Nazismul parentingului la plajă

Evident, de când am copil, mă interesează mai puţin ce poartă doamnele şi domnişoarele pe plajă şi mai mult cum se poartă cu kinderii din dotare sub soare. Sunt destul de nazistă de felul meu când vine vorba de regulile impuse copilului, mai ales cele alimentare, în sensul că permit puţine derogări de la ele, chiar şi în vacanţă. Acuma, eu nu zic că-i cel mai bine cum fac eu, doar că aşa fac eu şi că recomand tuturor mamelor să le impună ălor mici reguli de cât mai devreme ca să se bucure de o relaţie cât mai liniştită cu ei. Şi, dacă vreţi să mi-o serviţi pe aia cu „dresajul”, lăsaţi, c-am auzit-o de prea multe ori izvorâtă din frustrarea mamelor care nu-şi (mai) pot ţine progeniturile sub control. Pur şi simplu, e vorba de multă muncă de lămurire cu copilul, explicaţii de la cea mai mică vârstă, cu argumente valabile, şi mult respect pentru ăla micu’. Nu de jocuri de putere în care el trebuie să facă ce vreau eu. Asta ca să înţelegeţi din ce punct pornim cu povestea.

Copilul să fie ca obeliscul din Costineşti, dom’le!

Băi, eu înţeleg că în vacanţă eşti mai relaxat şi-ţi permiţi mai multe – nu e vorba de shopping aici, deşi mi-ar plăcea – dar, chiar aşa, să rupi total copilul din rutina de-acasă, să nu mai ştie între ce repere trăieşte, doar pentru că ţi-e mai comod să faci aşa, mi se pare o bătaie de joc la adresa educaţiei lui şi a eforturilor tale în rest. Acum, eu nu pot garanta că aceste comportamente aiurea pe care le-am remarcat de când tot bat plajele cu kinderul nu sunt, de fapt, normalitatea pentru acei copii. Eu sper, totuşi, să nu. Bine, la o adică, nu-i vorba de nimic super grav, doar de:

• Copiii nu mănâncă fructe la plajă. E greu să speli nişte piersici, nişte prune, să tai nişte pepene într-o cutie şi să le cari cu tine alături de prosoape, creme de plajă, jucării, apă, schimburi, scutece şi ce ţi-o mai trebui în mod normal. Da, ştiu cum e, că trebuie să facem asta în fiecare dimineaţă, pe lângă treburile uzuale, şi să ne străduim să ne trântim pe şezlonguri înainte de  nouă jumate, ca să prindem ceva soare până-n prânz. E mult mai uşor s-o arzi fără grija regulilor de masă şi să-i cumperi o îngheţată, o gogoaşă de pe plajă şi să te ungi liniştită cu SPF cât ăla micu’ e preocupat să-şi facă tripu’ de sugar rush. Băi, şi eu iau copilului îngheţată pe plajă, dar am grijă să-şi fi făcut porţia de fructe pe ziua în curs; de fapt, are el grijă, că-mi cere încă dinainte să-i dau eu. Cât despre îngheţată, doar dacă vede la noi. Şi nici noi nu ne omorâm cu. Măcar ia-i o sticluţă cu suc natural de pe undeva, o limonadă la prânz, ceva, să vadă şi organismul lui o vitamină pe ziua în curs.
• Copiii ajung în miezul zilei la plajă. Că tot îmi căinam eforturile pe care le fac să aduc lumea pe plajă cât mai devreme în ciuda tuturor lucrurilor pe care le am de făcut dimineaţa – bine, probabil nu toate mamele sunt într-atât de psihopate ca mine să insiste, în dimineţile de vacanţă, pe machiajul personal şi pe mic-dejunul familial, consistent şi tihnit, luat la masă, nu pe drum – dar am văzut că majoritatea familiilor cu copii ajung pe nisip spre prânz. Wtf is this­­?? Mă contrariază teribil părinţii absolut relaxaţi, ce târâie o pungă de plajă şi-un colac după ei, care dau drumul kinderilor chiuitori pe nisip sub un soare deja aprig, apoi se trântesc nepăsători pe şezlong. Şi se ard aşa, cu toţii, până cade soarele – că, evident, pauza pentru somnul de prânz nu mai intră-n program, dacă tot s-au mişcat fără talent în prima parte a zilei. Copiii ăia stau toată ziua cu capul în soare şi alor lor nu le pasă, atât timp cât sunt lăsaţi în pace – doar suntem în vacanţă, nu? E fucking obositor să faci bagajul pentru toată familia, să fii pe plajă la nouă, să împachetezi iar, să mergi la masă, să-i bagi la somn, s-o iei de la capăt după-amiaza. Sau să te chinui să-l ţii pe ăla micu’ sub umbrelă, adomit sau nu, între 12 şi patru, ca să nu se pârlească. Uneori mi se face şi mie lehamite. Şi-apoi mi-aduc aminte de responsabilitatea pe care o am faţă de sănătatea copilului, de starea lui de bine, de programul lui… Care-i mai mare decât responsabilitatea faţă de bronzul meu.
• Copiii nu sunt daţi cu cremă la plajă. Că cică părinţii nu cred în asta, că cică sunt scumpe produsele cu protecţie solară pentru copii, că cică ăştia micii nu stau să-i ungă, că ce mai sunt şi exagerările astea cu soarele şi bubele… Că cică nici pe noi nu ne-au dat părinţii când eram mici şi n-am murit. I rest my case.Sursa foto
• Copiii nu sunt băgaţi în seamă la plajă. „Ai vrut la mare, te-am adus la mare! Acu’ joacă-te, ce mai vrei??” Auzită nu o dată, în diverse forme. Mulţi părinţi consideră că, în vacanţă, îşi iau liber şi de la interacţiunea cu copilul când, de fapt, activităţile împreună ar trebui să se înmulţească. „Da’ ce crezi, că eu m-apuc să alerg după tine pe-aici?! Stai într-un loc!” Copiii trebuie să-şi vadă de lopăţelele şi nisipul lor, evident, în preajma şezlongurilor părinţilor, nicidecum lângă apă, că „Nu stă nimeni după fundul tău aici. Ce? Vrei să te îneci??”, să nu arunce cu nisip, să nu stropească cu apă, să nu facă plăcinţele din nisip ud, să nu aducă scoici mizerabile pe prosop, în general, să respire aerosolii dintr-un perimetru foarte bine delimitat.
• Copiii nu sunt lăsaţi să se murdărească la plajă. Pe stilul „abia te-am clătit, iar te-ai umplut de nisip??”, ăştia micii trebuie să fie doctori pe plajă. Să nu se tăvălească, să nu-şi toarne nisip în cap, să nu se bage în gropile cu apă, să nu facă nimic din ce-ar putea solicita un nou efort din partea părinţilor: clătit în mare cu năbădăi, şters cu potenţial de pipi în prosop, uns iar cu cremă cu urlete… ce vacanţă mai e şi asta?? Sau poţi să-l laşi să se facă pane cât vrea el timp de o oră, că FPS-ul lucrează şi de sub stratul de nisip, să ştii.

Cam asta m-a frământat de când m-am întors de la mare, weekendul trecut. Acuma, n-o luaţi şi voi chiar atât de în serios; eu v-am zis că sunt nazistă.

Sursa foto articol