Punctele slabe şi cele tari ale vacanţei la bulgari – Topola Skies Resort & Spa (I)

topola skies bulgaria all inclusive vacanta copii

Am postat, de la fața locului, şi frumoase, şi găunoase despre vacanţa noastră într-un resort din Bulgaria, aşa că mi se pare corect să prezint imaginea de ansamblu, ca să-ţi faci o idee dacă e de mers sau altceva de ales.

Cred că nici o săptămână nu mai era până la plecare, iar eu nu știam unde, mai exact, ne vom petrece vacanța (bărbatu-meu îmi zisese doar c-a găsit „ceva 4* all-inclusive în Bulgaria”), așa că l-am întrebat într-o seară, să-mi fac şi eu o idee… „A, caută şi tu pe Google… Topola Skies parcă îi zice…” şi m-am uitat.

Topola Skies Resort & Spa este un complex construit… în câmp. Mă rog, deasupra mării, de fapt, undeva între Kavarna şi Balcic, cu o panoramă superbă, dar cu acces la plajă destul de anevoios. Adică n-are treabă cu clasicele staţiuni bulgăreşti pe care le ştie toată lumea: Albena, Nessebar, Nisipurile de Aur. Totuşi, frumos, elegant din poze, apartament mare pentru familia noastră pe potrivă, piscine, locuri de joacă, Mini Disco, waterpark… Seemed like last year’s Turkey all over again.

vacanta topola skies bulgariaSursa foto

Doar că mult mai aproape şi cu mult mai puţine complicaţii privind transportul copiilor şi al bagajelor. Adică faci vreo 3-4 ore din Bucureşti, cu tot cu statul la vamă şi cu aşteptatul şi traversatul cu bacul – dacă treci graniţa pe la Călăraşi-Silistra. (Alte două opţiuni de traseu ar fi pe la Vama Veche sau pe la vama Negru Vodă.) Şi, apoi, hei, nu se duce tot românul în vacanţă în Bulgaria, nu merita să vedem şi noi pentru ce tot trend-ul ăsta?

Numai că, din prima zi în care-am explorat complexul, mi-am dat seama că ce-am avut anul trecut depăşea situaţia de faţă cu mult. Oricât am boscorodit eu acel all-inclusive la vremea respectivă, abia în Bulgaria am realizat că dincolo era adevărata perspectivă asupra unei vacanţe cu copii, fără stres şi fără griji pentru sănătatea noastră.

Ţi se pare că folosesc vorbe prea mari? Citeşte în continuare cum fu la bulgari. Astăzi, despre cazare şi mâncare, iar despre restul distracţiei data viitoare:

 

CAZAREA

A fost minunată, am avut un apartament cu două dormitoare, sufragerie, bucătărie, două băi, un balcon imens, cu ieşire şi din sufragerie şi dintr-unul din cele două dormitoare (pe care l-am ales noi, adulţii, evident), plus o cămăruţă goală (şi fără uşă, ca un fel de separeu) fix lângă intrare, un fel de boxă în care ne ţineam sculele de apă (colace, jucării etc.), 80 de metri pătraţi cu totul (nu, n-am fost cu ruleta după mine, aşa scrie pe Booking).

Din ce-am înţeles de la un domn cu care am socializat pe-acolo, el şi familia (români din Târgu Mureş) fiind obişnuiţi ai locului, clădirea în care-am primit noi cazare fusese construită de curând. Este vorba despre BLOCK AQUA (vezi harta complexului mai jos), iar apartamentul nostru era la etajul doi în corpul C (sau „litera mare de la parter”, după cum îi spune, în continuare, Victor).

harta topola skies bulgariaSursa foto

La bucătărie şi camera copiilor aveam vedere spre clădirea principală a hotelului, mai exact spre restaurant (de unde şi lamentările mele pe Facebook vizavi de mirosul de prăjeală dimineaţa – practic, puteam spune când e opt fără ceas, că atunci începeau să sfârâie clătitele pe plita din restaurant), iar balconul dădea în spate, spre piscina doi (cea aflată aproximativ în mijlocul imaginii).

Evident, totul nou, destul de trainic (în afară de perdeaua de duş din baia copiilor, cu care-am rămas în mână, cu tot cu galerie, încă din în prima zi, vrând să le arăt ăstora mici cum se foloseşte); totul amenajat nici cu maxim gust, dar nici kitschios, pe alocuri chiar simpatic – baia mică, a copiilor (adică cea cu cadă normală, nu cea cu cadă pe colţ, cu hidromasaj) era decorată cu faianţă cu peşti coloraţi, bucuria celor mici la duş. Deci mai mult decât decent şi, mai ales, confortabil.

baie topola skies bulgariaSursa foto

Am trecut uşor peste nedumerirea c-am primit o singură cartelă de acces în apartament – fapt care mi-a stârnit la check-in reacţia: „How many stars do you have?!”, dar recepţionerii bulgari nu excelează în limba engleză, darămite în figuri din astea… de stil, aşa că mi s-a răspuns scurt printr-un gest către plăcuţa cu stelele în cauză; mă rog, am descoperit că nu ne trebuiau mai mult plastice de acces pentru c-am stat, în general, laolaltă.

Am trecut uşor şi peste ideea că suntem cazaţi la etajul doi – idee care-mi provoca nişte nemulţumiri, probabil reminiscenţe din epoca în care Lolek şi Bolek abia mergeau în picioare, darămite să urce şi să coboare atât de câteva ori pe zi, ceea ce ne solicita nouă braţele, spatele, picioarele… Dar nu şi de data asta, când am luat situaţia ca pe o ocazie de făcut mişcare, pentru compensat măcar caloriile de la cină…

Dotările apartamentului nu erau senzaţionale, însă suficiente pentru nevoile noastre: bucătăria nu ne-a oferit decât patru pahare şi o cană electrică (mană cerească pentru noi, încă dependenţi de formula de lapte a lui Victor, aşa că nu trebuia să mai cerem în fiecare zi apă fierbinte de la bar) – vorba lui bărbatu-meu: “Se cunoaşte că trec mulţi români pe-aici, n-au lăsat ăştia nimic prin dulapuri”; iar stocul de produse de igienă mi s-a părut meschin, la început, absolut insuficient pentru nevoile familiei noastre timp de o săptămână, însă era mereu reînnoit acolo unde se simţea nevoia (de exemplu, fata de la curăţenie lăsa încă un recipient de gel de duş în baia unde observa că lipseşte) – politică foarte bună (nu neapărat vizavi de turiştii strângători), dar şi din punct de vedere al eficientizării resurselor, în general.

În rest, dotările clasice: uscător de păr, mini-trusă de cusut, pungi pentru rufele de dat la spălat, câte două punguţe sanitare în fiecare baie (alea nu mai erau reînnoite niciodată; alea erau, te descurcai cu ele); aer condiţionat peste tot, desigur, însă nu l-am folosit, pentru că temperatura în apartament a fost perfectă – iar eu sunt de cald by default de când cu a doua naştere. Extrem de util a fost, însă, uscătorul de rufe de pe balcon. Unde aveam şi trei cuiburi de rândunici – ceea ce traducea prin destul găinaţ pe alocuri, însă erau simpatice cu trilurile lor.

Wireless-ul mergea foarte bine pentru zona (să nu zic “pustietatea”) în care ne aflam şi pentru întinderea destul de impresionantă a complexului. Probabil că au router-e în fiecare clădire, dar fiind că reţeaua bate peste tot, inclusiv la piscine, inclusiv în sala de fitness (care e la subsol), inclusiv în amfiteatru – mai slăbuţ, ce e drept, dar tot decent – iar amfiteatrul este unul dintre punctele extreme ale complexului, cel dinspre mare. (vezi harta complexului sau foto 2) Doar în zilele cu vânt foarte puternic mi s-a părut că, parcă, Internetul era spulberat cu-adevărat.

Însă două aspecte m-au făcut să strâmb din nas şi în ce priveşte cazarea (categorie la care Topola Skies primeşte, totuşi, cele mai multe puncte din toate cele evaluate):

  • unul la propriu, adică mirosul de canalizare din clădire care se simţea, mai ales, pe casa scării, însă, uneori, şi în băi;
  • curăţenia, atât cea generală (de exemplu, geamurile păreau bătute de aprigi ploi sahariene, iar pervazurile erau locuri de veci pentru muşte năclăite de praf), cât şi cea de întreţinere, de pe parcursul sejurului nostru: am tot găsit fire de păr lung şi negru (have you seen us?) pe pardoseala băii, cada mare nu fusese curăţată, blatul mesei din bucătărie nu era şters, nu mai vorbesc despre măturat nisipul scurs din jucăriile de plajă. Pe bune, dacă aveam eu sculele necesare, mă ocupam, că prea mă dureau ochii de la citit după ce adormeau copiii.

