Cu Sven în delegaţie

N-aveam absolut niciun plan de concediu acu vreo lună. Cash puţini, lumea combinată plănuia clasic o Grecie, soră-mea nu voia să se mai antureze la o Italie ieftinache masomenos, nicio perspectivă senzaţională. Until I saw it on FB. 😉

Prietenul meu de bază, contul Sven Vath Official (adică el însuşi, cum ar veni) anunţa petrecerik în trei săptămâni la şugubăţul Cocorico din Riccione, locaţie să zic doo fluierături distanţă de Rimini, unde voiam s-o combin, din nou, pe soră-mea la plajă. N-am avut cu cine. 😀

După un scurt struggle cu mine însămi şi contul bancar aflat absolut la cură de slăbire, ne-am hotărât: Sven merită toată atenţia şi putinţa. 😀 Mulţumim pe această cale prietenului wizz care a cedat elegant pentru doar EUR 120 un bilet tur-retur cu paporniţă heavy-weight inclusă. Şi, mai ales, lui No.2, care a rupt din fondurile bursiere de Harvard ale nepotului El Cezere ca să se rupă mătuşa la petrecerik plasată absolut nepotrivit între salariile de la Sanoma. 😉

Next step: called Italy. Făcea bine, la o pastă, la un cico. 🙂 Combinaţia la hotel a fost gata, cele trei săptămâni de aşteptare la fel, dă-i drumu Idri to the airport. Am compensat check-in-ul lesnicios cu explicaţii anevoioase la poliţia de frontieră pentru lipsa de asemănare între mine asta şi mine aia din buletin, paşaport şi permis. Cu promisiuni de înnoire acte la retur românesc şi răspunsul clasic: „Nu, n-am lentile de contact!“ am trecut spre scan desculţă de mega-platformele care puteau cică ascunde arme de ucidere în masă. În masa de seară, poate, că micul-dejun l-am rezolvat circo loco la domiciliu şi la prânz voi fi pe plajă. Da n-ai, frate, ce să te înţelegi cu poliţia română!

Am lovit plaja şi cu trei euro jumate pe băiatul cu şezlonguri pe la 11, cred. M-am revanşat cu soare toată ziua şi-o insolaţie mică, de control, toată noaptea. E ok, eu şi pielea de pe picioare ne-am împăcat după doo serve de FPS 50 cremă de faţă, de altfel. No harm with all the fawl. Era joi. Sâmbătă n-aveam de gând să semnez la club cu bube la genunchi. Nu se face. 😉

Şi-am fost debarcată la miez de noapte în bariera Cocorico, m-am pus spăşită şi răvăşitoare 😀 la coadă, m-am anturat cu lumea ca să par de-a casei – cred că nivelul meu sub-basic de italiană m-a sabotat niţel – şi-am luat o piatră-n gură la primul pas în incinta absolut fascinantă: main room cu o mare piramidă în vârf, titilla (second room) pentru petrecerici de maximă intimitate, nu mai zic de alte doo pupitre răspândite pe parcurs. Curgeau seturile în paralel ca echipa de gimnastică a României la Montreal în ’76: nota zece. 😉

În căutare de loc nemarcat cu „Vietato fumare” ca să trag un slim, ajung într-o grădină interioară, gen cum ai creşte trandafiri în lobby-ul de la Kristal. 😀 Într-o discuţie anevoioasă multi-lingvistică despre prohibiţiile fumatului în club, mă anturez cu doi băieţaşi localnici, cred că singurii din incintă care mă băteau la cifrele din buletin. By the way, la ăştia intri la distracţie de la 16 ani. Nu ştiu exact de la ce înălţime. 🙂

Ăştia doi mi-au ieşit în cale ca apostolii distracţiei. Nu glumesc, exact aşa îi chema în versiune românească: Luca şi Matei. Şi cu mine trei. 😀 Oamenii, veterani de Cocorico de prin ’94/95. I-am rugat să stăm sub pupitru, că ăla-i locul meu la Sven. Au zis că acolo se îngrămădeau în tinereţe, acum nu-i mai ţin urechile, dar dacă insist eu… Insist. Hai! Mi-am şi făcut loc. 😉Sven nu intrase şi Maurizio Schmitz o ardea atât de chill, gen sub răsărit la Mamaia, că nici n-o ştiam s-o dansez pe asta. Şi nici boxele nu se treziseră de tot. Luca zice ai răbdare. Am avut: Sven mi-a luat timpanele la traforaj. Înghiţeam din amigdale ca la decolare bruscă. „Is it loud enough?”, râdeau apostolii. Da, frate, o pun clar de ţiuuuuu în urechi, ca amicul sorinake după trei zile de 1 mai pe boxă. Bun de tot.

Din aventurile următoarelor următoarelor 8 ore spicuim: i ragazzi italiani s-au impresionat de programul meu artistic în condiţiile unui consum simplu de apă plată, spre deosebire de localnicele lor, bete absolut p¤%ă; plus condiţiile de vârstă înaintată la loc de joacă haus; am fost poftită la un cocktail şi-un praf pe faţă la zona VIP – săru-mana, dar nu să nu irosim orzul pe gâşte, am fost plimbată la baia bărbaţilor pentru colecţia SS2011 travestiţi absolut delicios costumaţi, şi în toată povestea asta am fost Georgia, că adevăratul şi lungul meu nume nu se află în indexul onomastic italienesc. 🙂

Italienii, ca la fotbal: scandau cu mâinile pe sus şi tricourile-n cap. N-a plecat unul până a dat soarele prin piramida din tavan. Efect senzaţional de dispersie a luminii prin prismă, numai la optica de-a noua aveam gândul! 😛 Sven îşi făcea şi el un plan de mic-dejun la domiciliu around 7, dar l-au întors aştia din drum. Efect de masă productiv la Cocorico, să mai vin. 😀 A mai pus juma de oră şi sănătate. Ne-au direcţionat ca la cinema spre ieşiri. În urmă, deja făceau curăţenie. Apostolii mei deja plecaseră spre casele lor italieneşti. Mi-am luat rămas bun singură de la Sven. 🙂

Oamenii se scurgeau spre parcare. Absolut imensă şi cu iarbă, numai bună de after câmpenesc. Ceea ce unii au şi organizat. Zic să trag nişte cadre de amintire, până-mi vine maşina. Evident, o prea-blondă cu ochi prea-albaştri nu poate trece uşor printre prea bruneţii italieni. Astfel încât am devenit: „un angel abbassato di cielo” – zi, să mori tu, ahahaha! – roiau italienii pe stilul „dame un baccio” – haaaai, breeee, că nu sunt pupătoare de profesie! :))

Mi-a venit maşina, am strâns prăvălia foto şi ochii la soare şi am tăiat-o spre barieră înapoi. În urma mea nişte unii de gât cu alţii şi cu toate tricourile la curea, se destabilizau urlând: „Georgiaaaa, dove vaaaai????” Eee, n-am ştiut cum se zice „în cur!” pe limba lor.