Problema completă când stai prea mult pe toaletă. Mai ales pe telefon

efecte stat toaleta indelungat telefonAmorțirea picioarelor este cel mai vizibil efect al acestui comportament, dar nu este singurul și, nici pe departe, cel mai dăunător pentru organism.


Hei, bună, ce faci? Ți-ai băut cafeaua? Te-a „scos afară” imediat? Hai, fără nicio rușine, li se întâmplă asta tuturor (sau celor mai norocoși dintre oameni, că mulți mănâncă atât de dezorganizat, de nu mai reușește nici cafeaua să le desfunde tranzitul).

Dar stai, nu asta e întrebarea cea mai delicată, ci: cât ai stat, de fapt, pe toaletă? Cât ai scollat, câte mesaje ai trimis, la câte mailuri ai răspuns, câte selfie-uri ți-ai făcut? O, da, și ăsta e un obicei comun, mai ales printre femei: conform unui sondaj derulat în SUA în 2018, una din trei a executat, măcar o dată în viața ei, un instantaneu pe WC.

Din aceeași cercetare de piață – pe care o poți parcurge în detaliu aici – am mai aflat că fac asta:

  • bărbații mai frecvent decât femeile;
  • posesorii de telefoane cu sistem de operare Android decât cei cu iOS (88% versus 76%);
  • 90% (!!) dintre cei din generația mea (generația Y, născuți între 1980 și 1994).

La cât ne place nouă să-i imităm pe americani, cred că și în România cifrele sunt imense. Doar că nu vorbește nimeni despre asta.

Recunosc: sunt o mare fană a acestui obicei, dar nu l-am deprins de ieri, alaltăieri, când smartphone-urile au intrat în viața noastră, ci din primii ani de viață, când copilul Georgiana învăța să citească.

Am crescut la părinții dinspre mamă, cu un unchi și un bunic mari consumatori de ziare – mă rog, ce se găsea pe atunci, ”Scânteia”, ”Urzica” – așa că statul pe tron pentru lecturare mi s-a imprimat firesc în comportament. Dar, parcă, nu depășeam un timp decent făcând asta…

Acasă la mama, situația a devenit conflictuală; nici acum nu știu ce-i displăcea mai mult: statul meu prelungit pe budă sau revistele pe care în baie obișnuiam să le uit. Zvââârrrr!, făceau când zburau cu toate paginile deschise pe ușa băii, urmate de amenințarea: ”Data viitoare ți le arunc dacă le mai găsesc pe-aici!”. (Da, e o expresie care mi-a rămas imprimată în minte și-o folosesc și eu, la rându-mi cu cei mici.)

Am spus adeseori, deloc în glumă, că am parcurs materia pentru BAC jumătate la masă, jumătate pe toaletă. Nici nu știu cum nu m-am pomenit cu vreo infecție cu E-coli, tot cărând cărțile dintr-o parte în alta… Pe bune, pericolul e real, vezi mai multe despre asta aici.

(Apropo, de câte ori ai pus capacul pe WC înainte să tragi apa, ca să împiedici răspândirea prin baie a carcalacilor din apa cu fecale? Eu recunosc: de vreo două ori în toată viața mea.)

 

Tu doar simți c-ai amorțit, dar, poate, te-ai îmbolnăvit…

Dacă identifici statul pe toaletă cu amorțirea picioarelor, e clar că stai prea mult. Asta se întâmplă din cauză că poziția ta pe WC, ușor aplecată înspre înainte, comprimă nervii din zona pelvisului, care coboară pe toată lungimea picioarelor, de unde și senzația de furnicături și înțepături tot mai puternică în tălpi și gambe pe măsură ce-ți verifici conturile de social media și e-mail în fundul gol.

Studiile au arătat că, în medie, un om are nevoie de 12 secunde să facă caca, pe românește. Bineînțeles, la unii merge treaba ca unsă, alții se cam chinuie. Totuși, din ce-am citit, sfatul medicului este ca, dacă nu-ți iese după cinci minute, să te oprești din sforțări, să-ți vezi de viața ta și să revii când simți că se dă drumul la treabă.

telefon toaleta interzisSursa foto: Subhan Baghirov | Dreamstime.com

Altfel, statul pe toaletă în acea poziție ”defectă” pentru 10, 15 sau chiar 20 de minute (cât au scos sondajele la iveală că se întâmplă) poate avea urmări notabile pentru organism, urmări ce depășesc cu mult stadiul de disconfort trecător:

Hemoroizi

Pot apărea din cauza faptului că stăm cu fundul într-o gaură pentru mult timp; astfel, rectul și anusul sunt poziționați mai jos decât coapsele și spatele, iar circulația sanguină este ”gâtuită” la nivelul bicepsului femural (mușchii din spatele coapselor), ceea ce înseamnă că gravitația face ca sângele să se aglomereze în vasele din zonă, putând avea ca efect apariția hemoroizilor (care sunt, de fapt, dilatații varicoase a venelor din regiunea rectului).

