Tare lehamite mi-era de teme de vacanță vara, dar știam că n-am scăpare, așa că le lucram, fără să stea maică-mea pe capul meu. Obișnuită cu această realitate, acum mi-e greu peste poate când copilul meu cel mare, viitor elev de clasa a doua, face circul de pe lume – ce, lume?! din Univers, chiar! – când îi pun în vedere că trebuie să lucreze. E în zadar! Cum procedăm ca să n-o luăm razna, măcar…?
„Ești cea mai rea mamă! O să mă duc să stau cu altă familie!”. În esență, camașa sună discursul lui Tudor zilele acestea, când îl pun la lucrat teme de vacanță. Asta după ce am fost cea mai bună mamă că i-am plimbat continuu de o lună încoace (vezi poveștile despre vacanța în Grecia aici și aici, despre ziua lui Tudor la Roma – aici și despre weekend-ul la Sărata Monteoru & Vulcanii Noroioși – aici) și au dat pe dinafară de înghețată și desene animate. Nu mai contează nimic din momentele frumoase adunate în vacanță până acum: odată ce-l pun la lucru, toate amintirile se fac scrum!
Astă iarnă a fost mult mai ușor: doamna ne-a pus în brațe o culegere de mate și una de comunicare din care au avut de lucrat un anumit număr de pagini. Am dus tratative cu Tudor să-și calculeze bine timpul disponibil (adică cel în afara sărbătorilor și călătoriilor) și să-și împartă munca în mod egal, pe zile, ca să nu dea în brânci de bifat sarcini fix înaintea reînceperii școlii. Au ieșit vreo trei pagini pentru fiecare zi inclusă în calcul.
În cele mai multe dintre zile, s-a achitat de sarcină. În altele, a lucrat din proprie inițiativă mai mult (unde a dat peste exerciții mai ușoare), prevăzător, ca să-și mai elibereze din zilele de vacanță următoare. Nu pot spune că n-am dus și atunci tratative când venea momentul temelor, dar procesul a mers mult mai bine decât acum.
Ce strategii am aplicat ca să-l conving și dacă au funcționat
Deci Tudor al meu face ca toți dracii acum când vine vorba despre temele de vacanță, îl umple o furie fantastică din care scoate niște urlete și grimase incredibile, mai ceva decât atunci când a aflat că trebuie să facă test PCR de Covid din nas pentru întoarcerea din Grecia în România (de când era mic, n-a suportat analizele cu prelevare din nas și gât; mai degrabă stă la înțepat decât la explorat orificii).
E, dacă peste test a trecut fără un sunet, un rezultat glorios al combinației dintre măiestria mea argumentativă și obligativitatea procedurii, cu rezolvarea temelor de vacanță n-am mare succes. Deși i-am explicat/demonstrat că:
- A uitat multe dintre noțiunile învățate la școală, iar temele îl pot ajuta să și le reamintească;
- La fel cum se antrenează din punct de vedere fizic și strategic pentru fotbal, trebuie să facă și cu creierul, ca să îl mențină pregătit pentru reînceperea școlii și continuarea procesului de învățare;
- Temele îi ajută să nu rămână în urmă cu materia și să nu o ia mereu de la capăt cu asimilarea acelorași noțiuni la fiecare început de școală;
- Normal, am adus în discuție și implicația: „Lucrul suplimentar te va ajuta să intri la o școală mai bună, să ai apoi un job mai bun, să câștigi bani mai mulți…”. Da, știu, raționamentul de față este supus multor altor variabile care te pot duce oriunde în viață, dar apelez și eu la slăbiciunile copilului: îi plac tare mult banii;
- Nu m-am abținut și am băgat-o și pe aia rușinoasă (pentru stilul meu de parenting): „Toți colegii tăi lucrează teme în vacanță! Vrei să te întorci la școală și să-ți dai seama că ai rămas în urma lor?!”.
Am încercat și cu soluțiile care funcționează pentru alte situații/însărcinări care nu-i convin:
L-am pregătit dinainte, treptat, pentru acest moment: „Tudor, după ce ne întoarcem de la Roma va trebui să mai lucrezi la temele de vacanță”. Apoi, mai aproape de momentul detestat: ”Te rog, nu uita, mâine lucrezi la matematică și poimâine la comunicare”. Apoi, în dimineața zilei respective: „Tudor, astăzi trebuie să lucrezi la matematică / comunicare. Când preferi?” – iar asta ne duce la punctul următor:
I-am oferit opțiuni pentru ca să-și stabilească singur momentul: „Preferi să lucrezi dimineață sau după-amiază? Înainte sau după ce ieșim în parc? Preferi să luăm masa mai întâi? Uite, mergem și luăm o înghețată și rezolvi exercițiile după aia, e mai OK așa?”. Da, știu că poate suna a tărăgănare, dar am vrut să-i ofer senzația că are și el un cuvânt de spus măcar într-o privință pe acest subiect obligatoriu.
