Menu
filosofeala

Simpla şi riscanta proiecţie a realităţii

proiectia realitatii

Deunăzi, stăteam cu bărbatul şi copilul la micul-dejun, iar el (cel mare) îşi lăuda cu toată gura plină chifteluţele la cuptor – pe care i le „comandasem” pentru cel mic, care cât poate şi el să mănânce, nu? M-a ţinut cu „băi, chiar sunt foarte bune!” şi „chiar mă pricep” preţ de câteva minute, până să mă bufnească râsul de-o amintire din adolescenţă:

– Ştii, când eram eu „domnişoară”, ziceam mereu c-o să mă mărit cu un bărbat care-o să gătească neapărat, că eu n-o să fac asta etc. etc.

– Bine c-ai mai învăţat să faci şi tu nişte ciorbe între timp, se opreşte domnul din chifteluit.

– Da, mă, lasă. Ca să vezi cât de puternice pot fi cuvintele şi cum pot modela realitatea.

– Ştii, când eram eu adolescent, ziceam mereu c-o să am patru copii.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Care adolescent zice asta, frate??

 

Sursa foto

 

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply