Weekend-ul petrecut la Lebăda Luxury Resort & Spa din Delta Dunării mi-a adus aminte de cea mai dragă călătorie mie, în Mauritius, atât de exotic și relaxant mi s-a părut totul! De la terapiile corporale cu arome demențiale și până la personalul nepalez care îngrijrea cu atâta dedicare fiecare centimetru al complexului. Fără să exagerez!
Da, știu, se merge în Deltă pentru faună, floră, plimbările pe canale, pădurea Letea și plaja Sulina, pentru ospățurile cu pește și, normal, pentru pescuit. Eu am fost pentru masaje, răsfăț, pentru ultimul weekend la soare din toamna asta capricioasă ca vreme și ca stare sanitară, pentru deconectare și – după cum am descoperit acolo – pentru mâncare!
Sincer, acum (și am o puternică impresie că multe femei vor rezona la asta): pentru mine, timp de mulți ani, Delta a fost sinonimă cu multe lucruri… deranjante. Cu țânțarii – că de asta nu m-a mai lăsat maică-mea în tabără într-a cincea, că mă întorc ciuruită, vezi Doamne. Cât am plâns…
Cu greutățile logistice – am auzit de la toată lumea că nu se poate ajunge cu mașina până acolo și trebuie să te trămbălezi cu bagajele pe vapor, pe barcă, pe rapidă (în funcție de locație), iar chestia asta îmi suna atât de anevoioasă mie, care nu cunosc conceptul de „traveling light”.
Cu plecatul bărbatului de acasă și lăsatul de izbeliște – că fostul soț era pescar și groază mi-era de acel(e) moment(e) al(e) anului când „trebuia” să meargă cu băieții la pescuit și câte-o săptămână…
Cu un stil de turism foarte… rural… să zic așa, că auzeam numai povești despre case lipovenești, gătit la ceaun, zile fără un duș, miros de pește, miros de alcool, miros de bocanci umflați de apă și scorojiți de soare… na, a ce pot mirosi mulți bărbați laolaltă care stau cu zilele pe baltă… ăăă, pardon, Dunăre…
Eram grav traumatizată de subiect, pe bune. Normal, vedeam și partea de turism glamuros în postări de social media sau reportaje TV și tare ciudă mi-era că nu reușeam să cunosc și eu Delta așa, că aveam un partener prea dedicat condiției de pescar.
Am descoperit Delta fix cum mi-am dorit!
Well, iată că universul a lucrat și m-a adus la Lebăda Luxury Resort & Spa de la Crișan, iar weekend-ul ăsta mi-a răscumpărat toate „durerile” Deltă-related adunate de-a lungul anilor: nu m-a deranjat un țânțar, nici măcar vreunul de acela de făcut armăsar, că am avut un super vibe tot timpul.
N-am avut probleme nici cu drumul, totul a fost super ușor: patru ore cu mașina până la Murighiol și-apoi încă 45 de minute cu barca rapidă până la Lebăda, iar de bagaje s-au ocupat angajații complexului, totul foarte civilizat, îți dă un sentiment de siguranță, cu parcare proprie, debarcader propriu, frumos, elegant.
Nici de vreun bărbat mi-a păsat că m-am simțit excelent alături de prietena Luminița (fostă colegă la Femeia., actualmente chiar redactorul-șef al revistei); cât despre turism rural… nici vorbă! Ce e la Lebăda stă cu maximă îndreptățire pe aceeași linie de calitate cu ce găsești în resort-uri din țări exotice (nu ziceam degeaba despre Mauritius la început).
Iar pește am mâncat cât și când am vrut, în cea mai delicioasă preparare: eu, care am considerat atâția ani că peștele este comestibil gătit în doar două moduri – prăjit în mălai, cu mujdei, sau la cuptor, cu legume – de data asta am mâncat până și storceag (o combinație de ciorbă și supă de pește, și nu orice pește, ci din specii de sturioni, cu smântână, ou, cartofi, ceapă, mărar), nu mai zic despre tipurile de icre savurate și despre preparatele reci din pește, precum pastrama de crap.
Poți să mă pici cu ceară și tot nu cred că ăștia de merg „ca băieții” liberi și sălbatici în Deltă au mâncat vreodată mai bine decât am făcut-o eu la Lebăda, cu toate rețetele și ceaunele și peștele lor proaspăt prins. Off the record, cunosc personal un mare pescar, cu 2-3 escapade din astea pe an, care nu mănâncă decât pește prăjit, și ăla fără oase. Deci… să mă lăsați cu marii pescari gurmanzi.
Dar să revenim la Lebăda și la sentimente mai bune: m-am dus acolo, în primul rând, pentru răsfăț. Cu oboseală, cu contracturi musculare, cu spatele aproape înțepenit (fizioterapia din vară nu m-a ajutat cine știe ce; deh, așa e când o faci pe fonduri, la stat…), cu mult stres acumulat cu începerea anului școlar și pregătirile aferente, plus anxietatea generată de amenințarea trecerii în online și a închiderii sălilor de fitness și tot așa. Eram plină de de toate, amestecate și întunecate.
Noul spa, o bijuterie pentru răsfăț și reverie
În configurația inițială a complexului, deschis acum doi ani, existau piscinele interioare și exterioare (pentru adulți și, respectiv, copii), jacuzzi interior & exterior, saunele, două cabinete de masaj și un studio fitness cu echipamente Technogym – pe unde am trecut și eu, dar numai pentru niște selfie-uri, pentru că mi-am dat seama că e mult mai mirific să mă antrenez la soare, pe terasă.
(Și am avut și public: domnul care îngrijea piscinele, domnul care uda florile, domnul care îngrijea spațiul verde și mai mișunau câțiva angajați pe-acolo la acea oră matinală, cu diverse treburi.)
Anul acesta, pe lângă cele menționate mai sus, Lebăda a primit o adevărată bijuterie: Up the River Spa, un spațiu wellness cu patru camere de tratament – dintre care una pentru cupluri, toate cu vedere la Dunăre (vă zic, în arome și acorduri exotice o să priviți cu totul altfel acest fluviu) – zonă de relaxare, un foișor pentru masaj în aer liber, o piscină Infinity pe malul Dunării și un centru detox.
Produsele spa folosite pentru tratamente sunt organice, din gama Ila, prezente în centre wellness de top din lume, precum Ananda din India, la poalele munților Himalaya, sau lanțurile hoteliere Four Seasons, Ritz.
Cum miros aceste produse? (Normal că le-am analizat pe toate când m-au invitat să-mi aleg aroma pentru scrub-ul corporal.) A vacanță scumpă și răsfăț. Că mie îmi place aroma de cocos, iar ție de cireșe amare, astea sunt detalii.
Numai faptul că sunt folosite aceste produse pe pielea ta, de către niște domnișoare (poate multe dintre ele erau doamne, cine știe, dar toate sunt atât de micuțe și zâmbitoare și dătătoare de un sentiment de prospețime) atât de exotice, școlite în cele mai vechi tradiții Ayurvedice, asta te face să te simți cu adevărat specială.
Bine, eu vorbesc la feminin pentru că în zona asta sunt majoritatea cititorilor mei, dar cred c-am văzut mai mulți bărbați (decât femei) ieșind transfigurați din noul centru spa de la Lebăda cât am stat acolo. Bravo lor și felicitări pentru deschidere!
Dacă tot nu le au cu pescuitul (deși nu se exclud, timp și bani să ai, că-ți organizează oamenii de la Lebăda excursii pe canale când vrei tu sau poți să dai la pește loco, de pe pontonul special amenajat), măcar să facă ceva extrem de prielnic pentru sufletul lor. Nu mai vorbesc despre corp, că ieși de-acolo plutind, vibrând și cu senzația că ești cea mai suplă și atractivă persoană din lume. And it’s not just me, seriously!
Am încercat două terapii, cu super senzații și fumigații
Așadar, concret despre ce-am experimentat pe pielea mea la Lebăda: în prima seară am ales un masaj sportiv, ceva mai ferm, țintit pe contracturi și combinat cu mișcări de stretching asistat.
Pentru care domnișoara de nici 1,50 m a făcut tot ce s-a putut ca să iasă bine terapia (cu mine, adică, și cu cei 1,70 m ai mei): inclusiv s-a suit pe masă, chiar și călare pe mine, și m-a tras de brațe și de picioare în toate felurile. E, asta numesc eu să pui mâna să faci treabă!
Nu mai spun cât și-a chinuit engleza ca să mă complimenteze de când a aflat cu ce mă ocup (despre partea cu fitness-ul e vorba, nu cu blogging-ul, că ăsta nu stimulează decât un singur mușchi, la mansardă): „Very nice body! Good workout! Good muscles!”. Deci a fost masajul un răsfăț pentru trup, pentru suflet și pentru orgoliu. Atât de îndestulător a fost totul, că nici n-am mai luat cina în seara aceea. (Bine, asta și pentru că mâncaserăm icre, storceag, felul doi și desert cu vreo trei ore înainte…)
Dimineața de sâmbătă ne-am petrecut-o explorând complexul sub soare, până ce s-a făcut suficient de cald ca să ne retragem la plajă pe terasa vechiului centru spa, cu un cocteil și-o carte (după ce am terminat cu pozatul și postatul, desigur).
Asta ca să ne punem în dispoziție de masaj, din nou; de data asta, ne programaserăm amândouă pentru aceeași terapie, un ritual de o oră și 45 de minute pe care aveam să-l facem împreună, într-o cameră pentru cupluri, deci eram un pic agitate de curiozitate.
Prayer of the Earth (Pachamama) se numește tratamentul pe care eu și Luminița l-am ales, include ceremonie de primire, fumigații, exfoliere corporală și masaj. Descrierea sa în catalogul de spa spune așa: „Calm și profund, acest tratament combină un ritual aromat de spălare a picioarelor, curățarea chakrei Muladhara cu arderea de palo santo și tămâie, elevarea vibrațiilor cu boluri cântătoare și un masaj lung și plăcut pe bază de ulei de vetiver, patchouli și jatamansi. Rezultatul este o profundă pace interioară.” Iar asta pot să vă garantez, că după nici nu m-am recunoscut în oglinda din lift de pașnică ce eram.
Sună SF, nu? Ei bine, pentru europenii neexperimentați și nefamiliarizați cu practicile ayurvedice, tratamentul poate părea ceva mai mult decât surprinzător, poate chiar ciudat, pentru că nu seamănă cu nimic din tradițiile moștenite peste generații. Însă cineva deschis la mine și dispus să experimenteze va îmbrățișa cu toată ființa noile senzații și emoții, lăsând să se producă transformarea înapoi către sinele adevărat.
Pentru că ieși de acolo doar tu însăți, fără balastul de griji și anxietate, cu o vibrație înaltă și echilibrată de pace și încredere în sine care aproape te duce în levitație până în camera de hotel. Serios că nu zic prostii! Uite, hai, să-ți descriu pe românește cum a decurs, pas cu pas, acest tratament și, după ce digeri informația, te mai gândești dacă fraza anterioară e pe bune sau sunt închipuiri din capul meu.
Ritual demențial cu tămâie arsă într-un loc special
Așadar, ne-am prezentat în camera de primire a spa-ului cu câteva minute înainte de ora programării și am fost invitate să ne alegem fiecare aroma produsului pentru exfoliere. Eu am ales „Japanese Cherry Shea Butter” și tare greu m-am hotărât, că mi-a lăsat gura apă la câteva dintre borcanele pe care le-am mirosit.
Am fost invitate în camera de tratament, unde ne-am scufundat în acorduri liniștitoare de muzică pentru meditație, ni s-au dat niște pareo-uri cu motive populare (nu m-am lămurit despre care popor era vorba, foarte simpatice, oricum) și am fost rugate să le punem pe noi după ce ne dezbrăcăm. De tot.