Cel mai mare succes l-am avut de curând, într-o dimineață, cu scenariul: „Tudor, dacă te miști repede cu temele, avem timp să mergem la piscină.” Nici n-am terminat de strâns masa după micul dejun, că-și și întinsese materialele de lucru pe birou. Mi-am ținut exclamațiile de surpriză doar pentru mine. Doar i-am spus, în drum spre piscină, după ce jubilase „cât de ușoare sunt exercițiile, le-am rezolvat imediat!”: „Vezi? Dacă nu te-ai mai enervat că trebuie să faci teme și te-ai apucat de ele relaxat, vezi ce repede ai terminat?!”
Îi spun că îi înțeleg supărarea față de faptul că trebuie să lucreze în vacanță, dar că e ceva absolut necesar pentru dezmorțirea creierului și pentru construirea unei discipline de lucru proprii care să-l susțină în atingerea obiectivelor pentru tot restul vieții;
Încerc să-l iau în brațe ca să se calmeze și-i spun că sunt acolo să îi ofer ajutorul dacă va întâlni dificultăți în rezolvarea exercițiilor. Că este mult mai important procesul de rezolvare și ce învață din el decât rezultatul în sine.
Nu. Cu toate astea, în cele mai multe dintre cazuri, nu se poate fără scandal (că n-o să-i pot duce zilnic la piscină, am și eu „temele” mele pentru acasă de rezolvat în timpul săptămânii…)! Când vine vorba despre teme de vacanță, Tudor reacționează de zici că s-a fript cu ele astă iarnă, iar acum nici să n-audă!
Serios, voi cum faceți să-i convingeți pe ăștia din clasele primare să mai pună mâna pe o carte (nu, volumele de genul benzilor desenate sau din seria „Jurnalul unui puști” nu mi se par deloc relevante pentru exercițiul logic al lecturii și pentru îmbogățirea vocabularului), să mai rezolve niște operațiuni matematice, nu doar să deseneze pokemoni, să împăturească avioane și să umple casa cu hârtie decupată și scotch îmbârligat de la proiectele și colajele lor?
Nu se poate demonstra că temele (la clasele mici) ajută la ceva
În disperare de cauză, am început o documentare online pe tema beneficiilor (sau deserviciilor) pe care mult detestatele teme de vacanță le-ar aduce copiilor. Că, poate, am rămas eu într-o gândire învechită și ruptă de realitatea noilor descoperiri în domeniu.
Primul lucru pe care l-am aflat a fost tocmai faptul că… autoritățile nu recomandă teme de vacanță!
Da, există un ordin de ministru (5893 din 28.11.2016) care spune: „În perioada vacanțelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învățământul primar și gimnazial”. (Well, la vreme aia Tudor avea trei ani, nu mă interesa subiectul, deci l-am ratat.) Hă-hă, mi-au dat-o la temelie! Eu, marea fană a regulilor și recomandărilor autorităților, tocmai eu m-am zbătut împotriva acesteia, fără să știu.
Acum, ca să fiu sinceră în toate privințele, doamna învățătoare nu a indicat vreo temă pentru vară, ci le-a făcut cadou copiilor o carte de lecturi și sarcini de comunicare, precum și o culegere de matematică; și ne-a recomandat, nouă, părinților, să-i îndemnăm să-și mai dezmorțească mințile cu materialele astea, să nu se așeze praful vacanței chiar așa peste cunoștințele și abilitățile lor.
Al doilea lucru pe care l-am aflat a fost că aceste teme de vacanță nu aduc vreun beneficiu notabil elevilor din clasele mici.
Astfel, cercetătorul în educație John Hattie a descoperit că temele, așa cum sunt ele profilate în momentul de față, au un impact minor sau inexistent asupra procesului de învățare în cazul elevilor din clasele primare, dar că situația se schimbă odată cu avansarea în ciclul gimnazial.