 

MÂNCAREA

N-o să mă lansez într-o peroraţie pe tema comportamentului românului la all-inclusive, că, până la urmă, fiecare se relaxează în vacanţă cum vrea, dar spun atât: ajunseseră să ia tăvi de la bar ca să poată căra la masă toate farfuriile pe care şi le umpleau. Şi care rămâneau, adeseori, pe jumătate pline, „resturi” destinate coşului de gunoi, în vreme ce în Africa mor de foame copii. But, hey, who cares?

bufet all inclusive topola skies bulgaria

restaurant topola skies bulgaria all inclusiveSursa foto

Cel mai greu era la micul-dejun, pentru că opţiunile, în afară de faptul că erau puţine, majoritatea erau de rahaturi pline:

– câteva legume (roşii, castraveţi, ardei gras, rareori salată verde) şi măsline (negre şi verzi);

trei feluri de brânză (de fapt, părea acelaşi fel, tăiat diferit şi presărat cu condimente diferite, pentru distragerea atenţiei) şi-un fel de caşcaval total insipid;

– uneori aveau salată de peşte marinat;

nişte mezeluri din alea rozalii, numai „bune” de dat la copii (NOT!!), crenvurşti de două feluri (sau, poate, nu ştiu eu ce sunt ăia mai groşi şi mai buretoşi decât crenvurştii clasici, cu care, recunosc, m-am hrănit şi eu mulţi ani, mai ales în facultate);

ouă fierte, omletă şi ouă-ochi – foloseau ouă cu indicativul 2 (ouă provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa, conform clasificărilor oficiale UE), aşa se vedea pe cele fierte;

tot felul de prăjeli: friganele (OMG, n-am mai întâlnit conceptul de când eram mică), gogoşi, bulete de caşcaval sau de cartofi, clătite (făcute pe aceeaşi plită unde se făceau ochiurile, grătarul, micii sau cârnaţii la prânz, grătar care mai era pulverizat uneori cu o soluţie de curăţare aşa încins, cum era, de mă miram de fiecare dată cum nu explodează…);

făinoase: fulgi de porumb, de ovăz şi clasicele „cereale” (biluţe) cu cacao, paste fierte simple (pentru pus în lapte, de exemplu; m-au înnebunit copiii cu combinaţia asta);

unt, margarină de două feluri (într-una dintre dimineţi a fost doar margarină, nu m-am lămurit dacă era mai în vogă decât untul sau, pur şi simplu, nu erau bine aprovizionaţi),

lapte, iaurt simplu şi cu fructe (părea făcut de ei, nu era la fel de dulce ca cel de la magazin);

– compoturi, gemuri (mai mult marmelade, de fapt, la ce culori şi consistenţă aveau), miere;

– produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie: nişte fursecuri, croissante, un chec şi-un cozonac, dar mereu aproximativ aceleaşi, pâine albă, una mai colorată (integrală, probabil) şi din aceea umedă;

fructe;

– şi, bineînţeles, la discreţie muştar, ketch-up, maioneză.

Aşa, când le vezi înşiruite aici, poţi să zici: cum, puţine?!?! Adică ce-ai mai vrea la micul dejun?? Iată: la turci am apreciat maxim toate preparatele pe bază de legume şi leguminoase, gen dovleceii la cuptor, salata de tabouleh sau humusul; acasă mâncăm multe nuci, alune şi seminţe (cu iaurt), de exemplu – iarăşi lipsă aici; nu mai vorbesc despre avocado sau chestii exotice.

M-am lămurit definitiv: e greu cu mic dejunul sănătos la all-inclusive.😂🤦😵😳😒😁

Publicată de Idrilog pe Sâmbătă, 25 August 2018

Aveai ce mânca, Doamne fereşte!, dar ce vreau să spun e: dacă insişti cu un regim alimentar sănătos (başca cu sensibilitatea mea la gluten) – adică să eviţi mezelurile, prăjelile, caşcavalul, „cerealele” procesate pentru lapte, pastele, compoturile, gemurile sau ce-or fi fost alea, ouăle (din cauza categoriei 2), margarina şi untul (că ai scos şi pâinea, evident), prăjituricile şi checuţurile, ar fi trebuit să te hrăneşti cu aceleaşi lucruri în fiecare dimineaţă, cu riscul să rămâi frustrat culinar în vacanţă.

Cel mai mişto era la prânz, datorită ciorbelor – şi multe dintre ele chiar au fost bune, între care le menţionez pe cea de peşte (lăudată de bărbatu-meu, expertul familiei în domeniu), de roşii, cremă de legume şi de pui – să nu discutăm provenienţa puiului şi nici faptul că puneau o tonă de bază de mâncare în orice, deci n-aş fi avut nicio şansă să mă alimentez gluten-free, dat fiind că aceste produse pentru „gust” conţin vreo formă de monoglutamat.

