Sunt o femeie înfiptă, iar ca mamă, clar, nu puteam fi altfel. Pe de-o parte, e minunat, că le dau copiilor mei exemplu de spus lucrurilor pe nume și de susținut drepturile proprii. Pe de alta, e tare delicată treaba asta cu atitudinea asertivă, pentru că o poți da foarte ușor în agresivitate și bullying. Adică într-un exemplu foarte prost pentru copiii tăi.
Țin minte și-acum: eram la volan, Tudor – care avea un pic peste un an – în scaunul de mașină din spate, și mi-a tăiat unul calea în trafic. „Idiotule!” i-am strigat și m-am înfipt în claxon și frână, ca să nu-l bușesc.
Copilul a tresărit în scaun, eu mi-am mușcat instant limba păcătoasă, am făcut și o cruce rapidă cu ea așa, mușcată, și-am jucat situația ca o mamă responsabilă și doamnă politicoasă, cu replici de genul: „Ce bine că am frânat la timp și nu ne-am lovit! Tudor, vezi ce înseamnă să fii atent la volan?”, apoi am dat-o à la légère cu niște considerații asupra apusului de soare sau ceva de genul, de calmat copilul frumos.
Ce s-a întâmplat? Data viitoare când m-am aflat într-o situație enervantă din trafic și copilul mi-a simțit nemulțumirea, m-a sfătuit: „mami, apasă pe idiotule ca să se dea la o parte!” – adică pe claxon. Nu știam dacă să râd, să fiu mândră că făcuse conexiunea cu situația precedentă sau să-mi dau palme pentru ceea ce-i rămăsese lui fixat în memorie.
Timpul a trecut, eu am uitat de faza asta și m-am trezit că umblu cu doi copii pe bancheta din spate care-și strigă unul altuia „tolomacule!”, că așa au auzit-o pe mami că se descarcă în trafic. Mă rog, e o evoluție față de trimis oamenii la origini.
Explică copilului tău acțiunile tale mereu. Pare, dar nu e greu.
Ăsta a fost un prim exemplu pentru ce vreau să susțin mai încolo. Al doilea e o mini-relatare despre intrarea lui Tudor la școală, despre care am mai scris și aici: o auzise pe prietena mea cea mai bună povestind despre problemele pe care fiul său le avusese cu colegii de clasă, niște faze de catalogat drept bullying de-a dreptul; așa că lui Tudor al meu îi pierise de tot entuziasmul vizavi de perspectiva intrării la școală, pe motivul „copiii sunt răi și se bat”.
Oroare de conflicte care nu l-a împiedicat ca, atunci când prietenul său cel mai bun (și coleg) se afla la ananghie – îi țineau unii ușa, împiedicându-l să intre în sala de clasă –, să-i sară, fizic (a se citi „cu pumnii”), în ajutor, pentru că nu i s-a părut corect ce se întâmplă; ocazie cu care s-a ales și cu o pedeapsă de la doamna învățătoare, dar, na, asta e viața de justițiar, nu te înțelege toată lumea.
Nu zic că a prins-o și p-asta de la mine (sau numai de la mine), dar nu puține au fost dățile, în aproape șapte ani de frecat băncile parcului din cartier, în care m-am implicat în conflictele găștii de copii.
Normal, m-a durut de fiecare dată când Tudor și Victor și-au luat-o pe cocoașă – uneori chiar la propriu și uneori în alte părți ale corpului, mult mai periculoase de lovit – , dar am căutat mereu să ascult toate vocile acelea mici implicate și gălăgioase, să merg pe firul lucrurilor până la momentul zero, să împart dreptatea în mod obiectiv și să le explic de ce am procedat așa.
Uneori, s-a lăsat cu lacrimi din partea alor mei. Alteori, am interacționat nu prea plăcut cu părinții sau aparținătorii celorlalți copii din conflict. Însă întotdeauna am căutat să fiu cât mai fair în acțiune și să explic asta copiilor mei, după ce s-au calmat spiritele.
Exemplul nu e în discurs, ci în cum faptele au decurs
Am fost absolut bântuită în copilărie de ideea că mama nu-mi ține partea; ori de câte ori o strigam din fața blocului când aveam probleme cu copiii, îmi striga înapoi pe geam „Ce-ai mai făcut? Treci acasă!”. Nu treceam acasă, îmi rezolvam singură problemele până la urmă, dar mă simțeam groaznic de singură, fără susținere.
Așa că n-am vrut să arunc, la rândul meu, umbra asta pe copilăria lui Tudor și Victor. Din contră, am ținut să le arăt că sunt alături de ei, dar cu mintea limpede, obiectivă în conflicte, cu dorința de a face dreptate și de a învăța lecția din situația dificilă.
