverse mecanisme de smulgere a firelor de păr, ci un dispozitiv cu Lumină Intens Pulsată – de unde şi numele de  „epilare cu IPL”. Tocmai, pentru a fi eficient, este necesară epilarea pielii înainte de fiecare şedinţă de tratament. Ideal – cu lama; se poate şi cu ceară, dar trebuie să aştepţi cam o zi până la tratamentul cu Lumea; cu cremă nu se recomandă.

Impulsurile de lumină sunt absorbite de rădăcina firului de păr, stimulând foliculii să intre în faza latentă. Consecinţa: firul de păr cade în mod natural pentru că nu mai este susţinut de folicul. Tehnologia asta este eficientă doar asupra firelor de păr aflate în procesul de creştere şi, cum nu toate firele trec prin această etapă simultan, or să mai fie unele care vor creşte şi între sesiunile de aplicare a IPL. De aceea se recomandă următoarea structură a tratamentului:

  • Faza iniţuală: 4-5 tratamente, la distanţă de aproximativ două săptămâni fiecare;
  • Faza de retuş: tratamente la fiecare 4-8 săptămâni. (evident, pentru un efect de lungă durată, retuşurile ar trebui să fie şi ele mai dese, adică mai la 4 săptămâni, decât la 8…).

 

NU DOARE

Nu smulge = nu doare! Dacă epilarea de dinaintea tratamentului cu Lumea n-a fost făcută riguros – adică ţi-au mai rămas nişte firicele pe ici-colo – abia atunci vei simţi nişte pişcături sub acţiunea luminii intens pulsate, dar vorbim de o senzaţie de disconfort insesizabilă faţă de cea de la pensat, de exemplu.

Aaaa, în manual eşti avertizată că poate să te doară dacă:

  • Foloseşti aparatul la o intensitate a luminii prea ridicată pentru pielea ta – chestie care n-are trebui să se întâmple dacă foloseşti corect butonul senzor SmartSkin.
  • Emiţi mai mult de o pulsaţie pentru fiecare zonă – treaba asta nu creşte eficienţa tratamentului, aşa că n-o face.
  • Foloseşti aparatul pe răni deschise, inflamaţii, infecţii, tatuaje, arsuri etc.asta mi se părea de la sine înţeles…

 

NU DUREAZĂ O VEŞNICIE TRATAMENTUL

Eu mă fac cu el pe picioare, inghinal şi în zona axilelor; pe mâini am prea multe aluniţe şi pistrui şi nu se recomandă. Recunosc, n-am încercat pe faţă, dar nici n-am cine ştie ce probleme în zonă. Iar timpii „de lucru” pe care i-am experimentat până acum au fost aşa:

  • Prima tură de picioare: 5 minute fiecare gambă, 3 minute fiecare coapsă. Deh, eram şi eu la început, abia mă acomodam cu aparatul: cum să-l ţin, cum să-l aplic pe piele – mai ales în zonele mai greu accesibile, precum în spatele genunchilor. Iar dacă nu este poziţionat corect, nu declanşează fasciculul de lumină.
  • Prima tură de zone sensibile: 3 minute inghinal, un minut pentru ambele axile. Într-adevăr, acestea sunt zone pentru care mie, cel puţin, mi-a trebuit o îndemânare specială ca să aşez capul aparatului corect pe suprafaţa pielii. Cinei mai mobil şi mai îndemânatic decât mine n-are ce face în două minute cu totul.
  • A doua tură de tratament (picioare + zone sensibile), la două săptămâni după: cred că mi-a luat mai mult ca prima dată pentru că aveam deja dexteritatea să fac tratamentul cu o mână, iar cu cealaltă să verific e-mailul, să beau cafea, să vorbesc la telefon… Asta mi s-a părut foarte tare: nu trebuie să mă retrag într-un loc special sau „protejat” din casă pentru treaba asta – cum ar fi baia, de exemplu – pentru că procedura nu face mizerie (adică resturi de păr) – ci pot face asta şi la birou… ce bine că-l am acasă J)

 

NU SE „TERMINĂ” PULSAŢIILE LUMINOASE

De când am anunțat în Social Media că m-am apucat de acest tratament, cea mai frecventă întrebare / nelămurire / legendă pe care a trebuit să o clarific a fost legată de numărul de pulsaţii luminoase a lămpii aparatului. Pe româneşte, la îndemnul meu de achiziţie a lui Lumea Prestige apărea obiecţia: „Nu, dom’le, că se termină impulsurile alea şi dau banii degeaba, aşa am auzit!”

Modelul pe care îl folosesc eu este garantat pentru – atenţie – 250 000 de pulsaţii! Să facem un calcul rapid: la o tură de picioare + zone sensibile estimez că eu „cheltuiesc” vreo 200 de pulsaţii (nu mai irosesc chiar atâtea, că mi s-a mai dat mâna, dar, hai, să zicem). Asta mi-ar asigura vreo 1 250 de sesiuni de tratament.

Având în vedere că faza iniţială – care ţine opt săptămâni – include 4 sesiuni şi, ulterior, mai faci retuşuri la o perioadă medie de, să zicem, şase săptămâni – adică ies aproximativ 11 sesiuni de tratament într-un an cu totul – cam câţi ani crezi că te ţine Lumea? Îţi zic eu: n-o să mai poţi purta tu fuste scurte la vârsta aia la care ajungi când ţi se termină pulsaţiile luminoase!

 

Philips Lumea Prestige IPL picioare de podium

 

NU TREBUIE SĂ FII BRONZATĂ

Nu te gândi că, cu cât e pielea mai închisă la culoare, cu atât funcţionează aparatul mai bine. Din contră: cazul ideal pentru tratamentele cu lumină intens pulsată este cel în care pielea este cât mai deschisă la culoare, iar firul de păr – cât mai închis. Din păcate, tratamentul nu va fi eficient în cazul în care culoarea părului este blond deschis, gri, roşu sau alb, deoarece aceste fire nu pot absorbi suficientă lumină.

Cu ocazia acestui tratament cred c-a fost singura dată în viaţă când m-am bucurat că am părul pe corp suficient de închis la culoare. Evident, şi cei 22 de ani de epilare cu lama l-au ajutat în sensul ăsta…

Revenind la bronz, recomandările sunt următoarele (că tot vine perioada de sărbători, adică vacanţe şi prin destinaţii exotice, cu posibilităţi de plajă):

  • După bronzarea naturală, trebuie să aştepţi cel puţin două săptămâni până la tratamentul cu Lumea;
  • Nu ai stat la soare în mod organizat, dar tot te-a prins pe ici-colo şi te-a lăsat cu arsuri? Nu folosi Lumea până ce pielea nu-şi revine în acele zone.
  • După bronzarea cu creme sau loţiuni, aşteaptă până când bronzul artificial a dispărut complet şi abia apoi fă tratamentul cu Lumea.

 

NU ŢI SE DETERIOREAZĂ VEDEREA DIN CAUZA PULSAŢIILOR LUMINOASE

E adevărat, îmi fac ochii ca la şarpe (remember Kaa din „Cartea Junglei”?) dacă mă uit la capul aparatului de câte ori declanşează, zici că faci poză cu bliţ sau trece tramvaiul. Dar această lumină este inofensivă pentru ochi şi nu sunt necesari ochelari de protecţie în timpul tratamentului. Ca şi truc pentru tratament: eu m-am învăţat să plasez capul aparatului pe piele şi să mă uit în altă parte când declanşez. Ai timp să faci mişcarea asta, pentru că durează aproximativ două secunde pentru ca aparatul să se încarce pentru o nouă pulsaţie. You’ll get the hang of it.

 

Eu sper că te-am lămurit. Dacă, totuşi, mai apar întrebări, te aştept cu un comentariu aici, pe Facebook sau Instagram, cum te simţi tu mai confortabil să interacţionezi cu mine. Spor la tratament şi să ne-auzim cu bine!

Las aici un video profi despre tratamentul cu Philips Lumea Prestige, chiar dacă, poate, ţi-ar fi plăcut mai mult să mă vezi pe mine în acţiune.

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

31 Comments

  • […] niciodată să mă informez coerent şi corect pe subiect – cum, sper, că am reuşit eu să fac aici pentru cititorii mei, odată iniţiată în domeniu – astfel încât amânam mereu momentul. Din […]

    Reply
  • casa de marcat
    18 decembrie 2017 at 2:27 pm

    foarte fai aparatul si foarte eficient

    Reply
    • Idriceanu
      18 decembrie 2017 at 4:11 pm

      Super! Mă bucur mult că l-ai încercat şi eşti mulţumită de el 🙂

      Reply
  • Arkadia
    21 martie 2018 at 11:44 pm

    Buna! Ce parere ai despre folosirea aparatului in timpul sarcinii? Eu nu vad unde ar fi problema si inca nu am gasit inca motive pentru a nu il folosi… stiu doar ca nu exista studii pro sau contra.

    Reply
    • Idriceanu
      22 martie 2018 at 12:10 am

      Bună. Interesantă întrebare, nu mi-am pus problema. Uite, m-am uitat în manual şi scrie aşa: „Nu utilizați niciodată acest aparat dacă sunteți însărcinată sau alăptați deoarece aparatul nu a fost testat pe femeile însărcinate sau care alăptează”. Ăsta e singurul argument, lipsa studiilor pe temă. Având în vedere că nu foloseşi aparatul în zona abdomenului/uterului (ok, eviți zona inghinală în timpul sarcinii) şi că tratamentul nu implică vreo substanță care să se absoarbă în sânge, nu văd de ce nu l-ai folosi…

      Reply
  • […] n-a fost doar teoretic; eu chiar aşa am făcut şi poţi vedea toate impresiile de la acea vreme aici şi […]

    Reply
  • […] şi ce a făcut el pentru mine de când l-am primit, în octombrie anul trecut – vezi aici şi aici – aşa c-am zis să le dau cuvântul şi câtorva dintre aceste fete pentru impresii […]

    Reply
  • Cristina
    17 mai 2019 at 11:36 pm

    Tot citesc și nu am găsit nimic de adolescente. Mă gândesc foarte foarte serios sa îl iau pentru fiica mea… Din vară cred ca nu mai scapă, cei 14 ani au devenit foarte „păroşi”. Cu lama nu o las, ceara nu prea am eu chef, epilatorul clasic e descurajat pentru ea…

    Reply
    • Idriceanu
      19 mai 2019 at 6:31 am

      Chiar nu știu ce să spun despre efectele sau beneficiile asupra utilizatorilor adolescenți, nu am întâlnit situația asta în timpul celor două campanii pe care le-am avut cu Lumea, dar voi întreba și reveni la tine cu un răspuns.

      Cât despre lamă: te asigue că o folosesc,tot de la 14 ani, pe tot corpul și nu am ajuns maimuțică. Mai mult, lama e obligatorie înainte de orice ședință cu Lumea. Nu epilatorul, nu crema, nu ceara, lama.

      Reply
  • Bianca
    24 mai 2019 at 6:56 pm

    Buna ,am si eu o problema ,mi-am achizitionat acest aparat am dat pe el 500de euro ,este foarte bun calitativ ..am inceput tratamentul ,a decurs totul super ,mi s-a rarit extrem de mult parul ,am ramas uimita si eram foarte fericita ,am terminat cele 6 sedinte ,apoi am ajuns la stadiul de a retusa la 6 saptamani ,dar problema mea este ca dupa 2sapt de la cele 6 sedinte a inceput sa-mi creasca exact ca atunci cand nu ma faceam cu acest aparat … este ca si cum nu am facut nimic ,nu stiu ce sa cred ,nu stiu ce sa fac ,ma ajuti te rog cu un sfat ..sa stiu totusi ce as putea face..ar trebuii sa reiau la 2saptamani? (specific ca pe picioare si in zonele sensibile am facut tratamentul ) iti multumesc ,astept un raspuns .😘

    Reply
    • Idriceanu
      29 mai 2019 at 11:49 am

      Bună și mulțumesc pentru comentariu. Cred că totul depinde foarte mult de: vârsta ta (mai ales dacă ești încă în creștere), activitatea hormonală și de tipurile de păr & piele pe care le ai. Ca să fii absolut lămurită asupra eficienței tratamentului pe pielea ta, cred că ar trebui să faci o pauză de cel puțin o lună, ca să permiți să se desfășoare măcar un ciclu de creștere al părului (în luna aceasta, doar epilează-te cu lama, fără să folosești Lumea după) și, apoi, ia-o de la capăt cu ședințele cu Lumea o dată la 2 săptămâni. Neapărat folosești lama înainte de fiecare ședință IPL, da? Succes și să-mi spui cum merge, te rog!

      Reply
  • Vlad
    27 decembrie 2019 at 6:55 pm

    Am si eu o întrebare.
    Oare trebuie ceva ochelari pentru protecție in timpul tratamentului?
    Mulțumesc.

    Reply
    • Idriceanu
      29 decembrie 2019 at 7:55 am

      Fix în acest articol scrie că nu.

      Reply
  • Buna ! Te rog daca poti sa imi dai cateva sfaturi.Sunt la prima sedinta si prima mea intrebare ar fi : Pana la urmatoarea sedinta am voie sa mai folosesc bicul ? Am o saptamana si deja mi a crescut putin Te rog daca imi poti spune ,cum il folosesti pentru zona fetei .Multumesc !

    Reply
    • Idriceanu
      22 martie 2020 at 12:04 am

      Bună. Păi, dacă tu crezi că a crescut atât de mult și chiar nu poți trăi așa încă o săptămână, da, poți folosi lama. Doar că va trebui să o folosești din nou fix înainte de următoarea ședință, ca să poți folosi aparatul. Ca lumea.

      Nu am recomandări pentru zona feței, din păcate, nu l-am folosit acolo.

      Baftă!

      Reply
  • Buna ! Imi poti raspunde te rog la cateva intrebari ?
    Neaparat trebuie creion alb pentru acoperirea alunitelor si dupa se poate trece peste ele cu aparatul ?
    La cat timp se fac sedintele ? Prima am inteles ca dupa 2 saptamani si dupa…? Multumesc mult !

    Reply
    • Idriceanu
      3 aprilie 2020 at 7:34 am

      Bună,

      Nu, nu trebuie acest creion, doar spuneam că este o variantă. Eu nu am folosit, doar am ocolit alunițele.

      Toate ședințele din tratamentul de 8 săptămâni se fac la 2 săptămâni fiecare. Apoi vine faza de întreținere.

      Sper că ți-am fost de ajutor! 🙂

      Reply
  • Buna din nou !⚘🌼Te cam deranjez,imi cer scuze ca pun atatea intrebari 🌹 Ideea e ca am in unele locuri pe mana cateva alunite din alea pe sub piele micute si cam in acelasi loc si nu as putea sa le ocolesc .Cum as putea sa fac sa le protejez si in acelasi timp sa trec si cu aparatul ? MULTUMESC SI O SAPTAMANA MINUNATA !

    Reply
    • Idriceanu
      13 aprilie 2020 at 4:29 pm

      Bună! Nicio problemă, nu mă deranjează întrebările, sunt aici să ajut, numai să pot. 🙂

      Din păcate, nu ai altă soluție decât să le ocolești și să epilezi mereu acea zonă altfel (cu lama, cremă etc.). Cu alunițele chiar nu e de joacă! Îmi pare rău că nu ți-am putut oferi o altă soluție, but better safe than sorry.

      Reply
  • Daria
    27 aprilie 2020 at 12:32 pm

    Bună, mi-am achiziționat și eu aparatul Philips Lumea, au trecut deja două ședințe și rezultatele sunt în proporție de 20%. As vrea să întreb dacă acea perioadă de două săptămâni nu se poate diminua la o săptămână sau doar la câteva zile.
    Mulțumesc frumos!

    Reply
    • Idriceanu
      27 aprilie 2020 at 12:44 pm

      Bună! Mă bucur pentru rezultatele tale! Din păcate, nu se poate diminua, pentru că lumina IPL acționează asupra melaninei din foliculul de păr, provocând necroza acestuia – practic, așa scapi de părul nedorit, distrugându-l de la rădăcină. Pentru ca folicului să poată fi distrus complet, are nevoie de mai multe ședințe – de aceea avem mai multe ședințe în tratamentul acesta. Dar ședințele nu se pot face mai des de 2 săptămâni, pentru că trebuie să existe un timp în care să fie din nou secretată melanină, pentru ca lumina IPL să detecteze în continuare foliculul. Îndesirea ședințelor de tratament nu va grăbi apariția rezultatelor, din păcate. Sper că ți-am putut fi de ajutor! O zi frumoasă!

