OK, pentru cine este un pic în urmă cu știrile: m-am mutat în Spania, pe Costa del Sol. Eu cu Tudor și Victor ai mei, fără cățel, fără purcel, dar cu trei sferturi dintre lucruri și multe speranțe pentru o viață mai liniștită, la soare.
Acum, pentru toată lumea, mai pe lung: în ianuarie 2022 am avut primele gânduri serioase de emigrare; mă uitam înspre Italia, pentru că petrecusem mai mult timp acolo prin vacanțe și părea că mi-ar plăcea, plus că limba se deprinde ușor. Nici gând de mutat în Spania, mai ales că o cunoșteam foarte puțin, dintr-o vacanță în Tenerife (când eram gravidă cu Tudor) și una în Barcelona (când eram gravidă cu Victor). Funny, nu?
În urma unei conversații cu un prieten care tocmai asta făcea – era în curs de împachetare viață ca s-o ia din loc cu iubita și cei doi câini ai lor către Málaga – am început să mă gândesc tot mai intens la Costa del Sol. Până la urmă, la câte telenovele sud-americane am văzut în copilărie, m-oi descurca și cu spaniola.
PRIMA PLECARE – PROSPECȚIA
În aprilie 2022, de Paștele ortodox, am făcut prima incursiune în zonă (Málaga, Torremolinos, Benalmádena, Fuengirola, Marbella, Estepona) ca să văd cum o simt. Am avut și un interviu preliminar pentru un job la un complex sportiv lângă Marbella, dar nu s-a concretizat nimic, nu m-am simțit confortabil cu atitudinea persoanei care m-a intervievat și nici cu atmosfera din complex.
În schimb, am lăsat CV-uri în toate sălile cu programe Les Mills din localitățile de pe coastă menționate anterior. Am stat cu orele în mașină făcând asta, dar mi-a dat ocazia să cunosc mai bine zona, să descopăr peisajul și să-mi dau seama că da, vreau să trăiesc aici.
Când m-am întors în România, mi-am și setat ziua de 26 iunie, după ce aveau să termine copiii școala, pentru următoarea plecare, în care urma să-mi fac NIE, să caut casă de închiriat și să aprofundez capitolul job.
Am lucrat cu un life coach ca să rămân întreagă și limpede la minte printre toate planurile. Am lucrat online cu o româncă plecată de copil în Spania pe învățarea și exersarea limbii (să ne aducem aminte că spaniolii nu vorbesc engleză, iar eu voiam un job de instructor de aerobic fix acolo, unde nu se vorbește engleză 🙈).
Cât mai eram în România, am frecat internetul până am reușit să-mi fac programare pentru NIE la poliție în Málaga la câteva zile după ce voi fi ajuns acolo. Am răsfoit până la epuizarea site-urile de imobiliare pentru închirieri locale, dar nu mă băga nimeni în seamă pentru că nu eram în Spania, desigur. Am fost contactată de două dintre sălile cărora le lăsasem CV atunci, de Paște, iar pentru una am filmat ceva BodyCombat cu predare în spaniolă, cu toate emoțiile din lume și bucile mult mai strânse decât de obicei.
Am căutat transportator pentru mașină, pentru lucrurile din casă, informații despre înscrierea copiilor la școală, empadronamiento, deschidere de cont bancar, rezidență, înmatricularea mașinii, proceduri fiscale. Făceam cursuri de spaniolă, coaching, jobul meu de zi și predam clase de aerobic – jobul meu de seară, mâncare, curățenie și toate ale casei în timp ce aveam grijă de copii și de mine, că doar viața nu se pusese pe hold că plecam eu în Spania.
Am ținut cu dinții în perioada asta să mă simt bine cu tot ce mi se întâmplă, să continuu să mă văd cu prietenii, să fac lucruri pentru mine, să scriu. Să-i introduc pe copii cât mai blând în temă. A fost fucking hard, dar mi-au rămas o mulțime de amintiri exciting (vezi, n-am zis doar „plăcute”) din perioada aceea.
Am rupt legăturile cu unii oameni, le-am reluat cu alții. A fost o perioadă de transformări mari de tot. Am luat un credit de nevoi personale și încă niște bani de la o prietenă. Cam cât să-mi ajungă să stau în hoteluri până găsesc casă, să plătesc cel puțin trei chirii, să-mi trimit mașina pe platformă în Spania, să expediez toate lucrurile noastre, să cumpăr bilete de avion pentru mine dus-întors și pentru copii doar dus, să trăiesc în tot timpul ăsta și să acopăr cheltuieli care pot apărea pe neașteptate într-o astfel de mutare.
A DOUA PLECARE – CASA
Am plecat pe 26 iunie, fără bilet de întoarcere. Copiii erau cu tatăl în vacanță, iar eu mi-am propus să rezolv totul în două săptămâni. Mașina n-a plecat odată cu mine, așa cum plănuisem. S-a rezolvat după. Casa n-am găsit-o unde plănuisem. Am rezolvat și mai bine.
Jobul nu s-a soluționat cum plănuisem. Lucrurile s-au așezat mai funcțional decât plănuisem.
După trei săptămâni (mi-am permis și câteva zile de vacanță, că tot împlinisem 41 de ani acolo), m-am întors în România victorioasă, cu contractul de închiriere semnat în dinți, în ciuda faptului că nu aveam un contract de muncă în Spania și nici buget să plătesc 12 chirii în avans.
Am împachetat casa, am luat copiii și, pe 23 august, am zburat definitiv către Spania. Acum locuim în Torrox Costa, un orășel la 40 de minute de Málaga. Copiii merg la o școală de stat, cu predare în spaniolă (Castellana), și-au făcut ceva prieteni și au devenit fani înfocați fotbal. Eu lucrez cât sunt ei la școală. O vreme, am predat clase și aici, dar, sincer, e mai rentabil să prestez pe creare de conținut în puținul timp pe care-l am la dispoziție. Așa că mă antrenez doar pe mine, deocamdată.
This is it, asta este, pe scurt, povestea despre cum m-am mutat în Spania. Mult mai pe lung și mai în detaliu + aspecte diverse ale vieții de aici găsești pe contul meu Patreon:
✔️ Despre etapele mutării,
✔️ Despre cum mi-am luat NIE,
✔️ Despre cum am găsit casa,
✔️ Despre actele necesare pentru înscrierea copiilor la școală,
✔️ Despre înmatricularea mașinii,
✔️ Despre viața de zi cu zi,
✔️ Despre locurile pe care le vizităm,
✔️ Despre ce mâncăm și pe unde,
toate sunt pe Patreon. Aruncă o privire pe contul meu, alege abonamentul care crezi că e potrivit pentru nevoile tale și enjoy! 🤗
No Comments