Dacă mai și împingi, crezând că iese cu spor, ar trebui să știi că așa îți strici fundul și mai ușor!

 

Prolaps rectal

Credeai că nu există ceva mai grav decât hemoroizii? Ei bine, deși mult mai rar, există: prolapsul rectal. În februarie 2018, un muncitor din China a fost ridicat de pe WC și dus cu ambulanța la spital pentru că i-a ieșit rectul prin anus – dacă vrei să și vezi rezultatul investigației imagistice care i s-a făcut, intră aici. Omul le-a spus medicilor că a stat jumătate de oră pe toaletă jucând jocuri pe telefon. Bineînțeles, a trebuit să treacă printr-o operație, ca să i se pună ”piesele” la loc.

Partea și mai proastă (pentru mine, cel puțin) este că femeile sunt de șase ori mai predispuse la prolaps rectal decât bărbații. Predispoziția este mai ridicată și în rândul copiilor (de ambele sexe), până la vârsta de trei ani, cu amendamentul că situația are tendința să se rezolve de la sine în această perioadă a vieții, fără intervenție chirurgicală.

 

Tulburări de tranzit

La fel cum, atunci când ți-e foame, mănânci, și când îți vine să faci caca, ar trebui să faci. Ce se întâmplă, însă? Iei telefonul, mergi la baie, te așezi pe toaletă, te apuci te scrollat, chestie care te absoarbe complet, și, gata, ai ieșit din mood-ul pentru defecat! Și nu mai iese sau nici nu-ți mai vine, pentru că s-a răzgândit corpul.

Pe termen lung, un astfel de comportament conduce la tulburări de tranzit intestinal, în principal la constipație. Care atrage după sine și mai mult timp petrecut pe toaletă, și mai multe sforțări, și mai mare risc de hemoroizi etc.

 

Probleme ale planșeului pelvian

Planșeul pelvian este acea rețea de mușchi, ligamente și țesuturi care ține lucrurile la locul lor în cavitatea abdominală (ca să nu „cadă” printre picioare, adică): organele (inclusiv vezica urinară, intestinele, rectul), un uter cu făt – când e cazul. Statul pe toaletă un timp îndelungat relaxează mușchii pelvieni și favorizează apariția problemelor în zonă, precum prolaps al diverselor organe și incontinență urinară sau fecală.

Din nou, femeile sunt mai predispuse la apariția acestor situații. Iar dacă ai mai și trecut printr-o naștere naturală, chiar că e cazul să începi să-ți monitorizezi timpul pe WC, pentru că musculatura ta pelviană a fost intens solicitată în acel moment și, posibil, afectată pe viață, și nu e cazul că o mai stresezi și cu un astfel de comportament dăunător și inutil, până la urmă.

 

Probleme de postură

Mersul la baie ar trebui să fie un moment de relaxare nu doar de la treburile pe care le ai de făcut, de la solicitările interminabile ale copiilor sau ale șefului, ci și de la posturile incorecte în care ne petrecem majoritatea timpului de aproximativ zece ani, din cauza telefoanele „deștepte”.

Dar nu: noi ne așezăm pe budă cu nasul în ecran și facem același lucru, parcă mai cu îndârjire de la an la an: stăm cocoșați, cu umerii aduși înainte, cu capul între umeri, cu cervicala stresată, cu pieptul strâns, cu presiune pe coloană de sus până jos. Orice tânăr falnic arată pe WC ca un moș ghebos!

Practic, replicăm și pe toaletă acea postură defectuoasă cauzată de telefonul mobil, care este atât de frecventă în societățile de astăzi, încât a primit și un nume: „text neck”.

Și, în afară de acest stres pe care-l punem pe gâtul, umerii și spatele nostru când stăm pe toaletă, orice proctolog o să-ți spună că omul n-a fost creat să-și elimine excrementele folosind WC-urile moderne, ci în poziție de genuflexiune adâncă (deep squat), efectiv, pe câmp. Like this.

pozitie corecta toaletaSursa foto

Sorry, nu sună elegant, dar e adevărat. (Off the record, asta e o poziție foarte bună și pentru naștere, am experimentat, deci pot să garantez.) Prin urmare, n-ai să găsești toalete mai sănătoase decât așa-numitele WC-uri turcești (cele pe modelul „gaură în pământ”).

Dar, hei, trăim într-o societate civilizată, cu norme specifice de bun-simț și de design, așa că trebuie să ne descurcăm cât mai constructiv cu ce avem. Iar asta înseamnă să lăsăm telefonul deoparte când vine vremea pentru „numărul doi”. Mie, una, o să-mi fie greu – nu știu despre voi… Dar chiar îmi consumă o grămadă de timp, iar ăsta e un pericol pe care chiar îl simt.

Sursa foto articol: Chernetskaya | Dreamstime.com

Share