Menu
PARENTING

Sănătate din mers, fără lacrimi sau stres!

copil la bord ambuteiaj

Rulăm în coloană pe Autostrada Soarelui la o viteză atât de mică, încât sunt absolut sigură că Victor se va trezi în curând. Deja văd cu ochii minţii filmul clasic la drum lung al acestui copil cu răbdare scurtă: până la Constanţa, o să ne termine cu urlatul.

Cu cât scade viteza maşinii, cu atât creşte agitaţia lui în somn în scoica de pe scaunul din dreapta şi, normal şi exponenţial, starea mea de stres. De fiecare dată în situaţii din astea încerc să-mi calmez transpiraţiile mele mai întâi pentru că ştiu prea bine regula: starea mea influenţează starea copiilor mei. Dar, ca de cele mai multe ori, nici acum nu-mi iese. Şi mi se derulează în faţa ochilor scenariul ridicării lui Victor din străfundurile somnului înspre realitate, un fel de „Inception” pe repede-nainte, care va culmina cu o nemulţumire exprimată suficient de insistent şi de zgomotos încât să-l trezească şi pe Tudor. Şi de-acolo Dumnezeu cu mila.

Pe bune, nu sunt pesimistă, ci realistă: de data asta am calculat prost programul, chiar nu m-am gândit c-ar putea fi atât de aglomerat încât să n-ajungem la Constanţa în cel mult două ore jumate, ca să-i pot da ăstuia micu’ şi mereu mâncăcios gustarea de fructe liniştită la ora stabilită. Am zis să nu mă mai complic cu borcane de fructe blenduite pentru un drum atât de scurt, aşa c-am băgat toate sculele de diversificare în bagaj pentru cele câteva zile pe care aveam să le petrecem la mare.

 

Scandal mare pentru o gustare

Şi, iată, n-am ajuns nici la kilometrul 200, că magia s-a terminat: Victor s-a trezit de tot şi acum cerceta cu ochii roată incinta, probabil ca să-şi aducă aminte unde e. Cred, totuşi, că l-a lovit mai repede senzaţia că ar fi ora la care trebuie să primească ceva de mâncare. Fix azi face şapte luni de viaţă şi vreo două de alimentaţie (cât de cât) solidă, dar omuleţul ăsta e foarte hotărât când vine vorba să-şi ceară drepturile stomacului.

Aşa că, după cercetarea situaţiei din incintă – adică taică-său impasibil la volan, eu în spate cu respiraţia tăiată (gândindu-mă, poate, că aşa nu mă observă, nu ştiu, creierul meu se zbătea într-o mlaştină de panică…), Tudor lângă mine, şi el în proces de trezire – când a realizat că nu există şanse de niciunde să-şi primească raţia, Buflea i-a dat drumul.

El urla de foame şi frustrare, eu urlam la bărbat să oprească în primul refugiu de pe autostradă sau chiar pe banda de urgenţă, nu mă interesează, nu mai pot eu de regulile lor de circulaţie, eu ştiu de liniştea mea şi a copiilor – Tudor urla că-l doare capul, cheaun cum era abia trezit din somn. Nu e Loganul una dintre cele mai încăpătoare maşini din clasa ei? E, de data asta adăpostea un mare circ!

victor după ce a mâncat în masina un pliculeţ de piure fructe HiPP

Bine, de oprit oprim, dar ce-i dăm ăstuia mic? De fapt, şi ăluia mare, că nici măcar un fruct spălat n-am pus în rucsac, cu gândul că – reiau – la ora asta ar fi trebuit să fim bine merci, în camera de zi a casei din Constanţa. Iar noi ajunseserăm fix în câmp, lângă un lan de grâu featuring maci, că bărbatul s-a angajat pe prima breteluţă de ieşire de pe autostradă, după cum urlasem la el.

bebelus plaja constanta
„Aveţi un pic de răbdare!!”
, tun şi m-apuc de scotocit prin geanta cu scule de bucătărie, biberoane şi alimente din portbagaj. Nu, n-o să m-apuc acum, în câmp, să spăl, curăţ şi blenduiesc fructe pentru copilul ăsta cu trei dinţi (care, oricum, nu se dă în vânt după mestecat bucăţi), ci caut soluţia salvatoare, pe care ştiu că o aruncasem pe undeva pe-acolo aşa, să fie…

Gaaaataaa!! Pacea în lume şi la noi în maşină este asigurată până la Constanţa: am găsit pliculeţele cu piureuri de fructe! Au halit fiecare câte unul – Tudor s-a descurcat singur, desigur; lui Victor i-a fost administrat şi instant s-a calmat.

Bucuria a fost atât de plenară, încât am prins şi dispoziţie pentru cules un buchet de maci. Şi, iată, cum am reuşit, totuşi, să ajungem la mare – cu Victor pentru prima dată după naşterea lui la Constanţa, în apă, fix cu şapte luni în urmă – ca o familie fericită.

