Pe cât de mult iubesc gustul mâncărurilor pe bază de ardei copți, pe atât de mult îmi displac amintirile cu maică-mea cocând și transpirând. E, dar când pofta e mare și mirosul pe scară nu mai apare, te sacrifici, ce să faci? Cum era aia: mâncarea se face cu dragoste? Sigur nu cu ”draci”?
Eram ieri dimineață întinsă pe jos prin parc – mă rog, nu chiar pe jos-pe jos, ci pe una dintre saltelele de yoga pe care le car mereu în portbagaj – demonstrând un exercițiu pentru abdomen, în timp ce-mi turuia gura de explicații pentru ce-a de-a doua elevă la antrenament personal pe ziua de azi, când nările mi-au fâlfâit înspre un miros atât de familiar și, instant, mi s-a umflat de aer aromat până și burta, care ar fi trebuit să fie lipită de spate pentru exercițiul respectiv. Cineva cocea ardei la casele de primprejur.
– Mamă, miroase a ardei copți!, o dau eu dintr-una într-alta cu fata care se chinuia cu ultimele repetări din set. Chiar n-am simțit anul ăsta de miros de ardei copți, n-a făcut nimeni la mine pe scară!
– Îți place mâncarea de ardei copți?, se ridică ea pe coate.
– Normal!
– A, da, am uitat că tu ești de la Vaslui!
Mă rog, părerile sunt împărțite, că m-am născut și crescut la Suceava, dar școala am făcut-o la Vaslui. Să zicem că sunt de pe meleagurile ardeilor copți.
– Păi, și nu faci?
– Ba da, dar nu din ardei copți de mine.
Și, în timp ce eu i-am numărat repetările pentru următorul exercițiu, ea m-a învățat cum să pun ardeii, după coacere, într-un castron de sticlă, cu sare, și să văd eu cât de ușor se curăță după zece minute.
– Auzi, ia, mai bagă trei repetări, că nu le-ai făcut bine pe ultimele, că ne-am luat cu vorba. Și strânge coastele, ridică umerii mai mult!
O mâncare lejeră, gustoasă și deloc complicată. Dar care te poate umple de nervi dintr-odată!
Vorba „consăteanului” meu: nu știu alții cum sunt, dar eu, dacă nu simt pe scară mirosurile emblematice ale copilăriei mele – de ardei copți și vinete coapte –, parcă nu e vară. La mare tocmai am fost, înghețată, fructe de vară și porumb pe grătar am mâncat, deci mai rămâne să-mi organizez singură mirosurile după care jinduiesc, că speranțe de la vecinii mei nu mai trag.
E, hai, ușurel, ușurel, încep și eu cu un task de beginner, coptul ardeilor, că partea cu vinetele mi se pare advanced level, nu mă bag încă. Asta e realitatea cruntă: fac 39 de ani în câteva zile și eu n-am copt niciodată ardei. Dar, hei, am născut de două ori natural în apă, fără anestezie, copii de patru kile. Asta se pune undeva?
După ce-am dat gata antrenamentele – și pe fete – m-am oprit în drum spre casă la supermarket pentru materia primă principală și ce-mi mai trebuia pentru mâncarea în cauză: roșii, ceapă, usturoi, pătrunjel. Din câte știam, ulei și cimbru aveam pe-acasă. (Repet: mâncarea o mai făcusem, doar ardeii nu-i mai copsesem și jupuisem cu mâna mea.)
Așadar, pe lung (că tot o să ai timp să citești cât ți se lungesc urechile pe lângă ardeii de pe plită) și mai clar despre cum prepari mâncarea de ardei copți:
1. Pui ardeii la copt pe ceva de metal pe aragaz. Sau, ca mine, pe un grătar din acela de la Ikea, că e singurul pe care l-am descoperit să meargă pe plita cu inducție. După care îți vezi de viața ta, dai cu aspiratorul în toată casa, îți mai faci o cafea, mai faci un copil, scrii o lucrare academică despre Covid, ceva care să-ți umple timpul. Glumesc. Nu durează chiar atât de mult, dar ai timp să cureți și să toci restul ingredientelor, să faci poze și stories, mai răspunzi la mailuri, întinzi rufele spălate pe sârmă etc.
Nu mai știu cât dura în copilărie, dar țin minte că mama părea că trece prin chinurile iadului de căldură, miros și pierdere a răbdării în timp ce cocea ardei pentru salata aia fabuloasă pe care o făcea – și căreia n-am reușit să îi reproduc gustul nici până azi, dar am scos o variantă la fel de onorabilă cu oțet balsamic în loc de cel clasic.
Mă rog, pe atunci era greu tare: nu era nici aer condiționat, nici hotă, nici laptopul pe masă în bucătărie ca să rezolvi din treburi între două flip-uiri de ardei pe plită. Da, măcar asta am știut, că trebuie să-i întorc pe toate părțile, ca să se rumenească pielița aia peste tot.
Ce mi-a scăpat din vedere – adică dintre amintirile din copilărie – a fost să așez ardeii la copt și în picioare, și în cap, ca să nu rămână niciun centimetru de pulpă nerumenită. Apropo de folosirea materiei prime, ca să vorbim concret, în cantități: am folosit un kilogram și jumăte de ardei grași albi (cantitate în crud). Și mi-a luat coptul peste o oră.