În afară de ciorbe, un alt punct decernat prânzului merge, teoretic, pentru grătar (pui sau porc şi, adeseori, legume). Într-una dintre zile au fost mici, iar în alta – cârnaţi. Practic, beneficiai de orice era pe grătar (de fapt, aceeaşi plită pe care dimineaţa se făceau ouăle şi clătitele…) dacă aveai răbdare să stai cam un sfert de oră la coadă, dat fiind că, inexplicabil, colegii de resort plecau fiecare cu câte o farfurile umplută cu vârf, zici că numai asta mâncau tot sejurul şi-şi făceau provizii. Mi s-a părut atât de românesc (adică de paradoxal) acest tip de comportament: să înfuleci grătar (un exponent al alimentaţiei sănătoase) cu cartofi prăjiţi (alt preparat care forma coadă la bufet) şi ketchup, evident!

Totuşi, mi s-a părut că prânzul şi, respectiv, cina ofereau o paletă mult mai diversificată de preparate – deşi unele păreau reciclate de la micul dejun (bărbatu-meu zicea că ciorba lui de peşte e făcută cu bucăţile rămase de dimineaţă, aşa de similar îi păruse gustul) – dar aveam ce să pun copiilor în farfurie fără să am scandal cu ei şi fără să mă simt vinovată că le-am stricat obiceiurile alimentare şi sănătatea pentru tot restul vieţii.

Găseam orez, mâncăruri de legume cu sau fără carne (unele băltind în sos de fel, dar luam şi eu mai moderat în polonic), câte-o budincuţă, câte-o musaca, neapărat cu salată verde sau de sfeclă sau murături alături (deşi, la acest din urmă capitol, Topola Skies nu s-a ridicat la renumele bulgăresc în domeniu, adică slab pe acrituri). Normal, mereu îmi aduceam aminte de colţul cu mâncare “de regim” din resort-ul turcesc de anul trecut, unde totul era fiert sau la aburi, fără sosuri, adaosuri sau condimente, o gură de aer sănătos şi nutritiv în toată debandada gastronomică de la all-inclusive.

vacanta copii all inclusive Bulgaria Topola Skies
În rest, ăştia micii m-au omorât cu îngheţata – au avut voie o dată pe zi, în general după masa de prânz, puneam fiecăruia câte două cupe în cornet, 
cu aromă de “fructe” (sau ce pretindeau ele să fie).

Dacă-ar fi ştiut Lolek şi Bolek că, pe timpul somnului lor de amiază, era îngheţată la liber la piscină, nici că mai dormeau! Citisem despre acest serviciu în pliantul primit la recepţie, dar nu m-am convins până n-am văzut buluceala cu ochii mei într-una dintre zile, când mă duceam la sala de fitness, în jur de ora 15:00.

În general, însă, Victor nu pierdea nicio ocazie să fure cornete goale pentru ronţăit, chiar şi-atunci când mânca, în paralel, o îngheţată adevărată.

O categorie din acest regim all-inclusive căreia îi pot găsi foarte puţine puncte forte este aceea a băuturilor: din ce am înţeles de la bărbatu-meu (că nu e domeniul meu nici pe departe), sortimentele de vin (de la dozator, desigur) au fost sub orice critică (aşa că s-a consolat cu câteva sticle de profil de la supermarketul din faţa porţii); bere am mai consumat şi eu pentru că, în general, îmi place berea, iar asta era foarte slab alcoolizată şi revigorantă la piscină; cafeaua (pe care noi o bem neagră, fără zahăr) era o apă colorată; sucurile – tot ape colorate, dar cu zahăr, în genul TEC; apa tot de la dozator – ori din acela cu butoi, de corporaţie, ori din acela de suc – dar cu asta n-am avut nicio problemă; din contră, îmi convenea că ăştia micii învăţaseră să se servească singuri şi nu trebuia să mă mai ridic eu de la masă pentru asta. Bine, la un moment dat, începuseră să se şi joace la ţuţuroi, aşa că apa la dozator n-a mai fost un aspect atât de plăcut. But that’s just us.

Altfel, m-am bucurat să văd scaune pentru copii în restaurant – un must-have pentru orice unitate de cazare, mai ales pentru cele care oferă regim de masă all-inclusive – personalul se mişca destul de bine cu debarasatul, astfel încât nu ni s-a întâmplat să aşteptăm să de elibereze vreo masă; doar băiatul de la grătar mi s-a părut destul de apatic şi de preocupat mai mult de telefon decât de întors fleicile, dar, mă rog, la ce rulaj de personal e în domeniul ăsta, e posibil nici să nu mai fie peste vreo lună.

Cam atât pentru acum, deja m-am întins cam multe să spun. Data viitoare povestesc despre piscine, distracţii pentru mari şi mici şi ce-am mai făcut prin zonă cu aceşti pitici.

Sursa foto

Sursa foto articol

Share