 

Animăluţele amuzante pregătesc gustări de calitate

Când era Tudor mic, de obicei, luam în călătorii borcănaşe cu alimente. Sunt foarte practice, igienice şi mă scăpau de stresul logisticii şi pregătirilor aferente gustării de fructe – bine, nu mai spun de masa de prânz, în cazul acela erau chiar singura soluţie la îndemână pentru hrănirea unui copil atât de mic, doar nu era să-i dau mâncare de la restaurant.

Pe vremea lui, diversificarea era cu fructele amestecate cu brânzică şi singura marcă la care găseam gustări de genul acesta, fără zahăr adăugat, era HiPP. Dacă n-am mâncat amândoi – eu terminam ce nu mai putea el – de-a borcane de fructe cu brânzică în călătorii… şi-acum le ţin minte gustul. La Victor, am preferat gustarea de fructe simple, că parcă era el deja prea… în formă, că să-i mai dau şi brânză aşa, toată ziua. Din nou, când a fost vorba să plecăm cu el în călătorii, tot la raftul de HiPP m-am dus pentru aprovizionare, că acolo ştiam că găsesc produse „curate”, chiar şi fără sucuri concentrate. Un astfel de produs ne-a salvat şi în povestea de mai sus.

Pliculeţele cu piureuri sunt preferatele mele la drum lung: sunt mult mai uşor de administrat copiilor şi nu trebuie să mai fiu nevoită să umblu cu tacâmuri după mine. Pe vremea aceea, a întâmplării de la început, mai era şi problema că, în noua formulă a familiei noastre, cea cu doi copii, Victor ocupa cu scoica lui scaunul din faţă-dreapta, pentru că legea mă obliga să-l montez cu spatele la sensul de mers. Iar mie mi-ar fi fost greu – şi stresant din cauza riscului de murdărire a incintei – să tot traversez maşina aflată în rulaj, de pe bancheta din spate, cu linguriţe de piure de fructe, ca să-mi hrănesc bebeluşul pofticios. Cu pliculeţele astea îi dădeam gustarea rapid şi curat.

HiPP a fost printre primele companii ce a oferit copiilor mici piureuri din fructe ecologice, în ambalaje de tip squeezing bag. De curând, acestora li s-a dat o nouă denumire – HiPP HiPPiS – şi un nou design – în ideea în care ar deveni mai interesante şi pentru copiii mai mari. Ei bine, Tudor al meu ar mânca din astea pe bandă rulantă, fără nicio schemă de marketing care să-l convingă, lui îi plac fructele oricum, mai ales dacă are mai puţin de mestecat la ele. Iată şi expresiile de pe feţele lor când am primit pentru degustat piureurile în noua variantă de design de ambalaj:

victor si tudor au primit noile pliculeţe cu piure de fructe HiPP

tudor si victor au primit noile pliculeţe cu piure de fructe hipp2

Dar, într-adevăr, cunosc copii de vârsta lui – adică în jur de patru ani – care refuză şi acum fructele cu îndârjire şi care, poate, ar fi convinşi să le consume de noua poveste din spatele acestor produse: cea în care nişte animăluţe simpatice adună fructele ecologice ce vor deveni, ulterior, piureuri. Animăluţele se regăsesc pe noile ambalaje HiPP HiPPiS, dar, în curând, lumea lor va fi completată de cărţi de aventuri şi jocuri pentru copii.

animalutele care fac piureurile de fructe hipp din pliculeţe

Bine, mie cel mai important aspect din toată povestea asta este că HiPP a păstrat calitatea produselor sale, care sunt făcute tot din fructe ecologice, tot fără zaharuri adăugate sau sucuri concentrate pentru îndulcire. Adică ştiu că merg la sigur când am nevoie de o gustare din asta rapidă, practică şi sănătoasă atunci când sunt pe drumuri.

pliculeţe piureuri de fructe hipp

Şi, ca să vezi că totul se întâmplă cu un motiv în viaţa asta, HiPP m-a invitat să povestesc experienţa mea cu piureurile lor de fructe fix la un an de la întâmplarea de mai sus, când şi Facebook mi-a readus-o în amintire cu poza postată la acea vreme. Deci chiar nu puteam refuza!

Aşa că spor la mâncat sănătos şi crescut frumos!

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

2 Comments

  • Andreea-Carmen Radu
    23 iunie 2017 at 9:06 am

    Hipp este unul dintre cele două branduri de la care i-am mai cumpărat și eu lui Tudor piureuri de fructe când plecam în călătorii. Mă interesa eticheta, să fie fără zaharuri adăugate. Și acum îi mai dau câteodată, prefer varianta asta unui ou de ciocolată. 🙂

    Reply
    • Idriceanu
      23 iunie 2017 at 11:59 am

      Ştiu ce zici, aşa e 😉

      Reply

Leave a Reply