2. După cum ziceam, în timpul ăsta cureți și toci restul ingredientelor:
– 3 cepe medii
– 4 roșii zemoase medii-mari
– vreo 8 căței de usturoi mari (cam jumătate de căpățână mare)
– 3 legături medii de pătrunjel – dar s-a dovedit că a fost prea mult, chiar și pentru mine, care aș mixa pătrunjel și-n shake-urile proteice (apropo, vezi că pătrunjelul intensifică gustul sărat al mâncării, ca să știi cum umbli cu sarea – pe care îți recomand s-o pui la final).
Cred că o legătură și jumătate de pătrunjel ar fi fost suficient pentru această cantitate de mâncare.
Mai ai nevoie de 4 linguri cu ulei de floarea-soarelui, cimbru și sare după gust. Dacă ești fan piper, go ahead, se recomandă. Eu am uitat de el – de asta nici nu apare în poze – pentru că, de obicei, nu pun la mâncare, că nu le place copiilor, dar de data asta tot am dat câteva râșnițe peste wok înainte să închid focul. Da, am făcut această mâncare la wok pentru că îmi place maxim această sculă pentru cum se pătrunde mâncarea și că am spațiu de manevră în ea. Dacă n-ai wok, folosește cu încredere o cratiță mai adâncă.
3. Ardeii încă se coc (i-ai mai întors, da?), tu apucă-te să călești restul legumelor:
– Încingi uleiul și pui ceapa la călit la foc mic, cu capac, vreo 6-8 minute, până devine translucidă (NU rumenită!)
– Adaugi roșiile tocate și lași la bolborosit vreo 10 minute, tot cu capac, la foc mediu. Cândva, în intervalul ăsta, când mai amesteci în ele, presară și cimbrul uscat. Pune capacul la loc, ca să ții acolo aromele!
Apropo de roșii: nu se poate și cu pielița pe ele, și cu sufletu-n Raiul gastronomic, asta-i clar. Ori le opărești înainte, ca să le decojești și să nu te mai enerveze pielița de câte ori o pescuiești de prin farfurie, ori le toci și le folosești la gătit cu tot cu pieliță, pentru o aromă mai intensă, dar îți asumi riscul de enervare la servit.
4. Pe măsură ce ardeii s-au rumenit, i-ai mutat într-un castron din sticlă, ceramică sau metal, i-ai presărat cu sare și ai pus un capac deasupra. Astfel, umiditatea din vas, produsă de acoperirea ardeilor încinși și de sare, va ajuta la despielițarea lor mult mai rapidă. Lasă-i așa cel puțin 10 minute ca să-i poți manevra mai ușor apoi, fără să-ți pârlești buricele degetelor.
5. Cureți ardeii de pielița coaptă, dar și de cotoare și semințe. Ce ușor sună teroretic! Practic, chiar dacă ardeii nu te frig, pielița aia ți se lipește de degete și este absolut enervant să te clătești sub jetul de apă. Plus că mi s-a rupt inima pentru planetă că am lăsat apa să curgă atât.
În fine, după ce ai curățat bine ardeii, îi tai în fâșii sau îi toci cuburi, în funcție de cât de mult s-au pătruns la copt: ideea ar fi să nu se sfărâme când îi adaugi în cratiță lângă restul ingredientelor.
6. Toarnă în mâncare și zeama lăsată de ei în castronul unde au stat cu sare – încă un motiv să ai grijă cum umbli cu sarea la gustul final. Mai lasă mâncarea câteva minute pe foc, cu capac, să se pătrundă aromele; eventual, pentru ultimele 2-3 minute o poți lăsa și descoperită, să mai scadă, dacă ți se pare prea multă zeamă. Repet: ai grijă cât o lași, să nu se sfărâme ardeii!
Drege-i gustul de piper. Cu sarea mai așteaptă, că mai ai de adăugat și pătrunjelul după ce închizi focul. Dacă ai de gând să folosești doar puțin pătrunjel, presărat la servire, poți să-ți iei de-o grijă cu sarea de pe acum, pune după gust.
7. După ce închizi focul, adaugă usturoiul – eu l-am strivit cu lama cuțitului mai întâi, apoi l-am tocat grosier, pentru o aromă mai intensă – și pătrunjelul tocat. Amestecă și pune capacul, ca să se elibereze aromele de la căldură, să se întrepătrundă și să nu se piardă.
Na, c-am făcut-o și pe asta! Și-am mâncat-o și cu mămăligă rece, ca în copilărie! Bine, am pus și o conservă de sardine alături, că plângeam după niște proteină, și asta aveam la îndemână. Sincer, mai bine ar fi mers un ou ochi, dacă n-aș fi mâncat deja la prânz vreo două.
După acest episod de gătit pot spune doar atât: slavă Domnului că încă ne trimite soacră-mea ardei copți frumos, tradițional, în curte, și vin gata curățați, numai buni de făcut cu ei ce ne poftește inima.
Sincer, prefer să fac un antrenament de înaltă intensitate decât să mai patrulez pe lângă plită, frate!
Na, nu toate putem fi la fel de gospodine în viață, dar e bine să încercăm lucruri: orice experiență are o importanță!
A: și dacă o să-mi lipsească iarăși mirosul de pe scară, mă duc la plimbare prin cartier, oi găsi eu o gospodină temerară…
No Comments