Eu atâta ştiu: cât am fost gravidă, am avut un spor la cumpărături, spre disperarea bărbatului, care credea că-mi cunoscuse apogeul până atunci. Sincer, şi eu credeam, că nu mă dau în vânt după respirat aerul reciclat de mall. Dar, ce să vezi, parcă-mi creştea şi un motoraş cu propulsie la fund pe lângă ce-mi creştea în burtă, de nu mai terminam de bătut magazine şi situri şi meeting room-uri la serviciu, unde se mai propăşeau diverşi cu marfă de doamne, „furată din afară”.
Ştiam că aşa se face în sarcină: îţi schimbi garderoba în ritm susţinut că, dragă Doamne, nu te mai încape nimic. Nu era cazul de asta, dar am zis că nu-i rău să-mi schimb, totuşi, garderoba în ritm susţinut. Mai ales că mă gândeam, în afară de toate evenimentele la care aveam de semnat condica, şi la vremurile de trimestru trei, când – mă ameninţau muierile trecute (prin asta) – cică orice săptămână în plus se vede pe circumferinţă. Aşa că făceam cumpărături la salariu, făceam cumpărături în rate, făceam cumpărături pe datorie, făceam cumpărături pe bugetul prevăzut pentru situaţii de urgenţă şi să n-aud că asta nu era una.
Şefa bonurilor de casă
De când cu caterinca asta de tombolă cu bonuri fiscale – care a băgat multă lume în discuţii de genul „ce-a fost mai întâi, bonul sau plata?” – mi-am adus şi eu aminte de acele vremuri de consumerism intensiv din viaţa mea. Iaca, n-ar fi fost frumos să câştig şi eu pe-atunci un mic capital pentru ăsta micu’ ce urma să vină?
Tocmai deunăzi îmi spuse o prietenă că, de câte ori se mai dă virtual printre ţoale, îşi aduce aminte de foamea cu care cotrobăiam siturile şi cum comandam într-o frenezie – eu ştiu, compensatorie pentru felul în care mă simţeam: ca un elefant pe tocuri. Dar, până la urmă, contează numai ce se vedea din afară, nu? Iar lumea vedea doar cum cumpăr şi cumpăr şi cumpăr…
Şi, când mă afundam eu în părerea de rău că am ratat şansa de a participa la o loterie la care aş fi avut şanse reale de câştig, iată că dau peste o ştire despre cum bonurile fiscale (başca şi chitanţele de POS) afectează considerabil fătul purtat de gravida ce trece prin trimestrul al doilea.
Un studiu canadian făcut pe peşti (dar cu rezultate atât de îngrijorătoare încât s-a considerat absolut necesară informarea publică) și publicat luna trecută a scos la iveală faptul că toxina bisfenol A (şi înlocuitorul său, bisfenol S) conţinută în hârtia termică (folosită pentru tipărirea bonurilor fiscale şi a chitanţelor la plata cu cardul) poate afecta, chiar şi în cantităţi extrem de mici, dezvoltarea creierului fătului provocându-i, ulterior, devieri de comportament.
Creierul lui ăsta micu’ din burtică se dezvoltă în trimestrul al doilea de sarcină. Trimestrul în care ai scăpat de greţurile şi somnolenţa din primul şi n-ai dat încă de greul din al treilea; trimestrul în care te simţi ca un MILF to be şi în care e cel mai probabil să baţi magazinele după pantofi cu şi mai toc, să arăţi că, încă, se poate.
Iar ei dau cu casa de marcat în capul copilului. Huo.
BPA-ul face copiii atomici
Bisfenolul A (BPA) este interzis în compoziţia suzetelor şi tetinelor şi biberoanelor şi ce mai vine în contact susţinut cu saliva copilului. În general, am văzut că producătorii de articole pentru copii au început să folosească treaba asta cu BPA-free de bunăvoie, ca pe o strategie de vânzare. Dar rahatul ăsta toxic e prezent în multe lucruri din viaţa noastră – inclusiv în sticlele de plastic sau în folia ce căptuşeşte dozele de bere sau sucuri.
Şi, iată, acum ne demontează copiii intrauterin şi prin atentarea la un drept fundamental al gravidei: acela de a face cumpărături de haine şi accesorii! Adică, la un covrig, o apă la jumate, un pachet de şerveţele de la chioşc e posibil să nu mai iei bonul; dar la trei rochii, o pereche de pantaloni şi-un sutien pe care nu mai ai chef să le probezi – că te trec toate apele de când ai rămas gravidă – cum să pleci fără bon?! Că nu ţi le mai schimbă decât foarfeca, şi niciodată în mai mari!
E crimă curată ce fac ăştia cu BPA-ul lor în hârtia de casă. Canadienii ăia cu studiul au stabilit că fie şi minuscule dozele din această substanţă la care au fost expuşi embrionii de peşti, şi tot a fost stimulată creşterea în exces de celule neuronale asociate cu hiperactivitatea. Nu mai spun că un alt studiu, făcut acum ceva ani, stabilise că fetiţele născute de femeile expuse la BPA în timpul sarcinii dau dovadă de un comportament mai agresiv, fiind mai hiperactive.
Şi, în afară că te alegi cu un „copil atomic”, cu crize de anxietate, acţiunea moleculelor toxice în organismul uman a mai fost corelată şi cu instalarea obezităţii şi cancerului.
Mulțumesc lui Dumnezeu, am un copil destul de pașnic. Prin urmare, se pare că n-am frecat prea tare la bonurile de casă. Dar m-a cam infiorat gândul, uitându-mă înapoi.
Până la urmă, care sunteţi gravide pe aici: dacă tot vă luaţi bărbaţii prin magazine să care banii şi sacoşele, ia puneţi-i să strângă şi bonurile, dom’le, că şi-aşa ei nu cred în din astea, nu?
No Comments