Delicate, doamnele asiatice s-au retras, noi ne-am dezechipat, ne-am înfășurat în bucățile de pânză și ne uitam una la alta chicotind (pe mutește, că ne era rușine să tulburăm muzica aia liniștitoare), ca niște adolescente la prima întâlnire amoroasă. Stăteam în aceeași cameră, în fundul gol pe sub pareo, și eram tare nerăbdătoare să ni se întâmple această experiență.
Terapeutele au revenit, ne-au invitat să luăm loc pe câte un fotoliu lângă fereastră, au înghenuncheat la picioarele noastre și ni le-au exfoliat până la gleznă, le-au clătit în lighenașe cu apă, le-au șters și ne-au dat papuci de unică folosință.
Am marcat un mic orgasm aici, cu toate senzațiile din talpă, aromele din nări și vibrația muzicii până în suflet. Măcar o jumătate de oră aș fi zăbovit în etapa asta, dar mai erau multe de făcut, așa că mi-am păstrat zenul acumulat până la acel moment.
Au așezat în fața ferestrei două taburete din lemn super oldschool, joase, cu trei picioare, de foloseau alde Moromete când stăteau la masă pe prispă, doar că astea aveau o gaură decupată în șezut. Ne-au invitat să luăm loc – da, fix cu fundul gol pe șezutul găurit – cu fața la Dunărea care curgea atât de liniștitor, lua cu valurile ei toate stresurile noastre și le arunca în mare.
Le auzeam pe cele două femei cum pregătesc în spatele nostru vasele pentru fumigații, cum dau foc conținutului și imediat am simțit mirosul atât de binecunoscut de tămâie, atât de înrădăcinat în copilăria mea, combinat cu o altă aromă, despre care am presupus că este acel Palo Santo (Lemnul Sfânt), care apare în descrierea ritualului.
Au băgat câte un vas din acesta fumegând sub fiecare dintre taburetele noastre, ascunse sub faldurile pareo-urilor care ne acopereau goliciunea, și ne-au transmis, ca prin vis, că vor începe să incanteze niște mantre. Au fost câteva minute absolut din altă lume, în care simțeam cum mă pătrund și se întrepătrund în mine glasurile lor mornăite și un pic ascuțite, muzica liniștitoare a bolurilor cântătoare, spartă de sunetele de gong-ului în care loveau într-un ritm rar, dar cu multe reverberații.
Ritualul m-a făcut să simt absolut suspendată în timp
Fumul de tămâie și lemn sfânt urca din podea spre noi, stane de piatră moale și vibrândă, hipnotizate de curgerea Dunării. Am avut două momente în viață în care am fost ferm convinsă că timpul stă în loc (of, e a doua referință din Moromeții și jur că n-are nimic de-a face nici cu textul ăsta, nici cu preferințele mele literare): când mi-am născut copiii.
Când i-am scos din apă și i-am pus pe piept, cu cordonul ombilical încă atașat și pulsând, atunci m-am simțit în afara timpului, grijilor și a oricăror repere respectasem în viață până atunci. Acum, la Lebăda, era a treia oară când mă zguduia și, simultan, mă liniștea aceeași senzație. Nu știu dacă s-a produs ce spun ei în descrierea din catalog a acestui ritual – „curățarea chakrei Muladhara” – însă cred că am experimentat ceea ce înseamnă, cu adevărat, clișeul ăcela cu „Trăiește clipa!”. Doresc oricui să treacă prin starea asta măcar o dată în viață, este divină prin absența oricăror impresii de trecut sau viitor. Este un prezent continuu, înălțător.
Următoarele etape ale ritualului au fost mai puțin spectaculoase decât atât, dar la fel de relaxante: am primit lenjerie intimă de unică folosință, am renunțat la pareo-uri, ne-am suit fiecare pe masa ei de masaj și-am primit o exfoliere strașnică cu aromele pe care ni le aleseserăm la intrare.
