Menu
POVEŞTI

Sunt în cea mai obosită variantă a mea. Oare voi râde de asta cândva?

femie mama epuizata

Sâmbăta trecută am dormit nouă ore neîntrerupte. Nouă. M-am băgat la somn odată cu ultimul copil, la zece fără. Duminică dimineață eram buimacă de cap, bine că aveam rezervare la aqua, de m-am mai limpezit.

Sunt în urmă rău cu somnul și cred că mi-ar trebui cel puțin două săptămâni în care să curgă neîntrerupte astfel de nopți tihnite, ca să-mi revin, pe principiul „orice obicei nou are nevoie de două săptămâni să se prindă”. Dar nu se poate, pentru că:

  • Mai mereu sar de miezul nopții ba cu Social Media, ba cu vreun rest de treabă la calculator, ba cu vase, ba cu rufe, ba cu prosteli de la televizor…
  • Mai mereu mă trezesc înainte de șase jumate ba de nevoie – duș, spălat păr, curățenie baie, făcut rezervare la clasa de aqua sâmbăta dimineața pentru duminică etc. – ba din obișnuință, ceea ce e mult mai crunt, pentru că se întâmplă, în general, când n-am nicio nevoie.
  • Mai mereu ne trezește Buflea peste noapte ca să-i dăm de mâncare. Cine se duce la el, plusează și cu-n schimbat de scutec, că ăsta micu’ e mare şi mănâncă mult și ziua, și seara, și noaptea şi trebuie mereu ţinută situaţia sub control. De obicei, eu îl aud prima. De cele mai multe ori, sper ca, în câteva secunde, să-l audă și bărbatu-meu și să execute el. În jumate din cazuri, nu prea. În cealaltă jumătate, mormăi în pernă: „Băi, vezi că urlă Victor!”

Ştiu, nu e prima dată când mă plâng pe-aici că sunt obosită. De exemplu, aici ziceam că nu mai fac copii fix din cauza asta. Iar aici mă dau rotundă cu abilităţile mele în materie de power napping. Which is great, dar nu mă ajută să recuperez din somnul pierdut noaptea, iar în ultimul timp nici nu prea mă mai ajută să-mi încarc bateriile full pentru partea a doua a zilei…

 

Fac de toate şi nimic. Aş vrea să mai dorm un pic…

Nu ţin morţiş să dorm, pe bune. De fapt, cea mai mare parte din viaţă am considerat că somnul e o pierdere de timp, că pot face atât de multe în loc. Adică acea parte din viaţă în care dormeam de la zece seara la şase dimineaţa fără deranj, ce să vezi! Şi să ştii că nu-i 100% ironie în remarca asta, ci şi un mare adevăr: acela că funcţionez la apogeul randamentului meu în prima parte a zilei, d-asta şi somnul atât de devreme. Până seara, mai mişc chestii deştepte doar aşa, pe chestiuni uşoare, gen socializare, foto editare sau făcut mâncare. Exclus croşetat pe blog vorbe rare.

Deci nu ţin morţiş să dorm, dar ţin morţiş să fiu odihnită. Dacă tot îi dedic lui Buflea prima parte a zilei, când mi-aş putea muta traficul pe blog din loc, dar nu se poate deocamdată, măcar să-mi mai pâlpâie flacăra vreo 3-4 ore şi după-amiaza, să mai apuc şi eu să pun cap la cap câte ceva.

Dar, de cele mai multe ori, îmi rămâne combustibil doar pentru nişte mailuri, telefoane, Photoshop sau editare video, treburi din astea fără prea multe profunzimi. În mare parte din zilele lucrătoare ale săptămânii, sunt super dezamăgită de lucrul meu. Pentru că lucrul meu e scrisul, iar eu nu mai apuc să-l fac cât şi cum trebuie.

mama obosita copil plange

Sursa foto

Din afară, lumea zice: „Faci atâtea! Eşti şi cu copiii, şi la evenimente, şi postezi, şi scrii, şi casă, şi sală şi dentist şi etc. etc….”. Pe dinăuntru, eu mă simt (în ordinea cronologică a desfăşurării emoţiilor):