Mi-a luat cinci secunde să scriu fraza anterioară, dar, în realitate, îmi ia minute bune să intru în acea atitudine fair în viața reală, să nu las nervii să mă ia de cap și să nu sar imediat la gâtul celui care mi-a lovit/jignit/terorizat copilul, ca să nu-i fac, la rândul meu, același lucru sau chiar mai rău.
Primul impuls e mereu același: agresivitatea. Jocul de putere. Atitudinea tiranică. Dar nu-mi mai permit să dau drumul primului impuls; OK, „tolomac” poate e un cuvânt simpatic în gura unui copil, dar agresivitatea sub sloganul „Faci așa cum zic eu, că știu mai bine!” nu poate decât să construiască un individ disfuncțional într-o societate civilizată.
În ciuda lecțiilor pe care i le turui despre dreptatea pe Pământ – și, pe care vrei, de fapt, să ți le servești ție – copilul tot va face „ce face popa, nu ce zice popa”. Pentru că tu, părintele, ești popa lui (un mic joc de cuvinte, ca să ne mai detensionăm). Ești reperul lui cel mai important în viață pentru mentalitate, atitudine, valori, credințe etc. Ești reperul lui pentru fair-play și prietenie.
Date noi despre bullying în cea de-a șasea ediție a campaniei „Fii prietenos, nu răutăcios!”
În sprijinul acestei afirmații (pe lângă exemplele personale de mai sus) vin cu cifrele dintr-o cercetare de piață desfășurată de către WarnerMedia și Quantilope pentru Cartoon Network și Telefonul Copilului, în cadrul celei de-a șasea ediții a campaniei anti-bullying „Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!”.
Potrivit datelor colectate în octombrie 2020, copiii din România consideră că „i-ar ajuta să fie mai buni dacă ar vedea un comportament similar la părinți și dacă aceștia ar încuraja bunătatea”, spune comunicatul de presă primit de la binecunoscutul canal de desene animate. Conform aceleiași cercetări, cele mai importante modele de inspirație pentru copii sunt:
- Membrii familiei – 77% (Nici nu mă miră această cifră, la câte studii fost făcute pe subiectul influenței relației cu părinții în copilăria timpurie asupra dezvoltării individului + la cât se bate în societatea românească moneda pe zicala celor „7 ani de-acasă”.)
- Profesorii – 37% (Observați diferența față de primul loc al topului? Deci tot educația de acasă e baza. Nici nu mai aduc în discuție contextul actual, de școală online…)
- Personajele din desenele animate – 33% (Observați cât de aproape e locul trei de locul doi?! Asta TREBUIE să vă dea de gândit când alegeți la ce vă lăsați copiii să se uite la televizor.)
Un alt lucru foarte important pe care l-am aflat din respectivul comunicat de presă (și da, rememorând niște situații, mi-am dat seama că e foarte adevărat): dacă în anii precedenți, bullying-ul avea lor predominant (circa 80%) în grădinițe și școli, această cercetare a scos la iveală că tot mai multe cazuri de bullying au acum loc în spațiul public și în online.
Formele abuzului de tip bullying sesizate de Asociația Telefonul Copilului au fost: insulte, jigniri, porecle (41,6%), loviri, îmbrânciri (36,1%), respectiv intimidare, denigrare, insulte cu privire la relații și statutul social (19,4%). În continuare, cea mai afectată categorie de vârstă este 13 – 15 ani, urmată de categoria 10 – 12 ani. Auleu, deci trebuie să mă pregătesc sufletește, că Tudor al meu are doar 7 ani, iar Victor – 5.
Vă rog: hai, să vedem părțile bune din toată situația asta:
1) Noi PUTEM: eforturile de a ne educa noi înșine, ca părinți, au un imens impact pozitiv asupra dezvoltării copiilor noștri. Trebuie doar să le facem și să fim consecvenți în asta, pentru o schimbare profundă a felului nostru de a fi.
2) Noi ȘTIM: grație acestui gen de cercetări de piață, cunoaștem realitatea cruntă cu care se pot confrunta copiii noștri și ne putem pregăti.
3) Noi AJUTĂM: să le vorbim despre asta, să îi punem în gardă și să îi echipăm cum se cuvine și informațional, nu doar emoțional. Și mai practic decât atât: copiii trebuie să știe că, pentru ajutor, pot apela linia de asistență gratuită la numărul de telefon 116 111, platforma de consiliere online www.116111.ro, precum și aplicația mobilă HappyGraff.
Telefonul Copilului oferă asistență specializată și îndrumare pentru copiii afectați de bullying, pentru familiile lor, precum și martorilor care asistă la agresiunile de tip bullying și simt nevoia să ajute.
No Comments