Menu
PARENTING

Little league lovin’

iubire la gradinita

Când s-au întâlnit, ea mergea în patru labe şi avea mărgele la gât, iar el era cam trist, cu şapca pe ceafă. N-am nici cea mai mică idee dacă a fost dragoste la prima vedere – luând în considerare diferenţa fizică de nivel, n-aş zice; dar cine ştie, ăştia trăiesc într-o lume paralelă, e posibil orice – însă am aflat, curând, că el a fost catalizatorul evoluţiei ei explozive în bine. Devenise interlocutorul preferat – de fapt, singurul care putea să-i aproximeze mesajele cel mai aproape de adevăr. Şi asta pentru că ea abia lega două cuvinte, dar el asculta cu inima.

Dimineaţa, când se întâlnesc, el îi arată ce-a mai luat de pe acasă, iar ea îşi laudă din gesturi outfit-ul sau îl trage de tricou, în semn apreciativ, desigur. Apoi se iau de mână şi-şi văd de colorata lor viaţă în miniatură. Se joacă împreună, stau la masă împreună; şi-au făcut familia lor acolo şi lumea se referă la ei în tandem. Am înţeles că şi dorm împreună şi nu ştiu ce părere să-mi exprim despre asta, deocamdată.

 

Caruselul de iubire n-are vârstă, din fericire

N-a trecut mult până ce despărţirile zilnice s-au transformat în cele mai dureroase momente ale existenţei lor, mai dureroase decât cucuiele, juliturile de tobogan şi restricţiile la îngheţată. Unul nu vrea să plece fără, celălalt vrea să plece cu. În general, se lasă cu urlete din partea ei (aproximativ la fel de neînţelese de către restul lumii, în afară de el, normal) şi cu insistenţe complexe din partea lui – care nu poate înţelege de ce nu putem pleca împreună, de ce nu ne suim cu toţii în maşina ei şi de ce, în general, nu ne petrecem viaţa laolaltă pentru tot restul zilei.

E horror: aşteptarea activă în timp ce ei vor să se mai tăvălească, pentru ultima oară, indiferent de calitatea suprafeţei, negocierile cu ambele părţi de ambele părţi, cu lacrimi într-o parte, rugăminţi în cealaltă şi trântit pe jos în ambele; parlamentările înfocate interminabile pe partea noastră şi privirile neputincioase pe partea lor. Toată lumea ştie ce urmează să se întâmple atunci când lui îi vine ora de plecat mai devreme decât ei: mai că nu se cutremură stabilimentul, mai că nu răsună cartierul de tânguirile ei.

Într-o zi, el mi-a spus că vrea s-o aducă acasă şi-am fost de-acord, numai să vorbim cu cei îndreptăţiţi să ne ajute. N-am reuşit încă, dar nu par să manifeste vreo deschidere în sensul ăsta. Stăm în expectativă.

În altă zi, am aflat că el a bruscat-o şi ea s-a pus pe plâns. L-am întrebat care-i faza. A reieşit că ea s-a pus pe plâns şi, enervat, el a bruscat-o. În niciuna dintre variante nu se ştie cauza primordială. Cert e că a doua zi, conform învăţăturilor de acasă, el i-a cerut scuze printr-o îmbrăţişare. Ea i-a arătat, din nou, ce are pe tricou. Şi s-au luat de mână.

Antonia1Oamenii care au grijă de ei spun că povestea se repetă cu fiecare generaţie, iar pe unii chiar i-a ţinut câteva cicluri de studiu. Mereu le protejează relaţia şi o au în vedere când fac aranjamentele pentru diverse activităţi. Lumea mă întreabă cum e ea şi ce părere am despre toată povestea. Nu pot spune că e cea mai frumoasă „ea” pe care mi-am imaginat-o pentru el, dar, dacă ei se înţeleg… Mă rog, dacă el o înţelege…

 

Azi dimineaţă, el mi-a spus că ea e soţia lui şi o iubeşte. Nu eram pregătită pentru asta, i-am zis şi eu primul lucru care mi-a trecut prin minte: „Să te porţi frumos cu ea, da?” Dar e clar că trebuie să-mi fac un discurs mai amplu, nu?

 

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply