Încă văd pe social media foarte des în sezonul estival: „Recomandați-mi o cazare all inclusive în Grecia, că mergem cu copilul…” și-mi vine să plâng de mila părinților, care sunt pe cale să rateze o vacanță superbă. Eu singură am fost cu cei doi copii ai mei în Grecia, doar cu cazare, și nu s-au plâns de mâncarea din oraș.
După ce am povestit cum am răzbit singură la volan pe drumul spre Grecia – vezi aici câteva sfaturi pentru a reuși în acest demers pe care femeile care mi-au scris l-au considerat unul foarte temerar – astăzi vreau să mai calmez din grijile părinților vizavi de mesele celor mici în vacanță.
Și, pentru că unghiul de abordare al acestui text mi-a venit din cerințele „recomandați-mi o cazare all inclusive în Grecia, că mergem cu copilul” pe care le văd pe Facebook și forumuri în fiecare vară, e cinstit să spun că și eu am avut aceeași abordare acum șapte ani, când am fost prima dată în Grecia: aveam copil de un an și-o lună și-am căutat, disperată, cazare cu toate mesele asigurate, că n-o avea, săracul, ce mânca pe la taverne…
Din fericire, până la data plecării, ne-a mai venit mintea la cap și încrederea în noi, părinții, la suflet, dar nu de tot, că am ales un hotel cu demi-pensiune, măcar să nu umblăm pe drumuri la vremea cinei, că, deh, copilul se culcă devreme, mâncăm și noi liniștiți etc. Acum, că stau și mă gândesc la ce și cum a fost, îmi dau seama că, dacă eram mai relaxată, și copilul ar fi fost, și experiența vacanței ar fi fost alta. Dar, pe-atunci, țineam cu dinții de program, totul trebuia să se deruleze cum calculasem eu și altfel nu.
E, fiindcă de atunci am fost la all inclusive și la turci, și la bulgari, sunt îndreptățită să spun cu mâna pe inimă – ghidându-mă după acea demi-pensiune, că serveau fix aceeași mâncare ca la all inclusive – că al grecilor a fost cel mai prost.
Dacă la micul dejun mai găseam ceva rezonabil, o felie de pâine cu ceva, o roșie, o măslină, cina era o paradă de fierturi și chestii cu sos care n-aveau nicio legătură cu specificul local. Din ce-am aflat de la personal, se pare că hotelul era unul foarte popular printre români, care – de ce nu mă mir – erau foarte încântați de ofertă. Poți să mai zici ceva? Asta cerea lumea.
Anul următor, însărcinată bine cu al doilea copil și cu primul având aproape doi ani, am ales soluția cu care majoritatea turiștilor își fac în Grecia niște vacanțe absolut minunate și încărcate de senzații culinare locale: ne-am cazat la o pensiune și ne-am asigurat micul dejun de la supermarket, iar restul meselor la taverne, spre deliciul tuturor membrilor familiei; chiar și al celui mic, care acolo a mâncat, pentru prima dată în viața lui, miel.
Prima noastră vacanță în Grecia, cea cu
demi-pensiune. Tudor avea 1,1 ani.
A doua vacanță în Grecia.
Tudor avea aproape doi ani.
Anul acesta am fost doar noi trei, eu și copiii (care au aproape 8 și, respectiv, aproape 6 ani), în aceeași configurație: cazare în apartament cu bucătărie, fără mese incluse. Și-am plecat la drum cu o singură grijă vizavi de regimul nostru alimentar în vacanță: dac-o să-mi ajungă mie banii pentru cât pot ăștia să mănânce la restaurant. Sau să comande din curiozitate.
Cum ne-am organizat cu mâncarea acasă și la taverne
Așadar, cum?! Cum să te duci în Grecia la all inclusive? Cum să ratezi experiența tavernelor unde nu-i vorba doar despre descoperirea bucătăriei locale, ci și despre atmosferă, oameni, obiceiuri noi, comportamente, chiar și despre a admira decorațiunile de pe pereți?
Cum să ratezi experiența de a i se pune copilului tău un papagal pe cap, cum au pățit ai mei la Flegra, o tavernă pe faleza din Polychrono, de vorbesc despre asta și acum cu încântare?! (Mă rog, asta ca idee. E foarte posibil ca un copil mic să se sperie, dar poate avea parte de alte experiențe fascinante pentru el la taverne. De exemplu, unele sunt pline de pisici.)
Iată câteva sfaturi despre cum am organizat mesele și gustările în vacanța din Grecia, ca să fie toată lumea mulțumită:
Am folosit la maximum ce adusesem de acasă.
N-am plecat cu cine știe ce mâncare la drum, doar vreo șapte sandvișuri – dintre care trei s-au dus pe drum – bețe de legume (castraveți, morcovi, țelină apio) și niște piersici. Am folosit toate astea la micul dejun împreună cu alte lucruri cumpărate de la supermarket: iaurt grecesc, iaurt cu miere și cereale, brânză topită, roșii, turte grecești, produse de patiserie –am văzut că sunt foarte populare în zona Halkidiki (Pefkohori), unde am fost vara asta.
Bineînțeles că ăștia doi ai mei au refuzat sandvișurile aduse de-acasă și-au mâncat chestiile proaspete, cumpărate local. Mai ales iaurtul cu miere, fulgi de ovăz și bucăți de fructe proaspete cumpărate de mine de jos, de la aprozar.
Am luat la pachet tot ce ne-a rămas la taverne.
Păi, la ce dorințe culinare cu mult peste posibilitățile lor biologice de îngurgitare au copiii ăștia, nici n-avea cum să nu rămână mâncare! Victor voia mereu ceva cu fructe de mare – creveți, scoici mai ales. Eu – ceva pește, că fructe de mare eram sigură că rămân de la Victor. Tudor – ba niște caracatiță, ba niște musaca, ba niște fructe de mare și el. Separat de ale lui frate-său, desigur.
Ba vedeam eu supă de pește în meniu (nu știu, fraților, de câteva luni încoace mi-a luat peștele mințile, o fi de la vârstă…), ba ne făceau cu ochiul niște aperitive – lui Victor îi plac icrele, lui Tudor îi plac vinetele, mie amândouă, plus ardeii copți umpluți cu feta și dovleceii cu tzatziki. Plus că nu poți mânca un fel principal fără o salată de verdețuri, nu? Cel puțin, la noi în familie nu se poate, că ajunseseră copiii să dea iama în buruienile mele și să ignore cartofii prăjiți, care, parcă, sunt peste tot în Grecia!
E, deci, faceți voi calculul cam cum comandam noi la taverne. Unde mai pui că, în majoritatea cazurilor, am primit desertul din partea casei. Și știam că există posibilitatea asta. Și ne păstram loc în „ghiozdan”, iar asta însemna și mai multă mâncare rămasă pe masă. Mi s-ar fi rupt inima s-o las acolo, să fie aruncată. Așa c-am luat totul la pachet, resturi de aperitive sau de fel principal.
Aceste pachete ne-au asigurat prânzul de vreo două ori acasă, în bucătăria generoasă a apartamentului nostru din Grecia. Am mai pus alături o salată cu de toate, porție de familie, luată de la un fast-food din apropiere și masa a fost completă și suficientă. O singură dată am folosit aragazul din apartament ca să încălzesc pachetul luat cu o seară înainte: un preparat numit „tigaia pescarului” – o chestie cu multe legume, sos de vin, fructe de mare și sardine, chiar nu putusem mânca tot cu o seară înainte – și niște chiftele tradiționale, mari cât capul meu, făcute pe grătar, care le-au plăcut tare copiilor.
Mesele la taverne ne-au costat între 17 și 33 de euro, în funcție de cât comandam și de rangul localului, desigur. Iar ce comandam noi ajungea lejer pentru doi adulți, doi copii, fără să mai luăm ceva la pachet, normal.
Dar, dacă faci un calcul, să plătești aproape 60 de euro pe zi numai pe restaurante, plus ce mai iei de la supermarket, plus șezlonguri, băuturi, înghețate, distracții pe plajă și prin oraș, te duce la vreo 100 de euro pe zi, în cel mai fericit caz. Doi copii și un adult care nu consumă alcool, că și acolo ar fi cheltuieli considerabile.
Deci aproximativ 700 de euro per sejur, fără să mai punem la socoteală combustibilul, taxele de drum, suvenirurile. Sau testele PCR pentru întoarcerea în țară – în cazul meu, pentru copii: 60 de euro bucata. Dar nici nu vreau să-mi mai amintesc că n-a întrebat nimeni de ele la vamă când ne-am întors…
Așadar, cele două mese încropite acasă din pachetele de la taverne au fost o binecuvântată măsură de a mai cruța bugetul de vacanță, plus o masă cu pizza (din care am mâncat cu toții un prânz și eu două mic dejunuri, că nu se mai termina odată) și una cu paste, în ultima seară, care au fost, la fel, gustoase și economicoase.
Nu i-am forțat să mănânce.
Serios, părinții își bat capul prea mult cu hrănitul copiilor, mult prea mult pentru o săptămână de vacanță, care se presupune a fi despre relaxare și experiențe îmbucurătoare, pentru toți membrii familiei. Uneori, copiii chiar n-au chef să mănânce, mai ales proaspăt treziți dimineața, mai ales pe timp de vară; iar, de cele mai multe ori, la restaurant se satură mult mai repede decât anunța nerăbdarea lor de a comanda și de a primi mâncarea.
Lăsați-i în pace, n-o să ajungă nici malnutriți, nici subnutriți, nici obezi, nici dependenți de nimic după numai o săptămână de vacanță. Teoria spune că e nevoie de cam două săptămâni de comportament consecvent într-o direcție ca să construiești un obicei nou, fie el bun sau nociv. Și, oricum, vă întoarceți apoi acasă și reveniți la cele obișnuite, nu?
În schimb, mi-am făcut datoria de îndrumător să îi expun la cât mai multe aspecte culinare noi, specifice locului.
Uneori, variantele grecești ale preparatelor cunoscute de ei i-au nemulțumit – precum salata de vinete sau cartofii prăjiți în unele localuri (am trăit s-o văd și pe asta!); alteori, s-au încumetat să încerce preparate pe care în țară le respingeau, cum ar fi musacaua; însă atitudinea generală a fost de deschidere: „Tati zice că trebuie să guști măcar de două ori dintr-o mâncare ca să-ți dai seama dacă-ți place sau nu!”, îl dăscălea Tudor într-o seară pe frate-său. Francezii susțin că măcar de trei ori.
Mă rog, ideea este să-i îndemni să experimenteze, să profiți de noua conjunctură culinară ca să le deschizi orizonturile. Așa, ei adună experiențe care le vor folosi toată viața, atât ca atare, cât și pentru dezvoltarea unor mentalități și atitudini civilizate și echilibrate. Cu cât tu ești mai relaxat în fața acestei situații, cu atât copiii o vor privi mai mult în stilul lor curios și detașat. Noi, părinții, suntem cei care le inducem copiilor fricile și prejudecățile, din păcate.
Te sperie ideea de a te vedea cu un copil mic, mai ales unul aflatîn primul an de diversificare, în fața unui meniu din care nu știi ce să-i dai? Fii un pic creativ: ardeii copți umpluți cu feta, zdrobiți cu furculița, se pot transforma într-o garnitură super gustoasă pentru câteva bucățele de carne din souvlaki; pâinea prăjită, înmuiată în sosul de midii saganaki, este absolut de nerefuzat de orice pici.
Și, apoi, în ce țară să-l înveți pe cel mic cu mâncarea de la restaurant dacă nu în Grecia, care are meniurile pline de pește și fructe de mare, senzaționale pentru copii? Mai ales că cei mici de tot, aflați la începuturile diversificării, sunt mult mai receptivi la produsele de acvacultură decât copiii care s-au obișnuit deja cu carnea animală, cu mâncărurile procesate, cu pizza, paste și cartofii prăjiți. Profită de vacanța în Grecia ca să oferi copilului tău un start excelent în construirea preferințelor culinare!
Am căutat tavernele cu reviews bune, ca să nu fim dezamăgiți, dacă tot dăm un ban.
Știu că gusturile nu se discută și pot fi extrem de diferite, dar dacă un restaurant are peste 4,5 stele pe Google – și cu mare atenție la ce se referă, de fapt, cele câteva recenzii negative care i-au scăzut scorul sub 5 stele – înseamnă că merită încrederea stomacului tău înfometat.
Tsipouradiko „Gi kai thalassa” (Pefkohori) (4,8 stele pe Google): la doi pași de hotelul nostru, aici am mâncat în prima seară, după drumul de 11 ore, terminați de oboseală, foame, iar copiii și de curiozitate, după tot ce le povestisem despre tavernele din Grecia. Au fost impresionați de orezul cu fructe de mare făcut, mai degrabă, în stil risotto decât în stil paella. Nu am primit desert din partea casei.
Makis Tavern (Pefkohori) (4,6 stele pe Google): aceasta a fost cea mai epică masă a noastră din această vacanță, am comandat șase preparate! Salată de vinete, icre, ardei copți umpluți cu feta, dovlecei cu tzatziki, sardine la grătar, inele de calamar care au venit însoțite de cartofi prăjiți. (Vezi toate astea în prima fotografie din articol.)
Plus apa, plus pâinea, puteam să pun pariu că o să plătesc 50 de euro ca popa! Totul a costat 33 de euro (cea mai scumpă masă a noastră din această vacanță, din care am luat și o grămadă la pachet, pentru a doua zi: eu mi-am făcut un mic dejun consistent din aperitivele rămase.) Nu am primit desertul din partea lor, așa că l-am asigurat eu de la buticul din colț: am lins câte o înghețată în plimbarea spre casă.
Flegra Traditional Tavern (Polychrono) (4,6 stele pe Google):
aici a fost cu spectacol, că patronul era obișnuit cu românii, limba și felul lor de-a fi, că i-a lăsat pe copiii mască cu expresii în românește și cu faptul că le-a pus câteva un papagal pe șapcă. Bineînțeles, ca să ducă circul turistic până la capăt, ne-a făcut și poze. Dar avem o amintire frumoasă din Polychrono? Avem.
Am mâncat și bine – eu o supă de pește, apoi cu toții midii saganaki și fructe de mare cu cușcuș; am primit și desert la final: clătită cu muuuultă ciocolată, pe care am mâncat-o singură, că ăstora li s-a părut prea dulce. Dezamăgire pe care, normal, a trebuit s-o ostoiesc mai târziu cu o înghețată la alegerea lor… nu la fel de dulce.
Fish Tavern Tsaparis (Pefkohori) (4,7 stele pe Google): după ce prânzul l-am luat pe „corabia” cu care am făcut o excursie de la noi, din Pefkohori, până pe plaja Toroni din Sithonia (cel de-al doilea „deget” peninsular al regiunii Halkidiki) – un prânz pe care copiii l-au găsit absolut groaznic, adică o baghetă cu ceva bucăți de piept de pui și muștar – am decis să-mi închei ziua de naștere cu o cină la un restaurant mai… fancy, adică nu din acelea unde îți pune față de masă de unică folosință, prinsă de masă cu clești din plastic.
