De curând, am dat un interviu pentru publicația online IQads, platformă dedicată industriilor de comunicare și creative, fiind absolut flatată că au dorit să afle despre viața noastră în Spania și să împărtășească asta cu cititorii săi.
Las aici începutul acestui interviu, poate vă face poftă de lectură a poveștii mele de emigrare, chiar dacă n-aveți gânduri pe aceeași temă. Unde mai pui că eu sunt amuzantă, pozele sunt frumoase, iar copiii mei – simpatici. Ce să mai… :)) Poftiți de citiți despre viața noastră în Spania!
Întrebările sunt puse de Ileana Andrei, jurnalist IQads.
Povestește-mi despre tine: de unde vii, ce studii ai făcut, care este experiența profesională cu care ai plecat din România? În ce punct al vieții tale erai aici?
Îți dai seama că răspunsul la această întrebare mi-ar lua mai mult decât tot restul. 😊 Vorbim despre mai mult de 20 de ani petrecuți în București. Așadar, pe foarte scurt: am absolvit Jurnalism și, respectiv, Studii Culturale Europe în 2000, ambele facultăți la stat – Universitatea din București – am lucrat vreo 15 ani în presă, cea mai mare parte a timpului pentru publicații de lifestyle (Unica, Femeia., Mami, Ioana, Femeia de Azi, Mămica de Azi, Bucătăria de Azi) – atât în print, cât și în online – plus un pic de account management într-o agenție de PR, plus un pic de retail – am fost directorul magazinului Humanic din AFI Cotroceni în primul an de la deschidere (2009-2010) – iar asta pentru că adoram pantofii și am dat bine la interviu. 😊
Dat fiind că m-am apucat de făcut copii în 2013, mi-am retras talentele în scris la domiciliu, unde am reușit să-mi cresc blogul – idriceanu.com – suficient cât să atragă atenția sponsorilor, astfel încât am intrat în era influencing-ului în parenting. Iar blogul, slavă Domnului, m-a susținut binișor financiar după ce-am terminat cu cei patru ani de CCIC (concediu de creștere și îngrijire copil) și-am descoperit că nu prea mai am unde să mă întorc la revista la care eram angajată. Practic, m-au pus să aleg între revistă și blog, iar dacă alegeam revista, eram obligată să lucrez de la birou, în condițiile în care toți colegii mei făceau asta de acasă ori de pe teren. Pe românește, nu aveau voie să mă dea afară timp de șase luni după reîntoarcerea din CCIC, așa că m-au făcut să mă dau singură afară; și-au scăpat și de grija salariilor compensatorii cu mine.
Acest șut în fund m-a propulsat în spațiul antreprenorial, astfel încât, în toamna lui 2017, am început pe cont propriu din punct de vedere profesional. Am semnat primul contract la puțin timp după ce mi-a „ieșit firma” de la Registru: era un pic peste 1 000 de euro și îmbina scrisul cu o pasiune pe care o tot hrănisem în ultimii ani: sportul.
Incredibil de firesc, au urmat cursurile de calificare în fitness, astfel încât, înaintea plecării mele din România, activam ca profesionist pe două direcții; extrem de diferite, ai putea zice: content writer & social media manager și, respectiv, instructor de group ftness (aerobic) la World Class România. Well, nu erau atât de diferite, având în vedere că mulți ani colaborasem, pe partea de creare de conținut, cu echipa de marketing a WCR, iar unul dintre clienții mei pe social media este, încă, școala de fitness Move On România, care pregătește și instructorii din rețeaua World Class.
Cum era viața în România? (Unde stăteai și ce făceai? Ce îți plăcea? Ce te provoca? Ce nu mai suportai?)
Măi, eu am spus mereu: n-am plecat din România de viață grea. Deloc. De-a lungul anilor parcă mi s-au aranjat toate foarte la îndemână (atât ca proximitate geografică, dar și ca înșiruire de fapte, situații, ipostaze ale mele ca profesionist). Locuiam într-un apartament foarte mare în centrul Bucureștiului, unde am rămas cu cei doi copii după divorț, lucram de acasă în prima parte a zilei, iar serile predam clase de aerobic în diverse cluburi World Class. Școala copiilor era aproape de casă, after-school-ul era aproape de casă, majoritatea cluburilor unde aveam clase erau la cel mult 20 de minute distanță de casă (unele chiar de mers pe jos). Așadar, nu mă afecta traficul cine știe ce – plus că îmi place la nebunie să șofez și să fac slalom prin trafic… mă rog, îmi plăcea… acum m-am cam obișnuit cu pacea traficului din Torrox, unde limita de viteză e de 40 km/h și întâlnești maxim trei mașini la semafor.
Dar două lucruri îmi puneau mereu răbdarea la încercare (sigur erau mai multe, dar, în ciuda estompării amintirilor, acestea două tot rămân vii și iritante): mentalitatea (și, implicit, atitudinea) oamenilor din afara bulei mele, cu care interacționam din întâmplare în spațiile publice și, respectiv, infrastructura dezastruoasă. Oricât aș fi fost ferită de nervii din trafic grație programului meu zilnic, tot sufeream la fiecare groapă pe care nu am reușit să o evit, la fiecare coloană pe Valea Prahovei sau pe A2, la fiecare drum prin Militari către casa celei mai bune prietene. Nu mai spun când mă aventuram pe„drumul morții” E85 să-mi văd părinții: mama locuiește în Suceava, tata – în Vaslui.
A, și faptul că, pe de o parte, lumea se grăbește și e agitată și vorbește despre orice subiect ca și cum „arde” – toate sunt first world problems, după cum glumim (și nu prea) în social media –, iar, pe de altă parte, ești privit ciudat și arătat cu degetul sau marginalizat, după caz, dacă vorbești tare, ești expansiv, asertiv și-ți susții punctul de vedere. E, iată, acum locuiesc într-o țară unde toată lumea vorbește tare și, pe de altă parte, nu se grăbește nimeni, atitudinea față de viață e una relaxată. Deci nu mă mai simt inadecvată comportamental.
Restul interviului despre viața noastră în Spania poate fi citit aici.
Iar dacă ai gânduri pentru viața pe termen lung în Spania, îți pot povesti mai multe despre transportul lucrurilor din România, acte spaniole, închiriat o casă, procesul de integrare, înscrierea la școală a copiilor, înmatriculat mașina etc. Trebuie doar să te abonezi la contul meu de Patreon și vei avea acces la poveștile despre mutarea noastră în Spania. În plus, vei putea intra în legătură directă cu mine pentru consultanță personalizată. Mult succes în tot ce ți-ai propus!
No Comments