De ziua ta, mămico… Și-n orice altă zi, gândește-te că vei trimite-n lume ai tăi copii!

Dragi mame, în funcțiune sau în așteptare,
De ziua voastră, am o rugăminte mare,
Un apel la responsabilizare:
Creșteți copii pentru societatea viitoare!

Și ce dacă acest articol n-a fost publicat pe 8 Martie? N-am avut timp: am doi copii, o casă, clase de aerobic și niște proiecte de ținut pe lângă. N-am avut chef de scris, n-am avut inspirație, n-am avut claritatea mentală în a-l construi ca să mă asigur că transmit 100% ce mi-am propus. (O fi de la griji, o fi de la oboseala adunată, o fi de la vaccin, o fi de la nu știu ce cuadratură dubioasă care se întâmplă lunile astea între astre, habar n-am…)

Și nici acum nu le am, dar m-am săturat de tot ce văd și aud aberant în jur vizavi de creșterea și dezvoltarea copiilor. De la ai mei (copii), de la cunoscuți, de la televizor, de pe diversele grupuri de părinți și de Facebook. Nu chestii la nivel declarativ neapărat, cât relatări de situații și comportamente ale copiilor, reacții și „soluții” ale părinților la cele dintâi.

Și, sperând că pofta vine mâncând și-o să apară cheful de scris în curând, iată ce vreau să vă rog pe voi, mamelor:

• Învățați-vă copiii că sunt parte a unei societăți. Or fi ei cei mai frumoși, cuminți și cu stea în frunte din familie, dar nu contează asta în societate. Contează să fie cei mai buni cetățeni, că nu vor trăi toată viața la ei în casă, fără vreo legătură cu ce e la ei pe stradă, măcar.

• Învățați-i să fie respectuoși, cu oricine ar fi în fața lor, pentru că asta le intră în sânge ca atitudine. Și nu vor lăsa, la rândul lor, să aibă parte de lipsă de respect de la alții. Și nici pe voi, părinții, n-o să vă trateze cu lipsă de respect, când o să așteptați proverbiala cană cu apă la bătrânețe. În primul rând, însă, vor avea respect față de societate ca construcție și nici cu gândul nu vor gândi să-i dăuneze cu fapta.

• Să aibă respect și pentru autoritate, fie că este vorba despre învățător, profesor, administratorul de bloc, poliție, șeful de la locul de muncă sau liderul oricărui grup din care ar face parte de-a lungul vieții. Respect, nu teamă. Respectul este legat de stima de sine, teama este legată de frustrări și comportamente aberante.

• Să fie politicoși și, mai mult decât atât, să aibă mereu grijă la cuvinte, că nu toată lumea înțelege argoul, limbajul de cartier, limbajul figurat și pe cel secundar. Și nu de puține ori intențiile bune sunt transmise prost și detonează situații sau relații.

• Să-și susțină punctul de vedere în mod civilizat, cu argumente solide, nu cu atitudinea „așa spun eu!”.

• Să-și țină cuvântul față de ei și față de ceilalți; cea dintâi ajută la disciplinare și consecvență în acțiunile întreprinse; cea din urmă ajută la crearea de relații bazate pe încredere.

• Să fie întotdeauna de bună credință. Ce zic aia să facă, cu cele mai bune intenții și fără scopuri mârșave ascunse. Fie că e-n interesul lor propriu sau al societății.

• Să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce fac și spun, indiferent cât de grave cred ei că pot fi represaliile. Asumarea înseamnă coloană vertebrală puternică și inteligență emoțională dezvoltată. Creșteți-i cu convingerea că nu există eșec în viață, doar feedback de la cei din jur, din care pot învăța și cu ajutorul căruia pot evolua.

• Să facă lucrurile cu simț de răspundere și în limita legii. Să nu conceapă șmechereala, fofilatul, atitudinile de genul: „merge și-așa”, „las’, că ne înțelegem noi”, „cât îți dau ca să m-ajuți?”, să nu conceapă mita, abuzul de putere, de funcție și poziție socială.

• Să aibă în sânge respectul pentru reguli, fie că-i verifică cineva sau nu în respectarea lor. Dar să fie suficienți de echipați la mansardă încât să le pună sub semnul întrebării atunci când observă că nu mai funcționează pentru binele propriu și pentru al societății. (Nu al „comunității”, pentru că cine se-aseamănă se adună și pe bază de principii, și pe bază de lipsă a lor.) Și să fie suficient de flexibili încât să cedeze schimbării regulilor atunci când se hotărăște astfel pentru binele public.

• Să le rămână fixat în minte că libertatea lor se termină unde începe libertatea celorlalți și că „dreptul” lor nu trebuie să-l lezeze pe al celorlalți. De la trântit jucăriile de lemn pe parchet la miezul nopții în copilărie, la aruncat gunoaiele pe lângă bloc la maturitate, ambele în detrimentul vecinilor. De la subtilizat „cu drăgălășenie” jucăriile altor copii din parc, până la furat din banul public, că doar i se „cuvine”.

• Să n-aibă pretenții la ban și bun nemuncit. Să-și cunoască și susțină valoarea, dar și lungul nasului. Toți copiii merită să aibă „nasul cât mai lung”, dar cu atitudinea corectă pentru binele societății.

• Să aibă respect pentru lucrurile celorlalți și grijă ca pentru „ochii din cap”. Cum se întâmpla pe vremuri cu ochii, nu ca în zilele noastre, când îi belim toată ziua în ecrane de i-am făcut praf.

• Să accepte că există păreri diferite de ale lor. Și să încerce să-și impună că nu exită păreri bune sau proaste, doar percepția asupra lor este diferită de la om la om. Atitudinea asta o să le garanteze o relaționare mai ușoară cu cei din jur și o să-i învețe să pună oamenii înaintea părerilor, fie cunoscuți sau nu. Așa, evită un alt obicei dăunător relațiilor interumane: condescendența.

• Să aibă mereu ca scop secundar în viață, pe lângă misiunea de suflet pe care și-o descoperă, binele societății și al planetei. Să deruleze orice acțiune cu impact asupra celorlalți cu acest scop secundar în minte. Pe bune, chiar trebuie să zic aici, în mod explicit, ce nu ar trebui să facă? Să nu arunce gunoaie pe stradă și în Dunăre, să nu-și ia mașini third hand cu motoare gigant, să nu scurgă în chiuvetă uleiul de la cartofii prăjiți, să nu cumpere tone de mâncare, din care să arunce jumate, să nu-și lase televizorul vechi la colț de stradă și frustrările de tip „muie” pe pereții blocurilor, să nu scuipe semințe în parc și să nu-și golească scrumiera din mașină pe trotuar, iar astea sunt mizilicuri pe lângă pagubele pe care omul e în stare să le facă numai ca să-i fie bine pe moment, lui și numai lui.

• Și asta ar putea fi încadrată la punctul de mai sus, dar merge scoasă în evidență: să fie decent în trafic, fie că e pieton, fie șofer, fie biciclist. Să aștepte culoarea verde pentru traversat, chiar dacă nu mai trece nicio mașină. Să nu parcheze ca un bou/vacă, iar dacă o face, să fie o excepție pentru o situație absolut specială (nu pentru ca să ia prăjituri de la Cofetăria Alice sau să joace un bilet la pariuri sau să-și ducă nevasta gravidă la control), să lase numărul în geam și să se prezinte la mașină imediat ce e sunat.

Să nu forțeze verdele și să nu blocheze intersecția. Să nu dea peste cap oglinzi, să nu „șteargă” mașinile parcate și să fugă, fără să lase un număr de telefon și de asigurare. Să nu blocheze trotuare, căi de acces, porți, să nu parcheze prea aproape de ceilalți împiedicându-i să iasă, să nu șicaneze în trafic alți șoferi sau bicicliștii.

Să nu se creadă proprietarii tuturor drepturilor în trafic dacă sunt bicicliști, să se dea jos de pe bicicletă când traversează pe trecerea de pietoni și să se oprească, la fel ca șoferii, pentru a acorda prioritate pietonilor de pe trecere. Dacă-și varsă frustrările pe ceilalți participanți la trafic, s-o facă la ei în mașină, cu geamurile ridicate, nu în intersecție, cu bâta.

Să nu descarce marfă în mijlocul drumului, să nu intre cu mașina pe plajă, să nu parcheze pe două locuri, ori din aroganță, ori din lipsă de pricepere, să nu parcheze pe locurile destinate persoanelor cu handicap, să învețe să utilizeze transportul în comun și să nu vadă o rușine în asta. (Nenumărate mai sunt de spus vizavi de eticheta în trafic, dar sigur ați prins ideea.)

• Să doneze pentru binele societății, dar să nu-și facă pomană cu orice netot sau escroc.

• Și ultima (care mi-a venit în minte, că învățăminte pentru creșterea copiilor putem găsi până fac copiii noștri copii), cred că cea mai grea, pentru un individ care se formează în mijlocul acestui popor mult iubitor de bârfă, dar profund temător de „gura lumii”: să nu-i intereseze capra vecinului decât dacă vrea să-i dea o mână de iarbă.

Așadar, dragi mame, vreți:

1. ca „țara asta să se facă bine”?
2. „o țară ca afară”?
3. „o societate civilizată”?
4. „o lume mai bună” pentru copiii voștri și pentru voi la bătrânețe?

Construiți-o! Prin eforturile pe care voi (și tații, normal, dar toată lumea știe că mai toate navele parenting-ului din lumea asta au căpitani de sex feminin) le faceți zi de zi întru modelarea copiilor. Voi hotărâți cum va arăta societatea de mâine prin atitudinea voastră de azi vizavi de acest subiect. S-o întâmpla uneori să fie tații vocea mai puternică, dar, în mod sigur, voi imprimați tonul și, după cum se știe, „tonul face muzica”.

Și nu v-ați săturat să vă gâdile urechile refrenul: „hai, fă, lasă, că merge și-așa?”