Poți citi aici mai multe despre recomandările lui Hattie pentru cadrele didactice în direcția compunerii temelor pentru acasă astfel încât acestea să fie cu adevărat utile copiilor din clasele mici, adică să funcționeze în direcția consolidării materiei învățate și nu să încerce, mereu, să îi învețe ceva nou, fără a consolida noțiunile deja parcurse.
Îl știi pe Alfie Kohn? Ca orice părinte care se respectă în parenting, nu? Ei, bine, autorul celebrei cărți „Parenting necondiționat” scrie într-un alt volum al său, „Mitul temei pentru acasă” (adaptarea din limba engleză îmi aparține): „Nu există dovada vreunui beneficiu de învățare adus de teme la clasele primare. […] adevărul este că nu există vreo corelație cu efecte pozitive între temele pentru acasă și rezultatele elevilor înainte de ciclul gimnazial – sau, în multe cazuri, chiar până la liceu”. Mai mult, tot în acest capitol al cărții, Kohn amintește și de o cercetare care a stabilit o legătură între temele pentru acasă și rezultatele slabe ale elevilor de clasa a treia.
Al treilea lucru pe care l-am aflat a fost că temele pentru acasă, în general (darămite în vacanță, când bucuria și detașarea de școală sunt la maximum) sunt o sursă de stres, atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Bine, nu trebuia să citesc asta nicăieri, o văd cu ochiul liber și o simt pe pielea mea, am ajuns să fac bube de la crizele lui Tudor. Însă conceptul te lovește și mai profund când descoperi că e un fenomen foarte răspândit, întânit în multe societăți și probat cu studii și cifre clare.
De exemplu, iată ce a scos la iveală ”Consultarea națională privind rolul, consistența și eficiența temelor pentru acasă”, derulată la inițiativa Ministerului Educației Naționale de Institutul de Științe ale Educației în perioada 7-20 noiembrie 2017 la nivelul întregii țări: 70% dintre părinții din sondaj și 67,8% dintre elevi au susținut că temele conduc la stări de neliniște, îngrijorare și stres, în timp ce numai 25% dintre profesorii intervievați au fost de aceeași părere – „cel mai probabil, ca urmare a faptului că nu chestionează acest aspect la nivelul elevilor”, încearcă lucrarea o explicație. No shit?!
Să luăm și un exemplu din afară: conform unui sondaj online făcut în Irlanda în 2006, 65% dintre părinții elevilor de clase primare consideră că temele sunt o sursă de stres uneori sau tot timpul, iar 31% dintre părinți au declarat că temele întristează întreaga familie – vezi aici mai multe detalii.
Al patrulea lucru pe care l-am aflat (de fapt, îl știam, îl intuisem sau îl mai auzisem de-a lungul timpului) este că fetele sunt mai receptive (ca să nu spunem „silitoare”) la ideea de teme.
E, m-am bucurat de multe ori de când sunt mamă că n-am avut parte de fete și de caruselurile lor emoționale, așa că, de data asta, tac și înghit. Mă rog, tac și-l las pe Tudor să-și consume nervii, după care o iau de la capăt cu negocierile.
Iar dacă stau și mă gândesc bine la cum sunt copiii aștia doi ai mei, cred că, de fapt, cu Tudor scap destul de ușor, pentru că el este cel înțelegător, responsabil și mereu grijuliu dintre ei. Nici nu vreau să mă gândesc la verile viitoare, că intră și frate-său la școală acum, în toamnă, și să vezi distracție!
Hai, că, până am terminat eu de scris acest text, au plecat și copiii la bunici. Dar „lupta” pentru teme de vacanță nu se termină aici: i-am propus lui Tudor un program de lucru în deplasare și a fost de acord. Nu m-ar mira să se și țină de el, am observat că se comportă mult mai responsabil când e pe cont propriu, fără să mai fiu eu prin preajmă, ca să-i stau pe cap. Îl sun zilele următoare, să-mi zică cum stă treaba.
Vi se pare că insist fără rost, având în vedere ce a scos la iveală documentarea mea vizavi de temele de vacanță la clasele primare? Cred că, totuși, cele câteva exerciții la matematică și comunicare pe care le are de făcut, după un program destul de lejer – da, da, am reținut cum e cu încărcătura și stresul – sunt o pastilă revigorantă pentru creierul amețit de desene animate și jocuri video și o metodă pentru a face tranziția mai ușoară de la starea de spirit lipsită de griji a vacanței la dispoziția pentru lucru, atât de necesară odată cu începerea anului școlar.
No Comments