  • Stresată că nu fac tot ce-mi stă-n putere pentru blog, pentru notorietatea mea, pentru o prezenţă mai bună în online-ul şi offline-ul profesional, că nu scriu mai mult, că nu citesc mai mult, că nu mă instruiesc mai mult, că nu dezvolt mai multe idei care-mi plutesc uneori prin cap ca bulele-n sifon, între grija „Oare de ce tuşeşte Tudor?” şi „Eu ce mai gătesc azi?”, că nu trimit mai multe propuneri de proiecte, că nu socializez mai mult cu oameni care m-ar putea susţine, că nu fac poze mai bune, că nu investesc mai mult în site şi-n Facebook, că nu…, că nu… Oricum, PR-ii au început să-mi zică „tu nu mai ieşi”, aşa că unii au şi renunţat să mă mai invite.
  • Frustrată că fac totul singură în câmp profesional: eu scriu, eu formatez, eu postez pe blog, Facebook, Instagram, eu trag poze, eu le editez, eu editez video, eu vorbesc cu clienţii, eu mă duc la evenimente cu sau fără copii, eu gândesc concepte de aşa-zisă promovare pentru fiecare cadouaş pe care îl primesc. Într-adevăr, de vreo trei luni colaborez cu cineva pe programare, dar e chestie pro-bono şi omul n-are cine ştie cine timp, aşa că… Mi-a schimbat blogul la faţă şi cam atât, acum sunt aproximativ singură iar şi pe partea asta.
    Deci cum să fiu eu limpede la minte – aşa obosită cum sunt – când eu centrez, eu dau cu capul, în timp ce: a) clienţii spun: „N-ai cifre suficient de bune!”; b) alte bloggeriţe se laudă: „Eu am fost la cursul cutare. Eu mi-am luat certificarea cutare. Eu sunt în campania cutare. Eu am dat drumul la un proiect super, cu oameni frumoşi etc.” – înţelegi tu, din astea… c) publicul mă ceartă că nu scriu mai des. Păi, maica mea, crezi că n-aş vrea?!?! Aş vrea.
    Şi-aş mai vrea un om pe programare, unul pe SEO, unul pe grafică, unul pe foto, unul pe video, un impresar să-mi aducă clienţi şi să se ocupe de toată hârţogăraia implicată, plus nişte agitatori pe reţelele sociale care să-mi share-uiască textele. De unde bani pentru toţi ăştia, frăţică? N-auzi că n-am cifre suficient de bune ca să mi-i permit?? Nici nu locuiesc cu vreun sponsor, aşa că…
  • Vinovată că fac toate astea cât sunt în concediu de creştere copil, adică rup bucăţi mari din timpul pentru Buflea ca să mă dezvolt eu profesional. E un fel de „mănânc şi plâng”. Dar tot mănânc.

În tot acest timp, în care eu alerg de-mi sare blondul din păr de la un task la altul, cu aceeaşi mină ca şobolanul plin de amfetamină pe roata lui, există multe mame în apropierea mea – eu le văd pe grupuri, deci există – care întreabă disperate: „Eu ce serial să mai văd? Că am terminat tot ce-i pe Netflix!”

Probabil te gândeşti că, oricum, ce mă alint atât, din online se vede că am doi copii minunaţi, că-s tânără, frumoasă şi am ochi albaştri, nu? Dar ştii de câte ori îmi zice lumea în offline: „Ai ochii roşii!”? Iar eu le răspund într-un colţ resemnat al minţii mele: „Las’ că-mi scoate albastrul în evidenţă!”

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

12 Comments

  • Mihaela
    21 mai 2017 at 6:11 am

    Cine știe ce viata or avea și mămicile alea pe care le vezi pe grupuri. Lasă-le în plata domnului, nu cred ca merita sa te compari cu ele.
    Înțeleg perfect prin ce treci și nu am nicio soluție la situație. Decât sa aștepți sa intre Buflea la grădiniță.
    Mult spor în toate.
    Te urmăresc pentru ca ești reala și smart. Și colega de blogosfera și de parenting.
    Trecem noi cu bine și de asta.

    Reply
    • Idriceanu
      21 mai 2017 at 7:28 am

      Mulțumesc pentru încurajări! Da, ştiu, asta e soluția, vine în curând. Cât despre mamele respective – tot nu cred c-aş pierde atât timp cu lucruri atât de inutile precum seriale. Sunt prea dependentă de ce fac. Şi de Facebook, cea mai mare inutilitate :)))
      Fix pentru asta scriu despre toate aşa cum sunt ele: autenticitate. Uneori e foarte bine, alteori mă doboară. Dacă le prezint pe toate roz, iar nu convine publicului, că prea îmi merg toate mie. Dacă plâng nu e bine, că altele sunt şi mai amărâte şi nu se mai plâng. Aşa n-ar mai trebui sa scriu despre nimic…

      Reply
  • Andreea
    21 mai 2017 at 7:57 am

    O, cât de bine te înțeleg! Deși eu am doar un copil și poate asta ar trebui să facă lucrurile ami ușoare, nu-i așa: între două joburi și blogul de care mă ocup, timp cu Tudor și alte proiecte personale…cam așa e și viața mea. Film? N-am mai văzut unul de câteva luni bune…de ieșit în oraș cu fetele la o cafea? Nu prea s-a întâmplat. Uneori mi-aș dori ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore…

    Reply
    • Idriceanu
      21 mai 2017 at 3:27 pm

      ei, las’, că poate reuşim să ne organizăm măcar de o cafea 😀

      Reply
  • Nico
    21 mai 2017 at 5:52 pm

    Eu te urmatesc cu placere si recunosc ca admir femeia din spatele blogului, pozelor, machiajului, povestilor haioase. Si da, cred ca va iesi soarele din nou! Ai o comunitate fantastica, ai idei bune, ai tot ce-ti trebuie. Cred ca dupa inca 2 nopti cu somn de 9 ore ai sa gandesti mai pozitiv. Ti-am scris acest mesaj din suflet, eu gandesc la fel, simt ca ma regasesc in multe din situatiile descrise de tine. Ps.Cred eu ca suntem si oarecum… vecine :). Succes in toate!

    Reply
    • Idriceanu
      21 mai 2017 at 6:06 pm

      Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase, Doamne ajută să fie aşa cum zici 🙂

      Serios, suntem vecine? Atunci, hai, la socializare cu ăştia micii pe aici, prin părculețe 🙂

      Reply
      • Nico
        21 mai 2017 at 10:14 pm

        Am inteles eu ca, atunci cand mai este cate un maraton, ii auzi pe concurenti din casa cum gafaie :)). Eu sunt putin mai sus. Cu drag venim si in parculet in curand. Fiica mea are aproape 13 si e innebunita dupa copilasi mai mici. Pupici si cu prima ocazie vin sa te cunosc personal 🙂

        Reply
        • Idriceanu
          22 mai 2017 at 12:12 am

          Aşa să faci! Pupici!

          Reply
  • valerica
    23 iulie 2017 at 3:58 pm

    ei uite ca mi a placut articolul asta. uneori si eu am senzatia ca ma plang prea mult, desi zau ca nu o fac, dar mai scriu despre cate o zi in care a fost totul cu susul in jos si ma tem sa nu creada lumea ca nu apreciez ce am.
    si mie mi se spune in offline cand apar cu fața obosită, la prima ora, fara sa fi apucat sa beau o caffea macar: vaaai, dar ce față ai… aproape ca toate mamele din jurul meu care au doar un copil se le batea gandul de al doilea au renuntat la idee doar vazandu ma pe mine :))). si ele n au preocupari din astea multiple ca ale mele cu scrisul, participatul pe la una alta , desenatul si ce mai fac eu.
    chiar asa , de unde timp de seriale? de carti nu mai zic… le cumpar si le citește soțul :))))

    Reply
    • Idriceanu
      23 iulie 2017 at 6:41 pm

      Băăăi, eu am faţa perfectă la orice oră şi nu mă crede nimeni când mă plâng, vaaaai, ce bine arăţi, unde eşti obosită?!?! Gen, din astea…

      Reply
      • valerica
        23 iulie 2017 at 6:54 pm

        deci cum o dai nu e bine :))). daca arati rau ti se plange de mila daca araati prea bine zice lumea ca esti in huzur si te alinți :).

        Reply
        • Idriceanu
          23 iulie 2017 at 6:55 pm

          EXACT!! aşa că fac ce ştiu eu mai bine: mă machiez şi mă plâng :)))

          Reply

Leave a Reply