Oamenii înţelepţi spun că n-ai nevoie de multe lucruri pentru a creşte un copil. Şi, teoretic, cam aşa e, mama vine echipată cu toată logistica de îngrijire de la natură: sâni pentru hrană şi suzetat, braţe pentru iubit, alinat şi cărat de colo-colo, abdomen de folosit drept saltea sau pernă pentru copil în primele luni de viaţă, părul ei este o jucărie fantastică, iar repertoriul asigură partea de entertainment. Ce să-i mai trebuiască ăluia mic?? Numai să-l mai dezlipească cineva de-acolo şi să-l ţină ocupat cât „instalaţia” multifuncţională se mai curăţă la duş, se unge cu ulei şi mai hăpăie nişte combustibil înainte să intre iar în activitatea cu durată nedeterminată.
În realitate, însă – şi constatarea asta vine cu un „Slavă Domnului!” şi nu daţi cu pietre – viitorii părinţi se mai aprovizionează cu una, alta în vederea îngrijirii copilului, să aibă şi el o lume a lui, când îl lasă maică-sa din braţe. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc şi-mi adun impresiile din ce-am văzut, auzit sau citit, multe cupluri au căzut în extrema cealaltă – sau multe viitoare mame, de fapt, că ele sunt cu shopping-ul şi nesting-ul şi restul de ing-uri care presupun cheltuială şi îngrămădeală de obiecte de mică şi mare puericultură la domiciliu – şi caută să asigure din punct de vedere logistic orice aspect minor pe care îl prevăd în viaţa cu un copil mic.
Cu cât mai mare nesiguranţa, cu atât mai lungă chitanţa
Părinţii „moderni” îşi fac un fel de plasă de siguranţă din pătuţuri, cărucioare, sterilizatoare, încălzitoare de biberoane, pompe de sân, multe multe hăinuţe şi jucării etc., obiecte care ar trebui să-i ferească cumva de colici, nopţi nedormite, plânsete, ţinutul în braţe şi care ar trebui să le dea tărie când le tremură genunchii la căderea buricului sau la primii muci galbeni.
Bine, pe de-o parte, mă bucur c-a trecut românul de superstiţia aia tare proastă conform căreia „să nu cumperi nimic pentru copil înainte de naştere, că «nu e bine»”. Aşa că lăsaţi, mai bine cumpăraţi, ca să vă ştiţi asiguraţi şi, dacă nu le utilizaţi, mai departe să le daţi.
În acest context de hiper-consumerism la raionul de puericultură şi pentru că multe femei m-au întrebat, înainte de naştere, ce-ar trebui să cumpere neapărat pentru bebe (evident, în afară de hăinuţe, nişte prosoape şi produse de îngrijire), am făcut o listă a celor mai utile obiecte în creşterea copiilor noştri.
Astăzi, primele două:
Sistemele de purtare
Sistemele de purtare sunt Dumnezeu. Atât timp cât sunt ergonomice şi adaptate vârstei, desigur. Avem aşa:
- un wrap elastic – recomandat de la naştere, duce câteva luni, în funcţie de cât de Buflea e kinder-ul, pentru că materialul se lasă, în timp. În afară de slingul cu inele, acest sistem este SINGURUL recomandat pentru nou-născuţi. Indiferent de ce vă spune consilierul de vânzări de la orice magazin de puericultură sau prietena care a mai aflat şi ea câte ceva despre purtatul copiilor dintr-un grup de pe Facebook, „cârpele” sunt singurele care asigură poziţia corectă a coloanei nou-născutului în timpul purtării. E şi ieftin, până în 200 lei, în funcţie de marcă.
- un Marsupi Plus – recomandat de la 3-4 luni, în funcţie de cât de precoc e ăsta micu’ (cam de pe când îşi ţine capul bine de tot) şi poate fi folosit destul de puţin (bine, şi preţul e destul de accesibil, în jur de 250 de lei), adică tot câteva luni (până rămâne mică puntea dintre picioarele copilului). Dar este cel mai uşor de montat şi demontat sistem de purtare, trebuie să-i recunosc asta.
- un EmeiBaby toddler – adică un SSC (soft structured carrier), o struţo-cămilă între un SSC clasic şi un wrap ţesut. Costă o gălăgie de bani (în jur de 650 de lei), dar merge de la 7-8 luni (dacă ai un copil supradimensionat, ca Buflea al nostru), până după doi ani chiar, pentru că are puntea reglabilă.
- un Boba Air – SSC fără panou şi bretele întărite, din material de paraşută, foarte util vara şi în bălăceli cu copilul la purtător. Nu este un sistem de purtare pentru utilizare lungă, pentru că devine rapid incomod şi pentru copil, şi pentru părinte, ci este o soluţie pentru nevoile „de colo-colo”. În funcţie de dimensiunile copilului, merge de pe la 9 luni până spre doi ani.
Dac-aş sta să enumăr toate situaţiile în care sistemele de purtare mi-au salvat sănătatea mintală, acest articol s-ar înstrăina şi mai mult de SEO decât este deja. Pe scurt, cu copilul în sistem am exercitat următoarele: dormit, plimbare, curat, mâncare, machiat, cumpărături, lucrat, manichiură la salon, împodobit bradul, circulat cu metroul, autobuzul, tramvaiul şi trenul, drumeţii, vizitat muzee şi evenimente de presă. Recomand în cunoştinţă de cauză. Nu fugiţi de ele, dar nici nu îmbrăţişaţi orice „chilot” primiţi cadou de la naşa copilului, care a văzut că „se poată”. Nu vă satisface niciunul din sistemele prezentate de mine? Mai sunt o grămadă după ce treceţi de primele luni de viaţă. Informaţi-vă, alegeţi corect şi potrivit pentru stilul vostru de viaţă şi nu vă daţi înapoi de la o investiţie mai consistentă, dacă e cazul.
Caruselul
Aș putea scrie o poveste întreagă numai despre carusel, dar mă gândesc că voi vreți să aflați mai rapid care-i treaba cu el. Înainte de prima naştere, am împrumutat niscaiva logistică de puericultură de la o prietenă, să mai „salvăm” nişte bani – dacă tot cheltuiserăm ’jde milioane pe pătuţul „la culoare” cu restul mobilei. Printre lucrurile alea era şi un carusel Tiny Love Ia-mă cu tine cu care copilul prietenei se împăcase nespus de bine la somn. Zic să fie şi la mine asemenea noroc, Doamne ajută! Şi fu.
Tudor s-a lăsat repede cucerit de melodiile liniştitoare şi de maimuţele care i se învârteau deasupra capului, iar caruselul a devenit parte a unui complex de asocieri sănătoase pentru un somn rapid, liniştit şi de calitate. I-am agăţat caruselul deasupra la orice drum cu maşina, l-am luat cu noi în orice călătorie, cât de scurtă. Între timp, i s-a rupt o piesă – treabă care nu-i împiedica funcţionarea, însă – başca prietena mi l-a cerut înapoi, că urma să nască din nou. Am cotrobăit cu disperare Internetul ca să-i cumpăr unul nou sau, cel puţin, cu toate componentele intacte, dar m-a salvat OLX-ul cu ceva second-hand, pentru că modelul nu se mai fabrică, din păcate. Adică au apărut altele asemănătoare, cu alte culori şi alte maimuţe – chiar şi pe roz, pentru micile domnişoare – dar selecţia de melodii cică nu mai este atât de prielnică inducerii somnului. Mă rog, fiecare nou-născut cu gusturile lui muzicale…
Noi am rămas cu cel vechi şi perfect funcţional pe partea care ne interesa, de fapt. Pe care l-a moştenit Victor odată cu pătuţul. Şi pe care l-am uitat într-un hotel în Sighişoara şi a trebuit să-l înlocuim rapid – tot de pe OLX – că n-avea copilul somn fără cele 30 de minute de cântece de leagăn pe care i le bâzâia maşinăria.
Mi-au mai spus părinţi că puştii lor ori nu tolerează, ori ignoră caruselul, adică nu-i linişteşte, nu le induce somnul, uneori chiar mai rău: îi agită. Probabil a fost o coincidenţă fericită că ambii mei copii au rezonat la melodiile acestui model de carusel, dar tot îndemn orice părinte să încerce strategia caruselului pentru un somn liniştit încă din primele zile de viaţă ale celui mic. Până la urmă, pentru asta au fost gândite şi construite. Cred că e doar o chestiune de potriveală în materie de gusturi muzicale…
(va urma)
No Comments