Menu
PARENTING

Vrei să-i fie copilului ușor? Crește-l pentru viitor!

all about parenting urania cremene

Poate cel mai cunoscut expert în parenting de la noi, Urania Cremene, demarează o campanie pentru cultivarea stimei de sine a copiilor și pentru îmbunătățirea stării emoționale a societății românești.


De fiecare dată când mă ajung la o conferință a Uraniei, trei lucruri îmi trec prin minte: cât de multe lucruri știe, cât de bine poate să vorbească și cât de abil reușește să-și facă vânzare. Bine, mai e și un al patrulea: cât de frumoasă e și poate ai zice că asta n-are relevanță pentru ceea ce face, dar nu sunt de acord, pentru că imaginea acestei femei pur și simplu te fascinează și ajungi să-i sorbi cuvintele fără să vrei. Mai ales că mare parte din ce zice are foarte mult sens.

O știu pe Urania de prin 2014, pe vremea când eu abia începeam să deslușesc cum e cu creșterea copiilor, iar ea își lansa programul online pentru părinți, All About Parenting. Nu l-am încercat, recunosc, însă m-am străduit să ajung la fiecare conferință a ei la care am fost invitată și asta pentru că am rezonat mereu cu stilul său de parenting, bazat pe Teoria Autodeterminării – pe scurt, cum să creștem copii cât mai independenți, cum să-i pregătim cât mai bine pentru viață, dar într-un mod civilizat și empatic.

stima de sine conteaza urania cremene

De data aceasta, Urania a umplat sala mare de la Hotel Caro ca să ne povestească despre #StimaDeSineContează – O campanie pentru sănătatea emoțională a României și despre Turneul de seminarii ”Stima de sine la copii – principalul ingredient al succesului” cu care ea și trainerii All About Parenting – Florin Amariei, Oana Huciu, Maria Țolescu și Daniel Cîrț – se vor plimba prin țară toamna asta: Botoșani (15 oct.), Bacău (16 oct.), Turda (29 oct.), Târgu Mureș (30 oct), Voluntari (5 nov.), Mangalia (6 nov.), Gherla (12 nov.), Bistrița (13 nov.), București (19 nov.). Participarea la aceste întâniri este gratuită, însă locul în sală trebuie rezervat aici.

 

Știm ce vrem: să înlocuim vechiul sistem. Dar cu ce?

Este stima de sine a unui copil foarte ușor de zguduit pentru că multe comportamente ale părinților săi, ale celorlalți adulți din jur, ale cadrelor didactice, ale colegilor, ale copiilor din parc etc. pot contribui la asta. Bineînțeles, cea mai importantă influență – și în bine, și în rău – este a noastră, a părinților, noi ne facem și desfacem emoțional copiii pentru viitor.

Dacă te uiți un pic la stilul în care părinții ne-au crescut pe noi, generația 35-45, ăștia care avem acum copii preșcolari și de școală generală, cred că n-o să te mai miri când o să-ți spun că cercetările pe teren arată că avem printre cele mai scăzute stime de sine ca popor (locul 47 din 53 de țări studiate, spune Urania). Și nici că frecvența cazurilor de suicid la tineri cu vârste între 15 și 19 ani este cu aproximativ 50% peste media europeană.

Această campanie își propune să ridice nivelul de conștientizare al părinților despre importanța creșterii copiilor cu o stimă de sine sănătoasă, oferindu-le, totodată, informațiile și instrumentele cu ajutorul cărora pot face asta.

parinte mandru stima de sine copilSursa foto: motortion | Dreamstime.com

La conferința de la Caro, Urania ne-a oferit un preview asupra a ceea ce înseamnă programul All About Parenting, compus din 10 module, cu aproximativ 30 de episoade video în fiecare modul, iar fiecare episod are un caracter practic, cu pași concreți de acțiune.

Durata unui episod este de numai 7 minute, iar asta mi se pare fantastic – adică îmbucurător și încurajator pentru orice părinte super-ocupat și fantastic în sensul de incredibil și lăudabil că Urania și trainerii săi au reușit să comprime atâta informație de mare ajutor în astfel de videouri-pastile.

Ca să te convingi, la fel ca mine, că femeia știe ce spune și, mai mult, știe să și vândă asta, iată câteva repere din discursul ei:

  • Există pericolul ca ai noștri copii să ajungă să facă parte din așa-numita ”snowflake generation” care populează planeta: copii care se frustrează foarte ușor, care nu reușesc să se ridice de jos după un eșec. Iar noi, ca părinți, trebuie să prevenim asta, să le cultivăm stima de sine, autonomia, să le satisfacem nevoile de conectare, competență și control. Când acești trei C sunt satisfăcuți, atunci apare starea de bine a individului, încrederea în sine îi este crescută și acționează ca un motor pentru dezvoltarea sa emoțională și cognitivă.
  • Trebuie să ne privim copiii pe termen lung, să încetăm să mai luăm măsuri care ne pot asigura liniștea în familie acum, dar cu repercusiuni grave în viitor. Un exemplu foarte simplu este folosirea desenelor animate pentru ca cel mic să mănânce sau să stea liniștit.
  • În mare, suntem bine intenționați ca părinți: vrem să înlocuim vechiul sistem educațional, atât cel din familie, cât și cel statal, pentru că ne-am dat seama de efectele pe care le au pe termen lung asupra invidizilor. Dar nu știm cu ce să le înlocuim. Desigur, Urania sugerează programul său, All About Parenting, ca punct bun de plecare pentru ”reprogramarea” mentalităților fiecărei familii în parte.

”Furia este OK, lăsați-i pe copii să se
enerveze 
când ceva nu le iese.
Lăsați-i să se ventileze.”
                                       Urania Cremene
 

  • Cum facem să avem copii rezilienți? Copii perseverenți, care doresc să încerce din nou, care nu sunt dărâmați de eșec? Urania a vorbit despre dezvoltarea răbdării și conștiinciozității, povestind despre Marshmallow experiment, o serie de teste simpatice (dar foarte eficiente) cu copii și bezele moi, desfășurate la sfârșitul anilor ˊ60 și începutul anilor ˊ70 la Universitatea Stanford din Statele Unite. Puteți vedea mai jos o repunere în scenă a testului.

    Studiile ulterioare experimentului au scos la iveală că micii subiecți care au amânat satisfacerea dorinței de a mânca bezeaua au înregistrat rezultate mai bune la testele școlare, indici de masă corporală mai buni, în general s-au situat mai bine în măsurătorile efectuate în diverse domenii ale vieții lor. Prin urmare, această serie de teste a dovedit că că autocontrolul și disciplina sunt ingrediente cheie pentru succesul unui individ. 

  • În acest context, Urania a vorbit despre dezvoltarea și antrenarea cortexului prefrontal, parte a creierului care reglează răbdarea, autocontrolul, deci perseverența, conștiinciozitatea, dar și poziționarea ca individ față de societate. Cortexul prefrontal se dezvoltă, în mod natural, până la vârsta de 21-22 de ani, însă ”antrenarea” sa poate fi făcută la orice vârstă, prin activități precum: meditație, karate, yoga. (Sau, dacă n-ai timp de așa ceva, măcar ordonează lucrurile de bază din viața ta: o alimentație cât mai curată, fără zahăr în exces și chimicale, un program de somn sănătos, energie pozitivă).
  • Urania a povestit pe scurt și despre cum putem să susținem dezvoltarea cortexului prefrontal al copiilor noștri. Sfaturile sale în această direcție sunt:
    ține-ți promisiunile față de copil, ca să îi clădești încrederea în sine;
    amână satisfacerea dorinței – lucru pe care îl poți face începând cu vârsta de 1,5 ani, treptat. De exemplu, în situațiile când copilul spune ”mami/tati, vreau să faci/să-mi dai asta acum” – deși tu ești implicat într-o activitate – încearcă să amâni satisfacerea acelei nevoi cu 3 secunde, apoi cu 5 secunde și tot așa, pe măsură ce crește copilul. Evident, îi explici: ”Câteva secunde, te rog, ca să termin ce făceam”, de exemplu.
    Astfel, copilul învață două lucruri importante pentru echilibrul lui pe viitor: 1) Nu este cea mai importantă persoană din cameră, nu poate toată lumea lăsa tot pentru a-i satisface nevoile (ceea ce se va traduce, în timp, prin răbdare, empatie și concentrare la școală) și 2) Copilul învață să termine ceea ce a început înainte să se apuce de o altă activitate, pentru că asta vede la părintele său.
    limitați sau chiar eliminați folosirea tehnologiei de către copii. Gadget-urile favorizează dezvoltarea haotică a sistemului neurologic al unui copil, care nu dezvoltă răbdarea necesară pentru a funcționa în viața reală.
  • Un alt subiect despre care Urania a vorbit – tare fierbinte subiect pentru mulți părinți, am început să observ de când fii-meu cel mare a intrat la școală – este performanța. A explicat de ce nu e bine să pui copilului meditator la materiile la care este slab, ci la cele care excelează, a subliniat că trebuie să se pună mereu accentul pe actul de învățare, nu pe notă, și a analizat feed-back-ul pe care părinții trebuie să îl dea mereu copilului în ce privește prestația sa academică.

all about parenting program Urania CremeneSursa foto: Zestmarina | Dreamstime.com

Gândește-te că Urania a vorbit despre toate astea în vreo două ore (iar eu am făcut rezumatul rezumatului a tot ce a spus). Acum încearcă să-ți imaginezi cam câtă informație îți poate da în cele aproximativ 35 de ore ale celor 300 de episoade din programul All About Parenting. E copleșitor, nu?

E, se presupune că trebuie să știm toate astea ca să ne creștem copiii fix așa cum ne dorim: adulți care nu doar să se bucure de succes în viață, dar să și fie fericiți în timp ce fac asta, aducându-și aminte cu drag de părinții lor.

Cum poți intra în acest program? Înscrie-te pentru unul din seminarele turneului național aici și vei primi la fața locului toate detaliile de acces. Plus o reducere pentru plata pe loc, mai mult ca sigur. Și chiar dacă nu te hotărăști să cumperi, îți promit că măcar o informație pe care Urania ți-o va da îți va schimba perspectiva asupra parenting-ului.

Sursa foto articol: Konstantin Yuganov | Dreamstime.com

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply