Războiul meselor de lapte

Dacă aici am vorbit, în mare parte, despre cum ar trebui să arate mesele solide ale unui copil după vârsta de un an, de data asta mă ocup de cele de lapte, atât de dragi celor mici, o plăcere la care ei ar trebui să renunţe când după propria lor dorinţă, şi nu după cea a părinţilor.

Ca să stabilim din start: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptatul exclusiv până la şase luni ale bebeluşului şi, ulterior, în paralel cu diversificarea, până la doi ani. Iar acest articol nu este dedicat mamelor care au reuşit (reuşesc) să facă asta. Ci celor care n-au alăptat din diverse motive sau au suspendat alimentarea naturală a copilului undeva în cursul diversificării. Celor care trebuie să facă o alegere pentru cele 1-2 mese de lapte cât mai au copiii lor pe zi.

Să „moară” formulele?

Am văzut pe forumurile de mămici atâtea situaţii de genul: „L-am înţărcat pe cel mic. Să-i dau formulă sau lapte de vacă/capră/bivoliţă/migdale/orez/soia?”, încât am ajuns la concluzia că se poate cădea extrem de uşor într-o greşeală nutriţională cu consecinţe pe termen lung pentru copilul pe care l-ai hrănit cu atâta dragoste şi atenţie până în acel moment. Am observat că majoritatea mamelor implicate în alăptare de cursă lungă urăsc formulele. Şi-mi pare rău că nu le dau nicio zecime de şansă după înţărcare.

Şi cum mă perpeleam eu în faţa laptopului că nu ştiam cum s-apuc problema pe blog, iaca Nestle, gând la gând cu mine cu bucurie, organizează o conferinţă de presă fix despre nevoile nutriţionale ale copiilor începând cu vârsta de un an şi despre cum le poate acoperi un lapte de creştere potrivit.

Băieţelul meu mănâncă destul de bine la cele trei mese solide pe care le are în decursul unei zile, aşa că, sincer, nici eu nu priveam cele două mese de lapte care i-au mai rămas chiar cu atâta consideraţie din punct de vedere nutriţional. Dar cifrele astea, prezentate la conferinţă, m-au lămurit pe deplin că un biberon cu lapte nu-i doar un biberon cu lapte şi că m-aş fi făcut responsabilă de un impact negativ asupra dezvoltării lui dacă m-aş fi hotărât să-l trec pe lapte animal sau vegetal.

Sursa foto

Prin urmare, iată ce nevoi nutriţionale are copilul începând de la un an şi cum îl poate ajuta laptele de creştere:

• Are nevoie de o cantitate de 2 ori mai mare de vitamina D decât un adult per kg/corp;
• Are nevoie de o cantitate de 4 ori mai mare de fier decât un adult per kg/corp;
• Are nevoie de o cantitate de 5 ori mai mare de calciu, iod, vitamina A si vitamina C mai mare decât un adult per kg/corp;
• 2 porţii de lapte de creştere (1 porţie = 250 ml) acoperă peste 70% din necesarul zilnic de calciu şi zinc;
• 2 porţii de lapte de creştere (1 porţie = 250 ml) acoperă peste 60% din necesarul zilnic de fier;
• Are nevoie de acizi graşi esenţiali – necesari pentru creştere şi dezvoltarea sistemului nervos – iar laptele de creştere îi conţine;
• Are un stomac foarte mic, de 4-5 ori mai mic decât al nostru, astfel încât nu poate mânca mult, dar trebuie să mănânce bine din punct de vedere calitativ;
• 40,5% dintre copiii din România cu vârsta de doi ani sunt afectaţi de aportul insuficient de fier (anemie); această afecţiune poate duce la deficienţe motorii, dar şi cognitive (dezvoltarea creierului se face pe baza asimilării de fier);
• Copiii mici care consumă lapte animal sau vegetal în locul celui de creştere sunt expuşi riscului de deficit de vitamina B12, acesta putându-se traduce, sub aspect clinic, prin: piele palidă şi uscată, diaree sau constipaţie, oboseală, tulburări de echilibru şi coordonare, dificultăţi în gândire şi concentrare, infecţii mai frecvente etc.

Aşa că întreb orice mamă care se gândeşte să-şi treacă copilul pe lapte de vacă la vârsta asta fragedă: de ce să alegi o „formulă” concepută pentru viţel şi nu una – e drept, făcută în laborator – pentru puii de om?

Sursa foto articol