Nu-i o indecență să vorbești despre incontinență!

Odată cu prima naștere, a mai intrat ceva în viața mea în afară de copil: incontinența urinară. O problemă cu care am învățat să trăiesc, să fac sport și să o depășesc. Pare ușor din înșiruirea asta de verbe, dar n-a fost.

E o duminică seară de august și stau rezemată într-o rână de ușa toaletei unei benzinării de pe Autostrada Soarelui, înghesuită la coadă cu mulți puștani care se întorc praf… obosiți de la mare. În fața mea, două tipe, cam mahmure după față și freză:

– Fată, ai un Nurofen? Mi-a venit și mă doare de nu mai pot…, se tânguie una dintre ele.

– N-am… se întoarce către mine:

– Aveți un Nurofen pentru prietena mea? I-a venit ciclul și o doare burta…

Situația mi se pare atât de ironică, încât trebuie să ies din starea mea de concentrare ca s-o șochez un pic:

– Eu am născut acum două zile și nu mă mai doare nimic!

– Nooooo!! Nu cred!

Mă măsoară amândouă din cap până-n șlapii de sub ținuta lejeră de plajă care mă face să arăt ca orice altă turistă venită de la mare din coada aia. Bine, poate, să zic, am privirea un pic mai limpede decât restul…

– Păi, și unde e copilul?!

– În mașină, în parcare, cu taică-său! Mergeți să vedeți dacă nu mă credeți…

Erau așa de bulversate, că au uitat și de durere, și de Nurofen, și că aveau urgentă nevoie la baie și mi-au dat prioritate. Am acceptat fără refuzuri disimulate politicoase. Eu nu aveam urgentă nevoie la baie, dar m-am oprit pe A2, din drumul dinspre Constanța spre București, într-o seară arhiaglomerată de august, ca să stau la o coadă imensă la o toaletă de benzinărie.

Pentru că, da, născusem natural cu două seri înainte și încă nu simțeam când e momentul să merg la baie pentru a urina. Și nu voiam s-o fac în mașină, în mers, fără să-mi dau seama.

Hei, sunt una dintre acele „1 din 3 femei”…

Am făcut cunoștință cu incontinența urinară în maternitate, când mă inundaseră jeturi călduțe înainte să apuc să mă așez pe vasul de toaletă. A fost groaznic! Rușinea situației mergea mână în mână cu frustrarea că nu simțeam nici măcar nevoia de a urina, care să mă avertizeze asupra aceea ce corpul meu avea de gând să facă în viitorul foarte apropiat; dar procesul se producea fără să-l pot controla.

Așa c-am hotărât, măcar pentru drumul de întoarcere acasă, de la Constanța la București (sunt peste 200 de kilometri, totuși), să acționez din timp: să ne oprim cât mai des la benzinării pentru bathroom check.

N-aveam chef să intru într-o competiție de genul „cine face mai des pe el” cu nou-născutul meu de două zile de pe bancheta din spate. Iar el avea scutec. Eu mă protejam doar cu un absorbant normal.

Născusem natural, în apă, un băiețel de 3,970 kg la 32 de ani; eu fiind o tipă activă, dar deloc sportivă pe atunci.

Asta s-a tradus într-un perineu insuficient de elastic, iar venirea pe lume absolut naturală a lui Tudor s-a soldat cu câteva rupturi în zonă, pe care medicul le-a rezolvat cu „câteva copci”.

Studiile spun că 1 din 3 femei cu vârsta de peste 18 ani se confruntă cu incontinența urinară (sau sensibilitatea vezicii urinare) din diverse motive: nașterea, excesul de greutate, activitatea fizică intensă ori menopauza.

Iată că eu devenisem una dintre aceste „1 din 3 femei”, iar motivul meu personal era nașterea, pentru că de celelalte nu putea fi vorba. A, și-am mai aflat despre o statistică, făcută pe femeile din România: 40% dintre cele peste 18 ani au avut cel puțin un episod de incontinență urinară în ultimele trei luni. Mi se pare enorm.

Efort susținut să fac față unui strănut

În câteva zile, corpul meu și-a recăpătat senzația de a urina. Însă nu și controlul asupra procesului. Adică tot nu puteam să mă țin, tot era nevoie să merg la toaletă din timp, ca să nu am parte de accidente.

Exerciții Kegel tot făcusem în ultimii zece ani, de când aflasem despre ele, prin facultate: lumea mai informată le lăuda atunci ca ajutor de nădejde pentru o viață sexuală cu multe satisfacții. Na, nu ne preocupam noi de rezistența planșeului pelvin la vârsta aia, aveam alte interese.

Le-am făcut intens și în perioada prenatală, ca să-mi pregătesc corpul pentru nașterea naturală. Dar acum, confruntată cu incontinența, simțeam că nu mai pot să le fac. Parcă mușchii aceia nu se mai strângeau ca înainte.

