Mă rog, vorba vine, ca să iasă rima. Ideea este că, în cruciada mea pentru fitness în siguranță și fără urmări neplăcute, am ajuns pe teritoriul homeopatiei, unde am întrebat specialiștii despre cum pot aceste remedii să susțină activitatea sportivă a oamenilor normali, ca mine, care nu-și doresc performanță, ci viață sănătoasă și aspectuoasă.
(Crezi, nu crezi în homeopatie, dă o șansă acestui text, poate îți vei lua din el o informație care să-ți folosească concret.)
Ca la fiecare început de an, s-au umplut sălile. De forță, că alea de mese și-au făcut norma destul de sărbători. Ca la fiecare început de an, fitness-ul recrutează o mulțime de novici. Unii au noroc să caute sau să dea peste instructori deștepți, poate să fie sfătuiți de un prieten corect informat și cu experiență în sală, au noroc să-și cunoască problemele de sănătate și să intre treptat și cu precauție în intensitatea antrenamentelor; au noroc să fie suficient de organizați și disciplinați încât să-și fi stabilit un obiectiv și un program echilibrat și variat de făcut sport și să se țină de treabă, pregătiți pentru o evoluție într-o durată mai mare de timp, dar valabilă pe termen lung.
Alții nu. Alții vor să ”se rupă”, caută rezultate rapide, să dea jos în cinci antrenamente kilogramele de la sărbători sau să încapă în blugii din facultate într-o lună; să transpire mult; sau să transpire puțin ca să le iasă selfie-urile bine; să-și bifeze rezoluția de Anul Nou; să _________________________ (completați voi în gând cu tot felul de comportamente aiurea de la sală).
Nu trebuie să-mi spui în care dintre categoriile de mai sus te încadrezi. Nici măcar dacă te încadrezi în vreuna – poate nici nu faci sport și nici nu-ți dorești. Dar articolul acesta este pentru toată lumea: și pentru sportivii amatori calculați, și pentru cei nesăbuiți, și pentru cei care intenționează să se apuce de sport, dar și pentru cei care n-au de gând – însă și aceștia din urmă sunt în pericol de accidentare acasă, la birou, pe drumuri – până la urmă, statisticile spun cel mai frecvent că accidentările nici nu se petrec la sală, acolo unde ești conștient că așa ceva s-ar putea întâmpla și te miști cu mai multă grijă.
Am pus laolaltă în acest articol părerile a doi specialiști în homeopatie vizavi de susținerea pe care remediile de acest gen o pot oferi activităților sportive, fie în regim de prevenție, fie pentru tratarea problemelor:
So enjoy the talk and be safe!
Există niște substanțe/remedii homeopatice pe care să le luăm în mod frecvent, ca pe o cură, pentru a ne asigura starea de bine. La fel cum facem cure de vitamine, minerale etc.?
Dr. Sorin Cadar: Medicamentele homeopatice se utilizează pentru a trata tulburări ale organismului în situațiile în care se detectează că ceva nu merge bine sau preventiv, în situația în care se detectează că pacientul are una sau mai multe sensibilități ori predispoziții și e posibil ca ceva să nu meargă bine. Deci putem vorbi despre un tratament curativ sau despre unul preventiv. Întrebarea se referă, evident, la tratamentele de tip preventiv, iar acestea se administrează personalizat după stabilirea, prin anamneză, investigații și analize, a tipului sensibil al pacientului.
Dr. Ileana Rîndașu: Singura posibilitate pentru această situație ar fi aceea de a indica un medicament constituțional care se prescrie pe baza ansamblului de simptome mental-emoționale și fizice prezente la pacient. Acest medicament putea fi indicat în diferite situații și să rămână același pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în funcție de caz.
Există astfel de remedii pe care o persoană care face sport să le includă în stilul său de viață pentru a-și îmbunătăți randamentul în antrenamente?
Dr. Sorin Cadar: Dintre medicamentele homeopatice care pot fi administrate înainte și după efectuarea unui efort fizic, în vederea recuperării rapide și a evitării tulburărilor musculo-scheletale uzuale, iese în evidență Arnica montana. Aceasta se administrează astfel: o doză înainte și una după efortul fizic.
Cum există tot felul de suplimente alimentare pentru articulații, pentru concentrare, pentru utilizarea mai eficientă a grăsimilor de către musculatură etc., există și substanțe/remedii homeopatice pe care le putem folosi pentru menținerea în formă?
Dr. Ileana Rîndașu: Singurul medicament homeopatic ce ar putea fi folositor pentru menținerea în formă ar fi medicamentul constituțional despre care aminteam mai sus; el ar putea ajuta la menținerea unui echilibru optim și la menținerea stării de sănătate.
Aceste remedii sunt aceleași pentru orice persoană sau și în acest caz ele diferă în funcție de firea pacientului, de felul său de a fi? Mai există și alți parametri în funcție de care aceste remedii pot diferi?
Dr. Sorin Cadar: Este imperios necesar ca medicul cu competență în homeopatie să personalizeze tratamentul după specificul pacientului. Evident că există și medicamente ”universale”, dar acestea nu au efecte profunde și de lungă durată, acționând doar punctual.
”Homeopatia este, prin excelență, o medicină personalizată”
Dr. Ileana Rîndașu
Există remedii care să amelioreze sau să contribuie la vindecarea unei accidentări ușoare: întinderi musculare, probleme articulare, entorse etc.?
Dr. Sorin Cadar: Medicamentele pentru probleme minore sau medii sunt: Arnica montana (pentru febră musculară, traumatisme), Ruta graveolens (entorse), Bryonia (probleme ce implică cu tumefacția articulației), Symphitum (contuzii osoase, fisuri osoase), Lachesis (hematoame, echimoze).
Dr. Ileana Rîndașu: Remediul Arnica este extrem de util în contuzii, mai ales dacă sunt prezente echimoze sau hematoame – ajută la resorbția sângelui extravazat (care iese din vasele de sânge, n.m.). Totuși, chiar și în aceste situații, este necesară prezentarea la medic, astfel încât să se indice diluția și ritmul de administrare potrivit.
Sursa foto: Natallia Khlapushyna | Dreamstime.com
Dacă unui pacient i s-a recomandat un anumit remediu pentru o problemă, poate recurge la același remediu dacă se mai confruntă cu aceeași problemă în viitor? Adică să nu meargă la consult de fiecare dată, ci să cunoască deja tratamentul și să și-l administreze corect.
Dr. Ileana Rîndașu: Un pacient care știe, în urma unei consultații, care este remediul său constituțional, poate să recurgă la el în viitor, dacă se confruntă cu aceeași problemă. La un moment dat, medicamentul nu va mai avea efect și va trebui să apeleze din nou la medic (fie pentru schimbarea diluției, fie pentru recomandarea unui nou medicament, mai adecvat stării sau noului ansamblu de simptome).
De multe ori, limitele pe care o persoană și le pune în activitatea sportivă nu țin de condiția fizică, ci de coordonare, echilibru, frica de necunoscut, de lucruri pe care nu le-a mai încercat etc. Există remedii homeopate cu care putem ameliora aceste neajunsuri?
Dr. Ileana Rîndașu: Există remedii care pot fi indicate de medic pentru a rezolva o serie de probleme emoționale ale sportivului. Înainte de competiții, pentru a se îndepărta teama sau tracul, se pot prescrie o serie de medicamente, în funcție de simptome. Spre exemplu, dacă sportivul se simte paralizat de frică, se poate indica Gelsemium. Dacă este agitat și neliniștit, Argentum nitricum ar putea fi indicația potrivită.
În concluzie, există remedii homeopatice care să prelungească activitatea sportivă și să o mențină la un ritm susținut, în ciuda trecerii timpului?
Dr. Sorin Cadar: Homeopatia este o practică medicală ce oferă un răspuns terapeutic multor nevoi. Da, există astfel de remedii. Singura condiție este efectuarea unui consult la medicul cu competență în homeopatie.
Dr. Ileana Rîndașu: Homeopatia poate fi de folos sportivilor care doresc să își prelungească activitatea sportivă în primul rând prin administrarea medicamentului homeopatic adecvat ansamblului de simptome prezentat de pacient (medicamentul constituțional). De asemenea, administrarea medicamentelor homeopatice în cazul accidentărilor va face ca de fiecare dată recuperarea să fie mai rapidă.
Sursa foto: Trombax | Dreamstime.com
Cu ce stil de viață trebuie dublată administrarea de remedii homeopate în cazul sportivilor? La ce trebuie să renunțăm și ce obiceiuri sănătoase trebuie să ne formăm?
Dr. Ileana Rîndașu: Stilul de viață va fi unul sănătos, cu respectarea unor intervale adecvate pentru antrenamente și odihnă. Alimentația trebuie, de asemenea, să fie una sănătoasă, în conformitate cu efortul depus. Practic, trebuie respectate principiile cunoscute din medicina sportivă, perfect valabile și pentru sportivul care alege să se trateze cu medicamente homeopatice, în cazul în care acestea sunt indicate. Medicul homeopat nu va recomanda să se renunțe la nimic în mod special, în afară de antidoturile clasice ale medicamentelor homeopatice: menta și aromele puternice.
Dr. Sorin Cadar: Tratamentul homeopatic nu cere nimic în plus și nu exclude nimic din ceea ce numim, în mod generic, “stil de viață sănătos”. Evident că în “stilul de viață sănătos” nu au loc fumatul, sedentarismul, alcoolul în exces, alimentația de tip “junk food”, nopțile nedormite…
Sursa foto: One Photo | Dreamstime.com
Practic, ce trebuie să reții din acest interviu (poate prea lung pentru răbdarea ta) este că primul pas în folosirea unui remediu homeopatic – fie pentru prevenție, fie pentru tratare – este să faci o vizită unui medic cu competențe în domeniu, iar acesta îți va indica pașii următori, în funcție de diagnosticul stabilit prin anamneză și, posibil, investigații medicale.
Altfel, este foarte posibil ca tot ce cumperi din farmacie să nu funcționeze pentru tine și să ajungi să îngroși rândurile celor care susțin cu atâta înverșunare că homeopatie egal înșelătorie.
Prin urmare, dacă dorești să intri în contact cu vreunul dintre specialiștii cu care am stat aici de vorbă, îi poți găsi după cum urmează:
Dr. Ileana Rîndașu – pe pagina de Facebook CMI Dr. Ileana Rîndașu sau aici.
Dr. Sorin Cadar – pe pagina de Facebook CMI Dr.Cadar Sorin Dan sau pe www.homeopatie.ro.
Iar eu îți urez viață lungă în sport și nu-ți fie teamă să ieși din zona de confort!
Sursa foto articol: Javiindy | Dreamstime.com
No Comments