Au urmat un duș și un masaj bun, destul de profund pe alocuri, că doamna mea atât de micuță, dar atât de forțoasă și determinată – cred că deschide orice borcan de murături fără ajutor – insista să mă scape de contracturile din trapezi și paravertebrali. I-am explicat că s-a angajat la o misiune imposibilă și ar trebui să depășească momentul, că restul musculaturii mele îi poate oferi multe alte provocări mai ușor de rezolvat și mai pline de satisfacții. Ne-am înțeles și relaxat, fiecare în felul ei.
Când am ieșit de acolo, adormită și cu lentilele de contact lipite de ochi, nici nu mai vedeam pe unde merg. Nu înțelegeam DE CE trebuie să merg și de ce nu mă poate duce cineva pe brațe până în patul din cameră…?! Dragi oameni de la Lebăda, iată o idee de serviciu pe care ați putea să-l implementați: transportul „stil bebeluș” pentru turiștii care ies de la spa și nu-și doresc decât să ajungă, în două respirații relaxate, la culcuș.
Totuși, după vreo oră și jumătate de lâncezit prin cameră, ne-am mobilizat să ieșim pentru cină. Am ales ceva light la restaurantul libanez El Fouad (singurul restaurant libanez din Delta Dunării), încălzite de păturici și de câte un cocteil. Sunt minunate ieșirile astea „ca fetele”, mă încarcă cu o energie specială pe care relația de cuplu nu mi-o poate da. Serios, de când n-ai mai ieșit cu o prietenă? De când n-ați mai plecat undeva împreună? Mai ții minte cum era?
La Lebăda Luxury Resort & Spa e de revenit, mai am multe de descoperit!
Duminica – ultima zi a răsfățului la Lebăda – ne-am început-o cu un nou mic-dejun fabulos, mângâiate de soare pe terasa restaurantului internațional Pride, și o sesiune rapidă de plajă până la prânz, când am făcut check-out-ul. Aveam rezervare la barca de 13:30 pentru transferul înapoi, la Murighiol, dar s-a umplut mai repede, așa c-am dezlegat parâmele cu vreo 20 de minute înainte de ora stabilită.
Cu cele aproximativ 45 de minute de mers pe canale, cu preluatul bagajelor și drumul până la mașină, să zic că pe la trei fără ceva ne-am pus în mișcare din parcarea de la debarcader, iar la șapte seara trăgeam în spatele blocului. Nu mi s-a părut vreun efort drumul, iar senzația de izolare pe care o ai pe „insulă” – așa cum vorbesc localnicii despre limba de pământ pe care este construit complexul – face mult din tot tabloul de exotism cu care Lebăda Luxury Resort & Spa te fascinează și, totodată, încântă.
A, în atenția celor care caută să-și gâdile orgoliul cu reacții de invidie la postările fabuloase din complex: datele mobile merg brici, deși, altfel, n-ai nicio linie de semnal de la Murighiol și pân-aici. Iar, odată ajuns în hotel, poți sta și pe wireless, e decent ca nivel.
Ce-am încercat la Lebăda mi s-a părut la superlativ: cazarea în hotel, mâncarea în oricare dintre cele trei restaurante (am uitat să menționez despre prânzul all-you-can-eat de sâmbătă de la cherhana?), servicii, terapii spa & wellness.
De asta îmi doresc să revin, să văd locul și dintr-o altă perspectivă, să mă cazez într-unul dintre bulgalow-urile construite deasupra Dunării sau să încerc cât mai multe dintre excursiile pe care complexul le oferă (pe canale, la Letea, la Sulina etc.).
Poate chiar să iau și copiii, că aproape plângeau, săracii, când le-am povestit despre toate sortimentele de cereale pentru lapte și clătitele de la micul dejun (bașca, le-am mai arătat și stories de acolo). Să încerce locurile de joacă și piscinele dedicate lor. Să ne urcăm în turn și să vedem de sus natura superbă traversată de bărci și să „spionăm” localnicii din satul Crișan, de pe malul celălalt, cu telescopul. Să stea în sufletul turiștilor care dau la lansetă pe pontonul pentru pescuit. Și, bineînțeles, să explorăm cât mai mult Delta din barcă.
No Comments