Totuși, oricât de frustrată aș fi fost, nu am renunțat; când îmi mai aduceam aminte, fie că stăteam la calculator sau în picioare gătind sau aveam grijă de copil, mai încercam câte o repriză de Kegel (ca să se lămurească toată lumea: acest exercițiu constă în contractarea și relaxarea musculaturii planșeului pelvin, adică a acelora care opresc sau eliberează jetul de urină).

Faza este că musculatura aceasta se lucrează mult, mult mai eficient cu poziții specifice, nu stând în picioare sau așezată la calculator. Iată câteva exemple mai jos de exerciții Kegel făcute ca la carte:

Totuși, în timp, incontinența s-a ameliorat: simțeam nevoia să merg la toaletă și puteam să mă țin; funcționam aproape ca un om normal. În afară de momentele când mă lua un strănut pe nepregătite. Cum? Voi nu vă pregătiți pentru un strănut?! Da, știu: în general, lumea nu face asta.

Eu mă opream din orice făceam, încordam bine zona core, strângeam mușchii pelvini și încrucișam picioarele. Da, fix ca în desene animate. Și tot mi se întâmpla uneori să scap câțiva stropi de urina. Am zis de la început că nu-i o indecență să vorbești despre incontinență, nu?

Iar marea schimbare a fost că n-am mai putut să alerg. Am încercat asta la câteva săptămâni după a doua naștere (tot naturală, tot în apă, tot băiat de aproape 4 kile) și am coborât de pe banda de la sală cu colanții fleașcă după două minute. Da, ai putea zice că a fost transpirație. Dar n-a fost, eu știu.

Normal că ți-e mai ușor când cauți ajutor!

Aproape toată sarcina a doua am făcut sport: aqua gym și Pilates – două antrenamente care nu-mi dădeau bătăi de cap nici cu sarcina, nici cu incontinența. După ce am născut (a doua oară la 34 de ani), mi-am dat seama că nu mă mai pot limita la aceste tipuri de mișcare dacă vreau să-mi reintru în formă.

Și așa am început cu clasele de aerobic, unde mi-a fost al naibii de greu. Atât din punct de vedere al rezistenței cardio, cât și al incontinenței. Mă abțineam să beau apă înainte și în timpul antrenamentului, ieșeam din antrenament ca să merg la toaletă când simțeam că se apropie un accident, purtam colanți negri ca să nu se vadă dacă „Doamne ferește!”…

Mi s-a părut rușinos și greu, dar n-am abandonat. Mergând și tot mergând la clase, corpul meu a început să se obișnuiască cu diverse tipuri de exerciții și parcă nu mai era luat prin surprindere. Accidentele au fost tot mai rare și se întâmplau în momentele cu exerciții de impact ridicat: sărituri, jumping jacks, genuflexiuni cu săritură, diverse tipuri de alergare etc.

Îmi închipuiam eu atunci că, în câțiva ani, o să trec printr-un curs dificil de instructor de aerobic și o să predau eu însămi clase? E, iată, fac asta de aproape doi ani, deja.

Așadar, doamnelor și domnișoarelor care duceți în secret această povară a incontinenței urinare, acesta este cel mai bun sfat pe care vi-l pot oferi ca să vă ameliorați suferința și să recăpătați controlul asupra propriului corp: faceți sport.

Începeți ușor. Perseverați în ciuda accidentelor. Ieșiți câte puțin din zona de confort, dar faceți asta în mod constant, ca să forțați mereu corpul să se adapteze. N-o să vedeți minuni în câteva săptămâni, dar vă promit că, la sfârșitul unui an de activitate fizică constantă, starea voastră va fi mult mai bună decât atunci când ați început.

În afară de exercițiile Kegel, mai am o niște recomandări de antrenament pentru ameliorarea incontinenței: lucrați-vă mușchii șoldurilor și fesierii.

Când aceștia nu sunt suficient de puternici pentru a stabiliza corpul, mare parte din sarcină cade asupra musculaturii pelvine, care ar trebui să fie doar un ajutor în acest sens. Genuflexiunile, fandările, îndreptările, acele „hip bridges” și „hip thrusts” sunt ideale pentru întărirea mușchilor flexori ai șoldurilor și a celor gluteali.

Și, nu în cele din urmă, un mare ajutor pentru a traversa o astfel de perioadă dificilă sau momentele de gen vine din partea Always care a lansat gama Always Discreet© de produse pentru incontinență urinară.

Aceasta include: absorbante zilnice pentru pierderi urinare ușoare și absorbante pentru pierderi urinare ocazionale, cu un strat subțire și puternic absorbant, precum și chiloți de unică folosință pentru pierderi urinare mari.

Așadar, soluții există, trebuie doar să dai rușinea și secretomania la o parte și să cauți ajutor: la urolog și la un instructor de fitness vei găsi ajutor de specialitate pentru ameliorarea acestei suferințe.

Iar la în magazine vei găsi Always Discreet© – confortul de care ai nevoie ca să mergi mai departe cu capul sus și să devii tot mai puternică, din profunzimea ființei tale. Că acolo e problema, de fapt…