Aici am comandat acele chiftele și tigaia pescarului despre care am povestit mai sus – minunate amândouă preparatele, un pahar de rosé, apă, pâine, iar pentru desertul din partea casei am așteptat atât de mult, iar copiii erau atât de leșinați, încât m-am dus peste chelner la bucătărie, am plătit nota și i-am spus să-și bage dulciurile în fund… în gând, desigur… și în limba română, oricum n-ar fi înțeles.
Capri Pizza (Pefkohori) (4,6 stele pe Google): a fost, de două ori, soluția de urgență, pentru când am luat mesele la apartament. Este un fast food foarte aglomerat, cu o servire foarte rapidă, pentru că se face de mâncare continuu. Prima dată am luat o salată enormă, cu de toate (și legume, și verdețuri, și merișoare, și cașcaval, și șuncă, și porumb, și ciuperci, și avocado… numai arici de mare cred că n-au pus în salata aia) și o porție de paste, preparate pe care le-am combinat cu ce luaserăm la pachet de la restaurant cu o seară înainte.
A doua oară am luat, pur și simplu, o pizza enormă, că tot vedeau copiii pe stradă oameni cărând cutii de pizza cât să ducă o roată de bicicletă și-au vrut și ei. Normal că am mâncat din ea trei zile, cu diverse ocazii și în diverse combinații.
Tou Peirati (Afytos) (4,2 stele pe Google): nu mai știu de ce are un rating atât de scăzut – mă rog, eu i-aș fi depunctat pentru mesele absolut slinoase pe care se puneau numai acele table mats de unică folosință, doar cât să așezi pe ele farfuria proprie, în rest, cam trebuia să-ți ții mâinile în poală – dar am mâncat excelent și aici. Este taverna unde Tudor a descoperit musacaua grecească, pe care a și mâncat-o cu o superbă salată de verdețuri. Victor n-a fost impresionat, el a ținut-o una și bună cu fructele de mare. Am decorticat la creveți în vacanța asta… cât în toate călătoriile mele în Grecia. Și au fost câteva, că am avut și vreo patru delegații de presă în diverse zone ale țării.
Villa Stasa (Loutra) (4,7 stele pe Google): cea mai spectaculoasă experiență de luat masa în oraș din toată săptămâna noastră în Grecia. Și asta pentru că restaurantul Villa Stasa, aflat la capătul peninsulei Kassandra, este amplasat deasupra mării, deci are o priveliște fantastică: malurile din zonă sunt stâncoase și spectaculoase, apa este limpede și azurie, plaja – doar o fâșie de nisip neamenajată, iar casele cu arhitectură tradițională îți îndurerează ochii cu albul lor exacerbat de lumina soarelui.
Am avut un noroc chior să găsim masă venind așa, de pe stradă, fără rezervare. Serviciu super rapid, mâncare excelentă – am luat un aperitiv cu vinete și feta care, de data asta, le-a plăcut mult copiilor, caracatiță la cuptor cu sos de vin și piure de țelină și souvlaki (care venea cu cartofi prăjiți, desigur) și desertul din partea casei: cheesecake făcut într-un fel extrem de rafinat și răcoros. După două guri, m-am retras, l-am lăsat copiilor, care l-au ras până la ultimele firimituri de crustă, pe care le strângeau de pe farfurie cu buricele ude ale degetelor.
Roma Pizza (4,3 stele pe Google): în ultima seară am fost pe buget, chiar hotărâserăm să mâncâm ceva de pe stradă, din mers, la plimbare, dar s-au trezit că vor paste, așa c-am tras aici pe dreapta și le-am satisfăcut pofta, cu numai 17 euro, pentru două porții imense de paste, din care am mâncat toți trei, și o bere fără alcool. La urgență, recomand. Dar să vii în Grecia și să-ți hrănești copilul numai cu paste & pizza că „nu mănâncă altceva, e mofturos” mi se pare o risipă maximă și de Grecia, și de eforturile tale de părinte să crești un copil deschis la minte.
No Comments