      Reply
  • Buna ! Te rog daca ma poti ajuta cu un sfat .
    Dupa 10 tratamente facute la interval de 2 saptamani ar trebui sa fac la 4 saptamani ? Dupa cate sedinte se rareste ? Momentan nu mi a disparut complet doar s-a rarit parul .Multumesc !

    Reply
    • Idriceanu
      13 iulie 2020 at 9:22 am

      Bună, Carmen! Da, după perioada de tratament urmează cea de întreținere, când faci o ședință la 4-5 săptămâni. Ai fost cumva la plajă în perioada asta? Sau te-ai bronzat la solar? Pentru că, dacă pielea ta e tot mai închisă la culoare, lumina pulsată a dispozitivului nu prea îți mai vede rădăcina, asta poate fi o explicație pentru faptul că nu a dispărut complet părul.

      Reply
  • Buna ! Nu am fost nici la solar nici la plaja inca,urmeaza 😁 Ce imi recomanzi ? Sa mai fac sedintele tot la interval de 2 saptamani pana vad ca imi dispare definitiv si dupa sa incep la interval de 4 saptamani ? Multumesc si o saptamana reusita 🌷

    Reply
    • idri
      29 iulie 2020 at 11:41 am

      Da, ai putea să continui cu ședințe la două săptămâni până la rezultatele pe care le dorești. Îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat, dar am fost cu blogul în lucru și au ajuns la mine mai greu reacțiile cititorilor. O zi frumoasă și sper că îți merge bine tratamentul.

      Reply
  • Roxana
    30 august 2020 at 5:58 pm

    Buna? La cat timp sau ore dupa ce te-ai ras cu lama se poate folosi ipl-ul?

    Reply
    • idri
      31 august 2020 at 10:06 am

      Bună! De obicei, imediat după. Adică mă epilam cu lama în duș și, imediat după, făceam ședința de tratament cu IPL. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, că să nu apuce să crească din nou firul de păr. Sper că ți-am fost de folos.

      Reply
  • Andreea
    9 decembrie 2020 at 12:39 am

    Hei! Am o nelămurire… Se folosește chiar după ce te ai epilat sau trebuie sa aștepți puțin, sa zicem o zi? Trebuie sa ai pielea „silky smooth” sau nu e problema dacă au ieșit puțin firele de par la suprafață?

    Reply
    • idri
      9 decembrie 2020 at 7:58 am

      Bună. Am explicat asta într-unul dintre articolele din seria Philips Lumea: tratamentul trebuie făcut IMEDIAT după ce folosești lama. Cu cât aștepți mai mult după radere, cu atât:
      1. Eficiența lui scade
      2. Te va pișca pielea mai tare, pentru că lumina pulsată „arde” firul de păr aflat în creștere.

      Practic, lumima pulsată trebuie să acționeze asupra foliculului, nu a firului de păr.

      Sper că explicațiile mele te-au ajutat. Zi faină! 🤗

      Reply
  • Roxana
    16 martie 2024 at 1:23 pm

    Buna! Îl mai folosești? Cum a decurs toate ședințele până acum? Părul a dispărut în totalitate?
    Iar dacă folosim aparatul din greșeală în același loc? Ce se poate întâmpla? Mulțumesc pentru eventualul rasouns.❤️

    Reply
    • idri
      21 martie 2024 at 11:51 am

      Bună! Nu îl mai folosesc de ceva timp pentru că este incompatibil cu statul la soare, iar eu ador soarele, în consecință m-am și mutat pe Costa del Sol de aproape doi ani. 🙂 Dar ce pot să-ți spun este că și mie mi s-a întâmplat să îl folosesc, din greșeală, de mai multe ori în același loc, dar nu s-a întâmplat nimic. Când îl foloseam, părul nu dispăruse complet, dar se rărise foarte foarte mult. Dar eu am părul de pe corp aproape blond, greu vizibil pentru acest dispozitiv. Știu că funcționează incomparabil mai bine în cazul persoanelor cu firul de păr mai închis la culoare. Sper că te ajută răspunsul meu. Mulțumesc că mă citești!

      Reply

Leave a Reply