Menu
ce vremuri domnule

Prietenilor mei, taximetristii. Cu drag, de Paste!

Ma plimb considerabil cu taxiul la job. Aproape zilnic. Si dau peste diverse specimene de soferi, unii demni de Antipa, altii de Bamboo, si mai nou, cei mai multi – de calugarie.

Dupa ce-am dat peste nepotul care a insistat sa-mi faca poze cu telefonul si imi vorbea de culoarea lui preferata la chilotii mei – adica soferul de Bamboo – am intalnit ieri si extrema cealalta: tataie. 😀

Ma urc, ii dau buna ziua – el n-o ia. Ii zic unde mergem – n-o ia nici pe asta. Niciun gest. Ma gandesc ca are o problema  de recording. Se intoarce, finally, spre mine si vad ca ma dadusem in skill-urile de sofer ale unui tataie de aproape 100 de ani care zice: „Unde mergeeeem?” – deci tataie era, practic, surd! Nush cum o fi auzit comanda pe statie…

Urlu: „Tataieeeee, pe Buzesti!!” – „Ce numar?” – „50” – „Ceeee numaaaaar?” – „Auleu, tataie, iti arat eu!!” Pfuaaaaa, ce ma fac cu asta? Recunosc: vorbesc tare si adesea zbier in viata si la oamenii de zi cu zi, dar conversatia cu tataie era un efort chiar si pentru mine. Bine ca n-am luat cursa pana la Otopeni, ca pierdeam si avionul, sau dadea tataie naibii peste el cu taxiu’, ca a fost de vreo doua ori pe punctul sa se combine la o a treia retrovizoare laterala, la cum se fofila prin trafic. 🙂

Deunazi m-am trambalat intr-o locatie cu niste cutii si l-am atentionat la plecare pe nenea ca au continut fragil si s-o arda cu grija pana la destinatie. Atat mi-a trebuit! 😀

„Domnisoara, eu am carat orice cu taxiu’, da? Am carat oameni, caini, bagaje, morti…” – „Cum morti, dom’le? Unde incape mortu aici??” [omul avea un Logan MCV] – „Cum, domnisoara, unde?? Pai, daca va uitati acolo, in spate, cat loc e si dau bancheta jos…. Da, domnisoara, pai am 19 ani de taximetrie, pana acum am muncit sa mananc, sa imi tin familia, acuma cica ma tine ea pe mine…. Daaa, fii-mea are o firma din asta, de pompe funebre, ii merge bine!” – o fi de la criza, ma gandesc eu, or muri mai multi acu’? – „Si mi-a zis fii-mea sa vin la ea la firma sa car morti, ca imi da 16 milioane pe luna. Eu i-am zis ca nu car morti. Am carat unu’ odata, pana pe langa Targoviste, la tara, si acolo nu se imbalsameaza mortii, si l-au dat cu parfum bulgaresc, sa nu puta. Domnisoara, stiti cum e parfumul ala bulgaresc? Nu mai stiti? Eee, sigur va aduceti aminte. Ma rog. Si am stat toata ziua cu parfumul ala in nas, m-au invitat rudele mortului la masa la restaurant, la parastas, si n-am putut, domnisoara, sa mananc, aveam numai parfum din ala in cap, nici sa beau nimic!” 😀

Nu stiam cum sa opresc suvoiul. M-am facut ca butonez la telefon, ca dorm, ca ma uit pe geam aiurea – nenea mi-a povestit apoi ca lucreaza 12-16 ore pe zi, ca in timpul asta trebuie sa manance de 150.000-200.000 lei pe zi, ceea ce il duce la 6 milioane pe luna, plus alte 6 milioane cu impozite si statia, se fac 12. E greu, domnisoara! – si plateste medicamentele in rate, ca a facut si diabet care i s-a localizat la dinti si, daca ma duce pana la aeroport, ne intelegem dinainte, ca nu poate lua cat arata aparatul ca la Otopeni e mafie si toti taximetristii fac la fel.

Asta l-a tinut pana la destinatie.  Unde s-a scuzat finut: „Sper ca nu v-am plictisit prea tare!”* 😀

Eu puteam sa mai zic ceva?? Nuuuuu!!! Ca poate o lua de la capat, in loc sa ia comanda mai departe. Duuu-teeee, neneeee!

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

1 Comment

  • Cititoru' din umbra
    21 aprilie 2009 at 1:41 pm

    mda.. astea cu taxiurile nu sunt gustate de public.. mai ales daca nu intervin si chilotii tai in peisaj..

    hai ca a trecut postu’.. zi una mai „cu carne”!

    Reply

Leave a Reply