Ai zice că ce mare brânză e să faci o salată orientală? Da? Atunci, de ce atât de multă lume o respinge? Vorbim, totuși, despre cartof, cea mai iubită legumă din lume. Și de ce atât de multă lume, când a gustat din a mea, a rămas așa de plăcut surprinsă, de zici că le-am oferit cine știe ce sofisticărie…
Sunt din Bucovina, deci am crescut cu cartofi: borș de cartofi, borș de sfeclă (în care leguma secundară e tot cartoful), mâncare de cartofi, piure, cartofi prăjiți, cartofi noi la ceaun cu mujdei, cartofi la cuptor, cartofi pe plită, cartofi franțuzești, salată orientală, musaca mai rar, pe la sărbători.
Dar nu că aveam în cultura noastră gastronomică multe feluri pe bază de cartofi – că oricine, probabil, a încercat, cel puțin o dată în viață, toate aceste mâncăruri – ci că le consumam des, că așa erau vremurile și regiunea în care locuiam: săracă și plină de cartofi.
N-aș zice că, dragă Doamne, ce m-a traumatizat pe mine cartoful, dat fiind că am mâncat (și m-am îngrășat) până n-am mai putut în copilărie, dar spectrul meu culinar de acum nu mai arată nici 10% precum cel de atunci, în virtutea mutării în București, educației și informării, reașezării valorilor și posibilităților financiare, pe scurt: datorită schimbărilor prin care stilul meu de viață a trecut în ultimii 20 de ani (că atât s-au făcut de când am plecat de-acasă în lume) și nu pentru că mi s-a aplecat de cartofi.
Am fost, însă, mereu mândră că știu că meșteresc corect și gustos feluri de mâncare din cartofi despre care unii pe-aici, prin sud, doar au auzit de la televizor, din reportajele turistice. Cum ar fi borșul de sfeclă sau salata orientală. Și că au ridicat o sprânceană ușor pretențioasă, totuși pofticioasă, la poveștile mele despre „scrijăli” – chips-urile copilăriei.
Salata orientală trebuie să fie un deliciu, nu supliciu
Nu sunt eu vreo maestră în bucătărie – totuși, am mai scris despre una, alta, de gătit pe aici (despre fasolea bătută) și aici (despre ardeii copți) – dar ce vreau să spun e că, de-a lungul timpului, am făcut impresie cu niște feluri de mâncare atât de normale pentru mine, dar foarte puțin cunoscute altora.
Îmi amintesc cum, pe vremea când lucram la Unica, puneam pe masă la prânz caserola durdulie cu salată orientală și năvăleau fetele cu furculițele și complimentele. Și era o amărâtă de salată orientală, frate!
Se extazia și vibra mai ales Luisa, colega mea dragă care arăta ca o bibliotecară, dar care scria cu spor și poftă despre sex și horoscop, fascinată de cum nu mi se zdrobesc mie cartofii la amestecat salata și cum de nu se transformă totul într-un terci.
Apoi, am avut un iubit căruia, teoretic, îi plăcea ideea de salată orientală. Practic, o refuza mereu, motivând că-i miroase gura a ceapă după. E, i-am arătat că nu și după salata mea orientală. Altul nu suporta damful înțepător al oțetului din salată – l-am rezolvat și pe ăsta, i-am mai adăugat un preparat în cultura culinară – numai să i-l organizeze cineva ca lumea.
Textul ăsta nu este o rețetă de salată orientală – e plin Internetul de ele, n-am de gând să fur cartoful de la gura blogger-ilor de food – dar poate fi:
O PLEDOARIE PENTRU SALATA ORIENTALĂ, pentru că:
- e foarte ușor de făcut, ca tehnică (chiar dacă nu e un fel de mâncare neapărat rapid cap-coadă, că ai de fiert cartofii, ouăle, aștepți să se răcească pentru decojire etc., însă poți pregăti ingredientele pe bucăți, când ai câte un pic de timp la dispoziție);
- conține nutrienți importanți: carbohidrați, fibre și B-uri din cartofii fierți; proteine, grădimi și vitaminele A, D și B9 (acid folic) din ouăle fierte tari, fibre și B-uri din ceapă, grăsimi bune din măsline, acizii grași polinesaturați și vitaminele E și K din uleiul de floarea-soarelui;
- are un aport caloric redus: o porție de 250 de grame de salată orientală preparată numai cu ingredientele menționate de mine aici (adică nu maioneze, mezeluri, nebuneli, ce am mai văzut prin alte rețete) aduce organismului în jur de 300 de kcal. Gândește-te că o tabletă de ciocolată de 80 de grame are în jur de 450 de kcal. Așa, ca reper.
O LECȚIE DESPRE DETALIILE CARE FAC DIFERENȚA pentru o salată orientală deosebită și memorabilă. Și dezirabilă, în primul rând:
1. Totul pleacă de la cartofi: trebuie neapărat fierți întregi, în coajă (după ce i-ai frecat bine cu buretele de sârmă sub jetul de apă, desigur); trebuie lăsați la fiert până intră furculița în ei relativ ușor, dar fără să se sfarme (știi că trebuie să alegi cartofi albi pentru asta, da?); atunci, închizi focul, arunci apa și-i lași în aceeași oală, cu capacul pus, la „înmuiat” până se răcoresc considerabil (până să-i poți ține în mână ca să-i cureți de coajă); operațiunea asta îți crește considerabil șansele ca să nu se sfarme cuburile de cartofi atunci când le amesteci cu restul ingredientelor în salată.
2. Sosul taie mirosul. Și de ceapă, și de oțet. Mi s-a întâmplat să mănânc salată orientală făcută după rețeta clasică: aia în care trântești, efectiv, ceapa crudă și oțetul peste restul. Horror! Mă scuzați dacă așa o preparați, dar îmi iau revanșa cu sfatul următor: ceapa tocată (sau cum vreți voi s-o tăiați, dar cât mai mic/subțire) se fierbe în oțet.
Pune ceapa într-un ibric, toarnă oțet (de mere, din vin, de care vrei tu, n-am sesizat diferența) cât s-o acopere, adaugă sare, piper, o linguriță cu zahăr (eu am folosit și zahăr brun uneori, dar iese sosul mai puțin aromat) și câteva foi de dafin. Lasă amestecul să fiarbă cateva minute la foc mic, până devine ceapa transparentă. Apoi, folosind o paletă cu găuri (din aceea cu care cureți spuma de pe ciorba cu carne), adună ceapa din ibric și adaug-o în salată. Crede-mă, o să fie minunată! Cel puțin, ai scăpat de iuțeala de ceapă.
3. Efectul nu e imediat, ai un pic de așteptat! De ce-ți spun să iei ceapa cu paleta, și să nu torni, efectiv, sosul de oțet și ceapă peste restul ingredientelor? Pentru că nu știi câtă zeamă își trag cartofii fierți. Iar tu ai nevoie de un strop de acreală pentru salata orientală, care se să îmbine frumos cu restul aromelor. E o salată de cartofi, până la urmă, nu de varză!
Așadar, adaugă ceapa fiartă salatei și pune restul de sos de oțet într-un borcănel, la păstrare. Și abia după câteva ore bune, când toate ingredientele își vor fi schimbat aromele între ele, iar gustul salatei se va fi așezat, îți poți da seama dacă mai e nevoie de un strop de sos de oțet (și ai de unde-l adăuga) sau ai nimerit-o din prima (și-l poți arunca). Sau, poate, nu toți membrii familiei tale mănâncă la fel de acru, așa că sosul păstrat e aur curat pentru cine dorește un gust mai… înțepat.
4. Măslinele corecte aduc aprecieri concrete. Toată copilăria mea am urât să scot din gură sâmburii de măsline când mâncam salată orientală. Dar, na, pe vremea aia, bine că aveam măsline. O mai făcea maică-mea cu gogoșari sau castraveciori de la oțet, dar nu se compară. Plus că poți feșteli foarte ușor gustul salatei, dat fiind că vii cu plusul de oțet al murăturilor pe lângă gustul de oțet fiert al sosului despre care vorbeam mai sus.
Așadar, măslinele mi se par alegerea ideală pentru salata orientală. Iar acum, că avem de toate pe toate drumurile, recomand din suflet măslinele fără sâmburi pentru acest preparat. Pentru că gustul delicios te îmbie să te înfigi în el – să „dig in”, cum zic americanii – și, în cel mai mare extaz al papilelor, să ți se împiedice dantura într-un sâmbure e de-a dreptul moartea poftei, serios.
E o chestie de nuanță, dar care contează foarte mult în impresia artistică, garantez. Uneori, chiar tăiam măslinele fără sâmburi în felii (cerculețe), ca să se amestece și mai bine cu restul ingredientelor, pentru un mix de gusturi și mai complex la fiecare îmbucătură.
5. Uleiul de măsline se simte bine… în alte mâncăruri. Oameni buni, pentru salatele astea ale copilăriei noastre – orientală, de varză, de vinete – puneți, dom’le, ulei de floarea-soarelui! Uleiul de măsline are o aromă distinctă, care TREBUIE să se simtă în mâncare, ca un ingredient în sine. Este și unul dintre motivele pentru care dieta mediteraneană se învârte în jurul lui. Prin urmare, va schimba notabil gustul acestei salate de cartofi, care-și va pierde, astfel, caracterul special… oriental.
No Comments